Lumea fascinantă din creierul tău

Ce dezvăluie neuroștiința despre sentimentele noastre – dragoste, furie, compasiune – și cum poți să îți  antrenezi mintea pentru a fi mai fericit.
 

În timp ce citești asta, navele spațiale gemene Voyager, lansate în anul 1977, transportă o încărcătură specială în călătoria lor dincolo de sistemul solar: înregistrări ce conțin, printre altele, o simfonie a lui Mozart, saluturi în 55 de limbi și undele cerebrale ale unei tinere îndrăgostite.

 

Renumitul astronom Carl Sagan a inițiat proiectul Golden Record, cu scopul de a transmite date despre pământeni către orice ființă pe care navele spațiale ar putea să o întâlnească în univers. Ca să includă ceva esențial, partenera de lucru a lui Sagan și-a măsurat undele craniene cu ajutorul unui test EEG (care măsoară activitatea electrică din creier) și le-a condensat într-un minut de sunet. Cu doar două zile înainte, Sagan și Ann Druyan, cea care avea să-i fie soție, își dăduseră seama că sunt îndrăgostiți – un sentiment copleșitor, care îi inunda mintea lui Ann în tipul testului EEG. Așa că, astăzi, la 18 ani după ce Ann Druyan a rămas văduvă, acel cântec prețios al unui creier îndrăgostit (care sună ca niște grenade explodând) se aude încă în vastitatea spațiului.

Ca să distileze esența rasei umane pentru o audiență interstelară, Sagan și echipa sa au ales să dezvăluie un in­diciu legat de interiorul creierului nostru. Pentru mulți oameni de știință, răspunsul la întrebarea „Ce ne face pe noi oameni?“ se află dincolo de misterele creierului nostru. „La nivel fizic, e vorba doar de o grupare de atomi în mișcare“, spune Christof Koch, director al Institutului pentru Neuroștiințe Allen, din Seattle, SUA. „Apoi apare un salt aproape magic și mișcarea asta se transformă în senzații de furie sau în amintirea primului tău sărut.“

 

Progresele tehnologice, ca scanarea RMN, ne îngăduie să vedem cum funcționează regiunile creierului nostru și unde se află originea emoțiilor. Experții speră că noile eforturi depuse în cercetare vor ajuta în lupta împotriva autismului, a Alzheimerului și a depresiei, spune dr. Thomas R. Insel, directorul Institutului Național American pentru Sănătate Mintală. „Călătoria finală spre a înțelege cine suntem constă în a ne înțelege creierul“, crede el.

 

O SCURTĂ ISTORIE A MINȚII NOASTRE

 

Acest organ sofisticat a evoluat pe parcursul a milioane de ani, printr-un proces similar adăugării cupelor de îngheţată într-un cornet, spune David J. Linden, autor şi neurolog la Universitatea Johns Hopkins. „Părţi de bază ale sale, cerebelul şi hipotalamusul, care se ocupă cu obţinerea strictului necesar (instinct sexual şi mâncare) nu au evoluat atât de mult. Din acest punct de vedere, nu ne diferenţiem prea mult de şopârle“, explică el, descriind primele elemente ale evolu- ţiei. „Centri nervoşi implicaţi în procesarea emoţiilor, hipocampusul şi amigdala, sunt mai dezvoltaţi la şoareci decât la şopârle“, continuă cercetătorul. „Apoi, când te duci mai departe, descoperi că oamenii au un cortex gigantic şi complex”, spune el despre latura superioară a creierului. Aici se află gândurile şi limbajul.

Există un mod simplu de a înţelege felul în care creierul nostru a evoluat. „Să spunem că cineva te roagă să construieşti o barcă cu motor, dar îţi dă o barcă simplă, din lemn. Tot ce poţi să faci e să adaugi piese la ea. Asta este definiţia evoluţiei creierului: tot ce a făcut a fost să aducă modificări subtile planului iniţial“, spune Linden. Interacţiunea dintre zonele mai vechi şi cele noi ale creierului ne face oamenii de astăzi.

 

CREIERUL TĂU ÎN SITUAŢII CONFLICTUALE

 

Gândeşte-te la un moment în care ai fost evaluat. „Şeful tău începe prin a spune 19 lucruri pozitive. Dar, dacă există o parte de critică la final, pe aceea ţi-o vei aminti. Ceea ce rămâne este al 20-lea lucru, cel negativ“, spune Hanson.

Acea exagerare – numită de psihologi bias, memoria selectivă – îi ajuta pe oamenii din trecut să supravieţuiască. „Strămoşii noştri erau nevoiţi să îşi procure recompensele, mâncare şi parteneri, şi să evite obstacolele, cum erau prădătorii. Dacă nu faci rost de o recompensă azi, o să ai o altă şansă mâine. Dar dacă eşuezi în a evita un prădător? Gata! S-a sfârşit jocul. De aceea, creierele noastre au fost programate să se concentreze la maximum pe veştile rele“, explică Hanson. Şi continuă: „Creierul nostru este ca sistemul de prindere cu arici pentru experienţele neplăcute şi ca teflonul pentru cele plăcute“.

Există anumite excerciţii simple, care te pot ajuta sa depăşeşti acest bias. „Negativismul poate deveni lesne o structură neuronală. Pe de altă parte, durează mai mult ca experienţele pozitive să se fixeze. Să îţi induci sentimente pozitive poate ajuta la păstrarea lor, ceea ce te va face mai fericit şi mai flexibil“, spune cercetătorul. Aşadar, savurează primirea unui compliment. Fii în totalitate prezent când te bucuri de momentele frumoase – eventual, notează detaliile, ca să-ţi fie mai uşor să ţi le aminteşti.

 

CREIERUL TĂU CÂND AMÂNI CEVA

 

Atunci când amâni un proiect stresant, eviţi emoţiile negative cauzate de o sarcină neplăcută pentru că vrei să te simţi bine în acel moment. Dar tot ce faci, de fapt, este să laşi pro-blema pe seama celui care vei fi tot tu în viitor. „Şi atunci întrebarea neurologică este, de ce ne tratăm sinele viitor în acest fel?“, spune Timothy A. Pychyl, profesor de psihologie la Universitatea Carleton, din oraşul canadian Ottawa.

Un studiu care a folosit tehnica RMN pentru a observa ce părţi ale creierului se activează când subiecţii se gândesc la ei în prezent, ca ei în din viitor şi la o persoană străină, a relevat că faţă de noi înşine în viitor manifestăm un comportament similar celui pe care îl avem faţă de o persoană străină.

Amânarea presupune şi migrarea între două sisteme diferite din creierul nostru. Sistemul limbic, responsabil pentru emoţiile noastre primare, este o parte veche a creierului nostru (situat în a doua „cupă de îngheţată“). Este, de asemenea, un sistem care se activează automat, inconştient. El vrea să se simtă bine acum, în acest moment. După el urmează neocortexul prefrontal (a treia cupă), casa funcţiei executive, care include planificarea şi controlul impulsurilor. Este un proces mai lent, pe care trebuie să îl pui în aplicare în mod conştient.

Când plăteşti taxele şi impozitele, de pildă, sistemul limbic activează mai întâi scopul de a te simţi fericit, care este îndeplinit prin evitarea acestei sarcini neplăcute. Apoi intervine însă cortexul prefrontal, care trebuie folosit ca sa conştientizezi beneficiile care îţi sunt aduse de plătirea taxelor la timp.

 

CREIERUL TĂU CÂND EŞTI ÎNDRĂGOSTIT

 

Cei mai norocoşi dintre noi au parte nu numai de dragostea romantică, experimentată de Ann Druyan când s-a îndrăgostit de Carl Sagan, ci şi de legătura care a menţinut cuplul unit până la moartea lui Sagan, 19 ani mai târziu. Aceste două feluri distincte de dragoste se nasc în regiuni diferite ale creierului, spune Helen Fisher, membru al Centrului pentru Evoluţia Umană de la Universitatea Rutgers.

„Iubirea romantică îşi are originea în zona ventral tegmentală din cea mai veche parte a creierului nostru, cea de lângă centri care guvernează setea şi foamea. Dragostea este un instinct primar, care ne concentrează energia în sensul cuceririi unui partener“, explică ea.

Palidumul ventral este o regiune a creierului mai modernă, care reprezintă centrul ataşamentului (în a treia cupă). „Atracţia romantică intensă este o reacţie mult mai primitivă decât sentimentul de ataşament, care a apărut mai recent“, spune cercetătorul. Acesta s-a format pentru a men- ţine iubirea care durează o viaţă.

„Oamenii îndrăgostiţi de mult timp manifestă activitate în cortexul prefrontal, care are legătură cu iluzia pozitivă, abilitatea de a ignora lucrurile negative şi de a te concentra asupra celor pozitive“, afirmă Fisher. Oamenii care au relaţii de lungă durată spun fraze ca „Mă enervează când îşi lasă şosetele pe jos, dar îmi place că are simţul umorului“. Această abordare contribuie la păstrarea sentimentelor mult timp după ce a trecut luna de miere.

 

CREIERUL TĂU ÎN TRAFIC

 

Când un alt şofer te depăşeşte şi te gândeşti că e un nesimţit – în loc să te întrebi dacă nu cumva se grăbeşte să ajungă la spital, te enervezi. Creierul a fost astfel construit încât să exagereze atunci când percepe o ameninţare.

„Aceeaşi schemă neuronală care îi proteja pe strămoşii noştri de leii care se apropiau iese la suprafaţă în momentele stresante ale rutinei noastre, cum este traficul“, spune neuropsihologul Rick Hanson. Corpul tău elimină hormonul cortizol. Acesta opreşte alarma creierului, prin stimularea amigdalei, care se ocupă de emoţii, în timp ce anihilează neuronii din hipocampus, responsabili de partea calmantă a creierului, care te face să vezi lucrurile în perspectivă.

Ca să-ţi ţii acest tip de reacţii la stres sub control, poţi să-ţi foloseşti regiunile mai noi are creierului, cum este cortexul prefrontal, care le echilibrează pe cele vechi. Atunci când eşti nervos la volan, încercând din greu să îţi recapeţi concentrarea – gândindu-te, de pildă, că vei întârzia doar 15 minute – acesta te poate ajuta să îţi stăpâneşti reacţia emoţională.

Atracţia romantică intensă este o reacţie mai primitivă decât sentimentul de ataşament.

 

CREIERUL TĂU CÂND VISEZI

 

Un participant la un studiu despre visare avea o dilemă: nu reuşea să aleagă între două programe de studiu, unul din statul american Massachusetts şi un altul, care se desfăşura mai departe, într-o regiune din vest. Noaptea a visat că se afla într-un avion, zburând deasupra unei hărţi. Pilotul spusese că au o problemă cu motorul şi că au nevoie de un loc în care să aterizeze în siguranţă. Studentul a sugerat Massachusetts, dar pilotul a spus că Massachusetts e „foarte periculos“. Studentul s-a trezit, realizând că alegerea cea mai potrivită era programul aflat mai departe de casă.

Prin coordonarea unor asemenea studii despre vis, Deidre Barett, profesor de psihologie la Universitatea Harvard, a explorat felul complex în care circuitele creierului nostru func- ţionează în timpul somnului. După ce adormi, explică ea, creierul tău se linişteşte. Dar, după 90 de minute, se reactivează dramatic cu REM (o mişcare rapidă a ochilor) , devenind la fel de activ ca atunci când eşti treaz. Această activitate este generată însă de regiuni ale creierului diferite, faţă de cele din momentele de trezie.

 

Pe când cortexul vizual primar, care primeşte semnale de lumină de la ochii tăi, este mai puţin activ când dormi decât atunci când eşti treaz, cortexul vizual secundar, care este implicat atunci când îţi imaginezi ceva, este mai activ în timpul somnului REM. Cortexul motor este pornit, dând comenzi de mişcare coordonate de altă zonă, care paralizează muşchii în timpul somnului. De asemenea, cortexul prefrontal senzorial, care are rolul de a se asigura că te porţi într-un mod convenţional, devine mai puţin activ atunci când dormi.

Această nouă distribuire a activită- ţii se potriveşte cu trăsăturile reprezentative ale visului, în care desfăşori acţiuni anormale şi unde evenimentele iau întorsături ciudate. Ea face, de asemenea, ca visele să devină o cale de a-ţi rezolva problemele. Activitatea scăzută în cortexul prefrontal te poate ajuta în situaţiile în care întâmpini un blocaj.

 

Pentru a beneficia la maximum de capacitatea visării de a rezolva pro-bleme, Berrett propune ca, atunci când mergem la culcare, să formulăm ceea ce ne preocupă într-un mod succint, notând sau repetând problema în minte. Apoi, să încercăm să vizualizăm o imagine reprezentativă pentru problema noastră şi să ne gândim intens la faptul că dorim să visăm un răspuns. La fel de important este să ţinem un pix şi o foaie de hârtie lângă pat şi să scriem visul imediat după ce ne trezim.

 

CREIERUL TĂU ÎN TIMP CE ASCULŢI MUZICĂ

 

Imaginează-ţi că stai la coadă ca să-ţi iei o cafea, şi, dintr-o dată, auzi la radio o melodie veselă, pe care o cunoşti. Cascada de activitate cerebrală care rezultă din procesarea muzicii ajunge la zonele avansate ale gândirii umane, spune Robert Zatorre, profesor de neuroştiinţe la Institutul de Neurologie din Montreal. Prima dată, sunetul izbucneşte în urechile tale, activând structurile din cohlee, unde vibraţiile sunt transformate în impulsuri electrice. Când recunoşti melodia, cortexul auditiv se conectează la regiunile care corodonează recaptarea memoriei. Apoi, dacă începi să baţi din picior, activezi cortexul motor într-un mod particular, pentru că rezonezi cu ritmul melodiei.

 

În sfârşit, dacă melodia te face să te simţi bine, fericit, atunci melodia porneşte sistemul de recompensare al creierului tău – un circuit străvechi, puternic, declanşat de lucruri esenţiale ca mâncarea sau sexul.

De ce oare ceva care pare atât de nesemnificativ, ca muzica, declanşează acest sistem de activare a instinctelor vitale? Oamenii de ştiinţă încă încearcă să descopere cauza. Dar ceea ce se întâmplă în creierul tău când asculţi o melodie care îţi place poate oferi informaţii decisive. „Muzica măreşte interacţiunea dintre structurile cerebrale ale centrilor pentru recompensele de bază, care coordonează plăcerea, şi porţiunile noi ale cortexului, care coordonează predicţia şi anticiparea“, afirmă Zatorre. În cadrul unui studiu, el a descoperit că creierul secretase dopamină, o substanţă legată de plăcere şi recompensă, în aşteptarea părţii preferate dintr-un cântec a subiecţilor testaţi. Este posibil ca muzica să hrănească dorinţa înnăscută a creierului nostru de a detecta modele şi de a rezolva probleme.

 

CREIERUL TĂU ÎN TIMP CE MEDITEZI

 

Meditaţia ar putea fi o cale eficientă de a ne transforma creierul dintr-o modestă barcă cu vâsle într-o ambarcaţiune de curse modernă. Practicarea ei ne poate extinde capacitatea cerebrală, ne poate îmbunătăţi stările de spirit şi ne poate face mai flexibili.

 

„Meditaţia acţionează asupra întregului creier“, spune Hanson, referindu-se la experienţele, voinţa şi motivaţiile senzoriale şi emoţionale din substraturile vechi şi adânci ale conştiinţei noastre. „Meditaţia pare să influenţeze atât segmentele cele mai moderne ale creierului, cât şi pe cele străvechi“, adaugĂ el.

În cadrul unui studiu, participanţii care au meditat câte 40 de minute în fiecare zi au manifestat o activare a materiei cenuşii în zonele care implică atenţia, luarea deciziilor şi memoria de lucru.

 

Un alt studiu a relevat că, după opt săptămâni de meditaţie concentrată, densitatea materiei cenuşii din mai multe zone ale creierului, inclusiv cea din hipocamp (centrul învăţării şi al memoriei) se mărise, în timp ce cea a materiei cenuşii din amigdală (care are un rol important în declanşarea stresului) scăzuse.

„Aşadar, dacă ne aşezăm, ne concentrăm asupra respiraţiei şi ne relaxăm în fiecare zi, reuşim să generăm o nouă structură a creierului“, conchide Hanson. „Este extraordinar!“

Vote it up
112
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza