Mereu in prima linie

Cel mai cunoscut jurnalist de razboi din Romania a ajuns, la nici 40 de ani, sa-§i scrie memoriile. Citeste aici un fragment 
 
<p>O carte pe care o citesti cu “rasuflarea taiata”. Asa descrie Andrei Plesu
“Razboaiele mele”, volumul publicat de Adelin Petrisor. Si pe care n-ar trebui s-o ratezi, spunem noi. Desfasurandu-se `n capitole, fiecare alocat cate unei deplasari in zone de razboi, jurnalistul povesteste cum l-au schimbat oamenii pe care i-a intalnit printre gloante, sinuciga§i §i soldati cu sau fara scrupule. Cartea poate fi gasita la orice librarie sau online, pe site-ul editurii Polirom http://www.polirom.ro/catalog/carte/razboaiele-mele-3884/

Irak (mai 2005)
– Trageti dupa nenorocitul asta! Masina corespunde descrierii unui vehicul folosit de o echipa de Ag7 (lansator de grenade) a insurgentilor, a urlat subofiterul in timp ce-si descarca pistolul in directia fugarului.

Soldatii de langa mine au deschis focul cu pistoalele-mitraliera. Vedeam cum se ridica praful in apropierea masinii care se indeparta in viteza. Eram flancat de doi militari care trageau din mers la foc automat. Gafaiam, timpanele imi pocneau si, din cand in cand, ma lovea cate un tub gol aruncat de pistoalele-mitraliera ale soldatilor. Dupa vreo cateva sute de metri, automobilul a facut stanga dupa niste blocuri prapadite cu patru etaje. Am ajuns in fuga acolo si am gasit masina cu usile din fata larg deschise si motorul pornit.

– Intrati in bloc si cautati jigodiile astea! Nu au cum sa fie prea departe! a strigat sergentul agitandu-si pistolul.
Cativa militari au intrat in cladire si au inceput sa bata din usa in usa, sa intre in locuinte. In fata blocului ramaseseram Dan, sergentul, doi soldati si cu mine.
– Ii gasim noi pe tampitii astia. Nu au cum sa fuga, isi facea curaj sergentul.
Nici nu a apucat sa termine bine fraza si am auzit o rafala lunga trasa de undeva de foarte aproape. Cateva ricoseuri din zidul aflat in apropiere ne-au facut pe toti sa ne aruncam la pamant.
– Capul la cutie si ochii beliti! Cretinii trag de undeva de aproape! E vreo cladire inalta in preajma?, a intrebat calm subofiterul.

Nu era. A fost doar o rafala izolata, care a nimerit la cativa metri de grupul nostru. Am vazut urmele lasate de gloante si m-am speriat gandindu-ma ca tragatorul gresise cu doar doi sau trei metri.
Focul a incetat, dar din scara blocului razbatea o harmalaie de nedescris. Cativa soldati au scos cu forta de acolo un irakian de vreo 40 de ani care striga in engleza ca e nevinovat.
– Sunt profesor de fizica la Universitatea din Ramadi, zbiera barbatul. Nu am treaba cu insurgenta!
– ±i nu cumva tu ii inveti pe boii aia sa faca bombe? a intrebat acuzator sergentul.
– Repet, sunt profesor, nu terorist, se apara irakianul.
– Profesore, atunci poate ne zici in ce apartament s-au ascuns scursurile alea care au abandonat masina in fata intrarii voastre.
– De unde sa stiu eu? Am iesit din casa cand oamenii dumneavoastra erau pe punctul sa-mi scoata usa din balamale.
– Dati-i drumul! le-a ordonat sergentul soldatilor care il imobilizasera pe irakian. Sa mergem!

Chiar daca i-ar fi scos pe toti barbatii din blocul respectiv, americanii tot nu ar fi avut cum sa-i identifice pe cei care abandonasera masina. Patrularea a continuat o vreme fara prea mari probleme. Aproape ca venise ora sa facem jonctiunea cu blindatele cand, undeva, in apropiere, s-a dezlantuit canonada. Se tragea cu arme de toate calibrele, dar s-au auzit clar si cateva explozii, posibil sa fi fost grenade. Soldatul care deschidea plutonul a facut semn de oprire. Toti s-au ghemuit langa un gard de beton, la distanta mare unul de altul, ca nu cumva sa usureze munca vreunui tragator irakian.

– Am primit pe statie un apel sa fim cu ochii in patru. La cateva strazi distanta de noi, o patrula a puscasilor marini a fost atacata cu lansatoare de grenade.
– Sigur, iar trag puscasii dupa vreo musca, a glumit sergentul, amintindu-mi de rivalitatea dintre infanteristii armatei si puscasii marini. Astia sunt in stare sa darame orasul pentru ca au fost atacati de un tantar. Ma mir ca nu au cerut si sprijin aerian.

Ma dureau picioarele de cat umblasem, mi se facuse foame. Vesta antiglont si casca ma cocosau. Abia asteptam sa ma urc in transportor si sa ajung in tabara. Drumul de intoarcere mi s-a parut foarte lung. Ajuns, in sfarsit, in dormitor, mi-am luat cele necesare si am taiat-o direct la dus, sa scap de nisipul adunat peste zi. Dusul este unul dintre putinele lucruri care iti aduc aminte de normalitate intr-o zona de razboi. Containerul unde erau dusurile era aproape gol. Un soldat afroamerican se barbierea in fata unei oglinzi aburite.

– O zi de cacat, nu? m-a intrebat zambind.
– Asa si asa! Se putea si mai rau, cred!, i-am raspuns fara prea mare chef de vorba.
– Sa fii sigur de asta! Noi am pierdut cinci oameni. Au murit in masina din fata mea. Au fost loviti de un Ag7. Toti au ars ca niste torte, inclusiv comandantul nostru de companie.
– Cand asta si unde?
– Acum vreo doua ore, aproape de baza.
– Din ce unitate esti?
– Puscasii marini, a zis barbatul si a continuat sa se rada.

Am ramas masca. Erau chiar cei aflati la cateva strazi de noi. Cei pe care sergentul tocmai ii luase peste picior. Murisera cinci oameni, la cateva sute de metri distanta, si noi nici macar nu ne-am dat seama de asta. Am facut bascalie si ne-am grabit sa ne intoarcem in baza pentru un dus si o masa calda. Asta in timp ce alti soldati ardeau prinsi intr-un Humvee...

Asta este razboiul. Ti se rupe sufletul de altul, insa te bucuri al dracului de tare ca nu ai fost tu in locul lui. Zici Doamne fereste si incerci sa uiti, pentru ca, daca nu uiti, a doua zi nu-ti mai vine sa o iei de la capat. Multa lume m-a tot intrebat daca nu mi-a fost frica. Normal ca mi-a fost. Jurnalistii de razboi cu experienta spun ca frica te tine in viata. Trebuie sa fii defect sa nu-ti fie teama. In razboi, nu prea ai timp sa-ti dai seama ce traiesti. Te lupti sa-ti faci treaba, sa filmezi si sa trimiti acasa si, nu in ultimul rand, te lupti sa supravietuiesti. Cel mai rau este cand ajungi acasa, cand amintirile se sedimenteaza si ti se inmoaie picioarele.</p>

Vote it up
138
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza