Motanul gentil

O prietena a plecat pentru o luna in strainatate si m-a rugat sa am grija de motanelul ei, Blue
 
<p>
De ce acest nume? Pentru ca Blue are niste ochi de… faianta. Foarte lipicios, aveam sa descopar ca asta nu era singura lui calitate. Urma sa aflu cine este cu adevarat Blue.

In fiecare zi aceeasi poveste cu el, ma astepta in curte, se gudura pe langa mine, mieuna in limba lui pisiceasca, incercand sa-mi povesteasca ce-a mai facut peste zi, iar eu ii raspundeam cu mangaieri prelungi  pe spate.

Si a venit si ziua cu pricina. Cand sa-i dau de mancare ca de obicei, il vad agitat, uitandu-se-n dreapta si-n stanga. Si a inceput sa miaune prelung. Nu stiam ce s-a intamplat. Ma uit si eu in directia in care privea el fix si ce mi-e dat sa vad?

Era o pisicuta cu o burta mare, care urma sa aiba puisori, iar el o chema si, pana nu a venit ea si a inceput sa manance, nici el n-a mancat nimic. Am ramas interzisa.

 
Reactia lui m-a facut sa ma gandesc mult timp, pentru ca sunt in lumea asta oameni care au constiinta si nu fac gesturile astea simple. Le-am povestit si alor mei, iar nepotelul meu a spus ca asa ceva numai un gentleman poate sa faca, dar fiindca el era motan, atunci l-a numit un gentle-cat.
</p>
Vote it up
245
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza