Imblanzitorul de lei

Zoologul Kevin Richardson, se foloseste de cunostintele lui pentru a  salva leul african
 

Cand Kevin Richardson paseste dincolo de poarta care-i deschide drumul spre o pajiste virgina din Africa de Sud, timpul pare sa curga diferit. Deranjul domoleste pentru o clipa taraitul greierilor. Singurul sunet care se mai aude este cel al ierbii uscate de sub bocancii lui Kevin. Apoi, aerul din jur pare ca prinde viata si o jumatate de tona de carne si muschi tasneste din savana: o pereche adulta de lei. Miscarile lor sunt atat de fluide, incat animalele parca s-ar prelinge din tufisuri. Inainte ca Richardson sa se poata pregati, felinele il imping cu labele si-l trantesc la pamant.

- Bobcat! Gabby! striga el. Haideti aici, dragii mei!

Leii topaie pe el ca pisicile dornice de joaca. In ultimii 17 ani, milioane de oameni au vazut intalniri similare, la stiri sau pe canalele TV care difuzeaza documentare cu animale: Kevin Richardson, imbracat in pantaloni scurti si tricou, atacat de cativa dintre cei mai inspaimantatori pradatori ai planetei. Chiar in momentul in care privitorii se pregatesc pentru o baie de sange, li e dezvaluie o scena cat se poate de tandra. Dar nenumaratele videoclipuri de pe YouTube nu pot rivaliza cu un spectacol la fata locului. Animalele miros a praf si a moarte. Nu sunt domestice, nu pot fi imblanzite. Dar cumva, datorita unui har anume sau a unei intuitii pe care nu o poate identifica, Kevin face apel la latura blanda a caracterului lor.

Am mai vazut asemenea lucruri si stim cum s-au sfarsit - Vanatorul de Crocodili, Omul-Grizzly sau Siegfried si Roy - cu totii au fost ucisi sau raniti de animalele despre care spuneau ca le sunt ca si rude. Kevin, care ii cunoaste pe acesti lei de cand erau pui, insista ca el e diferit, dar e constient de riscuri.

- Daca ti-as spune ca nu exista riscuri in ceea ce fac, as fi ori un mincinos, ori instabil psihic, spune Kevin in timp ce Bobcat isi freaca nasul de gatul lui.

Niciun specialist in comportamentul animalelor nu a aprobat vreodata ceea ce face Kevin Richardson ‒ teoria care predomina este aceea ca leii sunt prea impredictibili pentru a te putea increde in ei, indiferent cat de docili ar putea parea. Cele mai multe critici vin din partea gardienilor din parcul natural, care s-au confruntat deseori, in timp ce patrulau, cu pericole serioase cauzate de carnivore mari. In urma cu doi ani, un gardian din Kgalagadi Transfrontier Park, o rezervatie de la granita cu Botswana, abia a supravietuit unui atac, dupa ce un leu si-a infipt coltii in piciorul lui si l-a tras din masina de teren decapotabila in care se afla. Este genul de pericol pe care Mosa Masupe il infrunta in fiecare zi. Masupe este gardian la Mashatu Game Reserve, casa catorva familii de lei. El a urmarit cariera lui Kevin inca de la prima lui aparitie in mass media in anul 2000, cand a fost supranumit „Imblanzitorul de lei”. Ca multi alti gardieni care aud despre aventurile lui Richardson, Masupe crede ca un accident macabru este inevitabil. „Leii aceia il vor omori”, spune el.

In 2001, un leu numit Tsavo i-a tras o laba peste fata lui Kevin si i-a spart nasul. Bratele si picioarele ii sunt pline de cicatrici. Chiar si o muscatura dragastoasa i-ar putea strapunge jugulara, lasandu-l sa sangereze de moarte in savana, de unul singur.

- Nu sunt cu adevarat ingrijorata, pentru ca asa e de cand il stiu, spune sotia lui Kevin, Mandy, care este alaturi de el de 13 ani si se ocupa de cresterea celor doi copii ai lor. Asta face de cand ne-am cunoscut. Este atat pasionat de munca lui incat a devenit contagios.”

Atat de contagios incat Mandy a fost, ani de zile, aparatoarea imaginii lui Kevin si responsabilul cu relatiile publice, ajutand la construirea reputatiei lui de rebel artagos.

- Nu am niciun motiv sa-i lovesc sau sa-i supun, spune Kevin. Sunt niste feline adorabile si sociabile, omule.

Asa o fi. Dar poate un cuvant precum „adorabile” sa descrie niste creaturi salbatice ale caror ganduri nu le putem deslusi?

Sau este una dintre acele situatii in care, cum s-a exprimat odata scriitorul sud-african J.M. Coetzee, „putem patrunde oricat de mult cu gandurile noastre sufletul unei altei fiinte”? Cu siguranta, Richardson crede ca o astfel de empatie, cel putin in ceea ce-i priveste pe lei, nu cunoaste limite.

Richardson s-a descris ca fiind un zoolog autodidact, dar este ceva mai mult decat atat ‒ e un mediu care face legatura intre lumea pradatorilor salbatici si cei care reprezinta o amenintare fatala pentru supravietuirea acestora. In salbaticie, leii sunt amenintati din trei directii: extinderea neobosita a terenurilor agricole, fenomen care a condus la convertirea a 75% din habitatul natural al animalelor in pasuni pentru bovine; conflicte salbatice, fermierii omorand sute de lei anual ca represalii pentru atacurile leilor asupra animalelor domestice; braconajul endemic practicat de localnici, care pot castiga echivalentul venitului lor anual - aproximativ 6.000 de dolari - impuscand un singur leu si vanzand carnea si oasele pe piata neagra. (Oasele de leu sunt considerate in Asia un substitut acceptabil pentru vinul de oase de tigru, despre care se spune ca sporeste virilitatea. Este un simbol al statutului social pentru clasa mijlocie care cunoaste in prezent o dezvoltare vertiginoasa in China, o sticluta cu o astfel de potiune putand ajunge sa se vanda chiar si cu 25.000 de dolari la licitatie.)

Rezultatul este ca populatia de lei a fost decimata. In 1950, peste 200.000 cutreierau vastele savane ale Africii. Conform celor mai recente estimari, numarul lor actual ar fi de aproximativ 35.000. Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii clasifica in prezent specia ca fiind „vulnerabila”. Stuart Pimm, biolog specialist in conservarea speciilor la Duke University din statul american Carolina de Nord, care si-a dedicat cariera studierii speciilor aflate pe cale de disparitie sau disparute in zilele noastre, spune ca este vorba despre „o criza in toata regula”. In plus fata de costurile ecologice care ar decurge din eliminarea unui pradator important, Primm descrie extinctia leilor ca fiind o infrangere etica a omenirii. „Este o dovada a faptului ca nu am fost niste buni administratori. Ce fel de planeta vrem sa lasam mostenire nepotilor nostri?”

Dar oricat de rea ar fi situatia in care se afla leii salbatici, spune Kevin Richardson, viata este la fel de cruda si pentru cei peste 5.000 de lei aflati in captivitate in Africa de Sud, crescuti pentru a fi macelariti precum puii de gaina. (Numarul leilor care traiesc in salbaticie in tara fiind in medie 3.000, inseamna ca majoritatea leilor din Africa de Sud traiesc inchisi.) Cei mai multi lei captivi isi incep cariera ca pui in crescatoriile de lei, bucurandu-se de atentia a nenumarati vizitatori. Felinele vor continua sa genereze venituri pana cand implinesc sase luni, moment din care turistii platesc 800 de dolari pentru o aventura numita „la plimbare”, in decursul careia un insotitor si vizitatorul respectiv cutreiera o bucata de savana alaturi de un leu. Douasprezece luni mai tarziu, cand nu mai arata ca niste adorabile pisici ceva mai mari, leii ajung tinte pentru turisti, intr-o practica numita „vanatoarea in conserva” (n.r. - asemanatoare cu vanatoarea de mistreti de la Balc). Numai in 2007, 16.397 de vanatori straini au venit pentru a omori, conform estimarilor, 46.000 de animale, o industrie pe care guvernul o considera „o exploatare durabila a resurselor naturale”. Conform unui raport, 5.892 de lei morti au fost exportati de Africa de Sud intre 2001 si 2011, majoritatea acestora fiind macelariti in cadrul partidelor de vanatoare in conserva.

In filmele pe care le realizeaza, Richardson prezinta publicului din intreaga lume, intr-un mod agresiv, zgomotos, aceste „resurse naturale” ca fiind niste fiinte impetuoase, cu sange cald. Pe masura ce filmuletele postate de el pe YouTube inregistreaza un numar tot mai mare de vizualizari, sporeste si capacitatea lui de a aduce la cunostinta publicului situatia leilor captivi si, in sens mai larg, pericolele cu care se confrunta numarul tot mai scazut al animalelor care traiesc in libertate. Tranta cu leii este partea usoara a misiunii lui. Salvarea lor reprezinta adevarata provocare.

In timp ce robustetea lui Kevin sugereaza ca el s-ar fi nascut in salbaticie, clanul lui provine din clasa mijlocie din suburbia Orange Grove a Johannesburgului, unde livezile de citrice au facut loc, cu ani in urma, caselor cu peluze de marimea unui timbru postal.

Cand Kevin avea trei sau patru ani, tatal sau l-a ajutat sa ingrijeasca un pui de pasare care cazuse din cuib. Marcat de intamplarea respectiva, Kevin a inceput sa ingrijeasca si alte pasari, pana cand, la sapte ani, a primit prima porecla: „Baiatul cu Pasarile din Orange Grove”. Cintezoi africani, porumbei, gugustiuci - zeci de pasari ranite erau aduse de vecini acasa la familia Richardson, iar Kevin le adauga tot mai numeroasei sale crescatorii de pasari.

Tatal lui Kevin a murit cand acesta se afla in primii ani ai adolescentei. Baiatul a reactionat violent, a inceput sa bea din greu, sa fure masini, ba a avut chiar si un accident, rasturnandu-se cu masina surorii lui. Daca visa candva sa se faca medic veterinar, a fost norocos sa fie admis la o facultate si inca si mai norocos sa scape cu doi ani de zoologie si o diploma in psihologie si anatomie. Experienta de fizioterapeut i-a adus in cele din urma o slujba la un centru din Johannesburg, numit Lion Park (Parcul Leilor). Dar Kevin era prea putin interesat de indatoririle lui. Ii cazusera cu tronc doi pui de lei, Tau si Napoleon.

Nu intelegea prea bine de ce, la prima lui vizita, a intrat in tarcul puilor. Kevin pilotase motociclete rapide, pilotase avioane, deci se prea poate ca machismul lui tineresc sa fi contribuit la asta. Inca indurerat dupa moartea tatalui, Kevin banuieste ca a fost manat de nevoia de a-si stapani propria frica de moarte. „La sase luni, un pui de leu e mare”, explica el. „Uite-te la ghearele, la coltii lui - chestia aia te poate face bucatele.”

Niciun ingrijitor intreg la minte n-ar sta neinarmat intr-un tarc, cu un leu mai mare de doua luni, si cu siguranta cu unul mai mare de patru. Kevin Richardson a ignorat politica respectiva si a petrecut cat mai mult timp posibil cu puii, atasandu-se unii de alti cand leii s-au transformat in adolescenti agresivi si apoi s-au maturizat, devenind niste masculi puternici. El a descoperit - asa cum au facut-o curand si toti ceilalti angajati ai parcului - ca avea un al saselea simt cand era vorba despre feline. Putea sa le ceara sa se ghemuiasca langa el, sa se rostogoleasca pe spate pentru a-i mangaia pe burta. Nu folosea nicio metoda coercitiva - nici batul, nici spray-ul iritant. Leii, si-a dat el seama, sunt extrem de sociali, iar odata primit in gasca lor, nu era doar in siguranta, ci chiar indragit.

Si asa s-a nascut un brand. La 22 de ani, Kevin Richardson a devenit un ingrijitor-vedeta la Lion Park ‒ o faimoasa gradina zoologica unde stramosii lui uimeau vizitatorii dornici sa simta fiorul salbaticiei intr-un cadru controlat. Dar Kevin si-a dat seama ca, subliniind dragalasenia lui Tau si Napoleon, contribuia unei tendinte care insemna ca tot mai multi pui de lei erau folositi pentru a distra turistii in gradinile zoologice concurente, iar din acest motiv multi lei dispareau cand cresteau prea mari pentru a mai putea fi stapaniti. „Ai putea considera ca eu reprezentam o parte a problemei”, spune Richardson.

Daca voia sa faca ceea ce trebuie pentru animalele pe care le iubea, trebuia ca in acelasi timp sa-si sporeasca faima si sa elimine necesitatea de a fi celebru. Richardson a inceput sa se gandeasca sa plece de la Lion Park si sa cumpere o proprietate suficient de mare pentru a le putea permite leilor lui tinuti in captivitate sa cutreiere liberi pentru tot restul vietii lor.

Richardson conduce o masina de teren pe drumurile prafuite din Welgedacht Game Reserve, la 50 de kilometri sud de capitala Africii de Sud, Pretoria. Acum un an, cu ajutorul unor sponsori,  Kevin Richardson Wildlife Sanctuary (Sanctuarul pentru Animale Salbatice Kevin Richardson) a fost inaugurat aici, pe o proprietate privata constand in 1.200 de hectare de pajiste. Sanctuarul, care mai gazduieste hiene si leoparzi negri, este prima ocazie a lui Richardson de a conduce o rezervatie asa cum crede el de cuviinta. Treisprezece tarcuri electrificate, fiecare de aproximativ un hectar, adaposteste cei 26 de lei de diferite varste pe care ii are Kevin, multi dintre acestia traind in prealabil la Lion Park.

Richardson isi parcheaza masina de teren si intra intr-unul dintre tarcuri. Doua leoaice, Meg si Amy, se reped spre el, iar el este la pamant in cateva secunde. Kevin le cunoaste pe cele doua surori de 11 ani, dar, dupa ce a plecat de la Lion Park, ele au fost vandute unui crescator de lei si s-au alaturat unui clan prea numeros. Temandu-se ca vor fi vandute pentru a fi vanate, Richardson a rascumparat animalele.

Faptul ca le-a regasit pe Meg si Amy l-a facut sa constientizeze importanta de a controla propria rezervatie. In afara sanctuarului, cele doua leoaice ar fi fost niste pioni intr-o industrie profitabila, in care vanatorii platesc pana la 58.000 de dolari pentru a impusca un leu adult si pana la 10.000 de dolari pentru o femela. Experienta l-a determinat, de asemenea, si sa-si dubleze eforturile pentru a limita vanatoarea in conserva, devenind membru al unor organizatii pentru prezervarea naturii si facand lobby in guvernul sud-african, aducand problema in atentia publicului prin campanii media si strangeri de fonduri, tinand seminarii in tara si in strainatate despre aspectele respingatoare ale uciderii animalelor, lucrand alaturi de ONG-uri care militeaza pentru protejarea naturii, in special Protecting African Wildlife Conservation Trust (Fondul pentru Protejarea Animalelor Salbatice Africane), care desfasoara programe de sensibilizare a proprietarilor de terenuri.

Exista teama ca industria aceasta este pur si simplu prea profitabila pentru a putea fi stopata pe plan local. Sperantele lui Richardson - ca si ale ecologistilor din intreaga lume - se bazeaza pe decizia recenta a Departamentului pentru Peste si Animale Salbatice al SUA de a lua in considerare posibilitatea ca leul african trebuie protejat in conformitate cu Legea privind speciile pe cale de disparitie, ce ar impiedica vanatorii fara un permis special sa aduca trofee de lei in Statele Unite. Evaluarea clasificarii, care dureaza un an de zile, ar influenta probabil si decizia Conventiei privind Comertul international cu specii ale faunei si florei salbatice pe cale de disparitie (CITES), care ar putea incadra leii africani in categoria CITES1, posibilitate care se afla de asemenea in curs de evaluare.

„Leii sunt incadrati in prezent in categoria CITES2”, explica Richardson, „ceea ce inseamna ca este perfect legal sa fie vanati si sa fie exportate trofeele.” In cazul animalelor incadrate in categoria CITES1, este interzis exportul de capete, piei, carne si oase in Statele Unite si in alte 178 de tari care implementeaza politica CITES. Avand in vedere faptul ca SUA reprezinta de departe cea mai mare baza de clienti pentru vanatoarea in conserva, „ar pune stop instantaneu acestei industrii”, spune Richardson.

Ultimul lucru pe care si-l doreste, insa, Richardson este sa se trezeasca cu si mai multi lei in sanctuarul lui. Din acest motiv, femelelor li se administreaza contraceptive. Scopul sau este reducerea populatiei de lei crescuti in captivitate, iar aceasta inseamna adoptarea unui moratoriu la nivel national cu privire la cresterea leilor, idee sustinuta de multe organizatii ecologiste, inclusiv de Four Paws (Patru Labe), organizatie internationala care militeaza pentru un mai bun tratament aplicat animalelor si care detine un sanctuar in Africa de Sud.

Richardson se sprijina inapoi pe Meg, acum culcata pe spate, smotocindu-i urechile. „Macar daca turistii ar face niste calcule si s-ar intreba: «Hei, ce se intampla cu toti acesti pui de lei»?” spune el. „Ai veni sa mangai un pui stiind ca, odata ajuns adult, urmeaza sa fie macelarit? Te-ar face fericit?”

Cu aproximativ o saptamana inainte de Craciun, in 2013, in timpul unei furtuni violente care prefateaza sosirea sezonului ploios in Africa de Sud, un leu pe nume Thor a fost lovit de trasnet. Thor era un leu alb din sanctuarul lui Richardson, numit dupa zeul norvegian al razboiului si al tunetului. Leul a fost vedeta multor filme documentare, cel mai cunoscut fiind epicul White Lion (Leul alb), care l-a transformat intr-un idol de matineu. Circumstantele mortii sale au parut un rasunator omagiu venit din ceruri.

Relatia lui Kevin cu Thor nu a fost lipsita de necazuri. Pe platourile de filmare, cu cinci ani in urma, simtind presiunea banilor care se scurgeau prin aparatul de filmat, Kevin i-a solicitat lui Thor o data in plus sa atace un leu robotizat. Cu o viteza ametitoare, animalul de 300 de kilograme s-a repezit si i-a prins antebratul lui Kevin intre falcile sale, strangand doar atat cat sa-si faca intentiile clare.

In singurul mod in care putea, Thor i-a amintit lui Richardson ca leii nu sunt artisti de circ si ca granita dintre prietenie si exploatare fusese incalcata. Richardson s-a rusinat. A fost nevoie de trei ani pentru ca Thor sa-l ierte si sa-l invite cu un mormait gutural pe Imblanzitorul de Lei inapoi in cercul lui social,.

„Cand a murit, cred ca am plans mai mult ca niciodata”, spune Richardson. Aspectele esentiale ale personalitatii lu Thor - solitudinea lui, dar si independenta si mandria - sunt motivele pentru care misiunea lui Kevin Richardson este aceea de a transforma Welgedacht intr-un parc tematic fara o populatie captiva de lei dupa ce animalele lui vor muri de moarte buna. „Nu vreau sa existe lei inchisi in tarcuri”, spune el. „Daca se va intampla asta, atunci voi sti ca am facut o treaba buna.”

Vote it up
226
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza