Modelul iberic

Dupa secole intregi de marginalizare, tiganii din Spania au reusit sa isi gaseasca locul in societate
 
<p>
Nieves Munoz Amaya isi strange cu grija parul sub boneta de hartie. Apoi ia cutitul si incepe sa curete pestele cu multa pricepere, pregatindu-l pentru specialitatea zilei.

Munceste din greu. Asa a reusit sa castige respectul colegilor ei de serviciu de la restaurantul italian din orasul Valencia, in estul Spaniei. Ce este special la Nieves? Faptul ca e gitano – asa se spune tigan in spaniola – si, cu o generatie in urma, i-ar fi fost practic imposibil sa obtina un asemenea loc de munca. Femeia, in varsta de 45 de ani, divortata si mama a trei copii, isi aminteste foarte bine povestile pe care le auzea atunci cand statea pe genunchii bunicii.

„Acelea au fost zilele negre ale lui Franco“, spune ea, referindu-se la dictatura generalului Francisco Franco, al carui regim fascist a inceput imediat dupa terminarea Razboiului Civil spaniol din 1936-1939 si a durat pana la moartea acestuia, in 1975.
In acele zile, comunitatea de gitano era voiajoare, traind in tabere la marginile oraselor. Se mutau dintr-un loc in altul, facand negot cu animale vii si cautand sa faca munci sezoniere. Ajungeau, uneori, sa cerseasca sau sa fure maruntisuri, ca sa poata supravietui. Ocoliti si ponegriti de societate, ei traiau mereu cu frica politiei militare.

„Pe vremea aceea, traiam in tabere, in conditii ingrozitoare. Si, folosind cele mai neintemeiate motive, Garda Civila venea si ne distrugea casele“, isi aminteste Nieves, lasandu-si in jos genele grele si ochii bine creionati. „Ne adunau pe toti. Ne bateau, uneori ne si omorau. Dupa aceea, eram fortati sa plecam si sa o luam de la capat in alta parte. Nu ne tratau ca pe niste oameni, ci ca pe animale.“
Persecutia tiganilor, care au venit din India in Spania, in secolul XV, urmarea sa-i determine pe acestia sa paraseasca tara. Alte masuri presupuneau asimilarea fortata. La un moment dat, li se cerea, prin lege, sa se casatoreasca cu persoane care nu erau tigani. Dar aceasta  obligatie nu a avut succes. O alta lege le interzicea sa se adune in grupuri mai mari de patru persoane. 

Dupa moartea  lui Franco, a avut loc insa o transformare remarcabila. Iar Spania serveste acum drept model pentru celelalte tari europene care au un numar mare de comunitati de tigani – sau romi, cum li se mai spune.
Totul a inceput odata cu tranzitia Spaniei spre democratie, in momentul in care Constitutia a imbratisat diversitatea existenta si, pentru prima data, li s-au acordat si tiganilor aceleasi drepturi ca si cetatenilor spanioli. Au urmat trei decenii de eforturi concertate ale autoritatilor pentru a-i integra pe tigani in societatea spaniola, fara sa ii forteze sa renunte la propria cultura si identitate. 

In cazul lui Nieves, aceasta schimbare a insemnat posibilitatea de a avea o slujba stabila, de a-si trimite copiii la scoli de stat, dar si de a trai intr-un bloc de apartamente locuit de familii din medii diferite.
„Eu sunt, in primul rand, gitano: si voi fi intotdeauna!“, spune ea, cu mandrie. „Dar sunt si cetatean spaniol. Si cel mai greu lucru a fost sa ii fac pe oameni sa ma accepte astfel.“ Nu a fost o lupta usoara, recunoaste ea. La fel ca orice alt gitano, inca mai trebuie sa indure umilinte zilnice, din cauza unor prejudecati bine incetatenite. „Uneori, cand intru intr-un magazin, paznicul ma urmareste peste tot. Presupun ca face asta ca sa se asigure ca nu fur ceva.“ Si la poarta scolii din cartier, unde invata cel mai mic dintre copiii ei, a avut parte de situatii dificile. „Odata, imi amintesc ca una dintre mamici mi-a spus ca trebuie sa avem grija sa-i verificam pe copii sa nu aiba paduchi, pentru ca a auzit ca au venit la scoala si copii de tigani. A fost socata cand i-am spus ca si copiii mei sunt tigani. Probabil ca se astepta sa purtam fuste lungi si inflorate si cercei mari si sa cantam flamenco“, spune ea, razand. 

Din cei 6,5 milioane de romi care traiesc in Europa, in Spania se afla cea de-a doua comunitate ca marime, estimata la 700.000 de oameni, adica aproape 1,5% din totalul populatiei spaniole.
Integrarea a fost, cu siguranta, mai usoara si datorita faptului ca traditiile artistice gitane au fost adoptate, pe parcursul timpului, ca facand parte din traditia spaniola: atat muzica si dansul flamenco, cat si costumul traditional spaniol au fost imprumutate de la comunitatea de tigani.

Romii veniti din celelalte parti ale Europei, dintre care se estimeaza ca 40.000 traiesc in Spania, o duc mai putin bine si formeaza o comunitate distincta, aflata la marginea societatii. Dar, in ceea ce priveste tiganii indigeni, Spania poate declara ca a avut succes.
Pe parcursul ultimului deceniu, Spania a cheltuit aproape 36 de milioane de dolari pe scheme de integrare, majoritatea banilor provenind din fonduri europene. Si, in ciuda masurilor de austeritate aplicate intregii natiuni, peste 130 de milioane de dolari au fost investiti in perioada 2007–2013 in programe sociale destinate tiganilor din Spania.

In 1978, un procent impresionant de 75% de gitanos traiau in bordeie si tabere. Acum, numai 4% mai traiesc in asemenea conditii. Aproape jumatate dintre adultii gitano sunt  proprietari de case. Aproape toti au acces la servicii de sanatate, iar in 2005 aproape 50% erau angajati. Totusi, ei sunt una dintre comunitatile cel mai rau afectate de criza economica din Spania.

Nieves, la fel ca multi altii, a reusit sa-si gaseasca o slujba dupa ce s-a inscris la Acceder (n.r.: Acces, in spaniola), un proiect al Fundación Secretariado Gitano, care este o organizatie ce pune la dispozitie cursuri de specializare. Acestea au generat 40.000 de slujbe pentru tigani, in ultimii zece ani. A avut un asemenea succes incat, acum, si Romania incearca sa implementeze propria versiune a proiectului.
Nieves abia daca a facut scoala. Si recunoaste asta. Nu a invatat decat sa scrie si sa citeasca, ceea ce era maximum din ce se astepta de la o fata de tigani pe vremea ei. S-a casatorit cu verisorul ei, pe cand avea 17 ani, si abia dupa ce au divortat, 23 de ani mai tarziu, s-a hotarat ca are nevoie de o pregatire pentru a-si putea gasi o slujba si pentru a putea fi pe propriile ei picioare.

Copiii de gitano erau ocoliti in scoli. Un experiment din trecut, care a vizat plasarea copiilor de tigani in „scoli de tranzitie“, nu a avut succes. Dar, astazi, aproape toti copiii de tigani merg la scoli normale.

</p>
Vote it up
220
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza