Intoarcerea comertului cu sclavi

Traficantii din Europa forteaza sau insala persoane aflate in cautarea unei vieti mai bune. Si castiga miliarde. 
<p>Ariana* (numele au fost schimbate pentru protejarea identitatii), in varsta de 16 ani, l-a intalnit pe Burim prima oara in orasul albanez in care locuia cu mama ei. Burim era cu opt ani mai mare. Ariana s-a simtit flatata de atentia pe care o primea de la el. Cand Burim i-a spus ca urma sa se angajeze pe un post bun la o un combinat chimic de langa Florenta, ea l-a urmat imediat.
Dupa doar doua zile de sedere in casa lui Burim din Italia, Ariana a descoperit un dulap plin cu haine provocatoare si o geanta doldora de prezervative. Nu mai vazuse prezervative niciodata. Burim i-a spus ca erau ale altei fete. Cand a vrut sa le puna in pod, el i-a spus: „Lasa-le acolo! Vei avea nevoie de ele“.
Viata i s-a transformat intr-un cosmar cu sex cu straini noaptea si batai si violuri de la Burim ziua. A incercat sa fuga, dar el o gasea mereu. In cele din urma, a dus-o la un bordel din Earls Court, in Londra.
Vladimir, un rus de douazeci si ceva de ani, a raspuns unui anunt care promitea salarii mari pentru muncitori in constructii, menajere si traducatori in Europa de Vest. A semnat un contract pentru un loc de munca, dar la sosirea in Olanda a descoperit ca acesta nu exista. In schimb, traficantul il obliga sa munceasca si ii cerea niste taxe imense pentru transport si administrarea relatiei de munca. „Traficantul mi-a spus ca ii datorez 50.000 de euro“, spune Vladimir. „De unde sa scot suma asta? Cum sa ma eliberez?“

Acum, la peste 200 de ani de la abolirea comertului cu sclavi, 12,3 milioane de adulti si copii din intreaga lume sunt inca obligati sa munceasca sau sa se prostitueze. Ariana si Vladimir sunt doar doua victime ale activitatilor ilegale cu trafic de persoane, care sustin o afacere estimata la valoarea de 44 miliarde $ pe an la nivel global. Traficul de persoane ocupa locul trei in lume in topul afacerilor ilegale, dupa traficul cu droguri si arme.  
In Europa, traficul uman s-a raspandit si mai mult dupa caderea comunismului, largirea Uniunii Europene si deschiderea spatiului Schengen, care a relaxat controlul la granita in 25 de tari. „Spre deosebire de introducerea ilegala de persoane in tara in schimbul unei sume de bani, traficul de persoane se bazeaza pe exploatarea oamenilor, care sunt fortati sa lucreze si sa traiasca in conditii deplorabile si de libertate limitata partial sau total. Uneori le sunt luate pasapoartele sau sunt tinuti indatorati, primesc putini bani sau chiar niciun ban. Aceste forme de exploatare se intalnesc cel mai des in industria sexului, in plasarea de menajere si prin casatorii aranjate. Dar fenomenul exista si in domenii mai bine reglementate, cum ar fi constructiile sau agricultura. „Acest lucru ramane una dintre cele mai grave incalcari ale drepturilor omului in Europa actuala“, spune Suzanne Hoff, coordonatoarea internationala a organizatiei europene La Strada International, care lupta impotriva traficului de persoane.

Se estimeaza ca, in Europa, 250.000 de oameni intra anual pe mainile traficantilor si ca 10% din ei sunt copii. Este o afacere de 3 miliarde $ pe an. Traficantii cumpara si vand persoane intre si peste granite de parca ar face tranzactii cu cai.
La Strada are filiale in „tarile exportatoare“ de persoane traficate, cum ar fi Belarus, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Cehia, Macedonia, Moldova, Polonia si Ucraina. Organizatia lucreaza si cu inrobitii din tarile vestice. Olanda este una dintre principalele destinatii ale traficului in Europa, alaturi de Germania, Italia, Spania, Franta, Belgia, tarile scandinave si Marea Britanie. Din surse neoficiale, intr-un an, aproape 50.000 de cetateni rusi sunt vanduti si exploatati in industria sexului din Europa de Vest, Orientul Mijlociu si America de Nord. In aceeasi situatie se afla 15.000 de polonezi si 30.000 de maghiari. In Albania rurala, parintii refuza sa-si trimita copiii la scoala de teama ca vor fi rapiti de traficanti.
In Germania, o tara de destinatie si de tranzit pe harta traficului mondial, romancele care cred ca vor lucra la restaurante sunt tinute captive intr-un nou stil de bordel, unde clientii au parte de „sex la pret redus“ cu cate femei vor si cat timp vor pentru 100 euro pe zi. In 2009, la un raid intr-un club din Fellbach, langa Stuttgart, politia a gasit 179 de barbati si 89 de femei. Multe dintre ele aveau sub 21 de ani.
Sanne Kroon, director de comunicare si promovare la Bonded Labour din Olanda (BLinN), o organizatie care ajuta victimele traficului sa-si refaca vietile, explica mecanismele de coercitie: „O fata fortata sa intre in lumea prostitutiei a primit o fotografie cu baiatul ei de un an si i s-a spus: «Stim ca sta la parintii tai. Imagineaza-ti ce i-am putea face!»“.

Traficul de persoane nu ar fi atat de raspandit si insidios daca nu ar exista o multime de angajatori fara scrupule: proprietari de cluburi, fermieri, proprietari de fabrici si magazine, constructori, companii organizatoare de evenimente si restauratori care angajeaza victimele traficului la costuri mult sub salariul minim si le platesc fara sa le pese de sanatatea sau siguranta lor.
„Toti sunt traficanti“, sustine Herman Bolhaar, procuror public in Amsterdam. „Este o problema complexa care implica in egala masura retelele de crima organizata si factorii socioeconomici care imping victimele in mainile traficantilor. Raspunsul politiei, instantelor, guvernelor si ONG-urilor trebuie sa fie proactiv, focalizat si coordonat.“ Bolhaar conduce Grupul de actiune impotriva traficului uman, care cuprinde politisti, procurori, primari si politicieni si coordoneaza eforturile de combatere a traficului.
Dar in tari precum Olanda, unde prostitutia este legala, nu este usor sa faci distinctia intre cei care lucreaza voluntar si cei care sunt fortati. „De aceea, cazul Sneep a fost o piatra de hotar“, spune Bolhaar. Actiunea a inceput in 2006, cand o poloneza a fugit la politia din Amsterdam si a spus ca ea si alte femei din Polonia, Bulgaria si Romania erau obligate sa lucreze ca prostituate in Cartierul Rosu, destinatia a peste 4.000 de victime ale traficului in fiecare an. „Pasaportul ii fusese luat si trebuia sa le aduca proxenetilor peste 1.000 euro pe zi, timp de sapte zile pe saptamana“, adauga el. Fetele care nu scoteau aceste sume erau adesea violate, batute cu bate de baseball, apoi aruncate in bai cu gheata pentru a li se atenua vanataile si trimise inapoi la munca. Altele erau acoperite cu tatuaje pentru ca toata lumea sa stie ca erau proprietatea fratilor turci Saban si Hasan Baran.

A urmat o operatiune de supraveghere coordonata in Haga, Utrecht, Alkmaar si Vinkeveen, iar cei doi frati si alti sase complici ai lor au fost arestati. Hasan, de 43 de ani, si Saban, de 38, construisera un imperiu de trafic si droguri in Belgia si Germania. In patru ani adunasera in banca milioane de euro. Saban a primit o sentinta de incarcerare de sapte ani si jumatate, plus opt ani pentru tentativa de omor. Hasan a stat la inchisoare doi ani si jumatate, dar s-a facut recurs.
„Au fost in jur de 120 de victime“, spune Bolhaar. „Violenta extraordinara a acestor cazuri ne-a obligat sa tragem cat mai multe semnale de alarma pentru a proteja posibilele victime viitoare. Daca mentionezi despre cazul Sneep acum, toate lumea stie ca vorbim despre actiuni coordonate in lupta cu traficantii.“

In 2009, in lume s-au pronuntat 4.166 de sentinte pentru trafic, dar numai 335 au avut ca obiect munca fortata. Cu toate acestea, constructiile, agricultura, docurile, muncile periculoase si domestice atrag peste 50% din victimele traficului – mai mult decat bordelurile. Munca fortata este o ilegalitate grava in legislatia internationala.
In ciuda acestui fapt, in Europa, sentintele pentru trafic cu forta de munca au scazut de la 80, in 2007, la doar 16, in 2008. Totusi, in 2009 au fost ceva mai multe, chiar daca nu destule: 149.
„Este foarte greu de descoperit“, spune Sanne Kroon. „Poate fi femeia care lucreaza ore in plus la magazinul de la colt sau pot fi culegatorii de sparanghel de pe campuri, platiti cu doar 1 euro pe ora.“
Totusi, Roger Plant, pana in 2009 director al Programului special de actiune al Organizatiei Internationale a Muncii pentru combaterea muncii fortate, afirma ca insitutiile care aplica legea in Europa incep „sa se trezeasca in fata abuzurilor flagrante“.

Agentii de turism descriu provincia Foggia din Apulia, sudul Italiei, drept „un paradis al turismului de vara“. Pentru cei care traiesc in zone sarace ale Poloniei, anunturile care promit locuri de munca bine platite, cu 6 euro pe ora, inclusiv cazare si mancare, in sectorul agricol prosper al Foggiei, suna foarte atragator. Totusi, dupa o calatorie epuizanta, Stanislav Fudalin, de 51 de ani, a povestit ca s-a intalnit cu un gangster ucrainean care lucra pentru fermierii locali. Gangsterul i-a spus: „Eu fac regulile aici. Voi sunteti sclavii mei. Daca incercati sa fugiti, va voi lua urma si va voi ucide! Va veti intoarce in Polonia in saci“. Pasapoartele le-au fost confiscate si polonezii au fost obligati sa lucreze 16 ore pe zi la cules de rosii. Deja coplesiti de „imprumuturile“ cu dobanzi exorbitante pentru transport, oamenii erau platiti cu 1 euro pe ora, din care trebuiau sa-si suporte cheltuielile pentru hrana si cazare in baraci fara electricitate, pentru incalzire sau apa, fiind incuiati noaptea si paziti de garzi. Cei care se imbolnaveau plateau 20 de euro pentru fiecare zi nemuncita. Singurul lucru pentru care nu plateau erau bataile. Erau tinuti in sclavie cu datorii interminabile.

In cele din urma, cativa au scapat si povestile lor cutremuratoare s-au concretizat in Operatiunea Terra Promessa (n.r.: |inutul promis), o actiune comuna organizata de Biroul pentru Crima Organizata al Carabinierilor si Biroul Central de Combatere a Traficului Uman din Varsovia, cu sprijinul Biroului Anti-mafia din Bari si al altor servicii secrete de la INTERPOL si Europol.
Intr-o serie de raiduri din 18 iulie 2006 au fost eliberati 113 muncitori. Au fost arestati 19 traficanti, dintre care 16 polonezi, doi ucraineni si un algerian. 17 dintre ei au primit puscarie intre patru si zece ani.

Sclavia domestica este un alt motiv de ingrijorare. „Victimele sunt greu de descoperit, pentru ca angajatorii le interzic sa vorbeasca“, spune Sophia Lakhdar, de la Comitetul de Combatere a Sclaviei Moderne (CCEM), din Franta. Alice, in varsta de 27 de ani, din Algeria, a fost tinuta in sclavie de proprietarul unei cafenele si sotia acestuia din Paris timp de patru ani, lucrand ca bona si femeie de serviciu si ingrijind cainele. Era obligata sa doarma pe podea, nu avea voie sa iasa din casa singura si era umilita si amenintata. „Doi ani de zile nu am fost platita deloc. Doamna imi spunea ca lucrez ca sa-mi platesc costul biletului de avion. In 2004 si 2005, ea le-a trimis parintilor mei 600 de euro. Niciodata nu am primit bani direct.“ In 2007, Alice a reusit sa scape de angajatori si acum si-a intemeiat o familie in Paris. Proprietarii de cafenea nu au fost pedepsiti inca.

Pentru a combate o „crima odioasa“, Cecilia Malmström, comisar european pentru afaceri interne, propune un Coordonator European Anti-Trafic. Intr-un discurs recent, ea a cerut Statelor Unite sa-si coordoneze eforturile mai eficient. „Avem nevoie de un cadru legal mai puternic, care sa asigure o protectie mai mare si sa aplice pedepse mai aspre.“ Pedepsele pentru traficul uman sunt mici pe langa cele pentru droguri. Cei mai multi traficanti sunt liberi. 62 de tari inca mai trebuie sa isi actualizeze legislatia pentru a condamna traficantii si a respecta Protocolul ONU privind traficul, semnat in 2003 la Palermo. Acesta urmareste prevenirea, eradicarea si pedepsirea traficului. Numai ca inchisoarea nu ii tine intotdeauna departe pe traficanti. In 2006, Politia Criminala Centrala din Estonia si omologii din Helsinki au descoperit trei infractori care aduceau femei in Finlanda si le obligau sa se prostitueze. Barbatii isi alegeau victimele potrivite pentru casatorie de pe retelele de socializare, le contactau folosind telefoane furate si pretindeau ca sunt barbati de afaceri bogati care recruteaza bone si femei de companie, in timp ce prietenele lor din strainatate aranjau transportul si spalau banii. In mod tragic, unele autoritati au ajutat criminalii sa scape. In septembrie 2009, Saban Baran a cerut permisiunea de a petrece cateva zile cu copilul sau nou-nascut. Tribunalul olandez i-a dat voie sa paraseasca inchisoarea. Deloc surprinzator, s-a ascuns, fapt ce le-a inspaimantat pe victime.

Cum poate fi eliberat cineva atat de periculos? „Intreaba-l pe judecator“, spune Herman Bolhaar infuriat. Bolhaar a cerut sentinte mai lungi pentru acuzatii din cazul Sneep.
Oxana, fiica lui Nikolai Rantev, nu a avut nicio scapare. Studenta la limbi straine, rusoaica de 20 de ani a fost atrasa in Cipru de promisiunea visului de a lucra ca interpret. La trei saptamani dupa ce a ajuns, in martie 2001, a fost gasita moarta in urma unei caderi de la etajul cinci al unei cladiri din Limassol. Incercase sa scape de locul de munca la un club de „cabaret“ care nu avea nimic de a face cu interpretariatul.
Dupa ani de zile de campanie, in ianuarie 2010, Nikolai a reusit sa obtina o sentinta fara precedent la Curtea Europeana a Drepturilor Omului din Strasbourg, prin care Cipru si Rusia au fost declarate vinovate ca nu au
putut-o proteja pe Oxana de traficul uman si au fost obligate la o amenda de 40.000 euro, respectiv 2.000 euro. Sume neinsemnate, dar pe Nikolai nu banii il intereseaza. „Am murit odata cu ea, dar mai traiesc pe jumatate cu speranta ca imi voi atinge telul: sa fac cunoscuta povestea Oxanei tuturor celor care pot cadea victime in viitor. Trebuie sa stie ce li se poate intampla.“

In cele din urma, in 2006, Ariana a scapat. Ea are acum 31 de ani si locuieste in Olanda, unde l-a dat in judecata pe Burim. Totusi, el a reusit sa convinga autoritatile britanice sa-i ofere azil si traieste liber la Londra. Timpul a vindecat ranile. „Acum traiesc alta viata“, spune Ariana. „Incep sa cred ca sunt o fiinta umana.“ Si-a obtinut cetatenia, a invatat limba olandeza si acum lucreaza ca femeie de serviciu. Ariana face parte dintr-un grup de consiliere din Olanda, numit Samen Sterk, in traducere „Puternici impreuna“, o organizatie care ajuta persoane cu experiente similare. „Femeilor nu le e usor sa treaca dintr-o lume subterana direct intr-o lume legala sau sa vorbeasca cu politisti si asistenti sociali. Noi jucam rolul unei punti de legatura pentru ele, pentru ca am fost in situatia lor“, spune Ariana.
Cei ca Vladimir au putine sanse de scapare. De obicei, traficantii le confisca pasapoartele si ii ameninta ca vor fi raportati la politie pentru sedere ilegala sau ca le vor pune in pericol familiile. Vladimir a reusit totusi sa evadeze si, cu ajutorul BlinN, a dat in judecata traficantii. Din pacate, acestia au disparut. „Politia nu a reusit sa-i prinda“, spune Sanne Kroon. „Acum am pierdut legatura cu el. Nu stim unde se afla si daca nu cumva este din nou in mainile traficantilor.“</p>

Vote it up
227
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza