Hrană pentru olimpici

Asigurarea alimentelor pentru toţi cei prezenţi la Jocurile Olimpice din Rio va fi o provocare culinară de dimensiuni epice.  
 

Napoleon afirma odinioară că armatele defilează pe baza a ceea ce au în stomac – şi exact acelaşi lucru e valabil şi în cazul sportivilor. Pentru milioane de oameni, Jocurile Olimpice, care se vor desfăşura în această vară la Rio de Janeiro între 5 şi 21 august, vor fi cel mai mare festival sportiv al planetei. Dar, după cum spune profesorul David Russell, a cărui companie a livrat hrana pentru Jocurile Olimpice din Londra, în 2012, este şi „cel mai amplu eveniment culinar din lume“.

La Rio se vor afla 10.500 de sportivi din peste 200 de ţări, circa 7.000 de manageri de echipe şi opt milioane de spectatori. Se anticipează că restaurantul din satul sportivilor va furniza în jur de 60.000 de porţii de mâncare pe zi, ceea ce înseamnă că va procesa un total zilnic de 250 de tone de alimente.

Cele opt principii care stau la baza operaţiunii de livrare a alimentelor şi băuturii în Rio încep cu un angajament asumat de protecţie a sănătăţii. Imensa echipă de catering, formată din 25.000 de persoane, va lucra 24 de ore pe zi să se asigure că tot ce se va consuma va fi sigur şi necontaminat de otrăvuri naturale alimentare sau de substanţe chimice ilegale.

„Puritatea mâncării e prioritatea numărul unu. Preocuparea faţă de starea de bine a sportivilor presupune nenumărate ore de efort“, explică profesorul Russell.

Următoarea provocare e dată de problema complexă a satisfacerii nevoilor nutriţionale ale diverselor tipologii de concurenţi, în funcţie de greutatea şi forma lor. „Fiecare îşi antrenează corpul să dea cel mai bun randament. Toţi au nevoi nutriţionale personalizate, iar dieta fiecărui om în parte e diferită în timpul concursului, înainte de acesta, şi după“, spune Russell.

Cu un spaţiu intern de 24.700 de metri pătraţi, restaurantul sportivilor din Rio va fi o afacere impresionantă, cu zece insule de servire împărţite în funcţie de teme. Exact cum s-a întâmplat şi la ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice, nutriţioniştii vor fi la îndemână să ofere sfaturi. „O mulţime de sportivi ştiu exact de ce hrană au nevoie. Dar alţii, care participă pentru prima oară la o competiţie de acest nivel, petrec mai multe ore discutând cu aceşti oameni“, spune Russell.

Diferenţa dintre obiceiurile alimentare ale concurenţilor a fost ilustrată perfect la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, unde superstarul la înot al Statelor Unite, Michael Phelps, al cărui corp nu părea să aibă nici măcar un gram de grăsime în exces, a declarat că el consuma între 8.000 şi 10.000 de calorii pe zi. El a povestit cum un mic dejun obişnuit consta din trei sandviciuri umplute cu ouă prăjite, brânză, ceapă prăjită, roşii şi salată verde, o farfurie de grits (terci îngroşat din porumb), trei felii de pâine prăjită în ou, presărate cu zahăr pudră, şi trei clătite cu ciocolată rasă.

La polul opus, gimnasta ruso-americană Nastia Liukin, cea care a obţinut medalia de aur la toate categoriile, avea un consum zilnic de doar 1.200 de calorii. Liukin, în vârstă de 18 ani, a mărturisit că uneori mânca ouă la micul dejun, alteori iaurt sau ovăz, dar, în mod evident, nu toate trei deodată. „La prânz mănânc o salată cu pui, peşte sau un alt tip de proteină, şi seara iau o cină uşoară, probabil doar o bucată de peşte cu legume.“

Deci, există un sportiv medaliat cu aur care mănâncă mult mai mult la micul dejun decât un altul pe durata întregii zile. Similar, un alergător la maraton de sex masculin, care vrea să combine rezistenţa maximă cu greutatea minimă, poate consuma în jur de 3.000–3.500 de calorii pe zi, în timp ce un triatlonist, care vrea forţă în partea superioară a corpului şi rezistenţă are nevoie în jur de 6.000. (Femeile se raportează la un procent de 75–80% din totalul caloriilor consumate de colegii lor bărbaţi).

Apoi, se iau în calcul diferitele tipuri de alimente consumate de concurenţii din, să zicem, Belgia, Brazilia, Jamaica sau Japonia. La asta se mai adaugă şi principiile personale, eventualele probleme medicale sau reguli de dietă ce ţin de religie.

Flavia Albuquerque e managerul pentru hrană şi băuturi la Rio 2016. E foarte conştientă de provo­cările pe care le are de înfruntat pentru a răspunde diverselor nevoi nutriţionale ale sportivilor. „Mâncarea va avea etichete care vor preciza numărul de calorii, cantitatea de proteine, carbohidraţi, grăsimi şi sare a fiecărui produs“, spune ea. Prezenţa glutenului şi a lactozei vor fi semnalate în mod similar, existând şi alimente fără aceste elemente pentru cei care au intoleranţe.

Deşi Albuquerque a precizat că „nu se va pune ardei iute în mâncăruri, îl vom oferi separat“, un eveniment de acest gen e o şansă pentru naţiunea gazdă să pună accentul pe propria bucătărie fascinantă. „Vom oferi o varietate amplă a celor mai plăcute arome ale Braziliei. Sper că sportivii străini le vor încerca şi se vor bucura de ele“, spune ea.

Pe lângă opţiuni cum ar fi bucătăria italiană, asiatică, halal şi kosher, va exista şi un churrasco (grătar) tradiţional brazilian. Sportivii vor avea ocazia să experimenteze mâncăruri cum ar fi pão de queijo (biluţe de pâine prăjită umplute cu brânză), brigadeiro (un desert brazilian clasic) şi o opţiune mai sănătoasă, açaí, fructul amazonian popular în rândurile atleţilor pentru valoarea sa energetică ridicată.

Oricare vor fi felurile de mâncare specifice, nu vor fi alese la întâmplare. Organizatorii fiecărei ediţii a Olimpiadelor discută cu federaţiile care conduc diversele sporturi, să afle nevoile lor specifice. Concurenţii au garanţia faptului că, dacă quinoa sau brânza feta sunt foarte importante pentru ei, acestea vor fi în meniu.

Mike Naylor, un nutriţionist de elită care consiliază echipa olimpică a Marii Britanii, numeşte acest lucru „alimentaţie concentrată pe randament“. El explică: „Fiecare masă şi fiecare porţie dintr-un aliment au un scop, fie că este vorba de stimularea recuperării fizice, pregătirea sportivului pentru următorul antrenament sau, pur şi simplu, menţinerea stării generale de sănătate şi diminuarea numărului de antrenamente ratate“.

Mulţi concurenţi mănâncă mai mult în zilele de antrenament decât în acelea de concurs. „Îţi iei cea mai mare parte din combustibil în zilele de dinainte de eveniment, atunci când încerci să aduci la nivel maxim rezervele de glicogen ale musculaturii (un tip de glucoză care acţionează ca o rezervă de energie a corpului). În ziua concursului, mănânci cât să nu-ţi fie nici prea foame, nici să nu te simţi prea sătul“, spune Naylor.

Chiar şi aşa, adaugă el, „mâncarea poate avea un impact direct asupra randamentului, în ziua unui concurs“. De exemplu, alergătorii de maraton nu pot depozita carbohidraţi în musculatură decât în măsura în care au nevoie de un plus de energie în timpul cursei“.

Din punctul de vedere al nutriţioniştilor, adevărata muncă e depusă înainte ca participanţii să apuce să păşească în sala de mese a Satului Olimpic. Echipa olimpică britanică va beneficia de o tabără de cantonament în Belo Horizonte, situat la 350 de kilometri de Rio.

Concurenţii vor ajunge acolo pe la jumătatea lunii iulie şi nu vor fi trimişi cu avionul la Rio decât cu trei sau patru zile înainte de concursul la care vor participa. Astfel, climatul, antrenamentele şi dietele lor pot fi controlate cu maximă precizie.

Naylor recunoaşte: „Există moduri subtile să le dăm un imbold sportivilor şi să îi încurajăm să mănânce alimentele de care au nevoie. Dacă vrei ca o persoană să îşi mărească porţia de legume şi să reducă din carbohidraţi, pui legumele înainte de carbohidraţi şi de carne pe linia de servire, astfel încât să fie mai puţin loc pe farfurie pentru alimentele cu aport caloric ridicat“.

Megan Pugh, care a lucrat ca îngrijitoare de cai în cadrul echipei de sărituri cu obstacole a Germaniei, medaliată cu aur la Sydney 2000, avea o abordare foarte asemănătoare cu caii pe care îi îngrijea.

„Sunt atâtea trucuri pe care le poţi aplica asupra lor, exact ca în cazul oamenilor. De exemplu, e foarte important pentru cai să bea suficientă apă încât să fie hidrataţi adecvat în timpul concursului, întocmai ca oamenii. Îndes Dumnezeu ştie câţi morcovi într-o găleată cu apă. Ştiu că e îndeajuns de lacom, încât să nu-şi mai scoată gura din găleată. Va bea apă, pur şi simplu, în timp ce va vâna morcovii“, spune ea.

„În cursele de sărituri cu obstacole, ai un sportiv de top şi unul de rezervă“, adaugă Pugh. „Un cal de elită e un animal foarte pretenţios cu o personalitate proprie, exact ca un călăreţ. De aceea, hrana e individualizată pentru fiecare animal.“

Precum călăreţul său, calul vrea să consume mâncarea cu care e obişnuit, în modul în care e obişnuit. De aceea, echipele îşi trimit cu avionul propriile provizii, sub supravegherea strictă a Comitetului Olimpic Internaţional, care se asigură astfel că nu conţine substanţe interzise.

Echipele europene de elită, ca Germania, Ţările de Jos şi Franţa, folosesc „haylage“, un nutrient pe bază de iarbă care e hrănitor şi curăţat de praf. Praful poate afecta sistemul respirator al cailor.

O zi obişnuită a unui cal săritor peste obstacole, spune Pugh, include între 30 şi 40 de minute de antrenament şi un aport alimentar de circa 15.000 de calorii. Acesta urcă la 16.000–19.000 de calorii în timpul concursurilor, când stresul îi poate face pe cai să piardă din forţă şi greutate, dacă nu li se oferă porţii de „haylage“, ca supliment energetic.

În pofida asemănărilor dintre olimpicii bipezi şi cei patrupezi, există o diferenţă majoră: caii nu consideră că mâncatul ar fi o activitate socială. Dar, pentru sportivii de la Rio, sălile de mese vor fi locuri în care se vor întâlni cu alţi oameni din toate colţurile lumii.

„E un climat unic“, spune hocheista britanică Anne Panter. „Nu contează dacă eşti vedetă. Eşti ca orice alt sportiv care se pregăteşte pentru un concurs.“

Desigur, există şi câteva vedete care îi vor eclipsa mereu pe cei din jur. Cu siguranţă, Usain Bolt va stârni aceeaşi agitaţie la Rio cum a făcut şi la ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice. Cu patru ani în urmă, prima apariţie a lui Bolt în sala de mese, flancat de un aruncător de greutate şi de un discobol, ambii din Jamaica, pe post de gărzi de corp, a făcut sala să amuţească în timp ce defila spre raionul de rotiserie.

Un entuziasm asemănător a izbucnit la restaurantul McDonald’s, la Olimpiada din Beijing, când Michael Phelps a intrat să ia o gustare. McDonald’s, unul dintre marii sponsori ai Jocurilor Olimpice, va furniza între 8 şi 10% din mâncarea pe care o vor consuma sportivii.

Cea mai pregnantă amintire a profesorului David Russell de la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice e modul în care se schimba starea de spirit în sala de mese de-a lungul unei zile. „Poţi percepe nivelul tensiunii, dinaintea concursurilor foarte importante. Când intri în sala de mese, la micul dejun, încăperea e adâncită în linişte. Oamenii mănâncă izolaţi, îndepărtaţi, prinşi în propriul lor spaţiu. Îşi dau timp să se gândească şi să se pregătească. Dar la orele târzii ale după-amiezei, locul se umple de vocile oamenilor“, spune el.

„Atunci îşi fac apariţia mese mari, de douăzeci de oameni, grupuri multiculturale autentice, şi în cadrul acestora, toţi sportivii care au concurat unii cu alţii îşi vor relata poveştile acelei zile, vor posta pe Twitter şi se vor fotografia. Poţi vedea cum se nasc prietenii de-o viaţă. Mi-am spus: Locul ăsta e ca o biserică dimineaţa şi ca o petrecere după-amiaza.“

Iar această atmosferă de distracţie şi sărbătoare e exact previziunea lui pentru Rio. De exemplu, competiţia de volei pe plajă se va ţine pe Plaja Copacabana, unde água de coco (apa de cocos) va fi servită în nuci de cocos proaspete.

„Noi am plănuit ediţia londoneză ca pe o operaţiune militară. Am încercat să atingem perfecţiunea“, spune Russell. „La Rio, oamenii vor crea ceva foarte diferit. Va fi o atmosferă relaxată, asemănătoare cu o petrecere de proporţii. Iar dacă există un lucru la care cei din Rio se pricep, acela e organizarea unor petreceri de vis.“
 

Vote it up
181
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza