Jurnalul unui intestin guraliv

O poveste haioasă despre cum o zi proastă ne afectează digestia
 

E CIUDAT CUM O ZI SE POATE SCHIMBA ATÂT DE RAPID. Începuse bine: la micul dejun, Omul a mâncat unul dintre felurile mele preferate – iaurt cu fulgi de ovăz şi afine. O să funcţionez fără probleme, m-am gândit, datorită fibrelor din cereale şi fructe. Iaurtul face şi mai bine: conţine multe probiotice – bacterii vii care-mi susţin Flora Intestinală (FI), microorganismele uimitoare dinăuntrul meu, care stimulează digestia şi imunitatea. Când FI este echilibrată şi fericită, probabil că Omul ar putea înghiţi şi mâncarea chinezească, aflată de cine ştie când în frigider, fără să se îmbolnăvească.

Dar mai vorbim despre asta ceva mai încolo. Acum e doar 8.30 dimineaţa, iar optimismul meu păleşte în drum spre serviciu. Omul îşi aminteşte de un e-mail primit aseară, târziu, de la şeful lui („Vino la mine în birou mâine, la 15.30”). Hmm... asta nu prea sună a promovare. Iar traficul este infernal. E momentul să le urăm bun-venit hormonilor asociaţi cu stresul, cum ar fi cortizolul, care devin inamicii mei când sunt prezenţi permanent, ca o muzică de acompaniament, în zilele mai solicitante.

El rezolvă multe probleme, dar eu sunt cel care suportă nota de plată. Când hormonii de stres o iau razna, creierul transmite unor celule specializate din căptuşeala mea să produc substanţe chimice ce declanşează inflamaţii. Acestea sunt de folos dacă există o infecţie, împotriva căreia să lupte. Dar când nu este nicio ameninţare reală, ele duc la contracţii musculare, care pe mine mă umflă şi mă irită (bun venit crampelor şi nevoii de a ajunge la cea mai apropiată toaletă!).

Inflamaţiile pot chiar amplifica sindromul colonului iritabil (SCI) de care suferă Omul. Asta înseamnă că eu trebuie să suport nişte junghiuri care provoacă dureri înfiorătoare. Distractiv, nu-i aşa? Notă pentru mine: de stabilit, împreună cu creierul, o strategie pentru a-l face pe Om să se mai calmeze. Yoga nu ajută la nimic dacă el îşi verifică telefonul mobil înainte de fiecare exerciţiu.

SECRETUL ECHILIBRULUI MEU

Cred că tocmai am simţit cum Flora Intestinală, pe care am pomenit-o ceva mai devreme, a trecut la acţiune. Micuţele astea – o masă abundentă de aproximativ 100 de trilioane de microorganisme, care trăiesc în căptuşeala mea – sunt de-a dreptul uimitoare. Multe dintre ele sunt conştiincioase ca nişte albinuţe şi ajută digestia, descompunând substanţele nutritive şi ţinând sub control diverşi germeni. De asta îl rog pe Om să mănânce mai multe fibre şi mai mult iaurt, aşa cum a făcut azi la micul dejun. Aceste „prebiotice“ (din fulgii de ovăz şi afine) şi probioticele din iaurt acţionează ca nişte voluntari însărcinaţi cu menţinerea ordinii, permiţând Florei Intestinale să-şi facă treaba, fără a fi deranjată de zurbagii.

Din păcate, o mică parte dintre microorganismele ce compun FI sunt, ei bine, nechibzuite. Iar când aceste bacterii o iau razna, Omul o simte din plin. Mă trezesc cu zgomot şi îl fac să se simtă balonat, plin de gaze şi hrăpăreţ. (Adio, blugi strâmţi!) Unii experţi spun că, atunci când am prea mulţi microbi de un anumit tip, îl pot face pe Om să ia în greutate, declanşez boli autoimune şi provoc depresie.

Omul se apucă de lucru imediat ce ajunge la birou. Mă simt un pic secat – i-o fi atât de greu să se oprească din treabă pentru o gură de apă sau o gustare? Când vine ora prânzului, sunt deja neliniştit (întâlnirea de la ora 15.30 se apropie) şi înfometat – o combinaţie nocivă. Ştiu că va înfuleca şaorma aia mult prea repede.

Odată ce prânzul mestecat şi transformat în pastă ajunge în stomac, trec la treabă. Încep prin a-i face un masaj serios, flexându-mi muşchii în contracţii ritmice şi domoale, pentru a o descompune. Apoi trec la acţiune chimicalele mele – acidul clorhidric dizolvă lipia, carnea şi sosul, cu ajutorul muşchilor care masează. E o chestie foarte puternică. Gândeşte-te la mine ca la o maşină de spălat, care în loc să scoată petele, stoarce substanţele nutritive din ceea ce mănâncă Omul.

Sunt o maşinărie cât se poate de sofisticată, dacă-mi e permis să spun asta despre mine. Apropo, stomacul meu este probabil mai mic decât îţi închipui tu. Imaginează-ţi un sac gol, cam de mărimea unui pumn strâns, localizat chiar sub coaste, în partea dreaptă. Din fericire, sunt foarte elastic.

De Crăciun, de exemplu, am dat gata o grămadă de sarmale cu mămăligă, plus cozonacul primit de la mătuşa Gina. Şi sunt suficient de isteţ ca să procesez fiecare grupă de alimente – proteine, grăsimi şi carbohidraţi – la viteză diferită, cu ajutorul diverselor enzime. Digestia grăsimilor durează cel mai mult. Deci voi avea nevoie de câteva ore să procesez acest prânz consistent. Şaorma este plină de grăsimi, la care se adaugă fibre şi proteine.

UN GOL ÎN STOMAC

La biroul lui, după masă, Omul încearcă să se concentreze asupra celor 53 de e-mailuri necitite. Dar nu pot să nu-i distrag atenţia cu neliniştea mea. Asta îl face să realizeze că e îngrijorat din cauza fiului său adolescent, Luca. El spune că simte un gol în stomac – şi are dreptate. Anumiţi oameni de ştiinţă mă numesc al doilea creier, pentru că am peste 100 de milioane de celule nervoase, numite sistemul nervos enteric (SNE), încorporate în căptuşeala mea. Celălalt creier şi cu mine lucrăm în echipă pe parcursul întregii zile, transmiţându-ne informaţii prin intermediul celulelor nervoase şi hormonilor, şi jucându-ne, practic, de-a păpuşarii cu starea de spirit a Omului. Când eu nu mă simt bine, îi trimit celuilalt creier mesaje care îl neliniştesc pe Om.

Of, of! E timpul pentru acea şedinţă misterioasă cu şeful. Nivelul cortizolului urcă vertiginos! Pulsul creşte până la cer! Aş vrea să pot spune că eu rămân calm, dar sunt ca pe ace. Şi cel mai negru coşmar al meu devine realitate: liniştea din birou este perturbată de un zgomot răsunător. Da, a venit de la mine. Hei, încearcă tu să descompui în nişte amărâte de molecule o şaorma mare cu de toate, fără niciun ciripit! Nu se poate. Din fericire, slujba Omului nu este în pericol. De fapt, şeful lui vrea doar să-i mulţumească pentru că a stat peste program săptămâna trecută. El oftează uşurat.

Cum nivelul lui de stres coboară, eu mă pot reapuca să diger şaorma aia aşa cum trebuie. Prânzul continuă să treacă din stomac în intestinul subţire. Care nu-i deloc mic. Imaginează-ţi un tub cu diametrul de vreo 2,5 centimetri şi peste 6 metri lungime, care şerpuieşte încoace şi-ncolo prin partea inferioară a trunchiului Omului. Fiecare milimetru al vastei mele suprafeţe este un punct de tranzit pentru substanţele nutritive, pe care tocmai le-am recoltat din masa de prânz. Acestea se infiltrează prin pereţii intestinului în sistemul circulator, parcurgând cei 100.000 de kilometri ai vaselor de sânge, pentru a furniza materii prime esenţiale fiecărui centimetru din corp.

El se hotărăşte să meargă la sală după serviciu. Dar tare mi-aş fi dorit să mai fi aşteptat un pic. Tocmai mâncase o bucată serioasă dintr-un tort aniversar la birou, iar cursurile de Zumba transferă sângele de la mine spre muşchi şi inimă. Destul de cinstit – ei fac toată treaba. Dar exerciţiile intense mă încetinesc pe mine. De fapt, sunt un mare fan al exerciţiilor fizice regulate, dar numai când Omul face o oră pauză după masă, pentru că acestea mă ajută şi pe mine să devin mai eficient. Dacă Omul face mişcare, muşchii mei sunt într-o formă bună şi se contractă cu mai multă uşurinţă, împing mâncarea mai departe şi, astfel, nu mă blochez.

Când Omul ajunge, în sfârşit, acasă, vreau cina imediat. Salată grecească cu creveţi – super! E un mare pas înainte după dezastrul cu şaorma, aşa că sunt încântat să trec la treabă. Dar... of! El se întinde imediat după ultima îmbucătură. E greu să îl învinovăţeşti: e epuizat. Face atât de multe pentru toţi ceilalţi. Dar când el se întinde pe canapea, tot acidul clorhidric pe care l-am alocat pentru a-i digera cina se duce în esofag, unde cu siguranţă nu are ce căuta. Au! Asta îl arde!

Omul se hotărăşte să meargă la culcare. Dar eu nu dorm niciodată. Sunt un organism care funcţionează non-stop, transformând măslinele, brânza şi creveţii în energia de care are nevoie, pentru a face faţă zilei de mâine. Voi încerca să-mi ţin sub control sistemul nervos enteric, pentru a-i oferi vise plăcute.

Vote it up
195
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza