La bine, la rau

Era o poveste de iubire ca in basme. Pana cand s-a intamplat ceva de neimaginat...
 
Reader’s Digest iti prezinta povestea emotionanta a lui Kim si Krickitt Carpenter, scrisa de Lynnette Baughman, pe care revista noastra a publicat-o, initial, in 1996. Subiectul a revenit, recent, in actualitate, dupa ce cuplul si-a editat propria biografie. Cartea a fost ecranizata anul acesta la Hollywood, iar filmul The Vow (Juramantul) poate fi comandat pe DVD.
Cei doi proaspat casatoriti, Kim si Krickitt Carpenter, erau bine dispusi in acea zi. Mergeau spre orasul american Phoenix pentru a petrece Ziua Recunostintei alaturi de familia ei. Conduceau noul lor Ford Escort si discutau despre Cowboys, echipa de baseball a universitatii, pe care Kim o antrena in orasul lor de resedinta: Las Vegas, din statul american New Mexico. Impreuna cu ei era si Milan Rasic, secundul lui Kim. La sase si jumatate seara se facuse deja intuneric bezna, iar Krickitt trecuse la volan.
Kim, care era rascit, s-a intins pe bancheta din spate a masinii sa se odihneasca un pic. La zece kilometri vest de Gallup, in New Mexico, pe soseaua interstatala 40, un camion cu platforma ce mergea in fata cu 50 de kilometri la ora nu se vedea din cauza gazelor de esapament. Kim s-a trezit la strigatul de groaza al lui Krickitt si la tipatul lui  Milan: „Fii atenta!“
Krickitt a calcat frana si a incercat sa vireze stanga, dar a intrat in coliziune cu vehiculul din fata. O alta camioneta, care era in spatele lor, a lovit portiera Fordului Escort, pe partea soferului. Mica lor masina a zburat prin aer si a aterizat pe plafon, alunecand apoi peste 30 de metri, inainte sa se opreasca.
Kim s-a trezit aruncat pe tavanul masinii, care, dintr-odata, trecuse sub el. Nu-si putea misca picioarele, iar durerea de spate era infioratoare.
„Krickitt!“, a strigat Kim.
Nu a primit niciun raspuns. Nu avea cum sa vada ca femeia era suspendata deasupra lui, tinuta de centura de siguranta si de volan. Capul i se umfla grotesc, in timp ce sangele ii inunda creierul.
Salvatorii au avut nevoie de o jumatate de ora ca sa o scoata pe Krickitt dintre metalele contorsionate. Era in stare critica. Prima ambulanta sosita la fata locului a dus-o la spitalul din apropiere, in Gallup. In spatele ei se afla cea de-a doua ambulan-ta, care-i transporta pe Kim si pe Milan, ce nu era ranit grav. Krickitt a fost transferata apoi pe calea aerului la Spitalul Universitar din Albuquerque, la 200 de kilometri distanta.
Kim Carpenter si Krickitt Pappas se cunoscusera prin telefon, in septembrie 1992. Ca antrenor de baseball la Universitatea New Mexico Highlands, Kim, in varsta de 27 de ani, primea o multime de cataloage cu echipamente de sport personalizate. Fiind interesat de anumite articole pentru echipa sa, a sunat la un numar gratuit in orasul californian Anaheim, unde i-a raspuns o fata,  agent de vanzari. Vocea ei era animata si vesela.
– Chiar te numesti Krickitt (n.r.: numele se pronunta aproape la fel cu cricket, care inseamna greiere)?, a tachinat-o el.
– Iar tu esti din Las Vegas, dar nu cel din Nevada?, a raspuns ea, razand.
I-a explicat ca numele ei era, de fapt, Krisxan, de provenienta greceasca, si ca o matusa o poreclise Krickitt, pe
cand avea doi ani. Asta pentru ca nu statea o clipa locului.
In urmatoarele trei luni, interesul lui Kim fata de echipamentele sportive a crescut semnificativ, dar numai cand o anume agenta de vanzari, in varsta de 23 de ani, era disponibila. Ca gimnasta, Krickitt stia multe lucruri depre sport si parea sincer interesata de echipa lui Kim. In scurt timp, conversatiile lor au devenit mai personale. Amandoi erau crestini practicanti, care considerau legamintele de casatorie sacre. Fiecare gasea mereu motive in plus de a-l placea pe celalalt.
In aprilie 1993, Krickitt a acceptat invitatia lui Kim de a vizita New Mexico si de a vedea un meci cu echipa lui. Doua saptamani mai tarziu, el i-a cunoscut pe parintii tinerei.
In iunie, Kim i-a cerut tatalui ei permisiunea de a se casatori cu Krickitt. „Ai binecuvantarea noastra“, i-a raspuns Gus Pappas.
Kim a luat imediat avionul catre California, dupa care s-a dus la apartamentul lui Krickitt. Imbracat in costum si purtand cravata, in ciuda caldurii ucigatoare, a strigat-o pana cand ea a iesit la balcon.
– Ei bine, vrei?, a strigat Kim.
– Ce sa vreau?, a raspuns Krickitt, inainte de a fugi jos, la el.
Kim a ingenuncheat si i-a intins un buchet de flori.
– Vrei sa fii sotia mea?, a intrebat Kim.
– Da!, a raspuns ea. Da, vreau!
Pe 18 septembrie 1993, Krisxan Pappas si Kim Carpenter s-au casatorit in orasul Scottsdale, din Arizona. Cuplul si-a petrecut luna de miere in Hawaii, iar l-a intoarcere s-au inghesuit in micul apartament al lui Kim, din Las Vegas.
Zece saptamani mai tarziu, Kim asculta socat cum un doctor ii spunea ca Krickitt este in coma si ca nu raspunde la stimuli. Exista posibilitatea sa aiba leziuni cerebrale. Putea sa moara.
In jurul orei 5 dimineata, Kim ajunsese in Albuquerque, in ciuda ranilor severe pe care le avea. Tot ce vroia era s-o vada pe Krickitt. Aceasta avea un tub de plastic in nas si un dispozitiv la cap, ca sa-i monitorizeze presiunea intracraniana. Pungi de plastic atarnau de suporti metalici, toate trimitand in venele ei lichide, prin tuburi transparente.
Aceasta nu poate fi Krickitt!, isi spuse Kim, simtind cum camera incepe sa se invarta cu el si cum totul in jurul lui se intuneca.
Corpul atletic al lui Krickitt a dat insa  semne ca vrea sa lupte. Desi era inca in coma, a ajuns sa respire singura pana la inceputul lunii decembrie. A fost transportata, apoi, cu o ambulanta aeriana la Institutul Neurologic Barrow, din Phoenix, pentru recuperare.
Treptat, Krickitt a iesit din coma, iar la trei saptamani dupa accident sosi momentul primei evaluari a capacitatilor ei intelectuale. Kim ii statea temator alaturi, in clipa in care un terapeut a inceput s-o intrebe diverse lucruri.
– Unde rasare soarele?, a intrebat terapeutul.
Raspunde, iubito, a indemnat-o Kim in gand. Arata-ne ca te faci bine. Krickitt paru nedumerita, apoi multumita:
– Nord, raspunse ea foarte sigura.
– Cine este presedinte?
– Nixon.
– Unde locuiesti?
– Phoenix.
In Phoenix traise inainte sa se casatoreasca. Kim era incantat. Da, iubito! O sa mergem curand acasa si totul va fi bine.
– Cu cine esti casatorita?
Ochii albastri ai lui Krickitt au studiat incaperea. Vocea ei era lipsita de emo-
tie, iar cuvintele ei au lovit ca niste pumnale in inima lui Kim:
– Nu sunt casatorita.
+ocat, Kim iesi din camera. Pe hol, a izbucnit in plans. Doamne, ajuta-ma! Ajuta-ne pe Krickitt si pe mine.
Pe masura ce Krickitt raspundea la tot mai multe intrebari, devenea evident ca isi pierduse toate amintirile legate de anul dinaintea accidentului. Nu-si amintea ca-i facuse curte, momentul casatoriei sau luna de miere. ±i nici scurtul timp petrecut impreuna ca sot si sotie. Kim Carpenter era un strain pentru femeia de care se indragostise nebuneste. Mai ramanea doar speranta.
In lunile urmatoare, parintii si prietenii aveau sa o intrebe deseori: „Cu cine esti casatorita, Krickitt?“
Ea parea sa se concentreze, apoi spunea un nume de barbat, care putea fi al antrenorului ei de gimnastica, al vreunui prieten vechi sau al unui medic. Odata, Kim i-a aratat o filmare de la nunta lor. Cand camera a surprins in cadru fata lui Kim, tanarul i-a spus cu blandete: „Acesta sunt eu, Kimmer. Iar fata esti tu.“ Dar Krickitt n-a schitat nicio reactie.
In fiecare zi, Krickitt lucra cu un kinetoterapeut, cu un logoped si cu alti specialisti. Candva o gimnasta de performanta, ea trebuia sa invete acum sa mearga din nou. La inceput, isi arunca piciorul drept in fata si il tara pe cel
stang, incapabila sa-l ridice de pe podea. Creierul ei fusese afectat in zona lobului frontal, care controleaza personalitatea, emotiile si luarea deciziilor, si in lobul parietal, cel care guverneaza limbajul si intelegerea matematica.
Treptat, Krickitt si-a recapatat amintirile din copilarie, din adolescen-
ta si din timpul facultatii. Dar Kim a continuat sa fie „tipul ala“, doar o alta persoana care s-o convinga sa mearga, sa manance singura sau sa loveasca o minge cu o bata.
De multe ori, reactia ei fata de el era una de furie si de respingere.
– De ce nu te intorci la Las Vegas?, il intreba ea deseori.
– Pentru ca te iubesc, ii raspundea mereu Kim.
In februarie 1994, tanara a putut sa se mute la parintii ei si sa isi continue tratamentul ambulator, la Institutul Barrow. Din martie, Kim a inceput astfel sa faca o epuizanta naveta de 500 de kilometri. Zbura la Las Vegas, ca sa antreneze echipa jumatate din saptama-na, iar duminica se intorcea in Phoenix, ca sa stea cu Krickitt.
Uneori, apareau semne clare de imbunatatire. De exemplu, intr-o zi, Kim a aruncat o minge spre ea. In loc sa o rateze, asa cum i se intampla, ea a lovit-o perfect cu bata. In hohotele ei de ras, Kim a putut auzi ecoul acelei Krickitt de care se indragostise.
Au fost si momente amuzante. In alta zi, dupa ce Kim plecase deja spre Las Vegas, ea i-a spus terapeutului de la Barrow: „Mi-e dor de tipul care era pe aici.“ Cand a ajuns acasa, mama ei i-a telefonat lui Kim si i-a spus:
– Krickitt vrea sa vorbeasca cu tine.
Nici nu putea descrie in cuvinte cat de incantat era.
– Ce faci?
– Bine, a raspuns ea. Trebuie sa inchid acum.
Atentia ei deficitara era vizibila si in momentele in care oamenii o vizitau. Ii intampina calduros cu „Buna, ce faci? Ma bucur sa te vad“, si continua cu „La revedere“, in urmatoarea fraza.
In majoritatea timpului, Krickitt trebuia sa se descurce cu perioadele de confuzie, de furie si cu durerile fizice. Kim se ruga in fiecare zi:  Te rog, Doamne, da-mi-o inapoi!
Pe 12 martie 1994, Kim si Krickitt au mers in apartamentul lor, pentru o vizita de „orientare“. In mica sufragerie, Krickitt a luat o fotografie si a studiat-o cu un aer nedumerit. Era o imagine de la nunta lor, dar, pentru ea, parea sa nu insemne mai nimic. O luna mai taziu, s-a intors definitiv „acasa“. Nu era deloc usor. Confuzia continua legata de locul in care se aflau lucrurile din casa, de cum sa se descurce, furia fata de Kim, strict legata de terapia ei, toate acestea cauzau izbucniri nervoase ce o faceau sa nu semene deloc cu femeia pe care el o cunoscuse si o iubea.
Aceasta noua Krickitt era ca o adolescenta rebela, careia nu-i pasa de sentimentele nimanui. Daca inainte de accident, il cucerise cu rabdarea si compasiunea sa, acum nu mai avea niciuna dintre aceste calitati.
Pentru prima data, au inceput sa se certe. Dupa una din aceste discutii, Krickitt a fugit de acasa. Ingrijorat, Kim a cautat-o pe strazile din jur, pana cand a gasit-o in fata unui fast-food.
– Mi-ai promis ca n-o sa fugi! a mustrat-o Kim.
– Nu pot sa promit nimic, a inceput ea sa planga, tulburata de comportamentul imprevizibil pe care-l avea.
– Nu pot sa mai traiesc asa, a spus Kim. Nu ma vad pe mine fara tine si nu te vad pe tine fara mine, dar poate ca asa trebuie sa se intample.
Exista insa o promisiune in care Krickitt credea pana in strafundul sufletului ei: ca o casatorie e pentru totdeauna. Era o promisiune pe care ea si Kim o facusera in fata lui Dumnezeu inainte sa se intalneasca. Iar cand amandoi s-au simtit la capatul puterilor, aceasta promisiune i-a tinut, totusi, impreuna.
In toamna lui 1995, Kim a mers la un psiholog. In timpul uneia dintre sedinte, terapeutul l-a intrebat:
– Ce a facut-o pe Krickitt sa se indragosteasca de tine?
El s-a gandit la toata dragostea si afectiunea pe care i le aratase cand i-a facut curte. El era iubitul ei. Apoi s-a
gandit la cum s-a comportat dupa accident: mai degraba ca un parinte sau ca un antrenor. In cele din urma, si-a dat seama: Ia-o de la inceput! Recastig-o!
– Vrei sa iesim la un film asta-seara? Am putea sa mergem la o pizza dupa aia.
Desi i se parea ciudat sa-i faca din nou curte lui Krickitt, Kim a introdus seara intalnirilor in rutina lor saptama-nala. Au incercat sa mearga la golf impreuna, dar nu reuseau, adesea, sa treaca de cea de-a doua gaura. Kim trebuia sa invete sa aiba rabdare si sa nu mai critice. +tia ca sunt pe drumul cel bun in clipele in care radeau si puteau spune: „Uau! Am ajuns la cea de-a patra gaura fara sa ne certam!“
Kim isi propusese sa retrezeasca dragostea in Krickitt, dar nu putea sa prevada rezultatele intalnirilor lor. Ea era aceeasi femeie. Dar, cu toate astea, diferita. Chiar si asa, Kim a ajuns, in scurt timp, sa o iubeasca din nou. Iar Krickitt a inceput sa observe compasiunea si generozitatea lui. Treptat, a simtit si ea „ca incepe sa-l iubeasca“.
Terapeutul lui Kim i-a sugerat o idee: ar avea vreo semnificatie sa-si reinnoiasca juramintele?
„Oh, da!“, a fost reactia lui Krickitt. „Dar daca o sa avem o nunta, vreau si o cerere in casatorie“, a spus ea decisa.
In 1996, de Valentine’s Day, Kim s-a lasat din nou in genunchi si, cu un buchet de flori, a cerut-o iar in casatorie.
„Oamenii cred ca ne casatorim a doua oara, pentru a face sa-mi revina amintirile“, avea sa spuna Krickitt. „Dar eu am acceptat ca acea parte din mine este stearsa definitiv. Orice femeie trebuie sa-si aminteasca de nunta ei.“
Pe 25 mai 1996, Krickitt i-a oferit ma-na lui Kim. „Iti multumesc ca ti-ai respectat juramintele si ma rog sa fiu so-
tia de care te-ai indragostit“, a spus ea.
+i-au oferit din nou verighetele de la prima casatorie. Apoi, fara ca vreunul sa stie de planul celuilalt, fiecare a mai cumparat un inel, pentru a cinsti aceste noi legaminte. Kim si Krickitt au iesit din biserica, au stat la fotografii, apoi si-au croit drum prin marea de rude si prieteni. A fost inceputul unei noi vieti, un moment pe care, acum, Krickitt si-l poate aminti. ±i pe care il va pretui pentru totdeauna.
Nota: Familia Carpenter traieste astazi in Farmington, New Mexico, orasul natal al lui Kim, alaturi de cei doi copii ai lor: Danny, 12 ani, si LeeAnn, 9 ani. In autobiografia lor, Kim a scris ca Krickitt nu si-a recapatat niciodata amintirile despre primele lor intalniri sau despre prima casatorie.
 
Vote it up
322
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza