Iertarea este un medicament miraculos

Cercetări recente au demonstrat că ne vindecă emoțional, dar și fizic.
 

De săptămâni întregi, danezul Karsten Mathiasen era măcinat de o furie oarbă. Nevasta îl pă­răsise pentru altul. Copleşit de ură, bărbatul de 40 de ani rămânea treaz noapte de noapte, cu privirea în tavan, pierdut într-un vârtej de gânduri pline de venin. Ca să poată adormi, a început să bea. Până la urmă, grija pentru soarta copiilor săi l-a determinat să-l întâlneas­că pe bărbatul faţă de care nutrea atâta furie.

 

Când s-au văzut, la o cafenea din Copenhaga, Karsten a înţeles imediat că avea să-l ierte pe noul partener al soţiei sale. În loc de o ceaşcă de cafea, au băut mai multe. Au discutat ore în şir. În drum spre casă, Karsten şi-a dat seama uimit că mânia şi amă­răciunea lui se topiseră. Mai mult, se simţea bine şi din punct de vedere fizic. În noaptea aceea a dormit ca un bebeluş şi s-a trezit vioi.

„Iertarea s-a dovedit a fi un dar extraordinar, pe care mi l-am făcut mie însumi“, conchide el acum.

 

De obicei ne gândim la iertare ca la un gest pe care îl facem de dragul alt­cuiva. Însă cercetările recente de­monstrează că principalul beneficiar suntem noi înşine.

„Când ne angrenăm în procesul ier­tării, în organism se produc mo­di­fi­cări de ordin fiziologic. Iertarea ne eliberează de aşa-numita «furie to­xică». Este furia care poate ucide un in­divid, la modul propriu,“ explică prof. dr. Robert Enright, fondator al Institutului Internaţional pentru Ier­ta­re şi autor al mai multor lucrări ce au ca temă clemenţa.

 

Într-un studiu din anul 2009, publicat în revista Psychology and Health, echipa profesorului Enright a cerce­tat efectele iertării asupra sănătăţii unor pa­cienţi cu afecţiuni cardiace. Cei dispuşi să ierte au înregistrat o îm­bunătăţire evidentă a circulaţiei sangvine la nivelul inimii, chiar şi la patru luni de la acordarea iertării.

Când furia şi dorinţa de răzbunare ne invadează creierul, sunt activate simultan ambele componente ale sistemului nervos vegetativ – sistemul nervos simpatic, care ne stimulează să acţionăm, şi cel parasimpatic, care ne calmează în situaţii tensionate. Să ne gândim la primul ca fiind pedala de acceleraţie a unui automobil, iar la cel de-al doilea ca la sistemul de frâ­na­re. Ce s-ar întâmpla dacă, în răs­timpuri, am apăsa pe frână în timpul accelerării? Am avea parte de un rulaj zbuciumat, de un parcurs brutal. Ase­mănător se desfăşoară lucrurile când mesaje contrare, generatoare de stres, sunt receptate de inimă şi de întregul organism. Asta se petrece atunci când suntem încăr­caţi de resentimente.

Însă nu doar inima poate fi vindecată. Un studiu american din anul 2011, prezentat Societăţii de Medicină Comportamentală din Milwaukee, a relevat că iertarea poate fi şi un remediu împotriva insomniei. O cercetare efectuată la Centrul Medical al Universităţii Duke, din Carolina de Nord, a demonstrat că iertarea poate fortifica sistemul imunitar al pacienţilor cu HIV. An de an apar noi dovezi, fundamentate ştiinţific, care dovedesc că iertarea poate contribui la vindecarea sau măcar ameliorarea oricărei afecţiuni.

Viața britanicei Rosalyn Boyce a fost bulversată dramatic când un bărbat i-a intrat în casă şi a violat-o, în timp ce fetiţa ei de doi ani dormea în camera alăturată. Se întâmpla în 1999, la Londra. Trei săptămâni mai târziu, făpta­şul, un violator în serie, a fost arestat.

Dar pentru Rosalyn coşmarul continua. Nu reuşea să alunge amintirea agresiunii nicio clipă. Pentru a scăpa de gândurile negre, s-a mutat în altă locuinţă. Degeaba. Medicii au diag­nos­ticat-o cu tulburare de stres post­trau­matic şi depresie reac­tivă. I-au prescris Prozac şi tranchilizante. Apoi, Rosalyn a început să bea câte o sticlă de vin în fiecare seară.

 

În ciuda tratamentului, sănătatea mintală şi fizică i se deteriorau. Prin terapie psihologică şi studiu individual, a descoperit că singura cale de salvare era să-şi ierte agresorul.

„Iertarea însemna să nu mai simt că am vreo legătură cu violatorul meu, să mă detaşez complet de agresiune“, explică Rosalyn. „Din momentul în care am privit iertarea din această perspectivă, m-am eliberat de o povară uriaşă.“

Într-un final, în iulie 2014, Rosalyn a fost în stare să se întâlnească faţă în faţă cu agresorul ei şi să-i acorde iertarea, în cadrul unui program de justiţie reparatorie (ce presupune o mediere între victimă şi delincvent).

„Imediat după aceea, am fost cuprinsă de euforie. Nu m-am mai gândit deloc la viol. A dispărut ca o dâră de fum!“, mărturiseşte ea.

 

 

Puțini oameni au o înţelegere mai aprofundată asupra a ceea ce înseamnă iertarea decât Marina Cantacuzino. Fostă jurnalistă, Marina locuieşte la Londra și este fondatoare şi directoare a Proiectului Iertării (The Forgiveness Project), un site de internet şi o serie de expoziţii itinerante, care înfăţişează experienţe personale dureroase, culese de pe tot mapamondul. Printre ele se află și povestea lui Rosalyn. Toate explorează limitele şi posibilităţile actului iertării.

Bunicul ei, pe care nu l-a cunoscut niciodată şi care a trăit în România în perioada comunistă, fiind deţinut politic timp de cinci ani, este şi el pomenit de jurnalistă în cadrul acestui proiect. Marina Cantacuzino a dat peste rândurile scrise de bunicul ei unui bun prieten, în care acesta, referindu-se la anii de detenţie, spune că tot ce mai are „e doar iertarea“.

„Iertarea nu înseamnă să treci cu vederea şi să scuzi“, este de părere Marina Cantacuzino. Astfel, ea spulberă mitul potrivit căruia a ierta înseamnă a considera acceptabil răul pe care l-ai îndurat.

Altă concepţie falsă, larg întâlnită, constă în ideea că iertarea implică împăcarea cu agresorul. Nu, nu este deloc aşa. Poţi să ierţi o persoană, dar să decizi că nu trebuie să mai ai de-a face cu ea. De fapt, iertarea presupune o reevaluare a trecutului – să priveşti incidentul şi agresorul dintr-o perspectivă mai amplă şi cu înţelegere.

Totodată, Marina crede că a acorda iertare nu echivalează cu abandonarea dreptului la justiţie.

Tu poţi ierta pe cineva, dar asta nu înseamnă că acea persoană nu trebuie să ajungă la închisoare sau să plătească în alt mod pentru o nelegiuire comisă. Una dintre definiţiile ei prefe­rate aparţine, de fapt, chiar unui deţinut: „Iertarea înseamnă să renunţi la speranţa unui trecut mai bun.“

 

Când s-a mutat din Anglia în Liban, în 1966, Alexandra Asseily a fost martora sfâşierii ţării în 15 ani de război civil. A fost răvăşită când i s-a revelat potenţialul de violenţă al speciei umane, pe care, ca psihoterapeut, n-ar fi crezut-o posibilă.

Iertarea poate îmbrăca multe forme. Dar la temelia ei stă întotdeauna bunătatea faţă de cel care ţi-a făcut un rău.

„Simţeam nevoia să-i iert pe acei oameni care socotiseră Libanul un loc numai bun pentru a fi distrus“, se confesează ea. De aceea, a hotărât să petreacă un timp în preajma celor care, de-a lungul înfruntărilor, se dovediseră combatanţii cei mai brutali. „În momentul când am izbutit să văd fiinţele umane din ei, nu doar nişte monştri hidoşi, am înţeles că am depăşit cu bine testul pe care eu însămi mi-l impusesem.“

 

După revenirea în Anglia, în anul 1984, psihoterapeuta a pus umărul la înfiinţarea Centrului pentru Studii Libaneze, de pe lângă Universitatea Oxford, unde s-a străduit din răsputeri să promoveze iertarea ca pe un mijloc de a aduce pacea, de a tămădui trupurile şi sufletele. Alexandra relatează că, dată fiind profesia ei, a întâlnit adesea oameni bolnavi. Descrie, de pildă, cazul unei femei din Roma care nu şi-a părăsit soţul, deşi ştia că acesta o înşală de mulţi ani, şi care acum, bolnavă de cancer, era pe moarte.

„E foarte supărată, iar eu cred că durerea sufletească i-a devorat corpul“, spune Alexandra, deşi știe că, până acum, nu a fost demonstrată ştiinţific o corelaţie între amărăciune şi apariţia cancerului.

Dar poate că nu mai este mult până atunci. Împreună cu oncologul slovac Pavel Kotouček, dr. Robert Enright a iniţiat o cercetare, în cadrul căreia urmează să studieze dacă nu cumva iertarea poate ajuta şi în lupta împotriva cancerului. Potrivit spuselor lui Kotouček, atât în ţara sa natală, cât şi în Anglia a întâlnit numeroase cazuri de pacienţi al căror chin sufletesc pare să fi fost un factor supresor al sistemului imunitar. „Şi există dovezi certe că, dacă poţi să ameliorezi profilul imunitar al unui suferind de cancer, poţi să menţii și boala sub control.“

 

Specialiștii sunt de părere că nu există o singură cale ce duce la iertare.

„Se petrece în moduri diferite de la o persoană la alta“, explică Marina Cantacuzino. După ani lungi în care au fost sfâşiaţi de ură şi teamă, unii oameni au puterea de a lua, conştient, hotărârea de a face o schimbare. Dr. Robert Enright precizează că la temelia iertării stă întotdeauna bunătatea arătată aceluia care ţi-a făcut un rău.

„După caz, asta poate însemna să-l tratezi cu respect, să-i întorci un apel telefonic ori să spui câteva cuvinte amabile despre el unei terţe persoane“, precizează doctorul. „Paradoxul constă în faptul că, dacă manifeşti compasiune faţă de cineva căruia nu i-a fost milă de tine, tu eşti cel care are parte de tămăduire sufletească. Şi uneori, chiar trupească.“

 

Vote it up
290
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza