Miel cu năut și smochine

Carne de miel la cuptor, într-un sos picant și foarte aromat
 

INGREDIENTE PENTRU 4 PORȚII

spată sau pulpă de miel (circa 1 kg), tăiată cubulețe de 3 cm

piper negru, proaspăt măcinat

2 linguri de ulei de măsline extravirgin

1 ceapă mare, tocată

2 căței de usturoi pisați

2 lingurițe de coriandru măcinat

2 lingurițe de chimion măcinat

1 linguriță de ghimbir măcinat

1 lingură de făină

3 căni (750 ml) supă de casă sau supă-bază cu un conținut redus de sodiu

3 roșii tocate

2 fâșii de coajă de portocală

1 rulou de scorțișoară, rupt în bucăți

1/2 cană (95 g) smochine uscate, tocate

300 g năut din cutie, clătit și scurs, sau 1 cană (160 g) năut fiert

1/4 cană (7 g) frunze de coriandru sau pătrunjel proaspăt, tocate

 

PREPARARE 20 minute

GĂTIT 1 oră și 45 minute

FIECARE PORȚIE CONȚINE 2 389 kJ, 571 kcal, 60 g proteine, 25 g grăsimi (8 g grăsimi saturate), 27 g carbohidrați (18 g zahăr), 8 g fibre, 1 109 mg sodiu

 

Această mâncare foarte parfumată, în stil tajin, conține bucăți de miel și ingrediente bogate în fibre, ca năutul și smochinele. Carnea este gătită într-un sos picant, plin de antioxidanți.

 

1 Încinge cuptorul la 180°C. Asezonează carnea cu piper. Încălzește 1 lingură de ulei într-o tigaie mare, la foc moderat. Adaugă jumătate din cubulețele de miel și rumenește-le 4-5 minute, amestecând frecvent. Scoate-le pe o farfurie. Prăjește identic restul cărnii.

2 Încinge uleiul rămas într-o cratiță mare, neaderentă, la foc mediu-mic. Călește ceapa și usturoiul circa 2 minute, amestecând ocazional, până când ceapa s-a înmuiat. Adaugă coriandrul, chimionul, ghimbirul și continuă 1 minut. Înglobând făina, gătește încă 1 minut, amestecând.

3 Încorporează supa-bază, roșiile, coaja de portocală și scorțișoara; dă în clocot. Micșorează flacăra. Adaugă carnea și amestecă. Acoperind cratița, gătește totul în cuptor 60 de minute.

4 Înglobează în compoziție smochinele și năutul, acoperă din nou și coace preparatul alte 30 de minute sau până când carnea de miel este fragedă. Amestecă ocazional în acest timp și adaugă puțină apă, dacă este nevoie, ca mielul să fie acoperit de lichid.

5 Răsfiră deasupra coriandrul sau pătrunjelul tocat și servește mâncarea.

 

SFATUL BUCĂTARULUI

Acest preparat merge bine cu o garnitură de cușcuș integral. Rețeta este excelentă și cu alt tip de carne slabă, precum cea de vânat, tăiată fâșiuțe.

Rumenirea cărnii, la pasul 1, conduce la obținerea unui gust deosebit al preparatului final. Nu umple excesiv tigaia, pentru a te asigura că bucățile de carne capătă o culoare brun-aurie închisă, fiind prăjite, nu înăbușite.

Vote it up
82
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza