Legume coapte cu sos de hrean

Piureul iute este o garnitura savuroasa pentru aceste legume coapte, cu un minim de grasimi
 
 
<p>Preparare: 15 minute
La foc: 1 ora - 1 ora 15 minute
Se obtin 4 portii

O portie contine:
Calorii 200
Glucide 35 g
Proteine 6 g
Grasimi 5 g (grasimi saturate 1 g)

Ingrediente

250 g sfecla cruda
250 g morcov
250 g pastarnac
400 g cartofi
1 capatana intreaga de usturoi
2 crengute de rozmarin proaspat
2 crengute de cimbru proaspat
1 lingura ulei de masline
25 g paine veche de o zi, fara coaja
100 ml lapte degresat
2 linguri pasta de hrean
Sare si piper negru
Ornare: cateva crengute de cimbru verde

Preparare

1. Se incalzeste cuptorul la 220 de grade. Se taie sfecla, morcovii, pastarnacul si cartofii in bucati mari si se asaza intr-o tava, aranjand sfecla intr-un colt pentru a nu colora celelalte legume.
2. Se taie motul capatanei de usturoi si se arunca, apoi se adauga usturoiul peste legume. Se presara rozmarin si cimbru peste legume si se toarna uleiul si 3 linguri de apa rece. Se coace totul 40 de minute, amestecand din cand in cand pentru ca legumele sa nu se arda.
3. Se scoate usturoiul si se lasa deoparte sa se raceasca, apoi se coc in continuare legumele 25-30 de minute, pana cand se inmoaie.
4. Intre timp se faramiteaza painea si se lasa la inmuiat 10 minute in lapte. Se curata usturoiul de coaja, se piseaza si se amesteca cu painea inmuiata astfel incat sa se formeze un sos. Se inglo­beaza hreanul si se potriveste de sare si piper. Se servesc legumele coapte cu sos, ornate cu o crenguta de cimbru verde.

Varianta: in loc de sfecla cruda, se poate folosi sfecla gata preparata din con­serva, care se va adauga in tava din cuptor dupa ce se scoate usturoiul.</p>

Vote it up
163
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza