Lecția de teatru

Andreea Bibiri crede că putem învăța cum să jucăm rolul principal pe scena vieții.
 

Admirată şi premiată pe scenă, dar şi în producţii cinematografice de succes, laureată de două ori a premiului UNITER, Andreea Bibiri este una dintre cele mai apre­ciate tinere actriţe ale teatrului bu­cu­reştean. Fie că am văzut-o în rolul Sofiei Aleksandrovna din „Unchiul Vanea“ la Teatrul Bulandra, al Ruxan­drei din „În derivă“ la HBO Ro­mânia sau al Anei din „Despre oameni şi melci“, am fost cuceriţi de talentul ei. Acum, An­dre­ea s-a hotă­rât să îşi împartă pa­siu­nea cu toţi cei ce doresc să se cunoască şi să se recunoască, descoperind alături de ea tainele teatrului. Cum va face asta am aflat chiar de la ea.

Reader’s Digest: Cum ţi-ai descoperit vocaţia de actriţă?

Andreea Bibiri: În timpul liceului, nu-mi plăcea nimic din ce se întâmpla la şcoală şi în viaţa mea. Într-o zi am ajuns la teatru, la o repetiţie a lui Andrei Șerban. Atunci am simţit că ce se întâmpla acolo ar putea da un sens vieţii mele. şi nu m-am înşelat, aşa a şi fost. De atunci şi până astăzi, teatrul este pentru mine un spa­ţiu în care îmi găsesc libertatea şi un mod de a mă împăca eu cu mine.

Dar noi, spectatorii, de ce am alege să mergem la teatru în ziua de astăzi, când avem acces la divertisment din propriul apartament?

La teatru vom găsi oameni care sunt preocupaţi de viaţă şi de societate şi care ne pot ajuta să descoperim realitatea altfel decât din ştirile de la televizor sau de pe internet. E o calitate a energiei pe care nu o regă­seşti în nicio altă ramură artistică. A comunicării directe, de la om la om.

Tocmai ai anunţat că ai început să faci cursuri de teatru pentru non-actori. Ce-ţi propui cu asta?

Propun o întâlnire între doi oameni de teatru profesionişti – coregrafa Carmen Coţofană şi eu – şi oameni vii, care nu intenţionează să practice teatrul pe o scenă, dar îşi doresc să folosească teatrul ca pe un motor de căutare. Mi se pare o formulă care ar putea să ne aducă foarte multe beneficii, atât lor, cât şi nouă.

De ce am merge la cursuri de teatru dacă nu suntem actori?

Sloganul cursurilor este „Lumea e o scenă, tu joci rolul principal“. Pornind de la această idee, oamenii se pot defini ca jucând rolul principal în viaţa lor – şi pentru a-l putea juca bine este necesar să înţelegi despre ce e vorba în spectacolul respectiv. Care este misiunea ta şi cum te raportezi la celelalte personaje. Lucrezi cu imaginea proprie, la felul în care eşti per­ceput şi mijloacele prin care tu capeţi expresie, te autodefineşti, înţe­legi scenariul şi cum îţi doreşti să decurgă el în continuare. Este similar cu ceea ce se în­tâmplă pe scenă. Tehnicile pe care noi le folosim te ajută să nu pierzi controlul, să poţi să-ţi stăpâneşti foarte bine resursele şi să le valorifici la maxim. Facem exerciţii de concentrare, de relaţionare, de contact cu prezentul şi cu realitatea. Astea sunt nişte lucruri cu care noi lucrăm şi pe care ne bazăm când muncim la un spectacol. Te con­frunţi cu două opţiuni: poţi să-ţi trăieşti viaţa ca un profesionist sau ca un amator, care se împotmoleşte, devine patetic şi, la un moment dat, lumea se uită la el, se ridică din sală şi pleacă.

Cât de greu e să fii actor în România? Te-ai gândit vreo­dată să pleci din ţară?

Nu m-am gândit nicio­dată să plec din ţară, pentru că a căuta bi­ne­le în altă parte mi se pare un miraj. Și cred că omul sfinţeşte locul.

Ţi-ai dori ca fetele tale să devină actriţe?

Mi-aş dori să nu aleagă profesia asta din cauza mea sau a tatălui lor, care este regizor. Mi-aş dori să fie o opţiune cât mai obiectivă, deşi bănuiesc că e greu, având în vedere că petrec mult timp cu noi, pe la repetiţii, la cursurile tatălui lor, la facultate. Dar dacă profesia noastră le oferă mijloacele care le vor ajuta să fie nişte oameni împliniţi şi fericiţi, nu mă voi opune.

Vote it up
271
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza