Legea educatiei a intrat in vigoare

Parintii si elevii trebuie sa se obisnuiasca, din 9 februarie, cu noile reglementari legislative din invatamant
 
<p>Principalele puncte ale noii Legi a educatiei prevad introducerea clasei pregatitoare in invatamantul primar si aplicarea costului standard per elev si a principiului "finantarea urmeaza elevul". Acestea vor intra efectiv in vigoare de anul viitor, iar, din 2016, examenul de bacalaureat va cuprinde mai multe probe de evaluare a competentelor.
In privinta ciclurilor de invatamant, introducerea clasei pregatitoare in invatamantul primar intra in vigoare incepand cu anul scolar 2012-2013, iar a clasei a IX-a in gimnazial, de la generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2011-2012.
Noua lege a educatiei introduce obligativitatea invatamantului de 10 ani, care se va finaliza la implinirea varstei de 16 ani a copilului. Prin introducerea clasei pregatitoare in invatamantul primar se instituie invatamantul obligatoriu de la varsta de sase ani.
Admiterea la liceu si examenul de bacalaureat vor avea loc in 2011 la fel ca in anul scolar precedent, iar examenul de bacalaureat se va desfasura in conformitate cu prevederile noii legi a educatiei de la generatia de elevi care incepe clasa a IX-a in anul scolar 2012 -2013, respectiv din 2016. De asemenea, admiterea la liceu - de la generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2011-2012. In plus, in noua Lege a educatiei, examenul de bacalaureat cuprinde mai multe probe de evaluare a competentelor.
Introducerea costului standard per elev si a principiului "finantarea urmeaza elevul" se aplica din 2012. Ministerul Educatiei stabileste anual costul standard per prescolar si elev, cost care sta la baza finantarii de baza. De suma aferenta beneficiaza toti prescolarii si elevii din invatamantul preuniversitar de stat, precum si cei din invatamantul general obligatoriu, profesional si liceal, particular si confesional, care studiaza in unitati de invatamant acreditate si evaluate periodic.
Masura acordarii a 500 de euro pentru educatia permanenta a fiecarui nou-nascut intra in vigoare incepand din 2013.
In acelasi timp, pentru finantarea educatiei nationale se aloca anual din bugetul de stat si din bugetele autoritatilor publice locale, incepand din 1 ianuarie 2012, minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitatile si institutiile de invatamant pot obtine si utiliza autonom venituri proprii.</p>
Vote it up
129
Ai votat deja!Voteaza