Fiicele Rusiei pentru Revolutie

Aceste patru femei conduc curajos lupta impotriva Presedintelui Rusiei, Vladimir Putin, si a acolitilor sai
 

Propagandista
Evgenia Albat, 55 de ani
Redactor-sef
Revista Timpuri Noi

Activista din intamplare
Tatiana Lazareva, 47 de ani
Actrita si activista, Moscova

Avocata prizonierilor
Olga Romanova, 46 de ani
Rusia Dupa Gratii

Schimba sistemul din interior
Liubov Sobol, 26 de ani
Avocata si activista

„Mai curand sau mai tarziu, Rusia va deveni o tara democratica... Pusti de 20 de ani s-au implicat… Asta imi da speranta.“
Evgenia Albat

„Traim vremuri in care toata lumea trebuie sa faca alegeri. Trebuie sa ne punem mintea la contributie si sa actionam.“
Tatiana Lazareva

„Vrem sa fim sanatoase, fericite si sa sa-l dam la o parte pe Putin. Pana la urma, suntem toate mai tinere decat el!“
Olga Romanova

„Sunt o multime de tineri... care stiu ca dreptatea e de partea lor... Munca noastra nu e zadarnica. Asa incepe orice schimbare.“
Liubov Sobol

Evghenia Albat

Evghenia Albat jubileaza. Chiar daca a petrecut o zi grea trimitand emailuri si gestionand apeluri telefonice neplacute legate de articolul principal din revista, care infatiseaza pe coperta o fotografie cu doi barbati ce poarta verighete si se imbratiseaza, ea pare sa spuna: „Accept orice provocare!“. E prima salva de artilerie dintr-un articol pe tema drepturilor persoanelor gay din Rusia, publicata chiar in timp ce Parlamentul dezbate un proiect de lege pentru a interzice ceea ce a denumit „propaganda homosexuala“.

Ca jurnalist de investigatii, scriitor, om de radio, redactor-sef si director al revistei Timpuri Noi, publicatie de o independeta feroce, care abordeaza subiecte pe care Kremlinul le-ar dori ascunse sub pres, ii plac controversele, deoarece reprezinta calea spre schimbare.
„Toata lupta asta are un anume farmec. E sexy, chiar orgasmica. Te simti bine cand pasesti alaturi de mii de oameni la o demonstratie in Moscova. Cred ca putem face mai buna lumea aceasta“, spune ea.

Intr-o zi mohorata de februarie, biroul ei din centrul Moscovei sta marturie pentru o viata dusa dupa propriile reguli. Pe perete atarna diploma de doctorat in stiinte politice de la Universitatea Harvard, la care a muncit noua ani, in timp ce lucra ca ziarist la Moscova. Si tot acolo se gasesc si fotografiile oamenilor importanti din viata ei.

Cand arat spre o statueta de pe raftul din spatele ei, reprezentand un evreu hasidic ultra-ortodox cu barba, palarie si palton negre, cantand la violoncel, ea imi spune povestea a doua tinere surori gemene care se intorc tinandu-se de mana la apartamentul din Moscova al familiei. Au fost la o intalnire a grupului de tineret „Vladimir Ilici Lenin“ al pionierilor din intreaga Uniune Sovietica si poarta cu mandrie cravata rosie, care le identifica drept membre ale grupului. Brusc, sunt inconjurate de o banda de pusti.

„Nu meritati cravatele rosii!“, le necajesc copiii, smulgandu-le de la gaturile surorilor. „Sunteti evreice! Sunteti jidance.“
Albat face o pauza. „Asa am flat ca eram evreica“, spune ea in cele din urma.
Chiar atunci, ea s-a hotarat sa devina un pionier adevarat, curioasa, gata sa mearga oriunde o indemna constiinta, indiferent de pericole. Nu e greu sa ti-o inchipui apoi in adolescenta, gaurind podeaua de lemn de la internat pentru a ascunde literatura interzisa, precum scrierile lui Alexandr Soljenitin, primite de la tatal ei. Sau la tinerete, cand, ca ziarista, a expus rolul politiei secrete sovietice in moartea unui faimos genetician.

„In Uniunea Sovietica,  puteai fi trimis in lagar numai daca detineai o carte de Soljenitin, dar macar erau niste reguli clare. Azi, suntem condusi de Mafie, care opereaza prin legea omertei. Acum poti ajunge la inchisoare si pentru simplul motiv ca ai o afacere profitabila. Sau chiar poti fi ucis“.

Publicatia Timpuri Noi a fost creata cu opt ani in urma, la scurt timp dupa uciderea unei prietene apropiate: Anna Politkovskaia, ziarista care a scris despre incalcarea drepturilor omului in timpul razboiului din Cecenia. Finantata din surse particulare, revista nu mai are clienti de publicitate inca de la a patra aparitie, cand publisherul a refuzat cererea Kremlinului de a o concedia pe Albat. In paginile sale s-au publicat articole diverse: despre asasinarea fostului ofiter KGB Alexandr Litvinenko, otravit la Londra in 2006, despre crearea de catre Kremlin a unei aripi paramilitare a grupurilor de tineret, despre alegeri aranjate.

Albat a platit scump pentru refuzul de a tacea. Cu un an si jumatate in urma, sub masina ei s-au gasit explozibili. Iar in 2012, in urma unui telefon venit de la Kremlin, i-a fost suspendat postul de profesor la Inalta Scoala de Studii Economice din Moscova.
De-a lungul anilor, a fost adesea improscata cu noroi si amenintata. Da din umeri: „Nu o sa ma opreasca asta“.
Vede aceasta lupta terminandu-se vreodata?
„Absolut. Mai devreme sau mai tarziu, Rusia va deveni o tara democratica. Poate nu in timpul vietii mele, dar numai anul trecut au inflorit grupurile cetatenesti de toate felurile, iar pustii in varsta de 20 de ani se implica in tot felul de activitati. Asta imi da speranta.“

Tatiana Lazareva

„Da’ ce ti-a facut tie Putin?“ Cand a gasit aceasta intrebare postata pe blogul ei, s-a suparat. A raspuns ca nu era ceva personal, ci ceva ce se facea intregii tarii, pe care ea o iubea. Cand saracia, coruptia, crima si intoleranta sunt peste tot, ea nu poate privi in alta parte si la fel ar trebui sa simta si altii.

Este motivul pentru care Tatiana a candidat – cu succes! – in octombrie 2012 la un loc in Consiliul de Opozitie, un fel de guvern din umbra care isi asuma sarcina de a-i chema la ordine pe Putin si Duma de Stat din Rusia. Si este motivul pentru care este, de zece ani incoace, purtatorul de cuvant al organizatiei non-profit Creatie, care furnizeaza asistenta financiara spitalelor, orfelinatelor, scolilor si bibliotecilor, precum si familiilor din intreaga Rusie. Ea insasi mama a trei copii, scrie si vorbeste cu pasiune in numele mamelor singure, pe care organizatia sa le ajuta, si isi foloseste lista de cunostinte bine plasate pentru a strange bani ca sa lupte impotriva a ceea ce ea numeste „genocidul“ celor slabi si lipsiti de putere.
Ea nu a fost asa dintotdeauna.

Se poate spune ca a devenit activista din intamplare. A crescut intr-o comunitate academica de la marginea Novosibirskului, in Siberia, ca fata cea mica si ocrotita a unei familii de profesori ce au lasat-o sa-si urmeze pasiunea pentru arta teatrala.
Lazareva avea o viata buna in Siberia. Perestroika si prabusirea Uniunii Sovietice nu au afectat-o. In august 1991, cand cetateni din Moscova ridicau baricade in jurul parlamentului rusesc pentru a opri lovitura de stat a comunistilor de linie dura, ea era acasa si se uita la televizor. Parca evenimentul se intampla pe o planeta indepartata.

Peste patru ani, avea sa calatoreasca la Moscova cu un turneu al trupei sale de teatru. A ramas acolo, croindu-si o cariera de actrita. S-a casatorit cu Mihai Schatz, un chipes prezentator TV, si au devenit un cuplu mediatic. Aveau si puterea financiara de a face orice isi doreau.
Apoi organizatia non-profit i-a cerut ajutorul, introducand-o brutal in realitatea ruseasca a saracilor si a celor dezavantajati. „Intr-o buna zi, mi-a venit in minte cuvantul genocid si mi s-a parut atat de potrivit! Nimic mai bun pentru a descrie felul in care statul a pus pumnul in gura oamenilor care nu au puterea si i-a abandonat“, spune ea.

Acum invata si ea ca, daca ridici vocea, trebuie sa platesti. In ianuarie 2013, ea si Schatz, care e si el cenzor la organizatia Creatie, precum si membru in Consililul de Opozitie, au ramas fara slujbe cand televiziunea rusa STS nu le-a mai reinnoit contractele. Asta nu a oprit-o. A facut-o doar sa lupte cu si mai multa determinare.
„Traim vremuri in care toata lumea trebuie sa faca alegeri. Trebuie sa ne punem mintea la contributie si sa actionam.“

Olga Romanova

Candva, Olga Romanova avea blanuri si diamante la dispozitie. Cunoscut ziarist de afaceri, ea conducea un Mercedes SL sedan, socializa cu oligarhii si isi facea vacantele la statiuni spa de lux.
Daca derulam inainte filmul, peste cinci ani, in 2013, o gasim conducand o masina de teren ruseasca, mai adaptata la drumurile inguste din tara, pe care le bate pentru a vizita puscariile, a se duce la procese si a organiza proteste. Uneori, mai imbraca o rochie rosie si sta dreapta si tacuta, cu pieptul inainte, atragand atentia judecatorilor si procurorilor.

Cateodata, i se alatura si alte femei, multe din ele imbracate tot in rochii rosii. Sunt membrele organizatiei Rusia Dupa Gratii, grupul pe care ea l-a infiintat in iulie 2008, dupa arestarea sotului ei, Alexei Kozlov, intreprinzator in constructii, care fusese acuzat de frauda. Ele protesteaza si poarta rosu ca un gest simbolic: este culoarea traditionala a rochiei rusesti de mireasa, numele pietei moscovite care e considerata inima Rusiei si un cuvant care inseamna „frumos“ in vechea limba slavona.

„In Rusia, unul din patru intreprinzatori ajung in puscarie, iar fiecare caz incepe la fel“, imi spune ea. Apar dovezi contrafacute, care duc la confiscarea proprietatii si la o parodie de proces, al carui rezultat este probabil hotarat cu luni inainte. Stie asta, deoarece, in cazul sotului ei, un functionar de stat i-a spus-o imediat dupa arestare. Era la el in birou cand acesta i-a spus ca Kozlov era dat la o parte pentru opt ani, dar era norocoasa, pentru ca isi putea pastra proprietatea, nu urma sa-i fie confiscata.

Nu-i venea sa-si creada urechilor. Cazul parea incheiat inca inainte de a incepe.
Peste trei luni, cand mai erau alte trei luni pana la procesul sotului, a reusit sa puna mana pe o copie a sentintei acestuia. In cele din urma, a inteles. Si nu avea sa mai fie aceeasi persoana de atunci incolo.
„Nu e vorba doar de coruptie intr-un caz, ci de o practica uzuala!“

Rusia Dupa Gratii a inceput intr-o cafenea si curand a devenit un grup de opozitie in toata regula, cu Romanova in frunte, scotand fum pe nari. Este atat de respectata, incat i s-a cerut sa administreze fondurile pentru finantarea campaniilor masive de protest din decembrie 2011 si februarie 2012 impotriva alegerilor fraudate.

Au si victorii, cum s-a intamplat in septembrie 2011, cand sotul ei a fost eliberat din inchisoare dupa ce Cutea Suprema a Rusiei a decis ca nu beneficiase de un proces corect. Dar mai apar si obstacole, ca atunci cand procurorii au depus o noua acuzatie intr-o luna, readucandu-l dupa gratii.

Sunt si momente cand e realmente speriata, de pilda cand afla ca anchetele politiei devin violente. Imi spune, fara sa dea nume: „Ieri am auzit de o ancheta a unui avocat al apararii intr-un proces politic. Daca aceasta devine practica curenta, ne intoarcem in epoca Sovietelor, cand avocatii faceau puscarie. Oamenii sunt batuti, iar a fi avocat al apararii este o meserie foarte periculoasa azi“.
Desi sotul ei a fost eliberat din inchisoare in iunie 2013, ea nu a incetat lupta. La un moment dat, spune ea, zambind strengareste, va avea loc o schimbare.
„Pana la urma, suntem toate mai tinere decat Putin!“

Liubov Sobol

In varsta de numai 25 de ani, Liubov Sobol isi petrece intre 10 si 12 ore pe zi in biroul ei subinchiriat din centrul Moscovei, absorbita de ceea ce s-ar putea numi botezul de foc al politicii, birocratiei si coruptiei. Ca avocat faimos lucrand pentru dizidentul Alexei Navalnii, ea isi face renume descifrand textele prolixe ale cererilor de licitatie publicate de guvern, contractele si deconturile, intr-un efort de a asigura transparenta si echitatea.

In ultimii doi ani, Sobol a fost pe o panta ascendenta a invatarii, lucrand la cateva proiecte din organizatia lui Navalnii. Printre acestea, RosPil, care inseamna „Ferastrau rusesc“, fiindca, in argoul rusesc, „a ferastrui“ o bucata de contract e echivalent cu a lua mita. Pe site-ul organizatiei, unde se posteaza proiecte scoase de stat la licitatie, cerandu-se publicului parerea cu privire la corectitudinea lor, ea scrie: „Fiindca pensionarii, medicii si profesorii sunt la limita subzistentei, in timp ce ticalosii isi cumpara inca o vila, inca un iaht sau naiba mai stie ce“.
Fiica mai tanara a unor parinti neangajati politic, activismul ei a izvorat din alegerea unei cariere in drept. Cand era studenta la Universitatea de Stat din Moscova, a fost martora alegerilor aranjate. Dupa absolvire, a fost zguduita de ce a vazut in anul in care a lucrat pentru un judecator de la Tribunalul din Moscova.

Cel mai mult a afectat-o felul in care erau tratati veteranii de razboi – barbati care sacrificasera totul pentru tara pentru ca, dupa ce se intorsesera de pe front, sa se vada nevoiti sa se descurce pe cont propriu. Acestia veneau mereu in justitie, incercand sa obtina locuintele sociale la care aveau dreptul prin lege dupa intoarcerea la vatra. Si mereu tribunalul decidea impotriva.
„Mi-am dat seama ca sistemul era corupt si ca, lucrand in interior, avea sa ma corupa si pe mine“, spune ea.

Asa ca l-a contactat pe Navalnii, care isi castigase renume international ca avocat, blogger si activist. Desi munceste pana noaptea, nu ar face nimic altceva. Intelege pericolul. Stie ca guvernul l-a luat in vizor pe seful ei si incearca sa-l reduca la tacere pe el si miscarea democratica, prin acuzatii de delapidare care au fost calificate nejustificate in cel mai bun caz. Nu se teme. Lucrand prin tribunale, stie prea bine care e miza muncii ei si care sunt riscurile pe care si le asuma in campania impotriva lui Putin si a partidului sau, Rusia Unita, pe care Navalnii il numeste „Partidul Escrocilor si Hotilor“.

Sunt o multime de tineri ca ea, imi explica. Oameni care stiu ca dreptatea e de partea lor si care devin puternici prin solidaritate. A putut constata aceasta muncind alaturi de expertii financiari care lucreaza ca voluntari pentru ei si de publicul care ofera informatii si bani. Ea crede ca impreuna pot controla excesele si coruptia guvernului, situandu-se mereu cu cate un mic pas inainte in lupta. Astfel incat, pe viitor, cand Guvernul Putin mai scoate un proiect la licitatie, poate va ezita sa aranjeze licitatia. Poate mai conving cate un birocrat sa se gandeasca de doua ori inainte sa deconteze din banii statului o masina de serviciu in valoare de sase milioane de ruble, adica 139.507 euro. Si poate vreun minister va renunta sa mai cumpere mobila de birou incrustata cu pietre pretioase.
„Munca noastra nu e zadarnica. Asa incepe orice schimbare“, spune ea.

Vote it up
247
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza