La mulţi ani, tati!

Anne Roumanoff este o cunoscută umoristă franceză. Trăieşte la Paris.  
 

Am trei ani, iar tata mă ţine de mână. El este eroul meu înalt şi puternic şi când sunt cu el nu mi-e frică de nimic. Nici măcar atunci când mă cocoaţă în leagănul de copii mari şi mă împinge cu viteză.

Seara, la culcare, îmi spune povestea „unei fetiţe Lili“. „Şi unde e ea?“, îl întreb curioasă. „E chiar aici“, şi arată cu degetul spre tâmpla lui, iar eu mi-o închipui pe Lili, fata cea minusculă, cum trăieşte în capul lui.

La şapte ani, îmi cumpără vrafuri de cărţi cu tot felul de zâne şi prinţese, iar eu le devorez în grabă pe toate.

Am 13 ani şi sunt supărată pe lume. Ne certăm şi mă ridic nervoasă de la masă în mijlocul cinei. În timp ce trântesc uşa, ţip cât mă ţin plămânii: „Nu mai sunt un copil, doar am 13 ani. Sunt adult ca şi voi, e clar?“

Am 30 de ani şi tocmai sunt pe cale să mă căsătoresc. Îmi fac intrarea în biserică, la braţul lui. E îmbrăcat cu cel mai bun costum al său. Deşi e tot un zâmbet, ştiu prea bine ce e în capul lui – niciun bărbat nu e îndeajuns de bun pentru fata lui.

Are aproape 80 de ani, iar părul lui e alb ca vata de zahăr. Nepoţii îl strigă Buni. Se uită la mine cu o privire absentă. Întotdeauna mi se pune aceeaşi întrebare: „Bun, am înţeles că tatăl tău are Alzheimer, dar spune-mi, te recunoaşte sau nu?“ Îi iau mâna într-a mea şi o strâng uşor. Nu mai e ce a fost, dar e în continuare aici, cu noi. Deodată îmi zâmbeşte înapoi şi recunosc pentru câteva clipe privirea aceea care mă face să nu-mi mai fie frică de nimic. La mulţi ani de Ziua Tatălui, tati!

Vote it up
150
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza