Magia lalelelor

Descopera lumea din spatele campurilor pline de culoare din Olanda, intr-un reportaj de exceptie
 
<p>
Lalele rosii ascutite, lalele, mici, verzi in forma de clopotei si lalele rosii sau de un galben-aprins, ca niste papagali, de marimea manutei unui copil, sunt expuse in piata de flori din Rotterdam. „Trei buchete, 5 euro“, scrie pe etichetele galetilor pline cu lalele. Le-am ales pe cele rosii. Seamana cu un buchet de bujori. N-am vazut in viata mea asemenea lalele. „Aveti noroc“, imi spune vanzatorul Wim Hogewoning, un barbat robust imbracat intr-o haina rosie. „In Rusia, un asemenea buchet v-ar fi costat vreo 50 de euro!“

Sunt putin sceptica. Stiu ca Olanda este renumita pentru lalele si ca le exporta in intreaga lume. In sezonul trecut (iulie 2010/iunie 2011) au fost exportati circa 1,9 miliarde de bulbi de lalele si 1,4 miliarde de lalele (in 2010). Imi vine greu sa cred ca rusii platesc asemenea sume pentru lalele.
Si totusi... laleaua a exercitat, de-a lungul anilor, o influenta magica asupra oamenilor. Si acest lucru se intampla si astazi, dupa cum aveam sa aflu cateva zile mai tarziu, cand am vizitat gradinile Keukenhof, din Lisse, cea mai cunoscuta expozitie in aer liber incepand din 1949.

Intr-o dimineata insorita de marti, din luna aprilie, un autobuz din Leiden ma poarta printre sute de campuri pline cu lalele rosii, galbene, roz si portocalii. Peisajul pare colorat cu creioane de un grup de prescolari veseli. Odata ajunsa la Keukenhof, vad ca oamenii se asaza la coada la bilete. Ii aud vorbind in germana, engleza, rusa, japoneza si chineza. Circa 800.000 de turisti viziteaza in fiecare an, in special in aprilie si mai, gradinile castelului din secolul al XV-lea. De cum intru in parc, ma simt ca Alice in |ara Minunilor. Este o adevarata explozie de forme si culori. Florile roz de cires contrasteaza puternic cu multitudinea de lalele, narcise, zambile... Si ce miresme dulci!

Dar ce este cu adevarat special in acest parc sunt lalelele de diverse forme si culori. Lalele de un alb desavarsit, cu petale patate cu puncte rosii si verzi, lalele in forma de con, lalele ascutite si lalele cu petale asemanatoare cu penajul pasarilor exotice. Vizitatorii se asaza pe pamant, sa faca fotografii florilor colorate, din soiuri cu rezonanta istorica, precum Markgraf von Baden. Sau unei lalele rosii, impodobite cu flacari albe, din colectia Rembrandt.
Incep sa ma gandesc de ce tocmai olandezii au devenit natiunea care se ocupa de lalele. Laleaua nici macar nu e o floare originara din aceste locuri.

Pentru a afla raspunsul, ma duc sa vizitez Muzeul Lalelelor Negre din Lisse, aflat la o aruncatura de bat de Keukenhof. Hartile de pe pereti explica clar de unde provine laleaua: din zone aflate in Kirghistan, Turkmenistan si Kazakhstan, in apropierea muntilor Pamir. Un portret oficial il infatiseaza pe cel care a adus aceasta floare in Olanda: Carolus Clusius, un doctor si botanist flamand din secolul al XVI-lea. Acest om de stiinta, cu gulerul lui spaniol, cu barba ingrijita si mustata creata, a fost botanist imperial in Viena inainte sa ajunga in Leiden. Acolo, dupa cum imi spune ghidul muzeului, el a infiintat faimoasa Gradina Botanica a Universitatii din Leiden, unde a inceput sa planteze lalele, in special din seminte, ajutand astfel plantele sa se inmulteasca mai repede decat bulbii.

„Floarea s-a adaptat foarte bine solului nisipos din imprejurimile Leidenului si Haarlemului, ajutata si de briza marii“, imi spune mai tarziu Johan van Scheepen, asezat la biroul sau, in spatele unui vraf cu carti. Van Scheepen, un barbat de 57 de ani, jovial si suplu, cu parul brun-roscat, lucreaza ca bibliotecar si botanist pentru Asociatia Regala a Crescatorilor de Bulbi (Royal General Bulb Growers’ Association/KAVB). Aceasta organizatie, cu sediul in Hillegom, i-a sustinut timp de peste 150 de ani pe cei care se ocupa cu cresterea, imbunatatirea si exportul bulbilor de flori.

Prin anii 1620, de-a lungul unui sfert de veac, mica floare a lui Clusius s-a transformat intr-un mare succes. Negutatorii bogati si nobilii o plantau in gradinile lor. Astfel, laleaua a devenit un adevarat simbol al statului, vanzandu-se la preturi si mai mari. Speculatiile au dus la cresterea inflatiei. In punctul culminant al acestei manii a lalelelor, un singur bulb ajungea sa coste 3.000 de guldeni olandezi. Dupa cum a scris un pamfletar anonim al acelor vremuri, acest lucru era echivalent cu „doua carute cu faina, 4 carute cu secara, 4 boi grasi, 8 porci grasi, 12 oi grase, 2 barili de vin, 4 barili de bere, 2 tone de unt, 1.000 de livre de branza, un pat, o cupa de argint, niste haine si un vas cu care sa le transporti pe toate“. Recordul pentru un singur bulb a fost de 6.000 de guldeni, echivalentul unei case impozante pe marginea canalului. Impatimitii lalelelor erau gata sa plateasca o avere pentru primele specimene de lalele multicolore cu marginile in flacari. Abia trei secole mai tarziu s-a descoperit ca acea culoare a fost rezultatul unei infectii virale, provenite de la musculita verde. „Laleaua simbolizeaza o promisiune“, spune Van Scheepen, incercand sa explice aceasta pasiune. „Ai un bulb, dar nu stii niciodata ce va iesi din el. La inceput a fost vorba de pura lacomie si speculatie.“

Si acest lucru nu avea cum sa dureze. Pe 3 februarie 1673, cand un comerciant din Haarlem nu a reusit sa vanda niste bulbi cu 1.400 de guldeni (pe vremea aceea, 150 de guleni erau salariul mediu anual), buba s-a spart. Acest eveniment a fost consemnat ca prima prabusire a unei burse de valori din istorie. Din fericire, caderea pretului nu a pus capat cresterii bulbilor. Plantarea lor in regiunile din jurul Lisse, Hillegom si Noordwijk a luat avant in secolul al XIX-lea. Crescatorii au inceput sa circule prin lumea intreaga in cautarea unor specii noi, pe care sa le incruciseze cu lalelele.
In zilele noastre, Johan van Scheepen inregistreaza in jur de 200 de noi specii de lalele pe an. In gradinile KAVB, decorate cu sculpturi gigantice reprezentand bulbi de flori, cresc circa 2.500 de specii diferite de lalele. Colectia este pastrata pentru comparatie: o comisie formata din experti in flori compara fiecare lalea cu exemplare din colectie, pentru a verifica daca este, intr-adevar, vorba despre o specie noua.
Ma gandesc acum la sortimentele speciale pe care le-am vazut la Keukenhof, cum este laleaua alba cu flame de culoare rosie. Panoul din dreptul lalelei ma anunta ca a fost „inventata“ de Jan Ligthart.
    
Deci cum se inventeaza o lalea, pana la urma? Il caut pe Jan Ligthart. Aflu ca traieste in Breezand, o localitate situata pe canalul ce strabate nordul provinciei Noord-Holland, departe de taramurile pe care cresc in mod traditional lalelele. In drum, trec pe langa nenumarate campuri pline cu lalele. Cred ca sunt milioane aici. Imi atrage atentia o zona cu lalele multicolore: este campul lui Ligthart, plin cu flori experimentale.

Jan Ligthart, un barbat inalt, de 55 de ani, cu ochii albastri si parul blond grizonant, ma asteapta in mijocul a mii de specii diferite de lalele. Nu stiu unde sa ma uit mai intai: lalele care seamana cu bujorii, lalele ascutite, flori mari si flori cu petalele verzi si patrate. „Aveam 13 ani cand am inceput sa incrucisez diferite specii de lalele.“ Jan ia stamina de la o floare violet si o adauga pe pistilul unei lalele albe: „Asta inseamna incrucisare. Este un fel de inseminare artificiala si are ca rezultat o recolta de seminte de lalele peste sase luni“. Dar inca nu este un bulb de lalea. Ca sa ajungi de la o prima samanta la o cantitate suficient de mare de bulbi, pe care sa-i poti scoate pe piata, dureaza mai multi ani. Ligthart imi spune ca langa picioarele mele se afla sase lalele mici, cu flacari violet. „Acesti bulbi au aproximativ cinci ani.“

Pe randurile din apropiere se afla cateva sute de lalele mai mari, alb cu violet. „Acestea sunt rezultatul unui deceniu de plantare. Dureaza aproximativ 25 de ani sa introduci pe piata o noua specie de lalea. Atata timp iti ia sa aduni destui bulbi pe care sa-i poti vinde.“
Printre cele 50.000 de specii  incrucisate de Jan Ligthart, zaresc unele care au cate o panglica legata in jurul tulpinii. „Aceste lalele pot ramane asa“, spune Ligthart. Numai una din mai multe mii de flori reuseste sa se ridice la inaltimea standardelor lui. Se apleaca asupra unei lalele cu flacari verzi. „Aceasta e foarte draguta! O sa-i pun o panglica.“ „Doar pentru ca e draguta?“, il intreb eu. „Nu, printre criteriile mele nu se numara culoarea. Moda este imprevizibila. Ceea ce produc eu acum nu poate fi vandut decat peste cel putin 20 de ani. Si nu avem cum sa stim ce va fi la moda in 2035.“

Lalelele care nu se incadreaza in criteriile stabilite vor fi distruse la finalul sezonului. Ligthart monitorizeaza sensibilitatea lalelelor la boli, longevitatea florii, adaptabilitatea la procesarea mecanica, dimensiunea bulbilor si procesul de multiplicare in apa. Dupa 40 de ani de experimente, 200 de sortimente de lalele sunt inregistrate cu numele lui.

In cadrul unei licitatii, lalelele obisnuite pot ajunge si la pretul de 0,13 euro fiecare. O floare speciala poate costa si 0,20 euro. Iar o lalea frumoasa, care are un nume atragator, poate ajunge la 0,25 euro. Laleaua visurilor lui? Jan Ligthart se gandeste o secunda, apoi spune: „O lalea albastra pare o utopie, dar eu vreau sa creez ceva ce nu exista inca. Asta este magia lalelelor: exista atat de multe sortimente care pot fi create!“

Daca pe Jan Ligthart il putem numi arhitectul lalelelor, atunci Jan Pennings este constructorul lor. Acest crescator de bulbi, in varsta de 70 de ani, e la cea de-a treia generatie din familie in aceasta meserie. De crescatorii de bulbi ca Jan Pennings depinde transformarea unor seminte de lalele in mii sau chiar sute de mii de bulbi, in numai cativa ani.

Ma primeste cu caldura la ferma sa din Noord-Holland. Bem cafea din cani in forma de lalele, pe care este imprimata o poza cu campurile lui de flori.
„Lalelele pe care le vad rasarind primavara aceasta vor fi culese la vara“, imi spune el. Bulbii se usuca si sunt curatati, pentru a indeparta radacinile vechi si pamantul si pentru a recolta bulbii mai mici care au crescut dedesubtul bulbului plantat initial, pe perioada iernii si primaverii. Apoi sunt sortati si, in toamna, bulbii sunt plantati din nou.

In ultimele doua decenii, crescatorii au reusit sa cultive lalele si in lut, facandu-le, astfel, mai putin dependente de solul nisipos din Olanda, spune Pennings. Bulbii cresc pe plase mari, care nu trebuie decat trase apoi, pentru a fi recoltati. „Aceasta tehnica a crescut considerabil volumul de bulbi produsi“, adauga el.

Deoarece cresterea productiei face ca preturile sa scada, multi dintre cei care se ocupa de lalele se orienteaza acum spre cultivarea unor sortimente deosebite. Cum ar fi Vincent Van Gogh, o lalea inalta, ascutita, de culoarea mahonului, care este aproape neagra in interior. Pennings are cateva asemenea lalele expuse intr-o vaza pe masa lui din camera de zi.
Sunt splendide. Dar si simplitatea are frumusetea ei. La Hortus Bulborum, in Limmen, un satuc in apropiere de Alkmaar, sunt plantate cele mai vechi specii de lalele, incepand din secolul al XVI-lea, cand Clusius le-a adus pentru prima data in Olanda, din Asia Centrala. 

Aceste lalele sunt minuscule, avand aceeasi dimensiune cu sofranul. „95% din aceste specii vechi nu se mai planteaza nicaieri altundeva in lume“, spune colectionarul Joop Zonneveld, in varsta de 70 de ani. Undeva, in spatele gradinii, am gasit cel mai vechi sortiment de lalea olandeza, Duc Van Tol, care dateaza de la 1595. Aceasta micuta lalea cu petalele ei rosii si galbene nu are mai mult de zece centimetri in inaltime. E originara din regiunile muntoase ale Asiei Centrale, unde rezista cu stoicism vanturilor, la inaltimi de 2.500 de metri. De aceea e atat de mica. Zonneveld spune: „Semintele au ajuns in Olanda pe Drumul Matasii. Si, dupa 400 de ani, inca mai putem admira laleaua ca pe un bulb cu floare“. Dar cat de departe, in timp, se intind originile ei in Asia Centrala? Zonneveld da din cap: „Nu avem cum sa stim. O mie de ani? Zece mii de ani? Acesta ramane secretul lalelei“.

</p>
Vote it up
197
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza