Nastere la ora de varf

Cand pe Sun Hee Paik din Toronto, Canada, au apucat-o durerile nasterii la metrou, o necunoscuta a ajutat-o sa-si aduca pe lume fetita
 
<p>In februarie 2006, Ana Gizcey s-a dat jos din metrou la statia Wellesley, din centrul orasului Toronto, trezindu-se, absolut intamplator, intr-o situatie ce ar fi fost mai degraba caracteristica salii de nastere a unui spital. Acum, cateva luni mai tarziu, ochii doamnei Gizcey se umezesc pe masura ce pasii o poarta spre capatul indepartat al peronului.
"Imi aduc aminte", spune croitoreasa in varsta de 41 de ani, cu vocea tremuranda. "O vad intinsa pe jos si pe mine alergand la telefon si inapoi." Femeia de pe peron era Sun Hee Paik, gata sa dea nastere celui de-al patrulea copil. Doamna Gizcey arata cu degetul spre un telefon public montat pe perete. Ironic, deasupra telefonului se afla o camera de supraveghere. "Ma vad incercand sa salvez doua vieti", spune femeia cu ochi caprui si par ondulat, care este originara din El Salvador.
Se intreaba si acum de ce nimeni, nici macar personalul statiei, nu s-a oprit sa dea o mana de ajutor.

Reteaua de metrou din Toronto functiona conform graficului, asa ca atunci cand Ana Gizcey a coborat din autobuz la una dintre statiile cele mai indepartate din vestul orasului, in jurul orei 8.15, a prins metroul imediat. Doamna Gizcey, care era croitoreasa, trebuia sa ridice o comanda de undeva din centrul orasului pe care trebuia sa o livreze in numai doua zile. Apoi, mai avea alte cateva treburi de rezolvat inainte sa isi ia copilul de la scoala.
In timpul acesta, la capatul de est al orasului, Sun Hee Paik, de 37 de ani, sotul ei, Hui Cheon Kim, si cei trei copii ai lor ieseau din micul lor apartament, indreptandu-se spre Spitalul Sf. Mihail, din centrul orasului. Paik ii spuse sotului ei in coreeana: "Metroul ne-ar duce mai repede decat un taxi". Era cu o zi inainte de data la care Paik urma sa nasca cea de-a treia fetita si deja simtea primele semne ale travaliului. Rebekah, de 11 ani, si Gloria, de opt ani, refuzasera sa mearga la scoala pentru a putea fi alaturi de mama lor atunci cand aceasta urma sa nasca. Chiar si micutul Solomon, de numai doi ani, isi insotea familia.
Desi erau locuri libere in vagon, Paik decise sa stea in picioare toate cele 11 statii pe care metroul le parcurgea spre vest. Dar, inainte sa ajunga la a treia statie, Paik simti o durere ascutita - prima contractie adevarata. Metroul merse mai departe, umplandu-se cu navetisti, si Paik incepu sa isi faca griji ca nu va putea ajunge la timp la spital. In cele din urma, trenul ajunse la statia Yonge, cea mai aglomerata dintre toate statiile de metrou. Paik simtea contractiile la intervale din ce in ce mai scurte si durerea devenise insuportabila. Kim si Rebekah o sprijinira in timp ce strabateau multimea ce se grabea sa prinda metroul de pe Magistrala Sud.
Metroul doamnei Gizcey ajunse in statie aproape in acelasi timp, in jurul orei 9.15. Se grabi pe scari spre peronul liniei de metrou ce mergea spre sud si se strecura in ultimul vagon, usile aproape prinzandu-i paltonul gros si geanta grea. Avea de mers doar o statie.
Apoi auzi un tipat. Asta este un tipat de travaliu, se gandi, aducandu-si aminte de propria experienta a unei nasteri fara calmante. Doamna Gizcey se rasuci si zari o femeie insarcinata stand in picioare, in spatele vagonului.
Paik crezu ca o sa moara cand copilul incepu sa scoata capul si sa alunece pe cracul pantalonului. "Dati-va jos din metrou!", o indemnara cu insistenta ceilalti calatori. De indata ce trecu de usile vagonului la statia Wellesley, se prabusi pe peron.

La celalalt capat al aceluiasi vagon, domna Gizcey iesi impreuna cu un alt grup de calatori si se indrepta spre iesire. Dar, cu coada ochiului, o zari pe Paik prabusita la cativa metri in spate. "Ce sa fac?" Se intreba singura. Era aproape 9.30. Lista ei de treburi era presanta si la doar cativa pasi mai incolo, deasupra, pe strada, o astepta acea ceasca de cafea. Insa doamna Gizcey nu era genul de persoana care sa fuga de probleme. Asta se datora si felului in care fusese crescuta in El Salvador. In cartierul ei, toata lumea cunostea pe toata lumea si nu era nimic neobisnuit sa ajuti chiar si straini, fie ca asta insemna sa le faci ceva de mancare sau sa ai grija de copiii lor.

Pe pardoseala deja incepuse sa se formeze o balta de sange si lichid. Paik era palida, tipa de durere si de abia mai realiza ca sotul ei si Rebekah o tineau de maini. Micul grup de navetisti se risipise. Multi nici macar nu aruncasera vreo privire catre familia aflata in dificultate.
Ochii doamnei Gizcey se oprira asupra Gloriei si a micutului Solomon care stateau langa mama lor, primejdios de aproape de marginea peronului. Ii impinse pe amandoi in spate, lipindu-i de peretele de mozaic verde.
Se uita la Paik - vazu o umflatura pe cracul pantalonului ei. Copilul deja se nascuse si era prins in capcana. Temandu-se ca nou-nascutul sa nu se sufoce, doamna Gizcey ingenunche si incepu sa o ajute pe Kim sa isi dea jos pantalonii de gravida si lenjeria pentru a elibera copilul. "Nu!", ii spuse Paik in coreeana sotului ei. Doamna Gizcey nu avu nevoie de traducere; femeia nu voia sa fie dezbracata.
Kim si Gizcey trasera bebelusul purpuriu si acoperit de sange afara de pe cracul pantalonului si il asezara pe burta lui Paik, apoi ii ridicara acesteia pantalonii la loc. Doamna Gizcey incerca sa sune la numarul de urgenta de pe telefonul mobil. Dar acesta nu avea semnal in subteran.

Paik si Kim nu scosesera o vorba in engleza, asa ca doamna Gizcey trebui sa comunice cu ei prin intermediul fetei mai mari, Rebekah.
- Spune-i mamei tale sa nu se miste, voi suna la Urgente, ii spuse fetei si alerga spre telefonul public aflat la jumatatea peronului.
- E aici o doamna care a nascut pe peronul de la statia Wellesley, ii spuse panicata operatoarei. Ce sa fac?
Operatoarea trimise o ambulanta.

 Cat timp fusese plecata, Kim se apucase sa ii faca nou-nascutei respiratie gura-la-gura. Uda de lichid amniotic si sange si inca legata de mamica ei prin cordonul ombilical, aceasta zacea nemiscata si tacuta. Doamna Gizcey se gandi ca fetita parea pe moarte.
O puse pe Rebekah sa ia patura subtire de pe scaunul de masina pe care il duceau cu ei si sa acopere bebelusul.
Paik, tremurand, fixa tavanul si vorbea incetisor cu sotul ei.
- Va simtiti bine? intreba doamna Gizcey.
- Da, raspunse Paik, intelegand intrebarea simpla. Doamna Gizcey se repezi din nou la telefon. Apoi, operatoarea ii spuse:
- Daca bebelusul nu e bine invelit, ar putea sa faca pneumonie.

Cel mai mare pericol pentru bebelusul lui Paik era frigul: prea mic pentru a-si regla singur temperatura, copilul putea face hipotermie, termperatura fiind doar cu cateva grade mai ridicata decat cea de afara, unde erau minus 6 grade. Pentru mama, platforma murdara era un pericol de infectie, dar cel mai grav era ca exista riscul sa nu i se opreasca hemoragia. Placenta trebuia eliminata in 30 de minute dupa nastere.
Doamna Gizcey stia prea putine despre asta si, in timp ce inchidea telefonul pentru a alerga inapoi la mama si la copil pentru a incerca sa-l incalzeasca, un curent de aer rece umplu peronul: venea alt tren. Ajunse la copilul dezbracat si vazu ca patura subtire in care era invelit era uda de sange si lichid amniotic. Copilul asta o sa moara, se gandi ea.
Doamna Gizcey striga la pasageri:
- Avem nevoie de o haina!
O doamna mai in varsta i-o dadu pe a ei; nimeni altcineva nu s-a oferit sa dea o mana de ajutor. Doamna Gizcey nu avea idee de ce; poate asa reactioneaza oamenii in locuri aglomerate; in situatii de criza isi imagineaza ca o sa intervina altcineva. Indiferent care era explicatia, doamna Gizcey observa nedreptatea flagranta din fata ei: o familie de imigranti era ignorata.
Pentru a patra oara, merse la telefon.
- Gaseste un siret, o instrui operatorul, explicandu-i ca trebuia sa lege cordonul ombilical.
- Avem nevoie de un siret!
Un barbat imbracat in costum si cu pantofi maro se opri, isi scoase un siret, i-l dadu si pleca mai departe.
Doamna Gizcey ingenunche si vorbi cu Kim prin intermediul lui Rebekah. Cu mainile tremurande si pline de sange, el lua cordonul ombilical si rasuci siretul in jurul lui, la jumatatea distantei dintre Paik si bebelus, asa cum spusese operatorul. Cu maini oarecum mai sigure, doamna Gizcey il ajuta sa-l lege mai strans.
Trecusera aproape 20 de minute de cand sunase la Urgenta. Paik mai avea zece minute in care putea sa elimine placenta, apoi era expusa oricand riscului de hemoragie. Cand aveau sa soseasca ajutoarele?, se intreba ea in timp ce fugea la telefon pentru a primi mai multe instructiuni.
Apoi, in sfarsit, un paramedic aparu in capul scarilor.
- Unde este?, intreba el.
Doamna Gizcey ii arata familia.
- Avem noi grija de ea, ii spuse paramedicul.
Amortita de frig, doamna Gizcey incepu sa urce scarile, trecand pe langa mai multi paramedici si pe langa o ambulanta care astepta afara. Nu voia sa mai stea.

Pana la urma, Ana Gizcey sari peste multe dintre treburile pe care le avea de rezolvat, intorcandu-se acasa naucita. Le povesti sotului si prietenilor incredibila intamplare, dupa care acorda un interviu telefonic unui ziar local. La ora 18.00, doamna Gizcey dadu drumul la televizor pentru a vedea stirile si rasufla usurata cand vazu fotografii cu o mamica si o fetita - al carei nume era Mary - care erau bine sanatoase. Mainile doamnei Gizcey incepura sa tremure de emotie. Ea se simte legata pe veci de familia Kim, desi, tragic, Hui Cheon Kim a murit din cauza unui cheag de sange la cateva luni dupa ce i s-a nascut cel  de-al patrulea copil. Dar amintirea zilei din apartamentul familiei Kim, cand a tinut-o in brate pe Mary, o face pe doamna Gizcey sa zambeasca si acum. </p>

Vote it up
152
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza