Linia verde a vietii

Granita care a impartit Germania in doua in timpul Razboiului Rece a creat conditii minunate pentru natura 
<p>Ceva, poate un iepure speriat, fosneste in tufisurile de pe varful unui deal, la aproape un kilometru distanta, iar Kai Frobel isi ridica binoclul la ochi. „Cand eram adolescent, obisnuiam sa vin aici iarna sa ma uit la pustii de vars-ta mea cum se dau cu sania pe panta aceea“, spune neamtul in varsta de 51 de ani. „Puteam chiar sa-i aud, dar stiam ca nu aveam sa intru niciodata in contact cu ei. Niciodata. Faceau parte dintr-o lume diferita.“

Acea lume era Germania de Est comunista. Kai Frobel si cu mine ne aflam pe ceea ce fusese una dintre cele mai fortificate frontiere de pe planeta. Acum, gratie, in mare parte, inspiratiei si efortului lui Frobel, granita lunga si urata care a impartit nu numai Germania, ci intreaga Europa a devenit o rezervatie naturala extraordinara.
Fasia mortii s-a transformat intr-o linie verde a vietii, un model de biodiversitate care se intinde pe mii de kilometri. +ase sute de specii de animale, insecte si plante pe cale de disparitie si-au gasit locul in acest teritoriu rau-famat, care acopera mlastini, lacuri si munti.

O realizare impresionanta, o metamorfozare magica pentru aceasta relicva a Razboiului Rece. Numai pe fasia germana au fost implantate in pamant peste 1,3 milioane de mine, fiecare capabila sa le smulga picioarele nefericitilor fugari.
„Ma trezeam noaptea dupa ce auzeam o explozie infundata si vedeam un semnal luminos rosu izbucnind pe cer la fereastra dormitorului meu“, isi aminteste Frobel, care traia in satul Hassenberg, pe latura de vest a granitei.

Tatal sau era doctorul satului, iar mama sa lucra ca receptionista la cabinet. „Auzeam bubuitul si ma gandeam: oare a fost un animal sau un om? O caprioara sau un fugar?“
Frobel imi povesteste asta, cutre-murand-se inca la amintirea ei, in timp ce patrunde in vegetatie, incercand sa-mi explice peisajul. Pentru ochii neinstruiti, granita acum invizibila arata ca un teren normal. Terenul arabil fertil din aceasta parte a Germaniei, unde regiunile Bavariei si Thuringiei se intrepatrund, e bun pentru porumb sau rapita. Mestecenii se unduiesc in vant, iar un paraias susura incet. Frobel s-a obisnuit cu aceasta reactie din partea vizitatorilor si incearca sa ma faca sa-l vad cu alti ochi.

„Vezi toate acele colibe inalte si inguste pentru vanatori, ridicate pe piloni? Acolo se aflau turnurile de observatie ale comunistilor. Unele dintre ele aveau o tehnologie atat de avansata, incat puteau detecta care parte a granitei electrificate fusese atinsa.“
Cortina de fier, cel putin in Germania rurala, era alcatuita din doua garduri de metal, inalte de trei metri, cu marginea de sus ascutita, pentru a-i tine la distanta pe cei care ar fi vrut sa se catere peste gard. Exista o pista pentru caini alsacieni de atac, tinuti in lese lungi, iar un coridor de nisip era greblat astfel incat garzile sa detecteze urmele pasilor potentialilor fugari. Apoi, erau minele de teren. Si, pentru o vreme, mitraliere care se declansau automat, improscand cu gloante.
„Aici erau capcane de beton imense pentru tancuri,“ spune geologul sprinten, tragandu-ma departe de niste ma-cesi care ar putea ascunde inca mine de teren neexplodate. „Chipurile pentru a apara Estul de o invazie NATO. Dar regimul era de fapt doar ingrijorat ca unul dintre fermierii locului ar fi putut sa apese pedala de acceleratie a tractorului si sa se indrepte spre libertate.“
In zilele noastre, tot ce poate fi vazut din vechea granita nemiloasa este Ko-lonnenweg – un drum din beton, la fel de „§ters“ acum ca un stravechi drum roman, care a fost turnat pentru jeepurile care patrulau.

„Asculta!“, sopteste Frobel in timp ce ne indreptam spre unul dintre aceste drumuri. Privirea i se misca de-a lungul orizontului ca un radar. Il aud si eu: cantecul unei pasari.
„E o presura galbena“, spune Frobel, care preda studii de conservare a naturii la Universitatea din Bayreuth. „Cand se imperecheaza, trebuie sa urce pe un teren mai inalt, asa ca au fost
atrase de gardul de pe granita, nea-tins de oameni. Iar dupa ce a cazut Zidul, au ramas.“
La fel au facut si o multime de alte specii. Germanii din est a trebuit sa defriseze o parte din padu- rile mai dese pentru a avea sanse mai bune de a impusca fugarii. Azi, aceste luminisuri sunt perfecte pentru caprioare. Multe animale au invatat, in timp, sa evite campurile minate. Acum par sa fi inteles ca aproape toate minele au fost inlaturate. O zona letala, pe vremuri, arata de parca ar fi gazduit de curand o mare petrecere a animalelor. Gase§ti, peste tot, zeci de urme intretaiate de vulpi, caprioare si iepuri.

Pasarile au fost cele care l-au atras insa pe Frobel catre granita in copilarie. Tatal sau, acum pensionar, era un iubitor infocat al naturii, incurajand interesul fiului sau.
„Obisnuiam sa iesim impreuna si sa ne umplem, pur si simplu, de linistea care ne inconjura“, isi aminteste Frobel. Numai ca, pentru un observator al pasarilor, padurea nu este niciodata tacuta. Este intr-o constanta activitate.

In fiecare dimineata, inainte de scoala, Frobel mergea cu bicicleta pana la granita si isi nota observatiile, apoi se intorcea, in fiecare dupa-amiaza, dupa cursuri, atras de fauna de la granita trasata de Razboiul Rece. Era echipat cu binoclu, caiet de notite si jacheta de camuflaj si se afla la frontiera dintre est si vest, chiar si patrulele din vest il priveau cu suspiciune.
„Cand ma apropiam sa ascult cantecul caprimulgului european, politia de frontiera tabara practic pe mine, cerandu-mi documentele. Mai tarziu, am aflat ca locul din care observam pasarile se afla la 20 de metri de iesirea unui tunel Stasi.“ Serviciul de securitate est-german sapase sub propriile fortificatii de la granita pentru a introduce agenti in vest. Germanii de vest si americanii stiau, evident, despre acest traseu si preferau sa il tina sub observatie decat sa il inchida.
Frobel rase. Marele joc de-a spionajul dintre est si vest i se parea de pe cu totul alta lume fata de ritualurile de imperechere ale caprimulgului european. Numele german al pasarii, Ziegenmelker (mulge capre, in traducere libera), i se rostogole§te de pe limba in accentul sau franconian.

Adevarul este ca el cunoaste granita la fel de bine ca majoritatea spionilor. Inspirati de un talentat profesor de biologie, Frobel si alti colegi studenti s-au hotarat sa cartografieze 140 kilometri din granita, la inceputul anilor ‘80. Au descoperit o gama variata nu doar de pasari rare, ci si de fluturi, fauna de balta, plante si copaci care dispareau in restul Germaniei din cauza utilizarii pesticidelor, constructiei drumurilor si drenarii mlastinilor.
Frobel a intrat in contact cu ornitologi est-germani si s-a trezit luat in vizor de Stasi. Fiecare pas este documentat in dosarul Stasi de 120 de pagini al lui Frobel, care include comentarii precum: „F este geniul de la zona de frontiera, activitati ostile pe tema protectiei mediului“.

La o luna dupa prabusirea zidului, in noiembrie 1989, Frobel si prietenii sai est-germani care observau pasarile au organizat o conferinta pentru a discuta ce se putea face pentru fauna de pe fasia mortii.
„Am crezut ca o sa strangem poate 30 de oameni, dar cand veneam cu ma§ina spre locul de intalnire am vazut ca parcarea era plina de Trabanturi. Ve- nisera peste 400!“, spune Frobel.
Vocea lui se stinge de emo-tia amintirii: si-a dat seama, dintr-odata, ca facea parte dintr-o tara reunita. Adresandu-se multimii, a rememorat teama pe care o simtise pe vremea cand era un elev aventuros §i a intrat in raul Steinach urmarind o libelula, o calopteryx virgo rara. Granita est-vest trecea exact prin mijlocul raului, a carui latime nu depasea sase metri. Un semn ii avertiza pe cei care ar fi intrat in apa ca era posibil sa fie impuscati. „Nu m-am simtit deloc in largul meu, ca sa nu spun mai mult.“

Acum, regimul est-german se prabusise, iar el se afla intr-o incapere alaturi de ecologi si observatori de pasari carora le pasa la fel de mult ca si lui de calopteryx virgo, oameni care, cu doar cateva saptamani in urma, pareau ca se afla pe o alta planeta.
In urma acestei prime intalniri in decembrie 1989, s-a nascut un grup de lobby uimitor de eficient, cu sco-pul de a proteja si conserva flora si fauna fostei granite. Atunci cand Partidul Verde vest-german s-a unit cu membrii campaniei est-germane, asa-numita „Centura verde“ a devenit mai mult decat o cauza sentimentala.

Numit lider al initiativei „Centura verde“ pentru grupul de lobby pentru probleme de mediu BUND, Frobel a convins autoritatile germane sa subventioneze proiectul. Iar donatiile, esentiale pentru achizitionarea de teren agricol in jurul fostei granite, au venit in numar mare.
Anvergura proiectului depaseste astazi cu mult granita dintre Germania de Est si cea de Vest. In 2002, a castigat sprijinul fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov si a 17 tari europene. Sprijinul a crescut in 2004, cand Polonia, Ungaria, Republica Ceha si Slovacia s-au alaturat Uniunii Europene.
„Sunt numit uneori parintele «Centurii verzi» si sunt foarte mandru de ceea ce am realizat noi pana acum“, spune Frobel. „Dar au ramas inca multe de facut.“
„Centura verde“ reprezinta un mod nu numai de a proteja natura si a conserva istoria, dar si unul de a incuraja turismul natural. Pentru ca povestea este aceea§i peste tot. +erpuind in josul continentului de-a lungul unei linii de 12.300 de kilometri, de la Marea Barents pana la Marea Neagra, frontiera Razboiului Rece, care fusese responsabila pentru moartea a sute de oameni, a creat un refugiu de nepretuit pentru fauna.

De la haitele de lupi cenusii, de-a lungul granitei dintre Finlanda si Rusia, la lastunii de mal care isi fac cuibul pe malurile abandonate ale raului Drava, care separa Ungaria de Croatia, de la marsuinii si vulturii de mare ai Marii Baltice, la ursii cafenii si vulturii imperiali de-a lungul faliei de pe teritoriul Bulgariei si Greciei, vechile granite care imparteau Europa au devenit un imens refugiu natural. ~n plus, de-a lungul raului Elba, in Germania, traiesc berze negre. La granita cu Cehia exista turbarii, unde vietuiesc midii care produc perle, lincsi si cocosi de mesteacan. Mai la sud, in muntii Karavanke, se afla stravechile paduri ilirice de fagi. Iar la granita austro-ungara, din care o parte e data de un lac, exista un adapost important pentru pasari migratoare si pasuni pentru cornutele rare.

S-a dus o adevarata lupta pentru a crea aceasta asa-numita „panglica a vietii“, §i asta pentru ca in jur de 15 la suta din vechea Cortina de fier a fost ocupata de drumuri si cai ferate si de catre fermieri. ~n cele din urma, oamenii care au crescut in anii grei de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial au inteles care sunt beneficiile acestei metamorfoze.

Adevarata provocare este ca §i generatia tanara sa inteleaga ce s-a petrecut aici, la 20 de ani dupa prabusirea zidului. „Mi-a fost foarte greu chiar si mie sa ii explic fiicei mele de noua ani ca inainte aici erau impuscati oameni“, spune Frobel, in timp ce ii urmaresc silueta marunta prin padure. Astfel ca initiativa „Centura Verde“ incearca sa imbine lectia de istorie cu un exercitiu de protectie creativa a mediului.

Iar pe copiii de pe varful dealului inaccesibil din apropiere, care i-au starnit candva atata deznadejde lui Kai Frobel, a ajuns sa-i cunoasca. „Nu mai sunt niste straini“, spune el. „Au devenit prieteni si vecini buni.“ </p>

Vote it up
132
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza