A luat ambulanțe cu ipoteca pe casă

O româncă stabilită în Africa salvează oamenii din accidente
 

Gabriela Teleman, o femeie de 61 de ani, din Galaţi, a creat, acum aproape 12 ani, un serviciu de urgenţă într-un oraş din Namibia: „St. Gabriel Community Ambulance Trust“. Cu o veche maşină de peşte şi cu un defibrilator primit de la actorul Dennis Quaid, românca a devenit salvarea celor care nu au asigurare.

Tocmai la capătul pământului, în Namibia, în sudul Africii, Gabriela Teleman resuscitează, conduce ambulanţa mai ceva ca un bărbat îndemânatic, salvează şi are o vorbă caldă pentru toţi pacienţii săi. În oraşul Walvis Bay, cine sună la numărul 085955 nu cheamă ambulanţa, ci o cheamă pe Gabriela. Şi ea ajunge în orice parte a oraşului în doar trei minute. Singura întrebare pe care o pune este „Unde?“ Gabriela nu întreabă pe nimeni dacă are sau nu bani să plătească ambulanţa, de asta se ocupă ea.

„Când este vorba despre o problemă de sănătate, nu stai să-l întrebi pe om dacă are sau nu asigurare. Mulţi se zăpăcesc și nici nu mai ştiu ce să spună“, explică Gabriela.

Acum mai bine de 20 de ani, când România abia cunoştea libertatea, gălăţeanca Gabriela Teleman, de profesie tehnician dentar, a luat-o de la zero la mii de kilometri distanţă. Tocmai în Namibia, acolo unde nisipul fierbinte al deşertului african se scaldă în apele Atlanticului. După nouă ani în care a lucrat în sistemul privat de urgenţă din oraşul Walvis Bay, al doilea ca mărime din Namibia, Gabriela şi-a înfiinţat serviciul ei de urgenţă, printr-o fundaţie pe care a numit-o „St. Gabriel Community Ambulance Trust“. Localnicii o ştiu de „Ambulanţa Sf. Gabriela“.

„Lucram deja în sistemul de urgenţă din oraşul Walvis Bay şi eram necăjită că şefii mei mă presau să fac mereu rapoarte şi să le cer bani unor oameni aflaţi la limita sărăciei. Te simţi umilit să faci asta. Atunci, m-am enervat şi am zis că o să-mi fac serviciul meu de urgenţă, prin care să-i ajut pe cei care nu au bani şi o să-l numesc «Sfântul Gabriel», după numele meu. Cu ideea asta am pornit“, povesteşte Gabriela, la 12 ani distanţă de la momentul zero.

Acum râde, parcă uimită de propria-i nebunie şi de propriul curaj. Dar curajul nu i-a lipsit niciodată gălăţencei. Acum are şase ambulanţe dotate cu tot echipamentul necesar pentru accidente grave, traume şi resuscitare, pe care lucrează 14 paramedici, toţi tineri localnici. Pe unii i-a trimis la specializare, alţii au venit gata calificaţi şi au făcut o echipă imbatabilă de salvatori. Însă „St. Gabriel Community Ambulance Trust“ a pornit în 2003 doar cu Gabriela şi încă o fată.

„Ea conducea ambulanța şi eu tratam. Câteodată conduceam şi eu. Am început cu o maşină veche de peşte, pe care ne-a dat-o soţul ei. Prima ambulanţă am denumit-o «Blue Angel» (Îngerul Albastru). Diferite companii ne-au ajutat cu reparațiile, vopsitul, cauciucurile, consumabilele“, îşi aminteşte Gabriela.

Primul electrocardiograf cu defibrilator i-a fost donat de actorul american Dennis Quaid, aflat în Namibia pentru a turna un film. „Drept mulţumire, le-am scris numele tuturor pe ambulanţă“, îşi aminteşte românca.

Sunt zile în care Gabriela este chemată la şase-şapte cazuri, alte zile când nu primeşte niciun apel, însă oamenii locului îi asociază numele cu situaţiile de criză.

În Namibia există un sistem de urgenţă de stat, dar şi mai multe sisteme de urgenţă private. Însă, mărturiseşte Gabriela, cel de stat funcţionează pe principiul „Dacă sunt plătit oricum, de ce să şi muncesc?!“, iar cele particulare pe alt principiu: „Banii întâi şi serviciile apoi“. De aceea, serviciile private sunt folosite mai mult pentru transferuri între spitale şi localităţi. „Noi suntem cuvânt cu cuvânt serviciu de urgenţă. Lozinca noastră este «Life Comes First»“, spune Gabriela, care schimbă tonul când vine vorba despre finanţarea acestui serviciu.

„Nu primesc bani de la nimeni, am cumpărat ambulanţele cu ipotecă pe casa mea. Acum, că am 61 de ani, nici băncile nu mai vor să-mi dea credite“, explică Gabriela.

Sistemul creat de româncă este simplu: ambulanţa se finanţează prin contractele pe care le are cu diferite firme, astfel încât să poată suporta costurile medicale pentru cei sărmani, dar şi alte cheltuieli. Cu alte cuvinte, Gabriela ia de la bogaţi şi dă la sărmani.

„Eu ştiu să muncesc, eu nu ştiu să fac bani. Şi pentru noi contează munca de calitate. Dacă avem pacienţi care au asigurare medicală, atunci firma de asigurări ne decontează costurile. Am lucrat pe platformele petroliere, unde am fost plătiţi bine, sau pe platouri de filmare. Toţi banii se duc într-un depozit al fundaţiei“, explică Gabriela Teleman.

Dincolo de toate greutăţile pe care le-a întâmpinat în aceşti ani, Gabriela Teleman este fericită că nu i-a murit nimeni în ambulanţă, în drum spre spital. „Au fost care au murit la spital sau care erau deja decedați când am ajuns. Dar nu mi-a murit niciun pacient în ambulanţă. Am fost binecuvântată. Sunt o norocoasă din acest punct de vedere şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta“, spune Gabriela, al cărei vis este să înfiinţeze un spital de urgenţă.

Într-o zi obişnuită de lucru a sunat telefonul, iar la celălalt capăt al firului era Benita Johannes, o fată de 14 ani, pe care membrii echipei „St. Gabriel“ o salvaseră de sub roţile trenului. Deşi nimeni nu-i dădea atunci nicio şansă, copila a fost transportată rapid la spital şi, în mod miraculos, a supravieţuit. La un moment dat, în receptor Gabriela a auzit vocea subţire de copil care a spus: „Mulţumesc“. A auzit de sute de ori acest cuvânt, iar pentru ea este cea mai mare recompensă.

 

Text preluat din ziarul “Adevărul”

Vote it up
328
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza