In apele Oltului

Pompierul Marian Nae a infruntat un frig crancen pentru a salva o tanara ce se aruncase de pe un pod
 

<p>

Era sfarsit de iarna, cu o vreme geroasa. Cu toate acestea, sute de oameni se inghesuiau la targul saptamanal ce se tinea in acea zi de marti, 28 februarie 2012, la capatul podului Goranu, care face legatura intre orasul Ramnicu Valcea, Drumul National 7 si cartierul Goranu.

La un moment dat, in jur de ora 10.20, toata multimea aceea a inceput sa se indrepte ca la un semn spre mijlocul podului de peste Olt. O stire se raspandea cu rapiditate…

Marian Nae, un barbat tanar, bine facut, in varsta de 30 de ani, subofiter operativ principal si scafandru la Departamentul de Pompieri Ramnicu Valcea, se plimba impreuna cu fratele lui, Catalin, care venise din Bucuresti, unde lucra ca subofiter operativ principal la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Erau insotiti si de prietenul lor, Ionut Diaconu, tot pompier si el.

Venisera toti trei sa dea o raita prin targ, fiind in ziua lor libera. Tocmai se uitau la niste haine, cand Marian a fost surprins de faptul ca nu mai era nimeni in jur. Toata lumea disparuse, alergand inspre pod. In acel moment i-a sunat telefonul. Era un coleg, care il intreba pe unde e si care il anunta ca s-ar putea sa fie cautat de la serviciu pentru un caz de urgenta.

„Se ineaca! Se ineaca!“, striga multimea care se indrepta spre podul Goranu.

Marian a facut imediat legatura intre ceea ce ii spusese la telefon colegul lui si strigatele care se auzeau. A rupt-o imediat la fuga, insotit indeaproape de fratele si amicul lui.

O fata de 28 de ani din comuna Budesti se aruncase in Olt. Dar, imediat dupa aceea, a inceput sa strige dupa ajutor. Unul dintre oamenii care fusese martor la cele intamplate i-a aruncat in apa un cauciuc de masina de care fata s-a prins imediat. Multimea de oameni se strangea pe pod. Cineva a sunat la Serviciul Judetean de Ambulanta Valcea. Imediat dupa primirea apelului, o salvare, un echipaj de politie si o echipa de cautare-salvare din cadrul Departamentului de Pompieri Ramnicu Valcea, cu doua autospeciale si o barca pneumatica au plecat spre zona respectiva.

In timp ce alerga spre apa, Marian si-a scos incaltarile, pantalonii si geaca. Nu se gandea in acel moment decat ce trebuie sa faca pentru a o scoate mai repede pe fata din apa inghetata, dar nu si la faptul ca ar putea muri impreuna cu ea. „Daca stai sa te gandesti prea mult, nu mai faci nimic“, spune Marian acum. Cu deviza asta in minte a intrat atunci in Olt. Apa nu avea mai mult de un grad sau doua.

Pentru o clipa a simtit cum i se opreste respiratia. Dar a inotat spre fata, a apucat cauciucul de care se tinea si a inceput sa o traga spre el. Era mult mai greu decat si-ar fi putut imagina. Fata era imbracata gros, iar hainele atarnau greu. Sub picioare, Marian simtea un strat gros de namol. Nu avea stabilitate, iar frigul ii patrundea in oase cu rapiditate. La un moment dat si-a dat seama ca nu mai putea sa o traga, asa ca s-a asezat in spatele ei, incercand sa o impinga inspre mal. Puterile incepeau sa-l paraseasca: picioarele ii amortisera, la fel si mainile. Se simtea de parca nu le mai avea. Frigul ii paralizase aproape orice miscare.

In momentul acela, fratele lui, Catalin, l-a strigat, intrebandu-l daca sa intre si el in apa, sa-l ajute. Marian a dat din cap. „Da“, spunea prin gestul lui. De vorbit nu mai putea vorbi. Dintii ii clantaneau necontrolat.  

Catalin a intrat in apa, dar numai pana la brau, si a mers vreo 15 metri pana a ajuns la cei doi. A inceput sa o traga pe fata, iar Marian, cu ultimele puteri, a continuat sa o impinga. Cand au ajuns aproape de mal, prietenul lor, Ionut, i-a ajutat si el sa scoata fata afara din apa.

Dupa ce a iesit din apa, Marian si-a smuls cu greu caciula pe care o uitase pe cap. Aruncata pe o piatra, aceasta a inghetat imediat. Atunci si-a dat seama el cu adevarat cat de frig era afara.
O lunga perioada de timp barbatul nu s-a oprit din tremurat. Se mira ca fata supravietuise totusi acelui ger dupa ce a stat atata timp in apa.
Amandoi au fost preluati de cadrele medicale si transportati la Spitalul Judetean Valcea pentru ingrijiri.

Chiar daca a trecut aproape un an de atunci, Marian nu poate uita acea zi de iarna. Coincidenta sau nu, era chiar Ziua Protectiei Civile. De aceea, Marian, fratele lui, si amicul lor erau liberi si se plimbau prin targ. Dar, pana la urma, au sarbatorit acea zi salvand o viata.

Dupa ce si-a revenit din starea de hipotermie si s-a gandit la cum s-au desfasurat lucrurile in acea dimineata, Marian si-a dat seama ca si el si fata au avut mare noroc: „Daca apa ar fi dus-o un pic mai sus sau mai jos de locul unde am gasit-o, am fi murit amandoi. Dar, in momentul in care am intrat in Olt, se afla, din fericire, in singura zona accesibila“, spune barbatul. Dupa care adauga: „E bine ca nu m-am gandit la nimic atunci. In viata, cele mai importante lucruri sunt cele pe care le faci cu sufletul. Uneori asta e ceea ce te salveaza“.

</p>

Vote it up
113
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza