…și mai e o dată IRIS

Floarea de colț i-a ocrotit și sunt iar în formație completă. Anul acesta a fost un an al încercării, reflecției și renașterii pentru cea mai iubită trupă de rock din România
 

„Cântați, că asta e pentru soția mea Rodi. Cântați tare, da? Rodi, te iubesc!“Data:
8 octombrie 2009; Locație:
Sala Polivalentă, București; Autor:
Cristi Minculescu. Aceasta a fost declarația de dragoste strigată în fața miilor de fani în extaz de către Cristi, la cel mai mare concert susținut de Iris după revenirea lui pe scenă și... în viață. Revenire pe care, după cum o spune chiar el, le-o datorează „lui Dumnezeu și Rodicăi“, soția lui.

Moș Crăciun a venit în martie

În urmă cu opt luni. La o clinică din Regensburg, Germania, după zece ore petrecute pe masa de operație pentru un transplant de ficat și mai multe ore sub anestezie, solistul celei mai mari trupe de rock din România se trezește. Primul lui gând: Cum e Rodi?
Dar nu poate afla încă. Ea e într-o altă sală. Medicii au considerat că e mai bine așa. „Nu ne-au ținut împreună. Asta pentru cazul în care s-ar fi întâmplat ceva cu unul dintre noi“, povestește Cristi. Despărțirea nu a fost deloc ușoară pentru cei doi: „Eram așa, ca la o plecare, unde nu știam ce ne așteaptă. Erau trei variante: să scăpăm amândoi, să scape doar unul și cea mai rea… Doamne ferește!“, spune solistul. Din fericire, a fost prima variantă și milioane de iubitori ai muzicii Iris se pot bucura în continuare de prezența lui Cristi pe scenă și pot admira curajul și dragostea acestei femei care s-a sacrificat pentru omul iubit, Rodica. A fost alături de el tot timpul.

Cristi a moștenit de la tatăl său boala polichistică hepato-renală, iar în ultimii zece ani a trăit cu un ficat care mai era sănătos doar în proporție de 3%. Spre finele lui 2008, boala ajunsese să-i invadeze organele, iar acestea ar fi cedat unul după altul. Exista riscul să intre în insuficiență respiratorie, hepatică, renală, cardiacă. Așa că medicii au decis: era necesar de urgență un transplant de ficat. Rodica a aflat chiar mai multe de la specialiști, lucruri pe care i le-a spus lui abia după ce s-au văzut scăpați: chiar și cu un transplant, estimările erau destul de sumbre – nu se știa dacă el ar fi prins Crăciunul sau Anul Nou. Și mai era o mare problemă: chiar în cazul în care s-ar fi găsit un ficat de la un donator pentru Cristi, în trei ore trebuia să fie în Germania pentru transplant. „Puteam fi sunat la orice oră din zi și din noapte. Cum aș fi reușit să ajung din București în trei ore la clinica din Germania pentru a fi operat?“, se întreabă Cristi retoric.

Însoțindu-l tot timpul pe la doctori, Rodica și-a dat seama că mai exista o șansă. Era prea frumos să poată fi adevărat, dar trebuia încercat. A cerut să i se facă analizele. Cristi avea grupa de sânge AB4. Ea avea A2 cu RH negativ. Doctorii au spus că există șanse de compatibilitate. Erau necesare analize mai detaliate. Și, pe măsură ce numărul testelor creștea, creștea și speranța lor. „Am aflat că suntem compatibili. Și a fost o eliberare fantastică, mai ales că, în oricare dintre celelalte variante – listă de așteptare, ficat de la donator –, previziunile erau sumbre. Probabil că nu mai apucam Anul Nou“, spune Cristi. Au luat apoi drumul Germaniei pentru cea mai grea încercare. Au fost programați pentru transplant în 24 martie.

„Cu o zi înainte, m-am dus la mănăstire cu Geta, soția mea, la Cernica“, povestește Nelu Dumitrescu, bateristul trupei Iris. „Îmi amintesc că am aprins lumânări și l-am rugat pe un preot să ne citească și, cum face soția mea când am concerte, am aprins o candelă. Așa că, în acea zi când a fost operat Cristi, flacăra a ars tot timpul.“ Doru Bobeică (Boro), basistul trupei, a fost la Mănăstirea Cozia. Toți erau emoționați: și chitaristul Valter Popa, și Relu Marin, de la clape. Își dădeau toți patru telefoane între ei și abia făceau față apelurilor primite de la alții. „Eram disperați în zilele acelea. Ne chinuiam să învățăm și să înțelegem limbajul medicilor. Aveam și primeam o mulțime de întrebări: «Ce-i face? Ce-i pune în burtă? Cum a fost? Când a început? Cât durează?»“, mai povestește Nelu.

A durat mult: zece ore. Și după aceea a mai durat ceva până când medicii s-au convins că, din fericire, și Cristi, și Rodica sunt bine. „Imediat după ce m-au dus la ea, am văzut că-mi dispăruse «lubenița aia», că așa îi spuneam eu umflăturii din stomac. Și atunci mi-am adus aminte că mi-a adus Nelu un tricou de la Londra, de la Hard Rock Café, și mă gândeam că acum, în fine, o să-mi vină bine. Vorbeam singur în pat despre cum o să mă îmbrac eu cu tricoul de la Nelu“, își amintește Cristi. A avut 17 tuburi în el și, pe măsură ce dispăreau, își dădea seama că totul e bine. Rodica și-a revenit repede, fiind un om cu „un psihic și un moral-beton“, după cum o descrie Cristi, care e perfect de acord cu zicala: „În spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică“. „În ceea ce mă privește, se aplică perfect, că altfel n-am mai vorbi acum. Ați vorbi despre mine, nu cu mine“, spune cel care de abia așteaptă să ne încânte cu muzica Iris și acum, la sfârșit de an.

Ce își dorește Cristi de la Moș Crăciun? „Pentru mine și Rodica, a venit în martie, dacă pot spune așa. Mai mult decât atât ce ar putea să ne aducă?“, întreabă Cristi, știind că tot ce-și dorește pentru noul an e multă sănătate pentru cea care i-a salvat viața și pentru el. Și le mai dorește sănătate tutoror celor care-l iubesc și care l-au încurajat să treacă peste cel mai mare hop din viața lui. „Bună seara, prieteni!“

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza