Ingropati in noroi

Michelle Grainger, sotul - Steve Le Goff, si vecinii lor au supravietuit unui potop devastator care a tinut doua zile.
 

Articole similare

Ceea ce a urmat insa aproape ca i-a ucis.

Intr-o seara de miercuri, in luna septembrie a anului trecut, ploua torential. Michelle Grainger si sotul ei, Steve Le Goff, stateau in fata casei lor in stil victorian, cu parter si etaj, una dintre cele cateva constructii istorice din micutul catun Salina, din statul Colorado, aflat la cativa kilometri vest de Boulder. Se intrebau cat de mult se mai poate inrautati vremea. Ploua deja de trei zile, iar Gold Run Creek, paraul de obicei linistit, care curgea la vreo zece metri de casa lor, se transformase intr-un torent furios.

- Cred ca apa va ajunge pana la garaj, a spus Steve, in varsta de 51 de ani.

Totusi, cuplul credea ca este pregatit sa faca fata suvoiului de apa care se tot umfla. Inca de la incendiul din 2010 de la Four Mile Canyon, care distrusese majoritatea copacilor si o mare parte a vegetatiei de la poalele muntilor din jurul localitatii Salina, autoritatile avertizasera localnicii in legatura cu posibilitatea unor inundatii catastrofale care s-ar putea produce pe neasteptate.

Steve si Michelle, 52 de ani, ascultasera si facusera un dig din 2.000 de saci de nisip in jurul proprietatii lor. Intinsesera un cordon de siguranta de-a lungul potecii care serpuia in sus, pe versantul abrupt aflat chiar in spatele casei lor, pentru cazul in care ar fi trebuit sa evacueze casa noaptea. Rucsacurile lor erau indesate cu provizii. Tot ce mai aveau de facut era sa le puna lesa celor doi caini rasa Rhodesian Ridgeback, Lucy si Kayla, si sa ia cele doua pisici, Izzie si Sophie, in custile de transport si ar fi fost gata sa se refugieze in graba pe un teren mai inalt.

Miercuri seara, autoritatile indemnau deja localnicii sa faca exact acest lucru. Portiuni ale singurului drum de acces spre si dinspre canionul ingust erau deja acoperite de apa. Daca localnicii intentionau sa scape de inundatii plecand cu masina, aceasta era ultima lor sansa.

Dar Steve si Michelle s-au incapatanat sa ramana locului. Indurasera inundatii in canion si alte dati si se asteptau sa treaca si peste aceasta furtuna. Una era sa te pregatesti de plecare si cu totul alta sa-ti abandonezi lucrurile, casa si terenul.

Erau, totusi, ingrijorati pentru vecinii lor. Peste drum, Russel Brockway, un batranel de 87 de ani, cu stimulator cardiac, hotarase sa nu se miste din cabana lui de 28 de metri patrati. Kay Cook si Doug Burger, profesori de engleza pensionari, in varsta de peste 70 de ani, care locuiau un pic mai sus pe strada, erau in aceeasi situatie.

Eric Stevens, 48, si Michelle Wieber, 50, si copiii lor adolescenti, Colton si Caleb, locuiau chiar in casa vecina. Petrecusera ani si ani renovand cabana din barne datand din 1875, una dintre locuintele originale din Salina, si n-ar fi parasit-o cu usurinta.

Raul continua sa se umfle. Pana la inceputul dupa-amiezii, digul din saci de nisip ridicat de Steve si Michelle era deja sub apa. Apa in crestere purta cu ea busteni grosi si bolovani cat frigiderul care blocau canalele si podurile. Zgomotele de afara erau atat de puternice incat cei doi abia se puteau auzi unul pe altul. Au iesit din casa pentru a incerca sa urce dealul pana la cabana lui Cook si Burger, dar era prea periculos: apele involburate le taiasera deja calea.

La o departare de numai 800 de metri, Brett Gibson, pompierul-sef din Four Mile, statea in micuta statie de pompieri din Salinas, vorbind la telefon cu centrul pentru situatii de urgenta din Boulder. In timpul zilei, Gibson, ca si alti pompieri din tinut, isi daduse seama ca aceasta nu era o furtuna obisnuita. Inundatiile nu erau ceva iesit din comun in Colorado Front Range, dar vremea rea tinea de obicei doar cateva ore. Acest front atmosferic insa se incapatana sa ramana nemiscat deasupra regiunii.

In jurul orei zece seara, Gibson a primit un apel de la Centrul pentru Situatii de Urgenta „E un mare ca..t! La noapte o sa fie nasol rau.”, i-a spus dispecerul.

„In majoritatea cazurilor, comunicatiile mele cu EOC se poarta intr-un limbaj cat se poate de oficial. Cand ei incep sa utilizeze cuvinte urate, e clar ca suntem intr-o situatie foarte grava”. A povestit Brett, mai tarziu.

El a transmis imediat avertizari urgente catre localnici, majoritatea celor din urma fiind echipati cu aparate de radio speciale pentru alerte meteo. „Urcati imediat intr-un loc mai inalt. Pericol iminent pentru vietile si bunurile voastre. Toti rezidentii trebuie evacuati.”

Cu toate acestea, Steve si Michelle au ramas pe loc. Cand se aventurasera in afara casei joi dimineata, furtuna parea sa se mai domoleasca. Paraul involburat se mai subtiase un pic. Au fost usurati sa-si gaseasca garajul intact, desi podetele si podurile din apropiere care-i legau pe rezidenti de drumul principal fusesera distruse. Curentul electric era intrerupt, iar sunetul asurzitor al torentului de apa inca facea comunicatiile dificile.

Steve si Michelle au mers la usa casei vecinilor cei mai apropiati, Eric si Michelle, si cele doua familii au pus la cale un plan. In cel mai sumbru scenariu, toti sase s-ar adaposti in casa de oaspeti a lui Eric si Michelle, care se afla in padurea din spate, la sase metri deasupra casei principale. Niciuna dintre perechi nu credea ca apa ar fi putut creste pana la inaltimea respectiva.

Satisfacuti de planul lor, Steve si Michelle s-au intors acasa si s-au adapostit alaturi de pisicile si cainii lor, pe care-i iubeau ca pe niste membri ai familiei. Afara, ploaia tenace continua sa inunde totul.

La statia de pompieri, in timpul unei convorbiri cu EOC care a avut loc pe la ora opt dimineata, Gibson fusese informat ca perioada de acalmie era temporara. „Toate informatiile aratau ca ziua de joi va fi si mai rea”, a spus Gibson. Serviciul National de Meteorologie, care rareori devia de la limbajul tern, tehnic in buletinele pe care le emitea, a descris precipitatiile ca fiind de „proportii biblice”.

Gibson lucra sarguincios pentru a coordona operatiunile de salvare, iar de acum se stia deja amploarea dezastrului: inundatiile nu se limitau la cateva canioane, ci se intinsesera peste 14 tinuturi. In Tinutul Boulder, cel mai grav afectat, seriful Joe Pelle declarase zona sinistrata, infiintand un celula de criza la aeroportul din Boulder si adunand resurse, inclusiv doua elicoptere Black Hawk, cateva echipe de de salvare specializate in interventiile in cursuri de apa rapide, cu debit mare, si zeci de tehnicieni specializati in operatiuni de identificare si salvare a victimelor.

Russell Brockway, vecin cu Steve si Michelle, petrecuse noaptea in micutul lui sopron cocotat la zece metri sus pe deal, in spatele cabanei lui. In dimineata respectiva, cativa lucratori de la serviciul de urgenta venisera sa evacueze pe unii locuitori din Salinas, inclusiv pe batranel.

Pana spre sfarsitul diminetii de joi, ploaia s-a intensificat, iar Gold Run Creek a inceput sa creasca. Ceea ce pana in urma cu cateva momente fusese un adevarat potop, acum parea un perete inalt de sase metri, format din apa, noroi si reziduuri, care se revarsa in canion.

Valul imens matura canionul, prin inima Salinei, smulgand rezervoare imense de propan din fundatiile lor. Containerele desprinse se rasuceau suierand violent, umpland canionul cu o ceata alba si intepatoare. Arbori batrani de 100 de ani se rupeau trosnind ca niste scobitori.

Ceva mai departe, in josul canionului, Steve si Michelle, Eric, sotia lui - Michelle si cei doi baieti ai lor recursesera la planul de avarie: se refugiasera in casa de oaspeti a lui Eric si Michelle.

Cele doua familii s-au ingramadit in casuta in seara aceea impreuna cu o alta vecina, Gurpreet Gil, si cu pisica ei. Steve, Michelle, Gurpreet, cainii si pisicile s-au aranjat in camera de zi. Eric si Michelle au urcat in patul alb de fier forjat din spatele casutei. Copiii au urcat scarile intr-un mic pod. Grupul planuia sa plece dimineata dupa ajutor, apucand-o pe traseul lung si abrupt care ducea spre creasta.

Steve si Michelle s-au facut confortabili sub paturi, pe podea, cu animalele lor langa ei. Michelle s-a culcat incaltata cu ghetele de munte si cu hanoracul pe ea, in caz ca ar fi aparut vreo urgenta.

Prea agitata pentru a adormi, Gurpreet statea in pragul usii dintre bucatarie si camera de zi, monitorizand vremea.

Pe la miezul noptii, Steve a auzit „trei izbituri puternice” si s-a ridicat brusc. O masiva alunecare de teren zdrobise peretele din spate al casutei si tasnea in dormitorul unde dormeau Eric si sotia lui. Steve a auzit tipete, dar fara electricitate, in urletele furtunii, nu si-a dat seama de unde vin.

Noroiul si apa au tasnit, gaurind un perete interior. Suvoiul l-a luat pe sus Steve si l-a dus spre intrare. Cand se apropia de zid, si-a proptit picioarele in lateralele cadrului usii si si-a adunat fortele, in timp ce noroiul, apa, pietrele si bustenii se adunau sub el.

Alunecarea de teren le-a maturat apoi pe Michelle, pe Gurpreet si cele cinci animale prin camera de zi. Ramasitele aduse de valul de de apa si noroi s-au ingramadit intr-un colt al camerei inainte de a tasni in fine afara, spargand fatada casei.

Animalele erau pierdute, ingropate in noroiul de un metru care se adunase pe podeaua casei, a presupus Steve. Aparent nevatamata, Gurpreet statea in bucatarie. Baietii alergasera pana la jumatatea scarii de la pod si isi strigau parintii.

Apa si noroiul continuau sa se reverse in casa, iar Steve si-a dat seama ca nu avea unde sa se duca. A izbit cu picioarele in usa de la intrare pana a spart-o, formand o cale de evacuare pentru resturile purtate de valul noroios. In ciuda haosului, era foarte calm si s-a simtit cuprins de o extraordinara vigoare fizica. Liber si aparent nevatamat, a inceput sa sape cu mainile in noroiul care-i prinsese sotia sub el. Ea era ingropata pana la piept.

- Nu asa vreau sa mor! a tipat Michelle.

- Nu asa ai sa mori! i-a raspuns Steve, strigand si el.

Dar noroiul si resturile ar fi putut la fel de bine sa fie ciment ud adunat in jurul unor bolovani mari. El si-a scufundat mainile in mocirla si a incercat sa indeparteze molozul. Pierduse complet notiunea timpului. In sfarsit, Steve a reusit sa indeparteze bolovanii de pe sotia sa, eliberandu-i astfel partea superioara a trunchiului corpului.

Apoi a observat piciorul unui caine iesind dintr-o movila de noroi. A inceput sa sape si a dezgropat-o pe Kayla din moloz. Dandu-i cainele sotiei, Steve a continuat sa sape in jurul lui Michelle, care scotea noroiul din gura Kaylei. Din instinct, ea si-a presat gura de cea a Kaylei si a fortat aerul sa intre in plamanii animalului. Din nou. Ochii Kaylei au clipit si apoi s-au deschis.

- Traieste! i-a strigat Michelle lui Steve.

- In regula. Ajuta-ma sa sap, a spus Steve cuprins de frenezie.

Michelle a pus-o jos pe Kayla si a inceput sa razuiasca noroiul care-i imobiliza picioarele. Cand s-a eliberat, s-a uitat dupa Kayla, dar cainele disparuse.

In dormitor, Eric fusese ingropat pana la gat si prins in lenjeria de pat care se incurcase in jurul lui. Apa noroioasa se revarsa peste el. Sotia sa, in timp ce-i tinea capul in sus ca sa nu se inece, striga dupa ceilalti.

Gurpreet a luat diferite ustensile de bucatarie pentru a sapa cu ele si le-a dat lui Steve si lui Michelle. Multe dintre ustensile pur si simplu s-au rupt in jumatate. Intre timp, gramezile de moloz lasasera doar cativa metri in care te puteai misca. Temandu-se ca structura de rezistenta se va prabusi cu totul, Michelle Grainger i-a luat pe Colton si pe Caleb si i-a dus in casa vecina, la Gurpreet, spargand o fereastra pentru a intra. Gurpreet a reusit sa prinda la telefon un operator de la Urgente. Dispecerul i-a spus ca nu putea ajunge nimeni la ei pana nu se lumina de ziua.

La postul de comanda Gold Hill, Bret Gibson a aflat despre alunecarea de teren, dar nu putea face nimic. „A fost una dintre cele mai rele nopti din viata mea”, si-a amintit el. „Acestia sunt prietenii mei. Dar ar fi fost sinucidere sa fi trimis o echipa de salvare in acele conditii.”

Michelle a alergat pe poteca din spatele lor si a ajuns la casa unui vecin unde-si gasisera adapost si alti locuitori din Salina. Pe drum, a aparut si Kayla, iar apoi, ca prin minune, Lucy, acoperita de noroi, dar cat se poate de vie.

Michelle le-a povestit vecinilor despre situatia in care se aflau ceilalti. Un barbat a urmat-o pe Michelle inapoi la casa de oaspeti pentru a ajuta sa-l dezgroape pe Eric din noroi. Dupa trei ore, salvatorii au reusit sa-l elibereze. In sfarsit, la trei dimineata, supravietuitorii devastati s-au indreptat schiopatand spre casa sigura a vecinului, unde au mancat supa, tremurand in hainele jilave. Mai tarziu, Michelle avea sa afle ca avea doua coaste rupte si o fractura de compresie la sira spinarii, dar durerea fusese mascata temporar de fluxul de adrenalina care-i curgea prin vene.

Intre seara de miercuri si noaptea de joi, au cazut 25 de centimetri de ploaie in localitatea Salina si in jurul ei, de doua ori mai mult decat precedentul record. In total, inundatiile si alunecarile de teren au provocat pagube de miliarde de dolari si au rapit opt vieti - incredibil, nici una dintre acestea in Salina. Vineri dimineata, cand furtuna se mai atenuase, operatiunile de salvare au pornit cu toate fortele, inclusiv sase elicoptere care au survolat continuu timp de patru zile.

Mai tarziu, in ziua de vineri, zdruncinati si indurerati, Steve si Michelle au mers spre casa lor care rezistase destul de bine. Molozul si aluviunile acopereau garajul, dar pregatirile pe care le facusera meritasera eforturile. Cand au inspectat casa de oaspeti unde aproape ca-si pierdusera vietile, au gasit-o pe Sophie, cu un picior rupt, sub o gramada de mobila de gradina. Izzie era inca de negasit.

Ziua urmatoare, supravietuitorii ramasi urmau sa fie dusi pe calea aerului de la Salina la Boulder. Inainte de a pleca, Michelle si Steve au facut o ultima incercare sa o gaseasca pe Izzie. In timp ce rataceau prin padurea din spatele casei de oaspeti, Michelle a auzit un mieunat stins. In timp ce o striga pe Izzie, mieunatul s-a auzit si mai tare. Intr-un final, pisica a tasnit dintre copaci in bratele lui Michelle.

Cateva ore mai tarziu, cuplul a urcat pe un teren mai inalt unde astepta un elicopter Black Hawk al armatei. Elicopterele rareori evacueaza animale, dar in acea zi echipajul a facut o exceptie. Cu Michelle, Steve, cainii si pisicile la bord, elicopterul s-a ridicat la cer, iar printre nori au putut zari cerul albastru pentru prima oara, dupa mai bine de o saptamana. Elicopterul a zburat peste canioanele devastate, ducand supravietuitorii la Boulder, unde urma sa inceapa lunga lor perioada de recuperare.

Vote it up
208
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza