Inotatorul

Francezul Philippe Croizon si-a pierdut bratele si picioarele intr-un accident. Prin inot, a invatat sa iubeasca din nou viata
 
<p>
O rafala de ploaie trece peste Baie de Quiberon, in sudul Britaniei, intunecand soarele palid de toamna. Doi barbati bine dispusi stau de vorba in timp ce isi croiesc drum pe plaja pustie.
Unul dintre ei il impinge pe celalalt intr-un scaun urias cu trei rotile. Intra calm in mare si isi impinge prietenul, care nu are nici brate, nici picioare, in valuri. In scurt timp, amandoi se zbenguie veseli in apa.  

Rafala de ploaie rascoleste apa si nisipul. „Nimeni altcineva nu ar fi atat de nebun incat sa inoate astazi“, spune unul dintre barbati. Apoi isi incep antrenamentul.
Timp de doua ore, inoata unul alaturi de celalalt, parcurgand cei 300 de metri dintre un catamaran ancorat si o geamandura galbena si intorcandu-se. Din vest vin noi rafale de ploaie. Prin furtuna intunecata se poate vedea panorama larga a Golfului Quiberon.

Pentru cei doi inotatori, asta este o zi usoara. Uneori inoata timp de cinci ore. Amandoi viseaza ca, in curand, sa inoate impreuna in jurul lumii. Aceasta este povestea unui om extraordinar, Philippe Croizon, care si-a pierdut antebratele si picioarele la varsta de 26 de ani si care, datorita curajului si indarjirii sale exceptionale, a devenit sportiv.
Acum doi ani, a parcurs inot cei 34 de kilometri ai Canalului Manecii, performanta atinsa numai de 900 de oameni in ultimii 136 de ani. Si niciodata pana acum de catre o persoana fara brate si picioare.

Croizon, in varsta de 43 de ani, care marturiseste ca nu era un tip sportiv inainte de accidentul din 1994, foloseste labe de inot mari, atasate de picioare pentru propulsie si ce a ramas din bratele sale pentru stabilitate.

Aceasta este si povestea prieteniei extraordinare dintre Philippe Croizon si Arnaud Chassery, un alt inotator care traverseaza Canalul Manecii. Cei doi s-au cunoscut datorita aventurilor lor maritime, au devenit prieteni si au hotarat sa incerce impreuna sa atinga performanta reusita pana acum de un singur alt atlet.

Planul lor este sa traverseze inot patru stramtori care despart cinci continente, in doar patru luni. Aceasta aventura, nebuneasca la prima vedere, presupune parcurgerea inot a apelor inghetate ale Stramtorii Bering, dintre Alaska si Rusia, si a celor pline de rechini ale Golfului Aqaba, dintre Asia si Africa.
„Este o provocare sportiva minunata si, in acelasi timp, o calatorie de explorare, o aventura ca pe vremuri“, spune Croizon. „Dar nu e vorba doar de doi tipi care se distreaza. Vom promova o campanie de incurajare a unei atitudini diferite fata de handicap, in special in tarile nedezvoltate.
Vrem sa transmitem mesajul ca discriminarea de orice fel este nedreapta, fie ca este vorba despre handicap fizic, sex, religie sau rasa. Oricine poate vedea diferenta dintre Arnaud si mine, dar, pana la urma, ea nu are importanta. Putem fi prieteni si putem reusi sa facem aceleasi lucruri.“

Inca de la prima vedere, Philippe Croizon impresioneaza prin energia sa, caldura si simtul umorului. Luam pranzul inainte de antrenamentul lui in bucataria luminoasa a unei vile elegante din portul La Trinité sur Mer, de pe coasta bretona de sud, in casa pe care el si parintii sai, Gérard si Monique, au inchiriat-o pentru sedintele de antrenament de toamna.
La masa se afla prietenul si partenerul lui de inot, Arnaud, impreuna cu sotia sa, Séverine, si bebelusul lor de opt luni, Valentina. Partenera devotata a lui Philippe, Suzana, este acasa in Chatellerault, avand grija de cei patru copii pe care ii cresc.

Din cand in cand, discutiile sunt intrerupte de telefonul mobil al lui Philippe. De cele mai multe ori, apelurile telefonice sunt raspunsuri ale eforturilor lui continue de a obtine sponsorizari sau incurajari de la oameni care ii ureaza succes. Printre sustinatori se numara si multe scoli, care vor ca Philippe si Arnaud sa le viziteze.
„Am fost deja taiat in bucati, dar tot mai trebuie sa dau din mine“, glumeste Philippe. „Poate ca ar trebui sa le spun: «Eu nu pot veni, e de ajuns piciorul meu?»“
Philippe se opreste din cand in cand pentru a se distra cu Valentina. Isi apropie scaunul de al ei si se joaca cucu-bau cu cioturile bratelor. Micuta rade incantata.   
 

Philippe Croizon „a murit pentru prima data“ pe 5 martie 1994. Tanarul otelar s-a urcat pe acoperisul casei sale din Chatellerault, in centrul Frantei, pentru a repara antena televizorului. Aceasta a atins o linie de inalta tensiune, in timp ce Philippe statea pe o scara de metal. Prima sarcina electrica de 20.000 de volti i-a devastat corpul, oprindu-i inima. A doua sarcina, apoi a treia l-au readus la viata, dar l-au lipit in acelasi timp de scara, provocandu-i arsuri grave.

De-a lungul urmatoarelor cateva luni, a fost nevoie ca atat picioarele, cat si bratele de la cot in jos sa ii fie amputate. „Am trecut prin toate stadiile obisnuite: negare, suferinta, furie, acceptare“, spune el. 
„Dar ceea ce nu-ti spune nimeni este ca aceste stari nu se intampla neaparat o singura data sau in ordinea corecta. Revin mereu. Chiar si acum simt, uneori, nevoia de a merge undeva in padure de unul singur, ca sa urlu de autocompatimire si de furie. Imi face foarte bine.“

Philippe a hotarat sa aleaga viata, de dragul celor trei fii, suferind insa o noua depresie dupa ce sotia sa, Muriel, l-a parasit in 2001. Disperat, a incercat sa se sinucida de doua ori. Timp de 13 ani, cat a trecut de la accident, Philippe si-a dorit sa invete sa inoate. Si-a promis ca, intr-o zi, va traversa inot Canalul Manecii. Si asta dupa ce, in august 1994, a urmarit la televizor, din camera sa de spital, triumful lui Marion Hans, o inotatoare adolescenta din Franta. In 2008, a facut, in sfarsit, pasul decisiv.

Dupa doi ani in care s-a antrenat cate 35 de ore pe saptamana, a devenit suficient de puternic pentru a face o incercare si a reusi. Nouazeci la suta dintre cei care incearca sa parcurga inot Canalul nu reusesc. Philippe Croizon nu a fost unul dintre ei. La 18 septembrie 2010, a traversat distanta dintre Folkestone si Cap Griz Nez, in 13 ore si 23 de minute.
„Ca sa atingi o performanta atletica de acest calibru, fie ca ai un handicap sau nu, treci prin aceleasi stadii ca si dupa un accident care te mutileaza: negare, furie, suferinta si, la sfarsit, bucurie“, spune el. „Au fost momente in timpul traversarii cand simteam ca nu mai pot continua, dar, in acelasi timp, stiam ca nu ma pot opri. Cand m-am asezat in sfarsit pe pamant francez, bucuria mea era aproape dureroasa.“

Arnaud Chassery, in varsta de 34 de ani, un fabricant de mobila din Joigny, in Burgundia, traversase Canalul in urma cu doi ani. Philippe a luat legatura cu multi inotatori care au trecut Canalul inainte de a face propria lui incercare. Toti l-au ajutat, insa cu Arnaud s-a creat o legatura deosebita. El a devenit un membru al echipei de sprijin a lui Philippe.
„Dupa succesul de pe Canalul Manecii, am vrut sa facem ceva impreuna si asa a aparut ideea traversarii inot a cinci continente“, spune Arnaud. „Dar va rog sa nu credeti ca eu il ajut pe Philippe. Si el ma ajuta pe mine. Suferim impreuna. Exista momente in care simt ca am indurat destul si nu mai pot continua. El imi spune: «Hai, Arnaud! Nu fi moale!»“
 

Provocarea lor, pe care ei o numesc Nager au-delà des frontières (Inot dincolo de frontiere) include patru traversari intercontinentale. Doar un singur inotator, Marcos Díaz, din Republica Dominicana, le-a realizat pe toate in acelasi an. A durat putin mai mult de patru luni, iar Philippe si Arnaud spera sa ii doboare recordul.
Acum, pranzul se apropie de sfarsit. Urmeaza antrenamentul. Philippe vrea sa bea o cafea inainte de plecare. „Nu, nu-i dati cafea“, spune Arnaud. „Il stimuleaza prea mult. Nu voi mai reusi sa tin pasul cu el.“
 
Pornim spre plaja. Philippe se balanseaza cu abilitate din caruciorul cu rotile pe scaunul din fata al masinii. In clipa cand ajungem la Plage Légenèse din Carnac, Philippe este ajutat sa coboare din masina de tatal sau. Pentru putin timp, sta intins, aproape gol, pe un prosop mic la marginea drumului: un barbat puternic, atletic, inca tanar, dar mutilat brutal, expus pentru cateva clipe in conditia de care nu poate scapa, dar pe care refuza sa o accepte.
Mama lui il ajuta sa imbrace costumul de inot. Isi ridica cioturile picioarelor, iar Arnaud asaza cu grija peste ele mansoane protectoare din silicon. Apoi ii prinde extensiile artificiale pentru coapse, din plastic, titan si fibra de sticla, special proiectate pentru a-i oferi suficienta propulsie la inot.
La sfarsit, ca si cum ar ajuta un prieten sa-si puna schiurile, Arnaud ii ataseaza lui Philippe labe mari de inot albastre, din fibra de sticla. Arnaud, purtand doar slipul pentru inot si uns cu ulei de corp, impinge caruciorul lui Philippe pana in mare si se arunca impreuna cu el in apa.

Cand a traversat Canalul, media lui Philippe a fost de 2,5 kilometri pe ora. Insa un inotator precum Arnaud poate atinge o viteza de aproape doua ori mai mare.
Antrenandu-se impreuna, cei doi barbati invata sa isi sincronizeze eforturile. Vor inota alaturi, mai putin la traversarea Stram-torii Bering, unde Arnaud va merge in ritmul lui, pentru a-si mentine caldura corpului. Antrenamentul sincron il impinge pe Philippe catre telul sau, o viteza medie de trei kilometri pe ora.

Tatal lui Philippe, Gérard, ii priveste si ii cronometreaza pe cei doi. „Acum saptesprezece ani, imediat dupa accident, nu ne-am fi inchipuit ca se va intampla asa ceva. Philippe a reusit sa faca un lucru extraordinar“, murmura Gérard.
In copilarie si in tinerete, spune Gérard, Philippe nu a fost niciodata genul sportiv. „El era clovnul, sufletul familiei, asa cum este si acum. Cred ca, in momentul in care se afla in apa cu Arnaud, se simte la fel ca ceilalti. Se simte ca si cum corpul sau ar fi intreg. Cred ca este fericit cu adevarat numai cand este in apa.“

Urmarindu-i pe cei doi prieteni de pe plaja, la doar 50 de metri departare, e greu de spus care este barbatul cu handicap si care este cel intreg. Umerii si partea superioara a bratelor lui Philippe se misca mai repede decat bratele intregi ale lui Arnaud.
Cineva care nu ii cunoaste ar vedea doar doi inotatori puternici, foarte indarjiti. Iar cei doi prieteni au nevoie de toata forta si fermitatea lor pentru a face fata marii lor provocari intercontinentale. Si abia asteapta sa inceapa aventura!

Cele patru traversari intercontinentale
Marea Bismarck
Distanta parcursa inot:  20-25 km
Temperatura apei: 18-25°C
Timpul petrecut in apa: 8-15 ore
Principalele pericole: curentii puternici, rechinii si viespea-de-mare

Marea Rosie, Golful Aqaba
Distanta parcursa inot: 20-25 km
Temperatura apei: 18-26°C
Timpul petrecut in apa: 8-15 ore
Principalele pericole: rechinii

Stramtoarea Gibraltar
Distanta parcursa inot: 20-25 km
Temperatura apei: 16-24°C
Timpul petrecut in apa: 8-15 ore
Principalele pericole: curentii puternici, poluarea

Stramtoarea Bering
Distanta parcursa inot: 4-8 km
Temperatura apei: 0-3°C
Timpul petrecut in apa: 3-5 ore
Principalele pericole:  hipotermia, balenele ucigase

</p>
Vote it up
287
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza