Luptatoarea pentru cauza femeilor

Monika Hauser ajuta femeile violate in timp de razboi. Ea a fost desemnata de Reader’s Digest ca „Europeanul Anului 2011“
<p>
Monikai Hauser ii este greu sa vorbeasca despre pericolele prin care a trecut de-a lungul timpului. Si-a ales o meserie periculoasa. Organizatia pe care o reprezinta, medica mondiale (sic, cu litere mici), ajuta victimele violurilor din zonele de conflict armat.  
Monika prefera sa le numeasca „supravietuitoare“.
Hauser s-a nascut in Elvetia si este medic ginecolog. Are un zambet cald si un fel de a fi sarmant si serios deopotriva.
Nu accepta laude. Prefera sa le directioneze catre supravietuitoare si membrii organizatiei medica mondiale, care lucreaza in zone indepartate ale lumii, precum Balcani, Afganistan, Liberia si Congo.
Hauser este un vizitator constant al acestor regiuni, insa locul nostru de intalnire este sediul organizatiei din Koln – Germania, situat la doi pasi de imensa catedrala gotica a orasului. La 51 de ani, Monika emana o pasiune autentica pentru munca ei si evita sa-si asume integral vreun merit. Cu toate acestea, imi dau seama ca are si ea grijile ei, mai ales legate de fiul sau de 14 ani, Luca. „Fiul meu are o atitudine echivoca fata de munca pe care o fac“, marturiseste ea. „Cand am fost de curand in Afganistan, a facut o cheta la el in clasa si a reusit sa stranga 20 de euro de la colegi. Dar mi-a si spus raspicat: «Urasc slujba ta. E foarte periculoasa!». Cu toate acestea, incepe sa inteleaga tot mai bine lucrurile.“
Misiunea lui Hauser are un caracter personal. Cariera ei de activista a inceput in 1992, cand presa era plina de relatari despre atrocitatile de tot felul comise in timpul razboiului civil din Balcani. Cruzimea anumitor acte a umplut-o de furie si neliniste.
Mii de femei nevinovate erau violate de cei implicati in lupta. Era parte din procesul de „purificare etnica“. Pentru Hauser, ele erau victimele uitate ale razboiului.
Curand, a aflat ca un numar semnificativ de refugiati, majoritatea femei musulmane, se adunau in Zenica (citeste „Zenita“), un oras industrial din centrul Bosniei. Multe dintre ele spuneau povesti oribile despre cum fusesera violate de soldati bosniaci. „Am stiut imediat ca trebuie sa fac ceva acolo. Am stiut ca aceste femei au nevoie de un loc unde sa gaseasca intelegere.“
Hauser a renuntat la slujba sa la un spital din Koln si a pornit spre Zenica – o calatorie presarata cu pericole, care trecea prin zone de conflict. Aici, in 1993, a pus bazele unui centru de terapie pentru femei, pe care l-a numit medica zenica. Aici le oferea sprijin medical si emotional refugiatelor. A convins 20 de doctorite, femei psiholog si asistente medicale bosniace sa i se alature si chiar a reusit sa obtina fonduri de la Ministerul de Externe german.
„Femeile si fetele care au venit la centru erau traumatizate, multe fusesera violate in masa timp de cateva zile sau saptamani“, isi aminteste ea. „Aveau cosmaruri, atacuri de panica si dureri. Rusinea si violul ca subiect tabu complicau procesul de vindecare a traumei. In loc de protectie si sprijin, multe se confruntau cu excluderea sociala si discriminarea.“
In ciuda eforturilor sale constructive, Hauser s-a simtit adesea neputincioasa. In timp ce se intorcea in Bosnia dupa o calatorie de strangere de fonduri in Germania, autobuzul public in care se afla a fost oprit. Militienii croati au impartit calatorii in doua grupuri – croati si straini, pe de-o parte, si musulmani, pe de alta parte. Lui Hauser i-au venit in minte rampele de triere de la Auschwitz.
A protestat in van la comandant. Apoi, a luat-o de mana pe colega sa musulmana speriata, Amna, si a tras-o spre alt autobuz croat. A reusit sa o salveze, dar celelalte au ramas fara niciun ajutor. Cand Monika a ajuns cu Amna in portul Split, a alertat Crucea Rosie Internationala. Mai tarziu, s-a descoperit ca pasagerii musulmani din acel autobuz au fost dusi in tabere unde unele femei au fost violate. „Inca ma mai simt vinovata pentru ce s-a intamplat atunci“, povesteste Hauser.
Fiul ei, Luca, s-a nascut trei ani mai tarziu. Nu mult timp dupa aceea, sotul ei, Klaus-Peter, inginer de sunet la televiziunea WDR din Koln, a inceput sa lucreze cu jumatate de norma, pentru a-i oferi sotiei mai multa libertate in a-si urma telul. Actele de violenta sexuala petrecute in cadrul conflictului din Kosovo, la sfarsitul anilor ‘90, au determinat-o pe Monika sa puna bazele unui centru de consiliere si ingrijire si ale unei clinici in sud-vestul orasului Gjakova. In 2000, a deschis un centru de terapie pentru femei la Tirana.
Un alt centru a fost deschis apoi la Kabul, in 2002, si s-au stabilit legaturi si cu celule de criza din Liberia si Congo. Nu exista statistici oficiale, dar se estimeaza ca organizatia condusa de Hauser a ajutat intre 70.000 si 100.000 de victime ale violurilor si ale altor forme grave de violenta.
Si multumirile curg din partea unor femei care spun ca vietile lor au fost schimbate de acest medic ginecolog pasionat si de reteaua pe care ea a creat-o.

Pana in ziua de azi, medica mondiale  ramane o organizatie feminista. Toti angajatii, cu exceptia garzilor de securitate si a soferilor, sunt femei. Intre timp, si-au diverisificat tipul de asistenta. In afara de sprijin medical si psihologic, ofera si asistenta juridica si consiliere pentru ca aceste femei sa devina independente din punct de vedere financiar.
Decizia lui Hauser de a-si abandona cariera medicala si de a se dedica nevoilor femeilor in suferinta nu a fost un impuls de moment. Pregatirea pentru acest pas a inceput inca din copilarie.
S-a nascut la Thal, un orasel elevetian din cantonul de limba germana St. Gallen. Tatal ei era croitor, iar mama o fascina cu povesti despre traumele suferite de femei si fete in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In adolescenta, dupa ce a cunoscut doua supravietuitoare de la Auschwitz, a inceput sa citeasca despre Holocaust.
S-a pregatit sa devina doctor si a lucrat ca rezident intr-un spital din Tirolul de Sud. Experienta de aici a fost extrem de utila. „Aveam multe paciente, femei de la tara, de la munte, si am realizat ca violenta fizica si sexuala exercitata de sefi sau de soti era o constanta a vietii lor“, explica ea. „Am mai inteles ca nimeni din conducerea spitalului nu dorea sa vorbeasca despre asta. Eram privita ca o instigatoare ce genereaza probleme.“
Mai tarziu, a lucrat in Germania, unde s-a lovit de aceeasi atitudine atunci cand a ridicat problema tratamentului insensibil al femeilor. Unii ii spuneau Vrajitoarea Rosie. „Vroiam sa le ajut pe aceste femei individual, dar si sa schimb atitudinea din spitale“, explica ea. Bineinteles, spitalele erau conduse de barbati.
Toate aceste experiente au convins-o, cu mult inainte de criza din Bosnia, despre cat de important este ca ajutorul dat supravietuitoarelor violurilor sa fie insotit de o campanie in forta pentru o schimbare politica.
Violarea femeilor in timp de razboi este un fenomen istoric amplu documentat. Dar Hauser nu e de acord cu explicarea lui ca act al soldatilor virili privati de o activitate sexuala normala. Ea crede ca are acelasi resort ca si violul in familie sau intr-o comunitate de trip patriarhal, bazata pe dominatia masculina.
Sprijinul oferit de organizatia medica mondiale nu inceteaza odata cu incheierea ostilitatilor. „Bineinteles ca violul pe timp de razboi este ingrozitor. Dar el nu apare din senin. Violenta sexuala se petrece in cursul razboiului, dar si dupa acesta. Am aflat adesea ca, dupa terminarea unui razboi, femeile sunt tratate mai prost ca inainte. In cazul femeilor afgane, problema actuala nu este aceasta, ci tatal care le forteaza sa se casatoreasca cu un barbat cu 20 de ani mai in varsta sau cu un sot care le bate si le violeaza.“
Hauser incuviinteaza ca pe hartie apar progrese. Legea internationala considera violul ca tactica de razboi un delict de crima impotriva umanitatii si o crima de razboi. Cu toate acestea, pana acum, doar o singura condamnare a fost finalizata, in 2001. In cadrul procesului crimelor de razboi din Iugoslavia, Tribunalul de la Haga a gasit vinovati pentru viol trei sarbi bosniaci. In partea de est a Congo, unde au loc lupte foarte sange-roase, si in majoritatea zonelor de conflict, mii de barbati vinovati de violuri atroce raman inca nepedepsiti. „Legea exista, dar lipseste vointa politica“, explica Hauser.
Intrebarea este de ce, oare, politicienii europeni nu se lupta sa schimbe situatia din Republica Democratica Congo. „E usor de schimbat. Tarile europene sunt sursa principala de bani. Sa nu pretinda ca nu au putere de influenta!“
Este clar ca Hauser isi doreste sa acopere prapastia dintre retorica politica masculina cu privire la viol si realitatea crunta de pe teren.
Asta o motiveaza sa calatoreasca permanent la conferinte in toata lumea unde se vorbeste fluent in germana, franceza si engleza. Si se implica in continuare in pregatirea si incurajarea membrilor organizatiei, care opereaza in punctele fierbinti din zonele de conflict de pe Glob.
Este un drum lung si incredibil de greu, dar exista si momente de optimism. Monika Hauser povesteste despre un astfel de moment: „Cand am fost in Zenica ultima oara, o femeie a venit la mine si mi-a spus: «Monika, nu-ti mai amintesti de mine?» La inceput nu am recunoscut-o, dar imediat apoi mi-am amintit. Era una din primele noastre beneficiare din 1993. Fugise din estul Bosniei, unde fusese violata in mod oribil. Avea tendinte sinucigase si nu isi mai dorea sa traiasca. Am ajutat-o. Incet-incet, a revenit la viata. S-a intors la copiii ei si in satul de unde provenea. Aveam in fata mea o femeie frumoasa, foarte mandra si plina de demnitate. Mi-a povestit ca a format la ea in sat un grup de sprijin pentru femei. «medica zenica m-a ajutat sa-mi continui viata si vreau si eu sa fac ceva bun pentru alte femei», mi-a spus ea“.

Cuvinte de multumire
„Supravietuitoarele“ omagiaza munca salvatoare de vieti depusa de Monika Hauser si medica mondiale:

„Am incercat  sa ma sinucid de trei ori. Doar dupa ce am facut terapie am reusit sa privesc spre viitor cu mai mult curaj“
G, 29 de ani, Bosnia

„Exista femei-medic pentru ochi, altele pentru urechi, altele pentru inima si altele pentru suflet. Dar tu esti toate laolalta“
B, 32 de ani, Kosovo

„Fara ajutorul moaselor, m-as fi sinucis cu mult timp in urma“
M, 14 ani, Afghanistan

„Dupa razboi, eram aproape moarta. De-abia respiram. Tu mi-ai deschis din nou usa spre viata“
N, 43 de ani, Kosovo

Reader’s Digest:
Europeanul anului
15 persoane au fost desemnate Europeanul anului din 1996 incoace. Redactorii nominalizeaza candidatii, iar echipa europeana alege castigatorul

2010 Iana Matei (Romania)
Salveaza victimele traficului de fiinte umane
2009 Joachim Franz
Liderul unei campanii antiHIV/SIDA
2008 Maria Nowak
Initiatoarea unui sistem de microcreditare pentru tarile din lumea a treia
2007 Dr. Ruedi Luthy
Expert HIV/SIDA in Zimbawe
2006 Ayaan Hirsi Ali
Activista pentru drepturile femeilor musulmane
2005 Dr. Leonid Roshal
Medic al victimelor masacrului din Beslan
2004 Peter Eigen
Fondatorul Transparency International
2003 Simon Pánek
Fondatorul organizatiei People in Need
2002 Eva Joly
Judecator in procesul antifrauda
ElfAquitaine
2001 Linus Benedict Torvalds
Inventatorul sistemului de operare Linux
2000 Paul van Buitenen
A dezvaluit fraude la nivelul UE
1999 Dr. Inge Genefke
Medic pentru victimele torturii
1998 Pete Goss
A salvat un competitor care se ineca
1997 Frederic Haugue
Luptator impotriva reziduurilor nucleare
1996 Parintele Imre Kozma

Militant pentru nevoile varstnicilor si ale celor fara adapost</p>
 
Vote it up
188
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza