Insulele Galapagos: cheia evolutiei

Vizita de cinci saptamani facuta de Charles Darwin in aceste insule din Pacific a schimbat modul de gandire al oamenilor
 

<p>Un grup izolat de insule din Oceanul Pacific a devenit sinonim cu numele Charles Darwin si cu cuvantul „evolutie“. De fapt, Darwin a petrecut doar cinci saptamani pe insula, dar acele saptamani au fost incununarea unei calatorii in jurul coastelor Americii de Sud, incluzand perioade petrecute pe tarm, in care el s-a convins de adevarul teoriei sale asupra evolutiei. Timp de 20 de ani, Darwin a revenit mereu la insemnarile facute pe insule, inainte de a aprecia definitiv ca acele saptamani i-au dat cheia modului in care functioneaza evolutia: prin selectie naturala. In 1831, cand Darwin s-a imbarcat pe vasul regal Beagle in calitate de naturalist oficial, in lumea crestina era acceptata, in mai mare sau mai mica masura, teoria ca Dumnezeu a creat planeta si tot ce se afla pe ea. Odata cu publicarea lucrarii Originea speciilor prin selectie naturala, in 1859, Darwin a aratat ca aceasta conceptie este gresita.

Calatoria pe Beagle i-a permis lui Darwin sa studieze o mare varietate de zone geografice si o incredibila diversitate de plante, animale si pasari. Si, spre deosebire de alti oameni de stiinta si observatori, el a avut sansa de a le vedea cu ochii lui, nu in carti si prin specimene din muzee. Primii trei ani ai calatoriei l-au convins ca speciile nu raman neschimbate, ci se transforma cu timpul. O marturie cruciala in acest sens au fost fosilele, care au dovedit ca unele specii au disparut. Darwin n-a putut accepta explicatia conform careia Creatorul ar fi „distrus“ acele vietati care-si indeplinisera rolul, inlocuindu-le cu fiinte superioare, a caror incununare ar fi omul. Multe dintre fosilele si oasele dezgropate de el pe parcursul calatoriilor pe tarmuri pareau a fi apartinut unor vietati foarte asemanatoare cu cele pe care le vedea in jurul lui, dar erau mai mari.

Vasul Beagle a ajuns in insulele Galapagos in septembrie 1835. Cele 19 insule si stancile, si insulitele vulcanice din jurul lor sunt raspandite pe o suprafata de circa 59.500 km2 de ocean si sunt situate la peste 1.000 km departare de continentul sud-american. Darwin a fost initial uimit de faptul ca intr-o zona geografica atat de izolata si de nepromitatoare exista o fauna. El a observat totodata ca majoritatea vietatilor de pe insule traiau doar in Galapagos, desi aproape toate aveau unele asemanari cu cele pe care le vazuse pe continentul sud-american, cu variatii locale.

Gama de vietati de pe insule era de asemenea ciudata. Pe vremea cand a vizitat Darwin insula, existau doar doua mamifere in Galapagos: soarecii, despre care el a considerat ca evoluasera acolo, si sobolanii, care venisera probabil pe o corabie. (De fapt, sapte specii de rozatoare si doua de lilieci sunt specii indigene ale insulelor.) Nu existau amfibieni, in schimb reptile se gaseau din abundenta.

Varietatea vietatilor si asemanarea lor cu speciile sud-americane, a conchis in cele din urma Darwin, se datorau modului in care au ajuns in insule toate fiintele vii. Primele organisme care au colonizat aceste insule stancoase din lava au fost plantele, ale caror seminte si spori au fost purtate de vant sau de apa. (Darwin a tinut seminte in apa luni de zile, apoi a incercat – si a reusit – sa le faca sa incolteasca.) De indata ce a existat un mediu vegetal, colonizatorii animali s-au putut stabili aici. Toate animalele de pe insulele Galapagos – exceptand speciile introduse de oameni – au evoluat din „pionieri“ accidentali. Vietatile cu aripi, precum pasarile, liliecii si unele insecte, au venit probabil in zbor din continentul sud-american (sau au fost deviate de la cursul lor de vanturi puternice in timpul migratiilor anuale), astfel explicandu-se asemanarea lor cu cele observate deja de Darwin.
Toate celelalte vietati au evoluat din indivizi purtati pe busteni, plute de vegetatie sau resturi de la inundatii, varsate initial in mare prin estuarele raurilor si duse apoi de curenti in insule. Broasca cu corp moale si mormolocii de broasca raioasa n-ar fi putut supravietui unei traversari lungi in apa sarata, si chiar daca ar fi calatorit pe o pluta, pe alge sau pe alte forme de vegetatie, insulele aride nu le-ar fi putut furniza apa dulce de care aveau nevoie. Prin contrast, ouale de reptile sunt protejate de o coaja dura si mai putin amenintate sa fie distruse cand sunt purtate de curenti.

Reptilele cele mai spectaculoase au fost probabil broastele testoase uriase (de la care se trage numele insulelor: galapago inseamna in spaniola „broasca testoasa“). Pe vremea lui Darwin, insulele adposteau sute de mii de asemenea vietati. In absenta pradatorilor carnivori, ele pot atinge lungimea de 1,3 m si greutatea de 180 kg si traiesc mult peste 100 de ani.

Broastele testoase nu numai ca au ajuns in insule – probabil ca oua sau pui abia iesiti din gaoace – in numar suficient pentru a infiinta o colonie de imperechere, dar s-au si raspandit in toate insulele. Vice-guvernatorul insulelor Galapagos i-a spus lui Darwin ca el stie din ce insula a venit o testoasa doar privind-o. Darwin a notat aceasta afirmatie, dar la vremea respectiva nu i-a apreciat importanta. Deosebirile subtile dintre testoase pareau a fi determinate de conditiile locale. In acele insule unde apa si vegetatia erau din abundenta, testoasele culcau ierburile la pamant si de aceea partea din fata a carapacei lor s-a arcuit usor deasupra gatului. In alte zone, unde hrana se gasea mai sus, aveau gaturi lungi si carapacea lor s-a arcuit in sus in partea din fata, ca o sa.

Iguanele erau de asemenea de o mare diversitate. Pe insula existau doua specii distincte, despre care Darwin banuia ca aveau un stramos comun, dar care au evoluat in directii diferite, probabil tot pentru a profita cat mai mult de resursele de hrana disponibile.

Iguanele de uscat mananca muguri de cactus si samburi; iguanele marine au dezvoltat cozi lungi, musculoase care le ajuta sa inoate in mare si sa se cufunde pana la 11 m adancime pentru a se hrani cu algele de pe stancile subacvatice.

Datorita reptilelor, Darwin a putut face o serie de observatii care au sustinut concluziile pe care le-a tras in cele din urma din studiile sale despre bogatia lumii pasarilor si mai ales despre varietatea cintezelor. Ele i-au furnizat cheia evolutiei; selectia naturala sau supravietuirea celor mai bine adaptati (sintagma folosita de Darwin a fost de fapt sugerata de contemporanul sau, filozoful si sociologul Herbert Spencer). Darwin a dedus (in mod corect) ca… „din putinele pasari existente initial… a fost luata o specie si a fost modificata in diverse scopuri“. Cinteza este singura pasare de uscat din Galapagos si, in lipsa concurentei si a pradatorilor, a evoluat pentru a ocupa orice mediu disponibil. Fiecare insula are propria populatie de cinteze care a dezvoltat caracteristici necesare pentru cele mai bune sanse de supravietuire. Aceste caracteristici s-au transmis generatiei urmatoare si vietatile care nu s-au adaptat au fost condamnate la disparitie.

Proliferarea speciei cintezei, a broastei testoase si a iguanei se repeta la crustacee, pasari marine si soparle: populatia fiecarei insule este diferita si deosebirile se pot distinge. Acest lucru, scria Darwin in jurnalul sau, „ma umple de uimire“. Geniul lui a constat in capacitatea de a construi pe aceasta baza o ipoteza viabila care sa ofere o explicatie plauzibila pentru modul in care functioneaza mediul natural.</p>

Vote it up
133
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza