In bucatarie cu Alex Dima

Il cunosti de la Romania te iubesc! Si chiar iubeste Romania. Amintirile lui din copilarie explica de ce.
 

Daca intr-un episod MasterChef a demonstrat ca poate face si bucatarie moleculara, in realitate ii place sa manance lucruri nesofisticate. Primele experiente culinare ale frumosului nebun din echipa de reporteri de la Pro TV au fost unele simple, autentic romanesti.



Lumea retetelor: Alex, ce-ti mai amintesti despre primele tale experiente culinare?



Alex Dima: Eu am fost crescut de bunica la tara, in satul Dara – un sat din comuna Pietroasele, care dateaza de pe vremea dacilor. Ea ma lua cu ea cand se ducea sa munceasca la colectiva. Practic, am fost crescut de tot satul. Mi-aduc aminte de mancarurile lor simple.
Aveam un bidon albastru de 3 l, urias pentru mine pe vremea aia (aveam patru sau cinci ani). Ei inaintau cu munca, iar eu umblam dupa ei cu o pereche de tenisi pe care ii tineam legati de sireturi peste umar, ca sa nu-i stric prin glod – ii tin minte si acum.
Le caram apa. Mancau pe ziare sau pe o fata de masa intinsa pe camp. Mergeam de la un grup la altul cu apa si strangeam de la fiecare mancare, de-i ajungea bunicii vreo doua-trei zile dupa aceea: oua fierte, branza cu rosii, cartofi copti… Cand existau masline, era Dumnezeu pe pamant!



Cand era frig, primavara sau toamna, si mergeau la taiatul vitei-de-vie, coceau cartofii in jar pe camp.
Dupa ce am mai crescut si deja ma trimiteau cu caprele, mancam nuci ramase neculese, pe care le bagam in jar cu tot cu coaja. Se faceau crocante si extraordinar de gustoase. Le mancam cu paine. Alterori mancam slana facuta la foc. Astea-s primele mele experiente culinare.
Pe la sase ani, cand bunica ma lasa singur acasa, imi faceam singur oua prajite cu multa verdeata, cum vedeam la strabunica.
Am uitat sa-ti spun si de strabunica. Am prins-o si pe ea. Vara isi muta bucataria sub un sopron, pe malul garlei. Acolo facea, pe o soba improvizata intre niste pietre, oua prajite. Pe mine ma trimitea de aduceam marar si patrunjel din gradina. Si perpelea cate-o omleta de-asta…
Mi-a ramas gustul si mirosul. Totul era verde, ca tocmai venea primavara – cam cum e vremea acum! –, albinele bazaiau… Si cu mamaliga o mancam.



LR: Te-ai mai intalnit cu gustul si mirosul asta?



Alex Dima: O, da! Si, de cate ori le regasesc, imi vine sa o sun pe strabunica, dar ea nu mai e. Bine ca macar mai e bunica!



LR: Pe unde mai regasesti astfel de gusturi?



Alex Dima: Tot acasa. Cand merg acasa la mine, la doua sate departare de Dara, si mananc in liniste, sub bolta de vita-de-vie.
Cand am mai crescut, am inceput sa-mi fac singur aceste oua. Deci viata mea se-nvarte-n jurul oului!
E un simbol al vietii, fiindca tot vine Pastele… Dar pe atunci era si singurul aliment pe care ni-l permiteam.
Si mai era un fel de mancare pe care-l facea bunica-mea pe atunci: colareti cu lapte. Era un inlocuitor al orezului cu lapte. Era perioada de penurie, din anii '80, cand nu se gaseau nici lucruri simple. Asa ca nu aveam nici orez pe la noi, pe la tara. Si il inlocuiau cu o cocca pe care o inmuiau in lapte.
Aveam doua capre. Dupa ce facea mamaliga si o scotea din tuci, peste cojile de mamaliga ramase fierbea lapte de capra. Era cel mai bun lucru! Imi ploua in gura si acum! Sunt chestii simple si foarte gustoase.
Astea-s mancarurile care mi-au ramas la suflet.



LR: Dar la MasterChef ce ai gatit?



Alex Dima: La Master Chef am gatit broccoli cu creveti si cu o pasta de rosii si agar-agar in stilul bucatariei moleculare pentru care finul meu, bucatar profesionist, mi-a vandut cateva ponturi. Va dau si voua reteta. Se face foarte usor, in 20 de minute o ai pe farfurie.
Broccoli cu creveti si pasta moleculara
Se fierbe un buchet de broccoli proaspat timp de 3-4 minute. Ca sa nu isi piarda consistenta, doar il oparim putin. Il scoatem si il punem in apa cu gheata, ca sa ramana crocant. In timp ce sta la gheata, prepari crevetii.
Se iau creveti congelati, se pun intr-o tigaie cu putin ulei de masline. Dupa ce se dezgheata adaugi putin vin. Nu ii tii mai mult de doua-trei minute, ca sa nu se intareasca si sa se transforme in niste chestii cauciucate foarte mici!
Adaugi si niste catei de usturoi nepisati, doar sfaramati putin, ca sa se imprieteneasca in tigaie cu crevetii.
Imediat apoi adaugi si broccoliul pregatit in prealabil. Si putin vin, daca simti nevoia.
E o reteta supersimpla si gustoasa, la care eu am adaugat ceva mai special. Am luat sos de rosii, l-am blendat putin, l-am pus la fiert intr-un vas, am pus pe foc, iar cand a dat in clocot am adaugat agar-agar.



Se ia de pe foc. Se trage cu seringa printr-un tub subtire, ca de perfuzie. Se arunca tubul astfel umplut intr-un vas cu apa cu gheata. Se lasa 2-3 minute sa se intareasca. Atentie! Daca se intareste prea mult, nu vei mai putea sa-l scoti din tub! Ca sa il scoti din tub si sa-si pastreze forma, tot ce mai trebuie sa faci este sa tragi aer in seringa, pe care apoi sa-l pompezi prin tub, pentru a impinge continutul afara.
Am asezat asta usor peste ce era in farfurie. La asta am facut si un sos de busuioc cu ulei de masline si putin usturoi, blendate putin.



LR: Pentru familie mai gatesti din cand in cand? Si ce anume?



Alex Dima: Am o fetita de patru ani si jumatate. Cu ea sta mai mult mama. Cand ii dau concediu mamei – din ce in ce mai rar, din pacate – si stau eu cu ea, ii gatesc. Dar e foarte mofturoasa! Nu vrea nimic adaugat peste paste, abia daca apuc sa-i presar putin parmezan. O mai pacalesc cu sendvisuri. La micul dejun toate mancarurile trebuie sa aiba o forma: purcelusi, masinute, casute…
Imi place sa gatesc peste si ii place si ei asta.



LR: Ce feluri de mancare preferi?



Alex Dima: Incerc sa mananc cat mai sanatos, dar nu-mi iese. Am eliminat prajelile si sucurile acidulate din comert. Prefer alimentele fierte si salatele.
Din pacate, nu intotdeauna se poate. Viata mea pe coclauri nu-mi permite sa mananc cum as vrea. Am zile cand mananc o cantitate impresionanta de biscuiti Eugenia!
De curand, insa, am luat o masa frugala ca in copilarie: intr-o padure de la granita cu Ucraina, dupa ce am fugarit niste hoti pentru un reportaj, am stat pe o buturuga la vreo 40 km distanta de orice urma de civilizatie, in zapada, pe vremea asta (n.red.: in luna mai), si am mancat mozarella cu struguri! Mi s-a parut o adevarata boierie.



LR: Te pasioneaza meseria ta? Ce reportaje ti-au ramas in mod special la inima?



Alex Dima: Imi place foarte mult ce fac. Imi plac toate povestile. Toate iti raman la inima. Ca sa faci un subiect pentru Romania te iubesc! Muncesti cel putin o luna de zile. Te legi de toate povestile. Dar, intr-adevar, unele iti raman la suflet mai mult. Fiindca tot vine Pastele acum, eu l-as mentiona pe parintele Iustinian de la Maramures.
Si pe oamenii din satul Libotin, de langa Lapus, Maramures, unde am mancat niste turte din malai, ca un fel de cozonac de post facut la foc, ca o paine de porumb foarte gustoasa si consistenta, pe care am mancat-o cu fasole. Eram in vizita in casa unor gospodine sa le pui in rama. Aveau vorba dulce si mi-a placut mult sa stau langa ele, la cuptor – cuptior, cum zicea strabunica-mea! Voiam sa se opreasca timpul si sa raman acolo, asa de bine m-am simtit!
Si e normal, daca te gandesti ca eu am crescut langa cuptor! Bunica si strabunica aveau cuptor bun si in toate posturile si la toate sarabatorile veneau femeile din sat sa-si coaca la ele colacii.
De la ele mancam calivie – nu am mai gasit dupa aceea nicaieri termenul asta. De la primul cuptor de colaci se luau cativa colaci, se frangeau si se turna vin. Peste se tamaia. Se aprindeau lumanari. Era un intreg ritual de sfintire. Satul devenea buricul universului si parca se stabilea asa o legatura intre vii si morti pe care niciodata nu am mai simtit-o dupa aceea, chiar daca eu am studiat teologia la viata mea. Era o spirirualitate autentica. Oamenii aceia chiar credeau!



LR: Cum petreceai de sarbatori in satul bunicilor?



Alex Dima: Cand veneam de Pasti sau de Craciun de la biserica, bunica facea cate o farfurie pentru fiecare mort al familiei, aprindea cate o lumanare, tamaia cu jar din soba si umplea casa de mireasma, murmurand rugaciuni. Cateodata imi dadea si mie sa tamaiez.
Si nu ne asezam la masa pana nu se imparteau farfuriile prin vecini. Si noi primeam de la ei. Imi placea asta – stii ca mancarea de la altul e mereu cea mai buna!
Sunt amintiri care mi-au ramas la suflet. Parca noua nu ne mai ies asa pomenirile astea. Ori sunt eu prea batran, ori a intervenit un oarecare formalism in generatiile de dupa. Mama a preluat de bunica, dar nu cunoaste asa bine simbolistica. Parca vad si acum bucatarioara bunicii in care se intampla in penumbra tot acest ritual, care ma vrajea.
Cam astea-s povestile mele…

Vote it up
192
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza