In mijlocul furtunii

Mike Golding se intrece pe viata si pe moarte in cea mai dificila cursa de iahting din lume, dar barca cedeaza, schimbandu-i prioritatile
 
<p>Iahtul negru putea sparge si valurile de noua metri inaltime ale Oceanului Sudic (zona dintre Antarctica si linia de 60 de grade latitudine sudica). In plus, atingea viteze uluitoare. Inghesuit in cabina minuscula a vasului, Alex Thomson indura zgomotul puternic si tangajul ambarcatiunii. La fiecare minut, vasul Hugo Boss, de 18 metri lungime, ramanea suspendat pe creasta unui val pentru o fractiune de secunda, apoi se prabusea violent in oceanul care fierbea.
Britanicul de 32 de ani, originar din comitatul Hampshire, abia se mai tinea pe picioare: furtuna nu ii permitea
sa-si prepare de mancare, tremura din cauza temperaturii de cinci grade Celsius si era sleit dupa trei zile de nesomn. Cu toate astea, jubila. Lui Mike n-o sa-i vina prea usor!, se bucura el.
La cativa kilometri distanta, Mike Golding, in iahtul lui alb, Ecover, suferea la fel. Aruncat incoace si incolo de valuri, in bezna totala, stia ca aisbergurile care pluteau in zona erau imposibil de observat. In plus, viteza aceea era foarte nepotrivita pe o vreme atat de rea. Am pornit ca din pusca. Dar voi rezista mai mult ca Alex, si-a spus Mike, un britanic de 46 de ani din Southampton.
Superstaruri ale curselor cu un singur om, cei doi erau favoritii intrecerii de 30.000 de mile in jurul lumii Velux 5 Oceans. Thomson, fiul unui pilot din armata britanica specializat in misiuni aeriene de salvare de pe mare, castigase prima cursa mondiala la numai 25 de ani. Strabatuse Oceanul Sudic de doua ori, dar avusese si trei esecuri. Acum era insa hotarat sa destrame blestemul.
Golding era un tip subtirel si scund care, inainte de a se apuca de iahting profesionist, lucrase ca pompier. Era casatorit si avea un copil mic.
In timp ce strabateau Oceanul Atlantic, cei doi au purtat o lupta surda pentru suprematie, inceputa la cursa de incalzire de la Bilbao, punctul de pornire in competitie. Thomson era in fruntea plutonului, dar cand era  aproape de final a decis sa se intoarca. Si-a motivat gestul in fata presei spunand: „Castigatorul unei curse de incalzire nu va castiga niciodata marea competitie“. Golding a fost furios: fusese lasat sa castige cursa si se simtea ca un caraghios. Cei doi s-au insultat, iar cearta lor a tinut prima pagina in ziarele de sport. Cursa odata inceputa, Golding era pe primul loc, iar Thomson pe locul al doilea. Acum, in zorii zilei de 23 noiembrie, voia sa ia cu asalt locul intai.

La ora 03.15, ultimul raport de pozitionare a aparut pe ecranul computerului de la bordul navei lui Alex Thomson. Desi le desparteau 12 mile marine, cele doua iahturi se aflau cam pe aceeasi pozitie. Te-am prins!, si-a spus Alex cu voce joasa.
In fine, putea sa mai slabeasca ritmul infernal si sa doarma putin. Un soc puternic l-a trezit insa curand. Cazuse din pat, iar peste el se prabuseau canistre cu benzina si carti. Cu destul efort a reusit sa iasa din cabina. A deslusit catargul si panza plutind pe ocean. Ambarcatiunea era ca un pai la bunul plac al valurilor uriase. Cedase chila - o greutate aflata la capatul prelungirii care coboara sub carena navei cu scopul de a contrabalansa panzele - si lovea pe sub apa scheletul navei la fiecare val. Bataile ca de ciocan care reverberau prin scheletul ambarcatiunii ii dadeau fiori pe sira spinarii. Ranit de moarte, iahtul negru se rasturnase si plutea in deriva la 1.000 de mile distanta de Capul Bunei Sperante, pe oceanul cel mai izolat si mai bantuit de furtuni din lume.
Privind cu ochii impaienjeniti la ecranul computerului de bord, Mike Golding vazu ceva ciudat. Alex Thomson incetinise pana la oprire si parea ca se indreapta spre Antarctica. Golding simti ca Thomson era in mare pericol. Niciun elicopter nu putea ajunge la el din cauza distantei prea mari fata de tarm. Singura lui sansa pe o raza de sute de mile marine era Golding. Ajunse cu greu pe punte si cobori velele, incetinind. Nu mult dupa ora 11.00, directorul cursei, David Adams, l-a contactat prin radio tocmai din Portsmouth:
- Alex are probleme. Te poti intoarce sa-l ajuti?, l-a intrebat el.
Golding si Thomson erau rivali, nu dusmani. Curse aveau sa mai fie, dar Alex Thomson era unul singur:
- Sigur! Ma duc dupa el!, a raspuns.

Vantul avea viteza de 42 de noduri. Valurile erau uriase. Pentru a ajunge la Thomson inainte ca iahtul lui sa se scufunde, Golding trebuia sa parcurga cele 90 de mile marine care ii desparteau navigand impotriva vantului. A intins panzele la maxim si a fortat ambarcatiunea. Vasul taia valurile de 12 metri inaltime, se inclina, se invartea, dar reusea sa strapunga zidurile de apa. Pe punte, Golding nu se putea deplasa decat in genunchi. In scurt timp, vasul a inceput sa cedeze. Paramele au inceput sa se rupa. Globul de plastic care proteja antena de satelit s-a crapat. Apoi s-a oprit si motorul.
Fara motor nu functionau nici computerul, nici sistemul de navigatie, nici radioul si nici statia de desalinizare a apei. Fara electricitate, ambarcatiunea era moarta. Trebuia sa o puna cat mai repede in functiune. Pompa de alimentare cu combustibil ii daduse batai de cap de la inceput. Golding nu avea decat o singura solutie: sa schimbe cu totul sistemul de alimentare. A chemat prin radio echipa de intretinere si a explicat ce plan avea.
- Nu o sa mearga, i-au spus ei.
- Trebuie sa mearga!, a zis el.
Si-a pus la casca o lanterna si a demontat conductele si filtrele dintre rezervor si motor. Fiecare miscare mai violenta a navei il facea sa se loveasca cu capul de blocul motorului. Curand avea fruntea acoperita de firisoare de sange, iar motorina transformase puntea intr-un patinoar. A prins cu o banda adeziva un bidon plin cu combustibil de masa hartilor, iar toata aceasta improvizatie a conectat-o la motor cu un filtru facut dintr-un tricou. A invartit cheia in contact. Motorul a pornit si a inceput sa toarca lenes. La ora 08.30, computerul de bord i-a indicat ca se apropia de Thomson. Cu ochii mijiti din cauza vantului puternic, a incercat sa identifice un iaht negru la orizontul negru.
- Nu te vad, Alex, a transmis el prin radio.
- Trage in aer o racheta, a venit raspunsul. Peste cateva clipe, o racheta rosie s-a ridicat in atmosfera densa, iar Golding a zarit luminile de navigatie ale iahtului lui Thomson.
Orice tentativa de salvare pe intuneric ar fi fost prea riscanta, asa ca au asteptat. In timp ce Thomson a incercat sa doarma putin, Golding a ramas treaz, verificand in permanenta motorul. Printr-un miracol, soarele a aparut pe cer, iar vantul s-a potolit. Dar, in orice moment, vantul putea reincepe sa bata cu putere, aducand zapada de la cateva sute de mile marine distanta. La 05.17, Golding l-a sunat pe telefonul prin satelit pe Thomson:
- Buna dimineata! La treaba, Alex!

Planul de salvare pe care il explicase prin radio era simplu. Thomson urma sa lanseze la apa barca de salvare, iar Golding sa-l tracteze catre iahtul sau. Dar totul a mers prost inca de la inceput. Cu panzele coborate si motorul pornit, Golding a carmit catre iahtul lui Thomson. Curand, a auzit o bufnitura surda sub picioare. Motorul a prins viteza, apoi s-a oprit. Tija de transmisie cedase. Disperat, Golding i-a spus lui Thomson sa nu se mai urce in barca. Avea sa o repare  in 20 de minute. In timp ce Golding incerca febril sa monteze o noua tija, Thomson a indreptat camera web catre locul reparatiei, astfel incat cei de acasa sa poata vedea ce se intampla. La indicatia lui Golding, a inceput sa arunce saci cu mancare si haine in barca de salvare, care arata ca o jucarie de plaja. Cand a pus piciorul in ea, aceasta s-a scufundat sub greutatea lui. A lasat parama sa se desfasoare, iar barca de salvare a ramas la 15 metri in urma iahtului.
Thomson a incarcat racheta de semnalizare pentru a-i lumina calea lui Golding, dar aceasta nu s-a declansat.
In curand se confrunta si cu alta problema: blocarea schimbatorului de viteze. A navalit in cabina, a detasat cablul de transmisie si a bagat motorul in viteza cu piciorul. Sub chiuveta se afla o a doua cutie de viteze, folosita doar cand motorul functiona ca generator. Ambarcatiunea putea fi controlata de acolo, dar era ca si cum ai conduce o masina care are acceleratia si schimbatorul de viteze in portbagaj. Din barca de salvare, Thomson pierdea mereu din campul vizual iahtul alb din fata. Golding s-a apropiat de barca inca o data si a aruncat o parama cu un mic sac de nisip atasat la capat. A cazut la trei metri departare de barca lui Thomson. Nu si-a pierdut insa calmul.
Lui Thomson i s-a parut insa ca Golding era ingrijorat ca se apropiase prea mult de iaht. Acum el plutea in deriva, ca o aschie purtata de valuri. Golding s-a apropiat a treia oara, dar de data asta avea panzele ridicate. Ghemuit in barca, Thomson a vazut parama zburand prin aer. A prins-o si a fixat-o strans cu niste chingi. In fine, ambarcatiunile erau conectate.
In clipa urmatoare, o pala de vant a umflat panzele iahtului, care a prins viteza unei masini sport. Parama dintre ei s-a intins la maxim. Barca de salvare se izbea de valuri, iar botul s-a lasat in fata sub greutatea lui Thomson. Apa a navalit in barca, iar chingile cu care era fixata parama i-au rupt pielea de pe degete. A urlat de durere si s-a aruncat pe spate incercand sa echilibreze barca. Apoi a reusit sa     dea drumul la parama. Plutea din nou in deriva. Thomson era iar in pericol. Degetele ranite il dureau groaznic.   Radioul fusese luat de valuri. Barca  se umpluse de apa rece ca gheata,      iar picioarele incepeau sa-i amorteasca.
Avea insa incredere totala in Mike Golding. Uitandu-se la barca de salvare aruncata incoace si incolo de valuri, Golding stia ca, daca o pierdea din vedere, nu avea sa o mai vada.

Golding a decis sa faca o a patra incercare de salvare, fara a ridica panzele. Thomson era in barca de salvare de 50 de minute. Prea mult timp.
A aliniat cu grija iahtul si a pornit catre barca de salvare. Cand iahtul     s-a apropiat de barca, s-a lovit atat de usor de ea, incat Thomson nu a trebuit decat sa intinda mana pentru a urca. Golding a aruncat o parama si intr-o clipa Thomson a fost la bord. Cei doi s-au imbratisat si au plans.
Dar Golding nu voia sa abandoneze cursa. Regulile permiteau astfel de misiuni de salvare intre competitori, cu conditia ca Thomson sa nu se amestece in condusul ambarcatiunii fostului sau rival. Peste doua saptamani aveau sa fie in Australia, iar Golding mai avea inca sanse sa castige cursa. Dar mai intai, ca doi prieteni, au baut o cafea. Golding a taiat cu atentie manusa lui Thomson si i-a bandajat rana. Acesta, ca sa-i multumeasca in felul lui, a spus:
- Pregatesc eu masa.
In timp ce incalzea fasolea si carnatii pe care ii adusese de pe iahtul sau, a vazut ca cerul se intunecase.
Vantul a lovit cu puterea unei avalanse, iar zapada a acoperit rapid iahtul. In incercarea de a slabi panzele, Golding abia se tinea pe picioare. A vazut cum catargul inalt de peste 30 de metri s-a frant in trei bucati si s-a prabusit pe punte. Impietrit, nu a mai putut decat sa dea din cap dezaprobator. Era sfarsitul cursei si pentru el, dar i-a multumit lui Dumnezeu ca tot acest dezastru nu s-a intamplat inainte de a-l salva pe Alex.
Hotarati sa supravietuiasca cu orice pret, cei doi au construit o vela ca sa ajunga in cel mai apropiat port.
- Mai ai putere sa urci pe catarg?, a intrebat Thomson.
Agatat de o bucata de metal, sus, deasupra puntii, biciuit de aerul rece si plin de zapada, Thomson trebuia sa faca un semn, iar Golding stia ce avea de facut. Au muncit impreuna pe rupte timp de 15 ore. Iahtul, odata pus in miscare, putea pluti catre Cape Town. Peste opt zile, ambarcatiunea a intrat „schiopatand“ in port. In tot timpul acesta nu s-au certat intre ei, iar despre incidentul de la cursa de incalzire nu au mai discutat decat o data: la zece minute dupa prabusirea catargului, cand Golding a intrebat cu umor sec:
-Alex, stii care a morala acestei intamplari?
- Nu! Care?
- Niciodata nu trebuie sa castigi sau sa pierzi o cursa de incalzire.

In ianuarie 2008, Mike Golding a primit premiul OBE pentru servicii aduse sportului. Cei doi marinari isi construiesc acum iahturi pentru cursa solo in jurul lumii, Vendee Globe. </p>

Vote it up
173
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza