Lumea nu se duce de râpă

Sărăcia, criminalitatea şi violenţa sunt în scădere. Libertatea şi democraţia, în creştere. Te surprinde, nu-i aşa?
 

Sunt vremuri care te îndeamnă la pesimism. ISIS, Ebola, mitocani agresivi, poliţişti criminali şi bande de hoţi – cum să nu ai senzaţia că lumea se duce de râpă şi că nu se mai poate face nimic? Dar oricât de alarmante ar fi titlurile din presă, realitatea are şi alte faţete. De fapt, nu suntem într-un pericol mai mare decât în timpul celor două războaie mondiale, al ameninţărilor nucleare din timpul Războiului Rece sau al celor opt ani de război dintre Iran şi Irak, care putea să sugrume afluxul de petrol prin Golful Persic şi să destabili-zeze întreaga economie globală.

 

Aşadar, avem motive să fim mai puţin prăpăstioşi în ceea ce priveşte soarta lumii? Nu vă uitaţi la ştirile zilei. Acestea sunt despre evenimente care au avut loc, nu despre ceva ce nu s-a întâmplat. Nu vedem niciodată un reporter spunând către cameră: „Transmitem în direct dintr-o ţară în care nu a izbucnit războiul“ sau dintr-un oraş care nu a fost bombardat sau dintr-o şcoală în care nu a avut loc niciun atac armat. Cât timp există violenţă pe lume, vor fi suficiente incidente pentru a umple jurnalele de ştiri. Şi, din moment ce mintea noastră estimează probabilitatea în funcţie de uşurinţa cu care ne amintim exemple, vom crede întotdeauna că trăim vremuri tulburi.

Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi nici de evenimente aleatorii. Entropia, agenţii patogeni şi nechibzuinţa oamenilor sunt permanent prezente în viaţa noastră şi, din punct de vedere statistic, este evident că dezastrele se vor suprapune, nu se vor petrece pe rând, la intervale regulate de timp. Dar tentaţia de a ex-trage semnificaţii ascunse dintr-o astfel de avalanşă de necazuri în­seamnă să capitulezi în faţa gândirii primitive şi a teoriei conspiraţiilor mondiale.

În final, trebuie să fim conştienţi de adevăratele proporţii. Anumite tipuri de violenţă, precum atacurile armate şi atentatele teroriste, sunt drame impresionante, dar, cu excep- ţia zonelor de război, omoară relativ puţin oameni. Aşa cum arată şi politologul John Mueller, înţepăturile de albine şi accidentele rutiere sau de vânătoare, incendiile sau alte incidente minore omoară mai mulţi oameni decât atentatele teroriste.

 

Singura modalitate rezonabilă de a evalua starea mapamondului este să analizezi câteva lucruri: câte acte violente au avut loc, comparativ cu nu­mă­rul oportunităţilor nou create? Nu­mărul crimelor este în creştere sau în scădere? Urmăreşte tendinţele, nu titlurile ştirilor. Când facem asta, observăm că tendinţa este mult mai încurajatoare decât ar putea bănui o persoană care urmăreşte asiduu ştirile.

 

Omuciderile

În toată lumea mor de cinci până la zece ori mai mulţi oameni în incidente investigate de poliţie decât în războaie şi, în cea mai mare parte a globului, rata omuciderilor este în scădere. De exemplu, scăderea crimi-nalităţii în Statele Unite din anii ‘90 încoace, care a rămas constantă la începutul acestui secol, a continuat începând cu 2006. Contrazicând zicala conform căreia vremurile grele duc la violenţă, criminalitatea a continuat să scadă şi în timpul crizei financiare din 2008 şi scade în continuare.

Înţepăturile de albine şi diverse accidente omoară mai mulţi oameni decât teroriştii.

Anglia, Canada şi majoritatea celorlalte ţări industrializate au înregistrat şi ele o scădere a ratei omuciderilor în ultimul deceniu. Dintre cele 88 de ţări care furnizează informaţii credibile, 67 au înregistrat un declin al numărului omorurilor în ultimii 15 ani. Deşi informaţii pentru întreaga lume există doar pentru acest mileniu şi cuprind numai estimări în cazul ţărilor care nu colectează astfel de date, tendinţa este în mod evident descrescătoare, de la 7,1 omucideri la 100.000 de locuitori în anul 2003 la 6,2 în 2012.

E adevărat că media glo-bală, ce-i drept, nu cuprinde informaţii din multe regiuni cu o rată înfiorătoare a omuciderilor, cum sunt cele din America Latină şi din Africa Subsahariană. Dar chiar şi în privinţa acestor zone fierbinţi e uşor ca titlurile ştirilor să te inducă în eroare.

De exemplu, asasinatele cauzate de traficul de droguri din unele regiuni din Mexic pot crea impresia că în­trea­ga lume se scaldă în sângele nelegiuirilor, ceea ce, evident, nu este adevărat.

Alte regiuni recunoscute ca fiind periculoase, din Columbia până în Africa de Sud, au înregistrat şi ele un revers. Mulţi criminalişti cred că o reducere a ratei omuciderilor cu 50% în urmă­toarele trei decenii a devenit o ţintă feza­bilă pentru următoarea rundă de obiective ce urmează a fi stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

 

Violenţa împotriva femeilor

Relatările din mass-media internaţio-nală despre sportivi care şi-au agresat soţiile sau iubitele şi despre cazurile de violuri din campusurile universitare le-au indicat unor observatori că SUA este martora unei escaladări a violenţelor împotriva femeilor. Dar sondajele având ca subiect agresiunile, realizate de Biroul American de Statistică Judiciară, arată contrariul: rata violurilor şi agresiunilor sexuale şi cea a vio­lenţelor ce au ca victime partenerii de viaţă au scăzut în ultimul deceniu şi se află acum la un sfert sau mai pu- ţin faţă de în trecut.

Deşi puţine alte ţări adună informaţii precise, există motive să credem că o tendinţă similară se înregistrează peste tot. În 1993, Adunarea Generală a ONU a adoptat o Declaraţie cu privire la Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor, iar studiile arată un sprijin tot mai larg pentru drepturile femeilor, chiar şi în ţările cu practici şi obiceiuri dintre cele mai învechite. Multe ţări au implementat legi şi finanţează campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice pentru reducerea numărului violurilor, căsătoriilor forţate, mutilării genitale, omorurilor în numele onoarei şi atrocităţilor în vreme de război.

 

Violenţa împotriva copiilor

De asemenea, ştirile despre atacurile armate din şcoli, răpirile, agresiunile în mediul virtual şi abuzurile fizice şi psihice din Statele Unite pot crea impresia că cei mici trăiesc vremuri tot mai periculoase. Dar o analiză obiec-tivă arată altceva: copii sunt mult mai în siguranţă decât în trecut. În analiza unui document referitor la violenţa împotriva copiilor în SUA, care a fost publicat la începutul acestui an, sociologul David Finkelhor şi colegii săi au semnalat că „dintre cele 57 de aspecte analizate, s-a înregistrat o ten-dinţă des­crescătoare de 27 de cazuri şi nicio creştere semnificativă între 2003 şi 2011. Declinul a fost notabil mai ales în cazurile de violenţă fizică, acţiuni agresive de intimidare şi în cazurile de agresiune sexuală.“

 

Genocidele şi alte crime

Atrocităţile recente comise de ISIS (reţeaua teroristă Statul Islamic), alături de uciderea civililor în Siria, Irak şi Africa Centrală, au alimentat un discurs terifiant, conform căruia lumea nu a învăţat nimic din Holocaust, iar genocidele continuă nestingherite. Dar până şi cele mai înfiorătoare evenimente din prezent trebuie puse într-o perspectivă istorică.

Conform oricărui standard, în lume nu se comit nici pe departe atât de multe genocide ca în perioada anilor ‘40, când crimele în masă ale naziştilor, japonezilor şi sovieticilor, împreună cu ţintele civile omorâte de toate părţile participante la cel de Al Doilea Război Mondial, au dus la o rată anuală a mortalităţii în rândul civililor de 350 de morţi la 100.000 de locuitori. Deşi acţiunile nemiloase ale lui Stalin în Uniunea Sovietică şi ale lui Mao Zedong în China au menţinut rata globală între 75 şi 150 de morţi la 100.000 de locuitori la începutul anilor ‘60, de atunci numărul este în continuă scădere.

În acelaşi timp, declinul a fost punctat de vârfuri periodice ale uciderii în masă: Biafra (1966-1970 – 200.000 de morţi), Sudan (1983-2002 – un milion), Afganistan (1978-2002 – un milion), Indonezia (1965-1996 – 500.000), Rwanda (1994 – 500.000) şi Bosnia (1992-1995 – 200.000). Dacă avem în minte aceste cifre când ne gândim la actualele orori din Irak (2003-2014 – 150.000 de morţi) şi Siria (2011-2014 – 150.000), putem observa că acestea nu reprezintă, de fapt, semnele unei alte epoci întunecate.

În general, graficul ce arată evolu- ţia genocidelor şi a altor crime ce au drept victime civili descreşte abrupt. Deşi comparaţiile cu deceniile precedente sunt imprecise, din cauza datelor neprelucrate din statisticile disponibile, ci­frele indică faptul că rata crimelor ce au ca victime civili a scăzut de aproximativ trei ori din deceniul ce a urmat celui de Al Doilea Război Mondial şi de patru ori de la războiul propriu-zis.

 

Războaiele

Cercetătorii care studiază războiul pe glob fac o distincţie între „conflictele armate“, în care mor mai puţin de 25 de militari şi civili într-un an, şi „războaie“, în care mor peste 1.000 de oameni în lupte. Ei separă, de asemenea, conflictele interstatale, în care se înfruntă armatele a două sau mai multe ţări, şi cele „interne“, sau „civile“, care opun un stat şi o forţă insurgentă sau separatistă, uneori însoţită de intervenţia armată a unui alt stat. Într-o evoluţie fără precedent istoric, numărul conflictelor interstatale a scăzut vertiginos după 1945, iar tipul cel mai distructiv de război, cel în care mari puteri sau state dezvoltate se luptă între ele, a dispărut cu totul.

Sfârşitul Războiului Rece a însemnat şi o scădere abruptă a conflictelor armate de tot felul, inclusiv a răz­boaielor civile, iar evenimentele recente nu au inversat această tendinţă. În anul 2013, existau 33 de conflicte armate care implicau diverse ţări ale lumii, număr care se încadrează în limitele ultimelor decenii şi este mult sub cele 52 existente imediat după încheierea Războiului Rece. Programul de colectare a datelor despre conflicte al Universităţii din Uppsala (Suedia) a arătat şi că, în 2013, s-au încheiat şase acorduri de pace, cu două mai mult decât în anul precedent.

E adevărat că evoluţia recentă a numărului războaielor nu este la fel de pozitivă: numărul acestora a crescut de la patru în anul 2010 (cel mai scăzut de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial) la şapte în 2013. Aceste războaie se poartă în Afganistan, Republica Democrată Congo, Irak, Nigeria, Pakistan, Sudanul de Sud şi Siria. Datele complete pentru anul 2014 nu sunt încă disponibile, dar ştim că între timp au izbucnit alte patru războaie, ajungându-se la un total de unsprezece. Acest salt, cel mai abrupt de la sfârşitul Războiului Rece, ne aduce cel mai mare număr de războaie de după anul 2000.

Rata globală a morţilor în luptă a crescut în 2013, în special din cauza războiului civil din Siria. Dar şi această creştere trebuie pusă în context. Deşi a fost anulat progresul din ultimii 12 ani, rata mortalităţii este mult mai mică decât în anii ‘90 şi nici pe departe la nivelul celei înregistrate între anii 1940 şi 1980.

 

Urmăreşte speranţa, nu aşteptările nerealiste

Aşa cum putem vedea din diferite informaţii reale şi statistici, lumea nu se duce de râpă. Violenţele în faţa cărora cei mai mulţi oameni sunt vulnerabili – omorul, violul, agresiunea asupra copiilor – sunt într-o scădere constantă în cea mai mare parte a lumii. Războaiele între ţări, care sunt cele mai distructive conflicte, aproape au dispărut.

Ar putea deci exista o modalitate mai bună de a înţelege lumea? Putem începe prin a ignora prezentatorii de ştiri şi editorialiştii care sporesc impresia de haos şi a ne apleca, în schimb, asupra istoriei. Studierea evenimentelor din trecutul recent ne poate ajuta să punem evenimentele prezentului într-un context semnificativ. Putem citi analize referitoare la violenţe, care sunt accesibile acum cu doar câteva clickuri.

 

Îndreptându-ne atenţia spre do­ve­zi şi nu spre titlurile provocatoare, vom obţine mai multe beneficii. Răspunsurile noastre s-ar putea ajusta astfel la amploarea pericolelor care ne pândesc şi, de asemenea, ar limita influenţa teroriştilor, celor care provoacă atacuri armate şi a altor agresori. Astfel, am putea alunga prevestirile întunecate şi am readuce la viaţă speranţa în viitorul umanităţii.

Vote it up
170
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza