Ghidul apelor minerale

Specialistii in ape minerale din Romania au anuntat ca vor lansa, in perioada imediat urmatoare, un volum dedicat consumatorilor
 

<p>

Te-ai gandit vreodata ca, atunci cand deschizi o sticla de apa minerala naturala, asisti la un moment unic in istorie? In acel moment, respectiva apa reintalneste atmosfera dupa sute sau chiar mii de ani.

Nu este exagerare comerciala, ci o stare de fapt, care a fost explicata de dr. ing. Adrian Feru, hidrogeolog si director de cercetare-dezvoltare la Societatea Nationala Apele Romane (SNAM), autorul Ghidului apelor minerale naturale din Romania. Este o lucrare mult asteptata de specialistii si consumatorii romani deopotriva si publicata cu sprijinul Patronatului apelor minerale (APEMIN).

Apa minerala naturala este un aliment ecologic in stare pura si, in chiar gestul pe care il facem deschizand o sticla de apa minerala, creierul foloseste, pentru a comanda mana, un impuls nervos care e facilitat, chiar de ionii de calciu si magneziu pe care corpul si i-a luat dintr-o alta sticla de apa, pe care am baut-o in ziua anterioara.

In curand, Ghidul apelor minerale va fi disponibil si online.

La lansare au fost prezenti experti in hidrogeologie, nutritie si balneologie: dr. ing. Adrian Feru, autorul ghidului, dr. ing. Florian Zamfirescu, seful catedrei de Geologie a Universitatii Bucurestene si Presedintele APEMIN, Mihail Ianas, hidrogeolog si director executiv la APEMIN, nutritionistul Lygia Alexandrescu, presedintele Societatii Romane de Educatie Nutritionala, dr. Lucian Mirescu, cercetator principal la Institutul National de Balnoologie si dr. Laviniu Munteanu, presedintele Organizatiei Mondiale de Balneologie.

Pledoarie pentru apele minerale curative

Dr. Lucian Mirescu, de la Institutul National de Balneologie, a lansat public cu aceasta ocazie si o propunere interesanta catre patronatul apelor minerale: aceea de a se relua imbutelierea apelor minerale curative, aratand ca inainte de 1989 existau circa 20 de astfel de marci pe piata. Acestea s-ar putea vinde in locatii speciale si ar veni in intampinarea nevoilor unei populatii afectate de criza si care nu-si poate permite sejururi prelungite in localitatile cu ape minerale. Profit ar exista, pentru ca practic nu exista concurenta in acest domeniu, a adaugat el.

Substraturile acvifere – o resursa uriasa

Specialistii APEMIN au mai tras un semnal de alarma cu privire la proasta protejare si valorificare a acestei resurse naturale in Romania:
• Oltenia a avut un sistem de straturi acvifere intercalate cu straturi de lignit, care au fost exploatate si distruse, afectand si apele;
• in ciuda legislatiei in vigoare, pe conul de dejectie al Muresului, in zona Aradului, exista cariere de exploatare a materialelor de constructii care pot afecta forajele de ape minerale din zona;
• Dobrogea sta pe mari resurse acvifere prinse in structuri de calcar, ce sunt primejduite de traficul turistic intens si de activitatile portuare din zona;
• in sudul Romaniei, intre Carpati si Balcani, se gaseste un substrat acvifer cu ape subterane la temperaturi cuprinse intre 40 si 70 de grade Celsius. Cand a fost infiintata, localitatea Otopeni trebuia incalzita din resursele geotermale ale zonei, care incepe la nord de Bucuresti, unde exista, in apropierea Palatului Presei (fosta Casa a Scanteii), un foraj de unde iese apa la 40 de grade. Iar temperatura creste spre Caldarusani, ajungand spre Carpati pana la 70 de grade Celsius. Aceasta este o zona cu un urias potential balneologic si turistic neexploatat.

Solutii locale in beneficiul comunitatii

Membrii patronatului au mai pledat pentru ca o parte din taxa perceputa de statul roman pe metrul cub de apa exploatata de catre societatile de imbuteliere (si care este destul de mare in comparatie cu alte tari) sa ajunga direct in bugetele autoritatilor locale, deoarece acestea sunt singurele in masura sa protejeze, impreuna cu imbuteliatorii, sursele de ape minerale, care reprezinta avutie nationala. Acestea trebuie protejate in sensul ca proprietatile private din apropierea punctelor de exploatare nu pot fi folosite in orice scop – de exemplu prin crearea de exploatari industriale care ar afectea panza freatica. Iar pentru a preveni aceste situatii este nevoie ca autoritatile locale sa aiba bani pe care sa-i investeasca in zona, creand o zona de protectie si stimuland localnici spre activitati sustenabile si prietenoase cu mediul pe termen lung. S-a demonstrat ca toate localitatile care dispun de astfel de resurse s-au dezvoltat frumos, in beneficiul intregii comunitati din zona, devenind centre turistice si oaze de odihna.

</p>

Vote it up
207
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza