Lungul drum al unui medic

Pacientii unui doctor nascut in Africa habar nu au ce calatorie a facut acesta pentru a ajunge in fata lor
 

<p>

Oh, haideti, domnule! Nu puteti nega ca ati inceput iar sa beti. Politia a confirmat“.
In biroul sau din sectia de dependente de la spitalul Lagny, situat la marginea Parisului, vocea doctorului Wilson Douala este blanda, dar ferma. Omul din fata lui pare plictisit.
„Doar un pic“, admite el. „In orice caz, nu eram beat. Si, inainte de toate, tu esti cu adevarat doctor?“

De cinci ani, dr. Wilson Douala, nascut in Camerun, are in grija pacienti alcoolici. El stie ca aceasta profesie cere rabdare si intelepciune. Si viata l-a invatat sa se adapteze.

In Yaoundé, unde si-a petrecut copilaria, a trebuit sa stea intr-o clasa cu mai mult de o suta de elevi, cate cinci intr-o banca. Erau atat de inghesuiti, ca abia avea loc sa scrie. Totusi, a excelat la scoala si, dupa absolvire, parintii sai au incercat sa-i gaseasca un loc la universitate. In tara locurile au fost extrem de putine, iar accesul la universitatile europene parea doar o iluzie. Dar mai erau agentiile specializate in trimiterea de studenti in tarile din Europa de Est.

Tatal lui Wilson lucra in armata, ca militar de cariera, iar mama trudea ca moasa. Cei doi au strans bani, impreuna cu intreaga familie, pentru fiul lor. Intr-o dimineata din 1992, tatal a traversat, alaturi de Wilson, intregul oras Dualla, cel mai mare port din Camerun, tinand in brate o geanta-diplomat plina cu bancnote, de parca tocmai ar fi comis un jaf. Intr-un final, a pus intreaga suma pe un birou, in schimbul inscrierii la o universitate din Sankt Petersburg.

Cateva luni mai tarziu, mai multi studenti de culoare isi deschideau valizele, inghetati de frig, in zona de sosiri a aeroportului din Moscova, pentru a-si pune haine groase. O multime de gura-casca s-a adunat in jurul lor. Un tanar a inaintat si i-a strans mana lui Wilson. I-a spus ceva de neinteles, care i-a facut pe trecatori sa rada. Mai tarziu, Wilson avea sa descopere semnificatia acelor cuvinte: „Bine ati venit, maimutelor!“

Dupa sapte ani in Sankt Petersburg, tanarului i-a venit ideea sa plece in Franta, pentru a se specializa in pediatrie. Avea deja o diploma si cunostea limba franceza, dar nu era deloc usor sa obtina viza. Wilson stia insa sa fie mereu atent cu ceilalti, o calitate care avea sa-l ajute mult.
Intr-o zi, in timp ce statea la coada intr-un magazin din St. Petersburg, a intrat o femeie, vizibil grabita. Ta-narul i-a oferit locul sau. Femeia i-a multumit si au intrat in vorba. Era chiar sotia consulului francez. Asa si-a obtinut viza in 24 de ore!

Primul sau contact cu Parisul l-a surprins. In trenul pe care l-a luat de la aeroport catre centrul capitalei Frantei, a numarat mai multi negri decat albi. „Ma intrebam daca avionul nu a aterizat in alt loc“.

A gasit rapid un loc de stagiar la un spital, a renuntat la pediatrie – un domeniu prea ocupat – si s-a specializat in adictologie (cu pacienti alcoolici).

Neuitand sa fie solidar cu conationalii sai, s-a alaturat unei asociatii de medici francezi care furnizeaza materiale medicale pentru Camerun. De asemenea, a reusit sa stranga 25.000 de carti din bibliotecile spitalelor din Paris, pe care le-a trimis in Dualla pentru instruirea studentilor.
Wilson s-a casatorit cu Claudia, o frantuzoaica, si a aplicat pentru obtinerea cetateniei franceze. Pentru a testa cat de bine s-a integrat, un functionar de la prefectura i-a cerut sa fredoneze Marseilleza. Fara sa-si dea seama, in loc de versurile originale „Ziua gloriei a sosit“, el a cantat „Ziua bucuriei a sosit“ – un strigat din inima pentru noua lui tara.

</p>

Vote it up
133
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza