La un pahar in Skye

Scriitorul Robert Kiener a calatorit pe insula scotiana Skye, in cautarea unei destinatii de vacanta idilice si a celebrului whisky 
 
<p>„Sunt oare nebun sa merg 5.000 de kilometri pentru un pahar cu scotch?“, m-am intrebat in timp ce urcam cu o masina inchiriata pe feribotul Caledonian MacBrayne, in portul Tarbert din Harris, una dintre insulele pierdute in neguri ale Scotiei. In mai putin de doua ore, voi pune piciorul pe indepartata insula Skye, locul de bastina al celui mai cunoscut fabricant de whisky, Talisker Distillery, si tinta calatoriei mele de o saptamana peste mari si tari. In poemul sau Intoarcerea scotianului din strainatate, Robert Louis Stevenson s-a referit la Talisker ca la un „rege al bauturilor“. Iar intr-unul din filmele cu James Bond, Sa nu mori azi, il poti vedea pe agentul 007, in timp ce bea whisky sec, fara gheata, posibil Talisker, §i nu obisnuitul lui martini. Si-apoi cine-s eu sa ma pun cu baietii astia?

Cu toate ca in 1990 s-a construit un pod care leaga continentul de Skye, am preferat drumul pe mare. Asta pentru ca prietenii mei scotieni mi-au spus ca este cea mai romantica si mai fascinanta cale de a vedea Skye prima oara.
Localnicii nu au decat cuvinte de lauda despre insula lor, cutezand chiar sa spuna ca „e dovedit: Dumnezeu ni s-a aratat pur si simplu“. Ma gandesc la ei in timp ce urc pe puntea superioara a feribotului. Dintr-odata, imi apare in fata ochilor Skye, inca in zare, fara sa lase loc pentru regrete. Drept in fata mea, micutul sat Uig, care inseamna acasa pentru 200 de insulari, este ascuns cu grija de o colina in peninsula Trotternish, cea mai nordica dintre fasiile de pamant ce se desprind ca niste raze din centrul muntos al insulei. Campurile scaldate in verdeata sunt presarate din loc in loc cu oi si casute varuite in alb.

Ceilalti pasageri se aliniaza pe punte, langa balustrada, sa surprinda peisajul in fotografii. Fac §i eu o poza la ruga-mintea unui cuplu intre doua varste. Barbatul mi se adreseaza intr-un dialect scotian:
– E frumos aici, nu-i asa?
– De-ti taie respiratia, ii raspund.
– Asa-i, spuse. Dar totul se schimba. Noi avem o vorba aici: „Daca nu-ti place vremea, asteapta douazeci de minute si se va schimba“.
 
Avea dreptate, cu jumatate de ora in plus sau in minus. In timp ce conduc printre smarcuri de turba si mlastini neguroase spre Portree, cel mai mare oras al insulei, soarele se piteste din nou si norii stropesc masina cu picaturi mari de ploaie. Acum inteleg de ce se spune ca Insula Skye a fost numita asa dupa cuvantul „skuy“ din norvegiana veche, care inseamna nori, iar in gaelica (limba locala), e cunoscuta ca Insula Cetii – „Island of Mist“. Oi negre pasc de-o parte si de alta a drumului. Blana lor groasa, mitoasa, e „branduita“ cu dare de spray fluorescent pentru a se vedea ale cui sunt. Oieritul contribuie la economia locala, ca si crescatoriile de somon si pescuitul crustaceelor, macroului si codului. Dar cele mai mari venituri ale insulei provin din turism.

Mi-am amintit ca am vazut pe drum un indicator spre Distileria Talisker, pe care scria „Tururi de degustare“. Cum am trecut de semn, m-am intrebat: „Simplu, cu apa sau cu gheata?“ Odata ajuns in Portree, Janet Stoddart, directoarea hotelului Cuillin Hills, imi spune ca insula Skye si crestele muntilor sunt cele mai populare destinatii turistice ale Scotiei, dupa Edinburgh. 

„M-am nascut aici si am revenit dupa zece ani“, imi povesteste in timp ce luam micul dejun. „Nu mai e loc pe lume ca asta. Avem cei mai prietenosi oameni, cele mai frumoase peisaje, cele mai indraznete piscuri pentru amatorii de catarari“. Si mancare. Cat mai multa, judecand dupa micul dejun „cu adevarat scotian“ pe care mi l-au adus la masa: sangerete, carnati de porc, ciuperci, rosii, toba, turte din cartofi, cafea si oua prajite. In timp ce musc din carnat, Stoddart imi atrage atentia ca ar trebui sa incerc neaparat si niste scrumbii afumate la gratar, pescuite la navod, cu lamaie si unt aromat cu ierburi. „Pentru micul dejun si pentru peisajele noastre am devenit celebri“, adauga ea.

Si, ca un facut, maretele creste acoperite cu zapada ale Muntilor Cuillin Hills, cea mai importanta atractie turistica, apar din ceata ca un miraj. Cuillin, descrisi ca „adevaratii munti ai Britaniei“, domina insula. Mai mult de 20 de varfuri muntoase pun la incercare calitatile celor mai experimentati montaniarzi. Asa cum scrie in orice ghid local, aceste creste stancoase si periculoase „nu sunt pentru plimbaretii ocazionali“. Ii multumesc lui Stoddart pentru marinimosul mic dejun si ii amintesc de rugamintea mea.
– Am facut tot drumul asta pentru o inghititura de Talisker de la mama lui, ii spun. Suna un pic a nebunie, nu?
– Numai daca te limitezi la o inghititura, imi raspunde ea.

La sud de Portree, pe drumul spre Cuillin Hills, peisajele se schimba din nou. Soseaua serpuieste gratioasa printre tinuturi mlastinoase de o frumusete salbatica, intercalate de liziere de conifere in care oile zburda nestingherite. Acest tablou arata diferit cu un secol in urma, cand paduri imense se intindeau pe cei 1.000 de kilometri patrati ai insulei. Erau pe atunci nenumarati vulturi de mare, acvile, cerbi si caprioare. Si mult mai multi oameni pe insula. 

Numarul locuitorilor din Skye ajungea la 23.000 in 1840, inainte de evacuarea fortata care a devastat populatia insulei. Mosierii au fortat mii de oameni  sa-si paraseasca gospodariile si casele inchiriate, in timpul a ceea ce ei au numit „Curatarea muntilor“, ca sa poata folosi terenul pentru fermele de oi. Multi au emigrat atunci spre America sau Australia si, pe la 1930, ramasesera mai putin de 10.000 de rezidenti in Skye, aproape cam acelasi numar ca si azi.

Desi Skye era odinioara stapanit de clanuri puternice precum MacLeods ori Macdonalds, o multime de terenuri au fost vandute bucata cu bucata. Actualul Lord Macdonald, al 34-lea descendent din clanul Donald, a vandut mare parte din cei 45.000 de acri ai proprietatii din Skye ca sa poata plati servicii de inmormantare si diferite impozite. Azi, el si sotia lui, Claire Macdonald – cunoscuta scriitoare §i, totodata, bucatar §ef – mai tin doar Kinloch Lodge Hotel, in Sleat. In hotelul Lodge, fiica lor Isabella, inconjurata de istoria muta ce razbate din portretele fostelor capetenii ale clanului Macdonald, imi spune: „Timpurile s-au schimbat, dar traditia e inca vie“.

Dupa un scurt ocol pe care l-am facut pentru a vizita Gaelic College, in sudul insulei Skye, primesc un telefon pe care il asteptam de mult. Este de la Mark Lochhead, managerul de la Talisker Distillery.
– Poti fi aici intr-o ora?, ma intreaba.

Stand in biroul sau de deasupra distileriei Talisker, veche de 181 de ani si situata in partea de vest a localitatii Loch Harport, Mark Lochhead imi ureaza bun venit. Omul imi dezvaluie ca nu sunt primul care vine de-asa de departe. Brandul are incontinuu admiratori „fanatici“, care strabat mari si tari numai ca sa vada, sa miroasa, sa atinga si sa guste tot ceea ce face din scotch-ul asta o bautura faimoasa.
Lochhead, care lucreaza in distilerie de 24 de ani, imi face turul din care vizitatorii invata cum sunt amestecate orzul, drojdia si apa pentru a produce whisky de tip single malt. Mai intai, orzul este transformat in malt, macerandu-se in apa pentru doua-trei zile, pana incepe sa germineze, eliberand amidonul.
„Avem apa din besug aici“, spune Lochhead in timp ce imi arata Carbost Burn, un suvoi rapid de apa ce-si face drum de-a lungul distileriei si furnizeaza 60.000-70.000 de litri de apa pe ora pentru procesul de racire. Apa folosita la fabricarea scotch-ului provine insa din izvoarele atent controlate de pe muntele aflat in spatele distileriei.

Apoi, orzul este uscat intr-un cuptor si trecut printr-o cantitate secreta de fum de turba, care-i da bauturii acea aroma unica de fum. Maltul este dupa aceea zdrobit pentru srot. Se adauga apa fierbinte si enzimele naturale din orz incep sa lucreze, convertind amidonul in zaharuri ce fermenteaza. Pe urma, lichidul este racit, se adauga drojdia si incepe fermentatia. Dupa cateva zile, acest amestec numit „wash“ este transferat intr-un cazan de cupru, unde alcoolul fiert se evapora, fiind readus apoi in stare lichida printr-un proces de condensare. Lochhead imi arata cazanul de cupru si-mi spune ca fiecare distilerie pastreaza cu grija secretele procesului de productie.
„Mare parte din savoarea scotch-ului nostru vine din forma si marimea pe care le are vasul de distilare.“

Din cazan, alcoolul este pus la maturat in butoaie de stejar cu varste intre 3 si 30 de ani. Cum lemnul de stejar e poros, permite whisky-ului  sa „respire“, parte din el fiind eliberat an de an in atmosfera.
– Noi numim asta portia „ingerilor“, spune Lochhead. Ultimul pas este imbutelierea.
 
E timpul pentru inghititura mea de Talisker. Desi ezita sa-mi spuna care este favoritul sau in functie de anul imbutelierii, Lochhead arata spre un whisky single malt, vechi de zece ani, cu 45,8 grade tarie. Duc la nas paharul cu licoarea aramie si inspir. Miroase un pic a turba, a fructe, ba chiar si a mare. Lochhead ma surprinde cand il aud spunandu-mi sa-i pun un strop de apa.

„Apa ii deschide buchetul, aroma si te ajuta sa simti mai multe nuante ale bauturii“, imi explica el. „Niciodata sa nu-i pui gheata, caci strange bautura, o «inchide» si ii ascunde aromele.“
Mai intai, scotch-ul imi expodeaza in gura. Bum! Imediat insa incepe sa fiarba incetisor si, dupa ce cerul gurii imi ia foc, se domoleste. Whisky-ul de tip single malt este puternic, are o savoare intensa, e putin cremos, dar aspru in acelasi timp.

Pe masura ce-l inghit, ma loveste din nou cu toata forta. Si, intr-un „final apoteotic“, aroma neasemuita intarzie pentru o vreme in gat.  Imi amintesc de un expert in scotch care a scris: „Talisker nu este o bautura, este o explozie interioara... tranteste usi si cutremura geamuri“. Lochhead zambeste in timp ce ma priveste sorbind iar. 
 „Tocmai ai aflat ce gust are Skye“, imi spune. Este puternic, robust si vulcanic. La fel ca insula asta frumoasa.“

Ponturi de calatorie
Cum ajungi acolo – Un pod leaga Kyleakin de continent, in partea de est a insulei, iar in nord-vest, poti trece spre Kyle of Lochalsh. Masinile si pasagerii pot sa ia feribotul catre Skye din portul Mallaig de pe continent. Mai sunt feriboturi si care Uig, care pot fi luate din Harris si North Uist. (tel. 0044 (0800) 0665000, www.calmac.co.uk).
Unde te poti caza – In Portree, poti sta la hotelul Cuillin Hills, unde te poti bucura de mancare foarte buna si peisaje extraordinare (tel. S44 (01478) 612003, www.cuillinhills-hotel-skye.co.uk). Alte doua excelente alegeri pentru masa si cazare ar fi: in Sleat,  hotelul Eilean Iarmain Isle of Ornsay (tel. 0044 (01471) 833332, www.eilean-iarmain.co.uk)
Unde poti manca – In apropiere de Dunvegan, restaurantul Three Chimneys este cunoscut pentru fructele de mare si celebra „hot marmalade pudding“, o budinca din marmelada calda (tel. S44 (01470) 511258, www.threechimneys.co.uk). 
Nu rata! Talisker Distillery – singura distilerie de pe insula; ofera tururi de degustare a celui mai bun scotch (tel. S44 (01478) 614308, www.discovering-distilleries.com/talisker). 
Alte informatii si rezervari www.visithighlands.com R.K.</p>

Vote it up
208
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza