Ingropati in namol

Cum au supravietuit cativa americani unui potop devastator
 

Intr-o seara de miercuri, in luna septembrie a anului trecut, ploua torential. Michelle Grainger si sotul ei, Steve Le Goff, stateau in fata casei lor in stil victorian, cu parter si etaj, una dintre cele cateva constructii istorice din micutul catun Salina, statul american Colorado. Se intrebau cat de mult se mai poate inrautati vremea. Ploua deja de trei zile, iar Gold Run Creek, paraul care curgea la zece metri de casa lor, se transformase intr-un torent furios.

Cred ca apa va ajunge pana la garaj“, a spus Steve, un barbat de 51 de ani. Totusi, cei doi credeau insa ca sunt pregatiti sa faca fata suvoiului care se tot umfla. Inca de la incendiul din 2010 de la Four Mile Canyon, care distrusese majoritatea copacilor si o mare parte a vegetatiei de la poalele muntilor din jurul localitatii Salina, autoritatile avertizasera localnicii in legatura cu posibilitatea unor inundatii catastrofale, care s-ar putea produce pe neasteptate.
Din aceasta cauza, Steve si Michelle, o femeie de 52 de ani, facusera un dig din 2.000 de saci de nisip in jurul proprietatii lor. Intinsesera un cordon de siguranta de-a lungul potecii care serpuia in sus, pe versantul abrupt din spatele casei lor, pentru cazul in care ar fi trebuit sa plece din casa in timpul noptii. Rucsacurile lor erau pline cu provizii. Tot ce mai aveau de facut era sa le puna lesa celor doi caini din rasa Rhodesian Ridgeback, Lucy si Kayla, si sa ia cele doua pisici, Izzie si Sophie, in custile de transport. Apoi ar fi fost gata sa se refugieze in graba pe un teren mai inalt.
Miercuri seara, autoritatile indemnau deja localnicii sa faca acest lucru. Portiuni ale singurului drum de acces spre si dinspre canionul ingust erau deja acoperite de apa. Daca voiau sa plece cu masina din calea apelor, acum era ultima sansa.
Dar Steve si Michelle s-au incapatanat sa ramana pe loc. Nu era prima inundatie in canion si se asteptau sa treaca peste aceasta furtuna, cu bine. Una era sa te pregatesti de plecare si cu totul altceva sa-ti abandonezi lucrurile si casa.
Erau, totusi, ingrijorati pentru vecinii lor. Peste drum, Russel Brockway, un batranel de 87 de ani, cu stimulator cardiac, hotarase sa nu se miste din cabana lui de 28 de metri patrati. Kay Cook si Doug Burger, doi profesori de engleza pensionari, spetuagenari, care locuiau un pic mai sus pe strada, erau in aceeasi situatie.
Eric Stevens, de 48 de ani, si Michelle Wieber, de 50 de ani, si copiii lor adolescenti, Colton si Caleb, locuiau chiar in casa vecina. Petrecusera ani de zile renovand cabana din barne, datand din 1875, si n-ar fi parasit-o cu usurinta.
Raul continua sa se umfle. Pana la inceputul dupa-amiezii, digul din saci de nisip ridicat de Steve si Michelle era deja sub apa. Iar suvoiul in crestere purta cu el busteni grosi si bolovani cat frigiderul, care blocau canalele si podurile. Zgomotele de afara erau atat de puternice, incat cei doi abia se mai puteau auzi unul pe altul. Au iesit din casa, pentru a incerca sa urce dealul pana la cabana lui Cook si Burger, dar era deja prea periculos: apele involburate le taiasera calea.

La o departare de numai 800 de metri, Brett Gibson, seful pompierilor din Four Mile, statea in micuta statie din Salina, vorbind la telefon cu centrul pentru situatii de urgenta din apropiere. In timpul zilei, Brett, ca si alti pompieri din tinut, si-a dat sea­­ma ca aceasta nu era o furtuna obisnuita. Inundatiile nu erau ceva iesit din comun in Colorado Front Range, dar vremea rea tinea de obicei doar cateva ore. Acest front
atmosferic se incapatana insa sa ramana  deasupra regiunii.
In jurul orei zece seara, Brett a primit un apel de la Centrul pentru Situatii de Urgenta (EOC). „E un mare ca..t! La noapte o sa fie nasol rau“, i-a spus dispecerul.
„In majoritatea cazurilor, comunicarea cu EOC se poarta intr-un limbaj cat se poate de oficial. Cand ei incep sa utilizeze cuvinte urate, e clar ca suntem intr-o situatie foarte grava“, a povestit Brett, mai tarziu.
El a transmis imediat avertizari urgente catre localnici, majoritatea care erau echipati cu aparate radio speciale pentru alerte meteo. „Urcati imediat intr-un loc mai inalt! Pericol iminent pentru vietile si bunurile voastre. Toti rezidentii trebuie evacuati.“

Cu toate acestea, Steve si Michelle au ramas pe loc. Cand se aventurasera in afara casei, joi dimineata, furtuna parea sa se mai domoleasca. Raul involburat se mai subtiase un pic. Au fost usurati sa-si gaseasca garajul intact, desi podetele si podurile din apropiere care-i legau pe localnici de drumul principal, fuse­­se­­ra distruse. Curentul electric era intrerupt, iar sunetul asurzitor al torentului de apa inca facea comunicatiile dificile.
Steve si Michelle au mers la casa vecinilor lor, Eric si Michelle. Cele doua familii au pus la cale un plan. In cel mai sumbru scenariu, s-ar adaposti in casa de oaspeti a lui Eric si Michelle, care se afla in padurea din spate, la sase metri deasupra casei principale. Nimeni nu se gandea ca apa ar fi putut creste pana la inaltimea respec­­tiva.
Multumiti de planul lor, Steve si Michelle s-au intors acasa si s-au adapostit, alaturi de pisicile si cainii lor. Afara, ploaia tenace continua sa inunde totul.
La statia de pompieri, Brett a fost informat ca perioada de acalmie era temporara. „Toate informatiile aratau ca ziua de joi va fi si mai rea“, isi aminteste el. Serviciul National de Meteorologie, care rareori devia de la limbajul tern, tehnic, in buletinele pe care le emitea, a descris precipitatiile ca fiind de „proportii biblice“.
Brett lucra sarguincios pentru a coordona operatiunile de salvare.
De acum se stia deja amploarea dezastrului: inundatiile nu se limitau la cateva canioane, ci se intinsesera peste 14 tinuturi. orasul Boulder, cea mai afectata, fusese declarata de seriful Joe Pelle zona sinistrata.  La aeroportul din Boulder s-a infiintat o celula de criza cu doua elicoptere Black Hawk, cateva echipe de salvare specializate in interventiile pe cursuri rapide de ape, cu debit mare, si zeci de tehnicieni specializati in operatiuni de identificare si salvare a victimelor.
Russell Brockway, vecin cu Steve si Michelle, petrecuse noaptea in micutul sopron construit la zece metri sus pe deal, in spatele cabanei lui. In dimineata respectiva, cativa angajati ai serviciului de urgenta venisera sa-i evacueze pe unii locuitori din Salinas, inclusiv pe batranel.
Spre sfarsitul diminetii de joi, ploaia s-a intensificat, iar piriul Gold Run Creek a inceput sa creasca. Ceea ce pana in urma cu cateva momente fusese un potop, acum se transformase intr-un zid inalt de sase metri, format din apa, noroi si reziduuri, care se re­­varsa in canion.
Valul imens matura canionul, prin inima Salinei, smulgand rezervoare imense de propan din fundatiile lor. Containerele desprinse se rasuceau suierand violent, umpland canionul cu o ceata alba si intepatoare. Arbori batrani de 100 de ani se rupeau, trosnind ca niste scobitori.
Ceva mai departe, in josul canionului, Steve si Michelle, Eric, sotia sa, Michelle, si cei doi baieti ai lor au trecut la planul de avarie: s-au refugiat in casa de oaspeti.
Cele doua familii s-au ingramadit acolo impreuna cu o alta vecina, Gurpreet Gil, si cu pisica ei. Steve, Michelle, Gurpreet, cainii si pisicile s-au instalat in camera de zi. Eric si Michelle au urcat in patul alb de fier forjat din spatele casutei. Copiii s-au catarat pe scari, intr-un mic pod. Grupul planuia sa plece dimineata dupa ajutor, apucand-o pe traseul lung si abrupt care ducea spre creasta.
Steve si Michelle s-au culcusit pe podea, sub paturi, cu animalele lor. Michelle s-a culcat incaltata cu ghetele si cu hanoracul pe ea, in caz ca ar fi aparut vreo urgenta.
Prea agitata pentru a adormi, Gurpreet statea in pragul usii dintre bucatarie si camera de zi, monitorizand vremea.
Pe la miezul noptii, Steve a auzit „trei izbituri puternice“ si s-a ridicat brusc. O alunecare de teren masiva zdrobise peretele din spate al casutei si navalise in camera unde dormeau Eric si sotia lui. Steve a auzit tipete, dar, fara lumina, in urletele furtunii, nu si-a dat seama de unde vin.
Venite cu forta, noroiul si apa au gaurit un perete interior. Suvoiul l-a luat pe sus pe Steve si l-a aruncat spre intrare. Inainte sa se loveasca de zid, si-a proptit picioarele lateral, in cadrul usii, si si-a adunat fortele, in timp ce noroiul, apa, pietrele si bustenii se adunau sub el.
Alunecarea de teren le-a maturat apoi pe Michelle, pe Gurpreet si cele cinci animale prin camera de zi. Ramasitele aduse de valul de apa si noroi s-au adunat gramada intr-un colt al camerei, inainte de a rabufni afara, spargand fatada casei.
Animalele erau deja pierdute, ingropate in noroiul de un metru care se adunase pe podeaua casei, se gindea Steve. Aparent nevatamata, Gurpreet statea in bucatarie. Baietii alergasera pana la jumatatea scarii de la pod si isi strigau parintii.
Apa si noroiul continuau sa se reverse in casa, iar Steve si-a dat seama ca nu avea unde sa se duca. A izbit cu picioarele in usa de la intrare pana a spart-o, formand o cale de evacuare pentru resturile purtate de valul noroios. In ciuda haosului, era foarte calm si s-a simtit cuprins de o extraordinara vigoare fizica. Liber si aparent nevatamat, a inceput sa sape cu minile in noroiul care-i prinsese sotia. Era ingropata pana la piept.
– Nu vreau sa mor asa!, a tipat Michelle.
– Nu asa ai sa mori!, i-a raspuns Steve, strigand si el.
Dar noroiul si resturile ar fi putut la fel de bine sa fie ciment ud, adunat in jurul unor bolovani mari. Si-a scufundat mainile in mocirla si a incercat sa indeparteze molozul. Pierduse complet notiunea timpului. Pina la urma,  a reusit sa indeparteze bolovanii de pe sotia sa, eliberandu-i astfel partea superioara a trunchiului.
Apoi a observat piciorul unui caine, iesind dintr-o movila de noroi. A inceput sa sape si a dezgropat-o pe Kayla. I-a dat cainele sotiei sale si a continuat sa sape. Michelle scotea noroiul din gura Kaylei. Instinctiv, ea si-a presat gura de botul ei si a fortat aerul sa intre in plamanii animalului. Ochii Kaylei au clipit si apoi s-au deschis.
– Traieste!, i-a strigat Michelle lui Steve.
– In regula. Ajuta-ma sa sap, a spus Steve, cuprins de frenezie.
Michelle a pus-o jos pe Kayla si a inceput sa razuiasca noroiul care-i imobiliza picioarele. Cand s-a eliberat, s-a uitat dupa Kayla, dar cateaua disparuse.
In dormitor, Eric fusese ingropat pana la gat si prins in lenjeria de pat care se incurcase in jurul lui. Apa noroioasa se revarsa peste el. Sotia sa ii tinea capul in sus, ca sa nu se inece, si striga dupa ceilalti.
Gurpreet a luat diferite ustensile de bucatarie, pentru a sapa cu ele, si le-a dat lui Steve si lui Michelle. Multe dintre ele s-au rupt in jumatate. Gramezile de moloz lasasera doar cativa metri in care te puteai misca.Temandu-se ca structura de rezistenta a casei se va prabusi cu totul, Michelle Grainger i-a luat pe Colton si pe Caleb si i-a dus in casa vecina, la Gurpreet, unde a spart o fereastra, pentru a intra. Gurpreet a reu­­sit sa prinda la telefon un operator de la Urgente. Dispecerul i-a spus ca nu putea ajunge nimeni la ei pana nu se lumina de ziua.
La postul de comanda Gold Hill, Brett Gibson a aflat despre alunecarea de teren, dar nu putea face nimic. „A fost una dintre cele mai cumplite  nopti din viata mea. Erau prietenii mei, dar ar fi fost sinucidere curata sa trimiti o echipa de salvare in acele conditii“.  
Michelle a alergat pe poteca din spate si a ajuns la casa unui vecin, unde-si gasisera adapost si alti locuitori din Salina. Pe drum, a aparut si cateaua Kayla, iar apoi, ca prin minune, Lucy, acoperita de noroi, dar cat se poate de vie.
Michelle le-a povestit vecinilor despre situatia in care se aflau ceilalti. Un barbat a urmat-o inapoi, la casa de oaspeti, pentru a-i ajuta pe cei de acolo sa-l dezgroape pe Eric din noroi. Dupa trei ore, salvatorii au reusit sa-l elibereze. In sfarsit, la trei dimineata, supravietuitorii epuizati s-au indreptat schiopatand spre casa sigura a vecinului, unde au mancat supa, tremurand in hainele ude si pline de noroi. Mai tarziu, Michelle avea sa afle ca avea doua coaste rupte si o fractura de compresie la sira spinarii, dar durerea fusese amortita temporar de fluxul de adrenalina care-i curgea prin vene.
Inundatiile si alunecarile de teren au provocat pagube de miliarde de dolari si au rapit opt vieti dar niciuna dintre acestea in Salina. Vineri dimineata, cand furtuna se mai atenuase, au fost declansate operatiunile de salvare. Sase elicoptere au survolat continuu zona, timp de patru zile.
Mai tarziu, in acea zi, Steve si Michelle au pornit spre casa lor care rezistase destul de bine. Molozul si aluviunile acopereau garajul, dar masurile luate meritasera efortul. Cand au inspectat casa de oaspeti, unde aproape ca-si pierdusera vietile, au gasit-o pe pisica Sophie, cu un picior rupt, sub o gramada de mobila. Pisica Izzie era inca de negasit. In urmatoarea zi, supravietuitorii urmau sa fie dusi cu elicopterele de la Salina la Boulder.
Inainte de a pleca, Michelle si Steve au facut o ultima incercare sa o gaseasca pe Izzie. In timp ce rataceau prin padurea din spatele casei de oaspeti, Michelle a auzit un mieunat stins. In timp ce o striga pe Izzie, mieunatul s-a auzit si mai tare. Iar intr-un final, pisica a tasnit dintre copaci direct in bratele ei.

Vote it up
351
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza