Gradina Edenului

Oamenii au crezut in existenta unui paradis pe Pamant, unde totul este perfect din cele mai vechi timpuri
 
<p>
Relatarea din cartea Facerii despre crearea lui Adam si a Evei, despre caderea lor in dizgratie si alungarea lor din rai pe Pamantul creat de Dumnezeu pentru ei, se afla in miezul traditiilor evreiesti si crestine. Ideea unei Gradini a Raiului a aprins imaginatia creatoare a multor generatii de artisti si scriitori de-a lungul secolelor.

Cea mai celebra gradina din lume este idilica, bine udata si cu hrana din abundenta. Lui Adam si Evei le tineau companie „toate animalele campului si toate pasarile cerului“. Copacii le ofereau umbra; un parau stralucitor curgea prin gradina si dupa ce iesea din ea se impartea in patru rauri: Pishonul, Gihonul, Tigrul si Eufratul. Sunt singurele precizari. Forma, dimensiunile si locul `n care se afla erau lasate deschise pentru orice interpretari. Singurul copac a carui prezenta poate fi oarecum sigura este smochinul, desi traditia ulterioara a identificat curmalul cu copacul vietii si bananierul cu pomul cunoasterii binelui si raului.

Gradina era de obicei imaginata ca fiind ingradita, desi asta se datoreaza poate faptului ca paradeisos, traducerea in greaca a Gradinii Raiului, inseamna „o bucata de pamant ingradita“. Din aceste elemente disparate, poeti si pictori, comentatori si teologi au creat imagini ale raiului, inspirandu-se deseori din alte traditii despre paradisul pamantean, pentru a-si completa interpretarile.

Cea mai veche relatare despre un asemenea paradis dateaza probabil de la `nceputul mileniului III i..Cr. Dilmun-ul Sumerian, situat la soare-rasare, era lacasul zeilor, unde suferinta, boala si batranetea nu erau cunoscute si unde „nu se auzea croncanitul corbilor“. Exista o referire mai specifica la o gradina fermecata (desi seamana mai mult cu „gradina lui Dumnezeu“ din cartea lui Ezechiel decat cu raiul din Facerea) in epopeea sumeriana Ghilgames. Aici, eroul Ghilgames calatoreste spre o „gradina a zeilor“ din varf de munte, unde in tufe sclipeau pietre pretioase: fructe de carneol si frunze de lapislazuli.

Descrierile non-biblice ale paradisului care au influentat cel mai mult viziunile crestine ulterioare au fost cele ale poetilor clasici. In secolul VIII i.Cr., poetul epic Homer a relatat despre un loc numit Elysium, situat la capatul lumii. In Elysium nu exista zapada, nici vanturi puternice, doar o adiere blanda invioratoare. Contemporanul lui Homer, Hesiod, s-a concentrat, dimpotriva, pe existenta idilica si nu pe loc in sine, evocand o epoca de aur pierduta, in care oamenii traiau in pace. Ca si Adam si Eva inainte de Cadere, ei nu imbatraneau niciodata si traiau, fara sa munceasca, din abundenta de roade a pamantului.

Homer si Hesiod si, mai tarziu, poetii latini Vergiliu si Ovidiu au influentat viziunile asupra gradinii de la inceputul erei crestine pana la Renastere si dupa ea. De exemplu, in poemul sau epic Paradisul pierdut, poetul englez John Milton (1608-1674) descrie Gradina Raiului cu detalii concrete. Paradisul lui este un podis imprejmuit cu ziduri de pe un munte stancos si impadurit, la care se ajunge pe o carare abrupta. Plante aromatice precum mirtul si roinita parfumeaza vazduhul plin de pasari cantatoare; copacii ofera umbra, iar raurile si fantanile, apa din belsug.

Geniul lui Milton a constat in a-si lua materialul din surse biblice si nebiblice, impletindu-l intr-un intreg coerent. Primavara vesnica de care beneficiaza gradina si solul sau fertil avea radacini adanci in Elysium-ul clasic.

Gradina ca sarbatoare a simturilor este de asemenea prezenta in paradisul islamic, care, spre deosebire de Gradina Raiului, se afla mai degraba in cer decat pe Pamant. Conform Coranului, musulmanii credinciosi vor fi rasplatiti in cealalta viata cu gradini cu fantani si izvoare, cu copaci umbrosi (incluzand palmierul si rodiul) si paturi moi pe care sa se intinda. Imbracati in vesminte de matase verde, preafericitii, asistati de fecioare „frumoase ca rubinele si coralii“, vor fi serviti cu hrana pe talere de argint.

In timp ce eruditii islamici erau mai preocupati sa reconstituie paradisul pe Pamant construind gradini idilice, omologii lor crestini au fost obsedati pana in Evul Mediu de ideea de a gasi Gradina Raiului. Unii credeau ca a fost distrusa de potop; altii, ca gradina se afla pe un munte si a supravietuit. Conform unei credinte raspandite, ea era situata in Orient, pe o insula: locul preferat a devenit Sri Lanka. Cand Cristofor Columb a dedus ca Pamantul nu e plat, ci are forma unei pere, s-a ajuns la concluzia ca gradina era situata pe „codita“ sa.

Pe masura ce o parte tot mai mare a lumii a fost cartografiata fara vreo urma a gradinii, eruditii s-au intors la cartea Facerii in cautarea unor indicii despre locul unde se afla ea. Mesopotamia (care include Irakul de azi) parea un punct de pornire evident, de vreme ce Tigrul si Eufratul, mentionate in Biblie, curg prin aceasta zona.

Dar Mesopotamia este imensa si celelalte doua rauri, Pishonul si Gihonul n-au putut fi localizate si deci nu s-a putut gasi locul unde se afla gradina. Ierusalimul si Golgota, unde a fost rastignit Isus, au fost de asemenea asociate cu gradina. Intrucat Isus a fost deseori simbolul lui Adam, era plauzibil sa se asocieze locul mortii Lui cu locul alungarii lui Adam.
Se crede ca incapacitatea de a localiza Gradina Raiului i-a determinat pe crestini sa-i imite pe islamici incercand s-o reconstituie. Ei s-au inspirat insa mai mult din Biblie si din clasicism decat din Coran; cu toate acestea, in gradinile botanice din Padova, Paris, Oxford si din alte parti, realizate in secolele XVI si XVII, ei au reusit sa creeze paradisul pe Pamant.

</p>
Vote it up
517
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza