Intors la viata

Destinele a doi barbati erau pe cale sa se intalneasca. Pentru unul din ei, intalnirea avea sa aiba loc la un moment cum nu se poate mai potrivit
 

<p>Uneori, cand mergea spre locul sau de munca, doctorul Andy Eynon se simtea cel mai norocos om din lume.
Era directorul sectiei de terapie intensiva a Centrului de Neurologie Wessex, de la Spitalul General din Southampton, Marea Britanie - unul dintre centrele europene de excelenta in tratarea traumelor cerebrale grave. Nu exista satisfactie mai mare decat sa-i readuci la viata pe cei ajunsi in pragul mortii. Aceasta il facea sa treaca mai usor peste partea intunecata a meseriei sale, si anume peste faptul ca unii pacienti nu reuseau sa supravietuiasca. In timp ce intra in parcarea spitalului, Eynon se gandea ca in fiecare zi medicii isi perfectionau actul medical, fortand limitele posibilului.
Intre timp, la 50 de kilometri de Southampton, avea loc editia din 2003 a cursei Goodwood Revival.
Era cursa preferata a lui Rupert Avon, un amator experimentat care cunostea traseul ca-n palma. Cursele de masini erau pasiunea lui. In dupa-amiaza aceea de septembrie, conducea unul dintre modelele lui favorite, un Jaguar sport seria C din 1952. Simpaticul barbat in varsta de 38 de ani, care detinea o firma de constructii in Worthing impreuna cu tatal sau, nu parea deloc ingrijorat in timp ce astepta startul cursei. Masina se comporta superb. Scrutand in jur dealurile din Sussex cu ochii sai caprui, Rupert se delecta ascultand motorul de 3,5 litri, in sase cilindri.

La cinci minute de la inceputul cursei, Rupert strabatuse deja portiunea in linie dreapta, situandu-se pe locul trei. Cand a incetinit pana la 120 de kilometri pe ora, exact in dreptul curbei Madgwick, masina a derapat. A franat cu putere. Masina a alunecat pe lateral, intrand pe iarba, calcand banda de refugiu si rasturnandu-se. Rupert a ramas prins intre portiera masinii si sol. Greutatea de o tona a automobilului ii zdrobea capul.
In cateva secunde au aparut supraveghetorii de pista, impreuna cu doctorul Michael Margarson, un specialist de la sectia de terapie intensiva care se afla din intamplare la 90 de metri distanta. Din rezervorul spart se scurgea combustibilul.
- Pentru numele lui Dumnezeu, luati masina de pe el!, a strigat cineva.
Margarson i-a ajutat pe barbati sa ridice Jaguarul. Rupert zacea inconstient pe pietris, iar casca lui din fibra de sticla era facuta bucati. Cand doctorul Margarson l-a intors cu atentie, a observat ca fata ii era vanata. Nu respira. Tragandu-l de maxilar ca sa-i elibereze limba, medicul a reusit sa-l faca sa respire. Intr-un minut a sosit si Gary Smith, doctorul de garda pentru cursele respective. Cei doi medici i-au introdus lui Rupert un tub respirator pana in plamani.
In timp ce ambulanta gonea spre Spitalul "St. Richard", din Chichester, Mike Margarson statea alaturi de Rupert, verificandu-i pulsul si tubul de ventilatie. Mai tarziu, in aceasi seara, Margarson i-a telefonat prietenului sau, Andy Eynon, de la Spitalul General din Southampton. 
- Am fost la Goodwood. Ai vazut accidentul de la stiri? Avem un pacient cu rani grave la nivelul craniului si al toracelui superior. Se afla la "St. Richard", dar va ajunge in curand la tine la spital.
Asta insa daca avea sa supravietuiasca. Medicul de la sectia de autopsie fusese deja prevenit.

Era vreo 10.00 noaptea cand Rupert a ajuns la Centrul de Neurologie din Wessex. Eynon evaluase deja tomografiile computerizate si descoperise ca Rupert avea mai multe fracturi ale craniului. Artera carotida sangera puternic in spatele ochiului stang, supunand creierul la o presiune de opt ori mai mare decat cea normala si aproape impingand afara din orbita ochiul care pulsa. Toate coastele din partea stanga a corpului i se fracturasera, iar plamanul suferise lovituri foarte puternice. Ranile erau mai grave decat oricare altele tratate pana atunci la spitalul respectiv.
Era si intr-o coma profunda. Conform scarii Glasgow pentru coma, care stabileste niveluri ale capacitatii unui pacient de a-si deschide ochii, de a se misca si de a vorbi (nota 15 indica faptul ca pacientul este sanatos, in timp ce nota 8 sau mai putin inseamna ca se afla in coma), Rupert primise nota 3 - aproape echivalentul mortii. Insa, pentru moment, Eynon intentiona sa-l metina pe Rupert in stare de coma indusa de medicamente, deoarece o activitate cerebrala redusa punea mai putina presiune asupra creierului. Daca era cazul, urmau sa-i indeparteze prin operatie o parte de craniu, pentru a lasa creierul liber.
Victoria Cahill, sora mai mare a lui Rupert, si sotul ei, John, tocmai se pregateau sa ia cina cu prietenii in casa lor din Salisbury cand au primit un telefon de la spital. La ora 1.00 dimineata se aflau in camera special amenajata pentru rude la centrul de neurologie. Dr. Andy Eynon a intrat in incapere.
In varsta de 38 de ani, cu fizicul inconfundabil al unui jucator de rugby, inspira incredere. Insa, fixand-o pe Victoria cu privirea prin ochelarii lui fara rame, i-a spus:
- Ma tem ca nu am vesti bune. Rupert va fi foarte norocos daca supravietuieste.
Eynon era constient ca trebuia sa fie sincer pentru ca Victoria sa poata avea incredere in el. Apoi a adaugat:
- Acestea fiind spuse, speranta e ultimul lucru la care renuntam aici.
Aceasta veste ingrozitoare ii suna Victoriei extrem de cunoscut: cand Rupert avea 18 ani, fusese diagnosticat cu o tumoare cerebrala. Si-a adus aminte de vizitele la spital, de trecerile bruste de la momentele de fericire la cele de anxietate maxima. Pentru moment, i
s-a permis sa-i faca vizite scurte lui Rupert. Acesta zacea in salonul de terapie intensiva, cufundat in liniste, cu capul bandajat, inconjurat de tuburi si fire. Sta complet nemiscat, se gandi ea. Aproape ca un trup fara viata.

Ziua a treia. De-abia acum starea lui Rupert devenise suficient de stabila pentru a i se face o angiograma. Neuroradiologii au introdus un cateter subtire printr-o artera din abdomen pana in creier, injectand o substanta de contrast in vasele de sange. Aceasta avea sa puna in evidenta la radiografie zonele afectate de hemoragii interne.
Deoarece interventia se desfasura aproape pe intuneric, radiografiile au fost proiectate pe un ecran, pentru a fi urmarite mai bine. 
Identificand locul hemoragiei, medicii au introdus spirale minuscule de titan acoperite cu un material special pentru a facilita coagularea. Aceasta operatie complicata a durat trei ore.
Parintii lui Rupert, Humphrey si Magrit, fusesera plecati in vacanta in Elvetia si de-abia acum reusisera sa se intoarca in tara. Eynon le-a explicat ca Rupert era mentinut intr-o stare asemanatoare celei de hibernare, astfel incat corpul sau sa aiba suficient timp pentru a se reface. Puteau sa treaca saptamani pana cand medicii ar putea reduce doza de medicatie.
- Dar veti putea sa-l scoateti pe Rupert din starea de coma cand va sosi momentul?, a intrebat Humphrey.
- Deocamdata, pur si simplu nu stim, a raspuns Eynon. Exista sansa sa supravietuiasca. Insa ar putea ramane cu un handicap serios.

Ziua a zecea. Victoria a primit un telefon urgent acasa. In timpul noptii, fratelui ei i se umplusera plamanii cu apa si cu o substanta inflamatorie, motiv pentru care oxigenul nu-i mai ajungea la creier. Medicii au trebuit sa-i admini-streze 90% din oxigenul necesar printr-un tub de ventilatie. Cand Victoria a ajuns la spital, medicii ii curatau plamanii. Dr. Eynon i-a avertizat:
- Ar putea fi periculos.
Deoarece nu pot tusi, pacientii aflati in coma mor adesea din cauza complicatiilor respiratorii.
Doctorii au reusit sa repuna in functiune plamanii lui Rupert, insa, cand a revenit in salonul acestuia, Eynon a spus:
- Ne-ai tras o sperietura zdravana! Cel putin dai semne ca incepi din nou sa te pui pe picioare.
Familia se obisnuise cu faptul ca personalul de la Wessex vorbea cu pacientii complet inconstienti. Era linistitor sa auzi vocea grava, distincta a lui Eynon care ii spunea lui Rupert in timp ce statea de garda:
- Buna dimineata, Rupert. E soare afara.
Cand il vazuse pentru prima data pe Rupert, se prezentase.
- Ma cheama Andy, sunt directorul acestei sectii. Ai suferit o trauma cerebrala, insa esti in siguranta.
Mai tarziu, Enyon a explicat: "O parte a politicii noastre este sa-i tratam pe pacienti ca si cum ar fi constienti. Chiar daca par sa nu reactioneze la stimulii externi, nu stim din ce stadiu incep sa capteze informatii, asa ca vorbim cu ei de la bun inceput". 
Luand exemplul asistentelor, parintii lui Rupert, sora si logodnica lui, Nathalie, au stabilit un program, cu schimbul, astfel ca fiecare sa stea cate o zi intreaga cu Rupert, vorbindu-i des-pre masini si curse. Ii aduceau vesti din satul sau natal, Steyning.
- La serviciu, toti iti simt lipsa, Rupert.
Logodnica lui Rupert, Nathalie, in varsta de 28 de ani, isi petrecea ore, zile si nopti citindu-i lui Rupert din cartile lui preferate si punandu-i muzica.
Eynon stia ce rol important detinea familia. In ciuda faptului ca era extrem de ocupat cu munca de director al centrului si preda cursuri, a insistat:
- Daca aveti nevoie sa vorbiti cum mine, va astept oricand la mine in birou.

Desi avea doar 37 de ani in momentul in care preluase conducerea sectiei de terapie intensiva de la Wessex, Eynon castigase deja experienta in acest domeniu in alte tari. Petrecuse trei ani in Statele Unite cu o bursa de cercetare, vizitand sectiile de Accidente si Urgente din cele mai violente orase. Un tanar in varsta de 20 de ani fusese impuscat in stomac. Inima i se oprise timp de 20 de minute. Masand direct inima cu mainile cufundate in pieptul deschis al barbatului, Eynon se intrebase: De ce mai pierdem vremea cu acest caz? Dar, peste cateva ore, chirurgii americani i-au indepartat acestui pacient un rinichi si splina si au reparat o gaura din inima, diafragma si plamanul barbatului. Doua zile mai tarziu, pacientul statea in pat in capul oaselor si manca cereale. 
Intors in Marea Britanie, Eynon a lucrat la o sectie de ingrijire a pacientilor aflati in stare neurologica critica de la Spitalul Addenbrooke, din Cambridge.  Sectia se bucura de prestigiu mondial. Intr-o zi, aici a fost adus un tanar care suferise traume craniene grave dupa ce cazuse in timp ce lucra ca alpinist urban. Eynon s-a intrebat din nou: De ce ne batem capul cu acest pacient? Cu toate acestea, peste trei saptamani, tanarul ranit si-a cerut prietena in casato-rie de pe patul de spital. "Inainte lucra-
sem in spitale din Anglia, unde s-ar fi considerat ca nu merita sa resuscitam un pacient aflat intr-o asemenea stare. Dar iata ca aici erau doctori care spuneau: Se poate. Am realizat ca vreau sa-mi dedic viata terapiei intensive pentru cazuri de traume grave suferite la nivel cerebral si al coloanei vertebrale."

Ziua 42. Rupert se afla in coma de sase saptamani. Dar iata si cuvintele pe care familia lui le asteptase cu nerabdare:
- Plamanii lui Rupert au inceput sa functioneze mai bine. Tensiunea i-a scazut. De astazi vom incepe sa-i administram mai putine medicamente.
A doua zi de dimineata, Victoria statea la capataiul lui Rupert, care zacea nemiscat. Un gand ii trecu prin minte: Daca nu se mai trezeste niciodata?
Apoi, Rupert a deschis un ochi.
Eynon ii prevenise ca revenirea la starea de constienta ar fi putut fi traumatizanta.
- Probabil ca Rupert nu va va recunoaste. Se va zbate intre neliniste si inertie.
Semiconstient, Rupert era cateodata agresiv si incerca sa-si smulga cateterul si tuburile din corp. Intr-o noapte a incercat sa sara din pat, iar parintii lui si Nathalie au trebuit sa-l opreasca. Pentru a-l impiedica sa-si faca rau, a fost pus pe o saltea asezata pe jos.
- Aceasta perioada e ingrozitoare pentru Rupert, a explicat dr. Enyon. Ultimul lucru pe care si-l aduce aminte e ca se afla la volanul unei masini. Iar acum se trezeste ca este inconjurat de fire si tuburi care ii sunt agatate de corp si aude zgomote ciudate.

Ziua 58. Duminica, 2 noiembrie, 6.30 dimineata. Afara era intuneric. Rupert era constient de palpairea unor luminite. Simtea bandajul care ii acoperea ochiul stang. Dumnezeule, asta nu e bine! Cineva era in incapere.
- Ce s-a intamplat?, a intrebat el.
- Ai avut un accident de masina, i-a spus o asistenta. La Goodwood. |i-ai revenit, nu-i asa? Intelegi ce iti spun. O sa chem un medic.
Rupert nu isi mai amintea de accident si nici de ce se mai intamplase cu cateva luni inainte de acesta. Nu mai auzea cu urechea stanga si nici vedea cu ochiul stang. Vederea cu ochiul drept era doar par-tiala. Insa, cum se intampla adesea cu pacientii suferind de traume cerebrale, schim-barile prin care trecea Rupert erau mai mult decat fizice. I se schimbase chiar si personalitatea.
Ajuns acasa, nu mai spala vasele, iar iarba de pe gazon crestea nestingherita. Prietenii se temeau ca isi pierduse motivatia. Acum vedea viata intr-un mod mult mai relaxat si mai filozofic si isi dorea doar "sa stea singur, sa doarma si sa mediteze". Din pacate, relatia lui cu Nathalie nu a putut supravietui cu aceasta atitudine. "Ea a facut foarte multe pentru mine la spital", a recunoscut. Insa el nu mai era aceeasi persoana.
Familia si prietenii au refuzat insa sa il lase sa vegeteze. Il duceau in excursii la sfarsit de saptamana si l-au convins sa se intoarca la lucru pentru doua zile pe saptamana.
Peste cateva luni, Rupert i-a fost prezentat lui Hazel Cook, o asistenta care lucra la un camin local. Pentru ca lucrase in centre de terapie intensiva, stia prin ce trece Rupert.
"Ea a mai vazut comportamente asemanatoare. Este extraordinara", spune Rupert.
Prin Hazel a descoperit placerea plimbarilor si, treptat, a ajuns sa-si refaca puterile si sa faca ascensiuni pe dealul din spatele casei, care se ridica deaspura colegiului Sussex Downs.
Desi Rupert a pierdut multe - nu mai poate conduce si nici citi prea mult - a descoperit insa alte bucurii: de exemplu, mersul la pescuit pe raul Test cu tatal sau si cu dr. Andy Eynon. "Pescuitul nu mi-a salvat viata, insa am petrecut o zi grozava!", a spus Rupert razand intr-o zi.
In fiecare vara, prietenul lui Rupert, Tony, il ia cu el pentru a face o excursie cu masina pe continent. La inceput au mers cu Jaguarul seria C, reparat dupa accidentul de la Goodwood. Desi nu se instaleaza la volan, Rupert inca se poate desfata cu zgomotul, viteza si incantarea pe care le ofera o masina sport puternica.
"Sunt un om norocos din toate punctele de vedere", spune acum Rupert.</p>

Vote it up
282
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza