Misiunea lui Jamie

Jamie Oliver continua sa imbine placerea de a gati cu pasiunea de a-i inspira pe altii sa gateasca bine si sa manance sanatos. Afla ce reteta nu i-a iesit lui Jamie din prima si ce amintiri din copilarie ne povesteste!
 

Asezat la masa lui solida de lemn din biroul londonez, Jamie Oliver se autocaracterizeaza ca o persoana „relaxata“. Este ora 9.30 dimineata si ma intreb ce o fi mancat la micul dejun.
„Pot sa-ti spun ce mi-ar fi placut sa mananc“, zice. Are o voce vesela si un par blond si ciufulit. „Eu am o masina de gatit AGA, da? Si primul lucru pe care il faci este sa pui niste paine la prajit pe Aga. O sa fiu cat se poate de sincer: nu m-am priceput niciodata sa fac ochiuri. Niciodata. Am renuntat sa mai incerc asta acum vreo trei ani“.
Nu este nici pe departe relaxat. Dupa primele zece secunde de interviu, iese la iveala adevaratul Jamie Oliver: un bucatar desavarsit, caruia ii place sa creada ca nu-i ies ochiurile inabusite; un tip excentric care are acasa o masina de gatit AGA si caruia ii place sa controleze conversatia.
Jamie isi continua povestirea: „Acum o saptamana, insa, am prajit un ou ochi perfect“. S-ar putea spune ca asta e toata filozofia lui: daca te straduiesti suficient, poti invata sa gatesti. Si daca oamenii ar invata sa gateasca, indiferent cat de saraci ar fi, ar putea sa manance mereu bine.
De fapt, Jamie chiar crede ca mancarea saracilor este mai buna decat a bogatilor, asta fiind valabil in orice moment al istoriei. Candva, mi-a explicat ca saracii sunt nevoiti sa improvizeze si devin mai creativi, in timp ce bogatii au servitori, iar acestia le gatesc prost.
Jamie continua: „Cand am facut oul, am prajit langa el bucatele de sunculita afumata si am pregatit o painica in forma de clatita mai groasa. Am pus pe ea oul, un pic de unt, sunculita si un strop de sos HP“ (n. red. – sos negru, celebru la britanici, facut din tamarin, curmale si alte condimente).
Filozofia lui Jamie e simpla: totul trebuie facut cat se poate de repede si de usor. Stie ca treaba lui nu este sa largeasca orizonturile cunoscatorilor, ci sa-i ajute sa faca ceva bun pe cei care de obicei fac niste mancaruri oribile.
Prima oara cand l-am intalnit, mi-a zis: „Retetele mele nu sunt mare filozofie. Niciodata nu au fost asa. Sunt simple si bune. Impact maxim, cu efort minim“.
Acum spune: „Asadar, ai painica, untul, sunculita, sosul, asa ca, atunci cand bagi furculita in ou, acesta va umple tot interiorul painii. E ca...“
Ajungand aici, Jamie scoate niste sunete foarte senzuale. Jamie este un extrovertit si, ca oricarui extrovertit, ii place sa castige atentia publicului. Iar publicul lui creste mereu. Cariera sa nu a fost una obisnuita: la inceput a fost iubit si rasfatat de public, apoi detestat.
Presa l-a desfiintat pur si simplu, dar acum e iubit din nou. Are 31 de ani si e respectat. Toata lumea spune ca ceea ce l-a „ridicat“ din nou a fost campania pentru imbunatatirea alimentatiei copiilor in scoli.
Revenind la mancare, Jamie spune ca la micul dejun a mancat doar un mar: „Timpul n-a prea fost de partea mea“.

Cu siguranta, nu e relaxat. Nu este deloc relaxat.

„Este clar ca am doua personalitati“, spune deschis. „Primului Jamie, explica el, i-ar placea sa stea confortabil in propriul restaurant si sa nu se dedice decat muncii si familiei.“ Toti ii cunoastem familia. Este cu aceeasi fata, Jools, dintotdeauna. Ea este documentarista pe care a avut-o inca de la prima emisiune televizata.
La inceput, el conducea un Maserati, apoi un Porsche si mai tarziu un scuter. Cu scuterul strabatea Londra in viteza ca sa ajunga la Jools, cu care vroia sa aiba copii, ceea ce pana la urma s-a si intamplat. In prezent, Jamie si Jools au doua fete.
Cel mai important lucru la primul Jamie este ca ii place la nebunie mancarea. Cand descrie cum se prepara o mancare, ceva pune stapanire pe el, un fel de voluptate, si parca deja gateste: isi misca mainile, degetele lui par sa striveasca niste ingrediente imaginare.
Cand l-am cunoscut, mi-a povestit ca tocmai descoperise ceva in legatura cu puiul la cuptor si era atat de entuziasmat de parca ar fi descoperit o comoara. Era de-a dreptul pasional. Vorbea despre „o mica bomba cu ceas… parfumata... ispititoare!“
Tocmai descoperise ca, daca fierbi un pic o lamaie, o intepi din loc in loc si apoi o pui inauntrul puiului, aroma patrunde mai mult in friptura. Puiul la cuptor este ceva foarte special pentru Jamie, deoarece are legatura cu amintirea meselor de duminica in familie. Friptura la cuptor a fost prima mancare facuta de Jamie si pe care tatal lui a laudat-o mult.
Dar si mancarea italieneasca il emotioneaza pe Jamie. De curand, a facut un adevarat tur culinar prin Italia. I-ar placea ca englezii si australienii sa fie ca italienii, cu feluri de mancare serioase in orice regiune, iar oamenii saraci sa se poata tocmi cu vanzatorii de carne, de legume si de zarzavaturi, nu sa cumpere din magazine mancare semipreparata care ingrasa.
Vorbim un pic despre risotto. Jamie face orezul cu sos de supa. Uneori adauga un pumn de mazare spre final si presara niste parmezan dupa ce a luat orezul de pe foc: „Il adaug ca pe un condiment. Este destul de sarat. Cand il simti pe limba, da gust bun“.

Jamie spune: „Unele combinatii sunt facute sa fie bune. Mazarea si menta. Carnea de porc cu unt si cimbru. E amuzant, pentru ca oameni ca Heston Blumenthal (proprietarul noului restaurant britanic The Fat Duck) au demonstrat ca aproape orice combinatie poate fi buna, dar adevarul este ca unele totusi... ei bine, Cel de Sus chiar a vrut sa le potriveasca“.

– Da-mi un ingredient, zice Jamie.

– Ciuperci.

– Bun. Da-mi altul, la intamplare.

– Sunculita.

– Carnea de porc si ciupercile merg impreuna. Gandeste-te la porcul mistret si la trufele negre. Dupa ce topesti si scurgi grasimea din feliile de sunca, poti pune ciuperci in ele, ceea ce ar trebui sa iasa bine. Si cu niste cimbru si rozmarin chiar o sa fie bun. Da-mi ceva mai dificil acum.

– Biban de mare.

– Cu ce?

– Varza.

– Si mai ce?

– Cartofi dulci (batate).

– Da, interesant. Asta-i mare pacoste. Chiar ca-i greu. Cum sa le combini? Hei, combinatia asta-i a naibii de grea, sa stii. Cartofii dulci sunt niste legume foarte, foarte dificile. Deliciosi, dar... ar merge niste biban de mare cu verdeturi si cu niste cartofi dulci, dar nu as numi asta chiar o „simfonie“ de gusturi. Ceea ce incercam sa-ti demonstrez era felul in care poti armoniza lucrurile cu cateva ingrediente. Dar, spunand asta, am sfeclit-o, cum zicea mama.

Am vorbit un timp cu Jamie despre prepararea hranei; mi-a descris un sos de paste pe care il facuse cu o seara in urma pentru sotia lui, sos care avea un amestec de ton si sardele, mai dulce decat tonul simplu, si care se face din ulei cu scortisoara si zeama de lamaie, o alta combinatie magica de care Jamie e indragostit in prezent.
Apoi imi povesteste despre „cel mai emotionant risotto pe care l-a facut vreodata“, pe un varf de deal din Italia, cand filma acolo. Ceea ce l-a emotionat a fost ca s-a ivit din senin un cioban cu turma. Acesta a mancat, mai mult sau mai putin tacut, a dat pe gat o cantitate generoasa din vinul lui Jamie si apoi a plecat pur si simplu.
Primul Jamie este innebunit dupa mancare; celalalt Jamie este furios din cauza ei, pentru ca englezii mananca atat de prost. Este suparat pentru ca lui mancarea i se pare un lucru simplu si bun, si nu intelege de ce o natiune intreaga isi bate joc de ea. Sa nu iei mancarea in serios este ca si cum i-ai aduce o ofensa personala lui Jamie.
Iata ce spune: „In Italia si in Franta, oamenii saraci mananca bine. Se duc la piata, prepara carne organica la foc mic si, chiar daca mananca doar de trei ori pe saptamana carne, o duc foarte bine asa. La britanici, perceptia asupra valorii este gresita: «Frate, ce ieftin este! Atat de ieftin incat imi permit sa iau mai mult!»“.
Din cand in cand, Jamie se scuza. Spune intruna: „Imi cer scuze ca-s asa patimas“. Ma roaga sa nu-l citez cand injura prea mult. Isi dezvolta ideea cu tot mai multa insufletire. Si repeta ca problema nutritiei este foarte usor de rezolvat. „Este mai ieftin sa cumparam alimente proaspete. Si mai gustos. Si mai sanatos. Si mai bun.
Lipseste un lucru in tara asta, si anume priceperea de a transforma un rasol de vita, doi morcovi, o ceapa, niste apa si un pic de sare si de piper intr-o tocana al naibii de gustoasa in care abia astepti sa inmoi o bucata de paine si care costa o nimica toata si satura opt persoane.“

Asadar, de ce nu stie lumea sa gateasca? „La scoala copiii nu mai invata sa gateasca. Cum sa consideri ca asa ceva nu e important? Cum altfel sa ai grija de tine si mai ales sa ai un minim de cunostinte necesare unui tanar parinte?“, spune Jamie.
Cel de-al doilea Jamie declama si gesticuleaza: „Ce naiba inseamna asta? Este prostie. Prostie curata. Practic, problemele cauzate de dieta inseamna cam 75% din tot ceea trece printr-un spital. Este grav. E rau! Daca vorbesti cu cineva care stie cate ceva despre obezitate si boli cardiovasculare, o sa-ti spuna ce tragice sunt statisticile. Nu facem nimic in privinta asta“.
Ideea ca ar trebui sa invatam la scoala sa gatim pare sa fie un alt lucru foarte important pentru el: „Uite, Marea Britanie este cea mai nesanatoasa tara din Europa. E ridicol. Nu-i corect. Copiii sunt sclavii obisnuintei“.
Ceea ce isi doreste el este sa le schimbe obiceiurile. Presimt ca urmeaza o campanie noua.
Care erau obiceiurile lui Jamie cand era copil? A fost copilul unui proprietar de bar si restaurant. Tatal lui tinea localul The Cricketers, din Clavering, Essex, unde mancarea era sanatoasa si buna, fara sa fie pretentioasa. La Cricketers puteai manca si carne la cuptor, si sendvisuri bune, si niste burgeri cat mingile de cricket. Jamie dadea si el o mana de ajutor in bucatarie: spala farfuriile, ducea gunoiul.
Candva, incercand sa-si rezume copilaria in cateva vorbe, Jamie mi-a zis: „Stii, mancarea, legumele de la noi, comunitatea locala, bucatarii, uniforma de bucatar, toate maruntisurile astea, printre care drumurile tatei la piata, bucataria si mancarea, erau ceva firesc. Le-am trait si simtit pe pielea mea. N-am avut de ales“.
La scoala, insa, nu s-a descurcat prea grozav. Cand vorbeste despre copilaria lui, este in general excesiv de modest. Intrebat la ce materie se descurca cel mai greu, raspunde: „La toate“.

Mi-a vorbit despre doua momente importante din copilaria lui. Primul a fost cand a facut un sendvis pentru un baiat care toata viata mancase doar sendvisuri cu gem.
Jamie i-a facut unul cu somon afumat: „Paine neagra buna, buna rau, somon frumos, afumat si conservat prin uscare, sare si zeama de lamaie. Stiu ce inseamna sa mananci asa ceva. Sa fi vazut ce-i sclipeau ochii pustiului!“.
Celalalt moment a fost cand a gatit prima lui mancare: pui la cuptor. Avea 13 ani. Jamie isi aminteste: „Am avut un tata fantastic. Dar, pentru ca nu am fost niciodata genul de copil bun la scoala, nu prea eram obisnuit sa fiu laudat.
Am facut mancarea asta, iar el m-a batut pe umar spunand: «Buna treaba, baiete, a fost de-a dreptul uimitor!»“. Jamie s-a lasat de scoala la 16 ani, a mers la un colegiu de catering si a ajuns sa lucreze la River Café, in Chelsea, unde a fost remarcat de un producator de televiziune.
Cum a fost? Rose Gray, unul dintre bucatarii si proprietarii de la River Café, il descrie pe Jamie la 20 de ani ca fiind „un baietel vesel si vorbaret“. Cat despre mancare, era „intuitiv“ si „eclectic“. Cand i-am cerut sa il descrie ca bucatar, unul dintre cuvintele folosite a fost „australian“.
Sunt peste 15 ani de cand Jamie a facut primul sau serial, The Naked Chef (Bucatar in pielea goala). „Privind in urma, imi amintesc: aveam o freza haioasa si aratam ca orice tip care abia implineste 20 de ani. Tot ce faceam era sa fiu eu insumi, cu casa, prietenii, familia, piata, cunostintele mele, un fel de viata pe care oamenii il inteleg. Era o emisiune pentru studenti si parinti tineri, nu doar pentru gurmanzi“.
Pe Jamie il asteapta o zi teribil de plina, dar doreste sa vorbeasca despre ce ar putea realiza in urmatorii zece ani, si anume ca gatitul sa devina materie obligatorie in scoli. Invatand despre mancare, elevii vor afla si alte lucruri importante, cum ar fi, de pilda, notiuni de geografie si istorie.
Jamie spune: „Hai sa facem o treaba ca lumea. Sa rezolvam problema. Sa cautam oameni priceputi. Asta e Marea Britanie. Candva stiam sa facem asta. Acesta este visul meu. Sa facem ce trebuie. Daca vor, ma implic gratis. Timp berechet. Neconditionat. Doar sa vrea“.
Se uita la mine si zice: „Iar am luat-o razna!“.

Vote it up
167
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza