Foc la bord!

Cei doi logodnici se îmbarcaseră pentru călătoria vieţii lor. Dormeau fără griji în cabină, când au simţit mirosul de fum. Atunci a început coșmarul...
 

ULTIMELE RAZE ALE SOARELUI SE sting. E prima duminică de după Crăciun, iar Regina Theofili ar fi trebuit să străbată tunelul Mont Blanc, alături de logodnicul ei. Abia porniseră în călătoria spre Barbados, pentru a lua parte la nunta unui prieten.

În schimb, Regina se agaţă cu ambele mâini de o frânghie groasă, într-o încercare disperată de a coborî la prora înnegrită de flăcările care cuprinseseră feribotul, ţinând inelul de logodnă între dinţi.

Logodnicul ei, jocheul de reputaţie internaţională Nick Channing-Williams, se află pe puntea inferioară şi ţine strâns capătul parâmei. Puţin mai înainte, îi strigase să-şi scoată inelul de pe deget. Se temuse ca nu cumva, dacă Regina ar fi început să alunece, acesta să se agaţe în fibrele frânghiei şi să-i reteze degetul.

„Nick îmi dădea tot felul de indicaţii, dar nu puteam să răspund. Aveam inelul din gură“, îşi aminteşte ea.

Regina, o tânără de 35 de ani, nu a mai mâncat şi nu a mai băut nimic din seara precedentă. Biciuită de ploaie, e udă până la piele, iar fumul o sufocă. Vântul îngheţat îi paralizează degetele. Sub ea ei se deschide un hău de vreo 20 de metri.

„Mi-am dat seama că, dacă frânghia îmi va tăia palmele până la sânge, îi voi da drumul instinctiv. Iar la prăbuşirea pe puntea de jos îmi voi fractura picioarele.“

În disperare de cauză, le face semne membrilor echipajului, aflaţi la capătul de sus al frânghiei, să o apuce de vesta de salvare şi să o tragă înapoi, pe puntea superioară. Acum, e în siguranţă. Dar a făcut ceea ce îşi jurase să nu facă niciodată. A îngăduit să fie despărţită de bărbatul pe care îl iubeşte. Şi nu are nicio bănuială că, în curând, urmează să fie pusă în faţa altei alegeri sfâşietoare, de care depinde propria-i supravieţuire.

 

NICK ŞI REGINA, CARE LOCUIESC în Grecia, unde conduc o şcoală pentru jochei profesionişti, nu ar fi trebuit să se afle la bordul acelui feribot blestemat, Norman Atlantic, lung de 186 de metri. Conform planului iniţial, urmau să traverseze marea, din portul grecesc Patras şi până la Ancona, în Italia, cu un alt vapor, dar rezervarea le fusese modificată chiar înainte de a se îmbarca, în seara anterioară.

Incendiul, care izbucnise pe puntea pentru vehicule, a scăpat de sub control Şi a început să se extindă.

La ora 5.15 dimineaţa, pe când se aflau în cabina lor, au fost treziţi de anunţul care răsuna din difuzoare. Foc la bord! Pasagerii erau somaţi să iasă imediat pe punte.

La început, Nick nu a luat în serios neobişnuitul avertisment. „Am început să ne îmbrăcăm, când, dintr-odată, am simţit miros de ars. Am deschis uşa. Coridorul era înecat în fum.“

Incendiul, care izbucnise pe puntea pentru vehicule, a scăpat de sub control şi, în scurt timp, a început să se extindă. Regina a înşfăcat la repezeală câteva dintre lucrurile lor de valoare, printre care ceasul lui Nick, şi cei doi au ieşit pe punte. În continuare li se părea că totul nu e decât o farsă. Ca dovadă, un selfie făcut atunci îi arată pe amândoi echipaţi cu vestele de salvare, dar cu zâmbetul pe buze.

Pe măsură ce minutele se scurgeau, situaţia devenea din ce în ce mai alarmantă. Feribotul Norman Atlantic, cu aproape 500 de pasageri la bord, inclusiv membrii echipajului, plutea în derivă, la 44 de mile marine nord-vest de Corfu, la intrarea în apele Mării Adriatice, între Albania şi Italia. Nimerise în mijlocul unei furtuni, biciuit de un vânt năprasnic şi valuri înalte de nouă metri.

Copiii mici, care erau luaţi pe sus de elicoptere, păreau niŞte Şerveţele de hârtie, din cauza curenţilor de aer.

„Vasul se zgâlţâia dintr-o parte în alta“, povesteşte Nick. Mai întâi ploaia, apoi grindina s-au năpustit fără milă asupra pasagerilor. Un bătrân în scaun cu rotile îşi părăsise cabina îmbrăcat numai în pijama. Nick şi Regina, împreună cu alţi tovarăşi de călătorie, au format un zid în jurul bietului om, pentru a-l proteja.

Printre urletele vântului şi bubuiturile valurilor, răzbăteau o serie de zgomote şi mai sinistre – la ultimul nivel, rezervoarele de combustibil începuseră să explodeze, iar cauciucurile automobilelor ardeau în flăcări.

„Încet, dar sigur, panica punea stăpânire pe oameni“, îşi aminteşte Nick. O încercare de a lansa la apă bărcile de salvare s-a transformat într-un adevărat haos. Doar o singură barcă a izbutit să plece cu un număr mai mare de pasageri la bord.

„Bărbaţii le îmbrânceau pe femei, pentru a-şi croi drum mai repede şi a părăsi nava“, adaugă el. Un cuplu a încercat să ajungă la o barcă de salvare printr-un tobogan, dar a ratat ţinta. Bărbatul a dispărut în valurile uriaşe pentru totdeauna.

Suprafaţa punţii inferioare, de unde erau lansate la apă bărcile de salvare, a început să se umfle şi să se încovoaie din pricina căldurii intense ce răzbătea de la nivelul cel mai de jos. Cumplita scenă i-a îngrozit pe toţi. Apoi luminile s-au stins şi întregul vas s-a cufundat în întuneric, până când, cu puţin înaintea orei 6.15, o vâlvătaie uriaŞă a izbucnit la tribordul navei, în partea opusă celei în care erau adunaţi pasagerii.

„Când şi ultima barcă de salvare s-a îndepărtat, am zis: «Până aici ne-a fost. Totul s-a terminat»“, povesteşte Nick.

Treptat, lucrurile au părut a se îmbunătăţi. După ce s-au ivit zorii, oamenii au constatat că rafalele de ploaie împiedicau răspândirea focului. Către prânz, unii dintre pasageri, inclusiv Nick şi Regina, s-au refugiat pe puntea superioară. Dar, cu toate că au spart geamurile, înăuntru era în continuare un fum gros, irespirabil.

 

CEI DINTÂI SALVATORI şi-au făcut apariţia la locul dezastrului: elicopterele Marinei şi ale Pazei de Coastă italiene, precum şi câteva remorchere albaneze. Numeroşi pasageri, printre care Nick şi Regina, care trăgeau nădejde să fie salvaţi pe calea aerului, s-au îndreptat către heliportul improvizat, aflat deasupra punţii superioare, în zona prorei.

Un bărbat a coborât înaintea mea pe scară, către barca de salvare. A călcat greŞit exact la ultimul pas Şi a dispărut în valuri.

„Când elicopterele au coborât, copiii mici, care erau luaţi pe sus, păreau nişte şerveţele de hârtie, din pricina curenţilor de aer. Părinţii s-au văzut nevoiţi să-i prindă din zbor“, povesteşte Regina.

Prioritate au avut femeile şi copiii. „Cum eu nu am acceptat să plec fără Nick, am hotărât să ne întoarcem amândoi pe punte“, spune Regina.

Operaţiunea de salvare se desfăşura exasperant de lent. Un fum gros venea dinspre puntea pentru vehicule, astfel că teama că feribotul se putea scufunda era din ce în ce mai mare. La început, nu au putut fi folosite decât elicoptere de dimensiuni mici. Soseau la intervale de o jumătate de oră şi preluau numai câte două persoane.

Regina şi Nick s-au întors la heliport abia la căderea serii, când vasul începuse să se încline. „Era înfricoşător“, recunoaşte Nick.

În realitate, vasul nu era pe cale să cedeze, dar centrul de greutate se schimbase, deoarece toate autovehiculele încărcate se deplasaseră într-o singură parte. Dar, neînţelegând ce se întâmplă, oamenii erau din ce în ce mai înspăimântaţi.

„Mulţi se aruncau în apă, în speranţa că vor fi salvaţi de remorchere. Unii au reuşit. Alţii nu“, spune Nick.

Un membru al echipajului s-a apropiat de cei doi, purtând în braţe o cutie cu rachete de semnalizare.

„Ne-a spus să luăm câte una şi să sărim în apă. Ne-a explicat: «Întindeţi braţul în care ţineţi racheta de semnalizare şi agitaţi-o în aer. Aşa, o să fiţi văzuţi şi salvaţi»“, îşi aminteşte Nick. Împreună cu Regina, a privit spre marea învolburată şi au decis că ar fi mai înţelept să rămână la bord.

Un grec, care făcuse armata la Marină, legase o frânghie de balustradă şi coborâse la proră. Datorită nenumăraţilor ani de călărie, Nick avea, la rându-i, braţe şi palme puternice. Astfel că a hotărât să coboare pe frânghie după grec, în speranţa că va găsi o cale de a părăsi vasul. Era convins că Regina vine în urma lui.

Dar ea nu a făcut-o. S-a întors, de teamă să nu cadă. Apoi, Nick şi-a dat seama că pornise pe un drum fără întoarcere. Rămăsese prizonier în acel loc, din cauza poziţiei balustradei şi a configuraţiei navei. „Pur şi simplu nu aveai cum să mai urci înapoi.“ Apoi avea să descopere că nici prora pârjolită a feribotului nu oferea vreo cale de salvare.

Totuşi, acolo era ceva de făcut. Comandantul unui remorcher sosit la faţa locului îşi propusese să tracteze marele Norman Atlantic, dar avea nevoie de ajutor. Cineva de pe feribot trebuia să arunce o funie în apă, pe care echipajul ambarcaţiunii de salvare să o poată ataşa la un cablu de remorcare. Persoanele de la prora feribotului urmau să tragă apoi cablul la bord şi să-l lege ferm de vas.

„Dacă reuşeam să ataşăm cablul de remorcher, puteam fi tractaţi şi duşi la loc sigur“, explică Nick.

 

LA PRIMELE ORE ALE DIMINEŢII, când Nick şi alţi câţiva bărbaţi făceau ce-şi propuseseră cu puţina energie pe care o mai aveau, şi-a făcut apariţia o mică barcă de salvare. Membrii echipajului aflaţi pe puntea superioară au desfăşurat o scară din frânghie peste marginea vasului şi au îndemnat-o pe Regina să coboare prima.

Precaută, ea le-a spus că ar vrea să i se arate cum se poate sări în barcă de pe ultima treaptă. „Aveai nevoie de mult antrenament pentru a te încumeta la aşa ceva.“ Era încă întuneric, iar mica ambarcaţiune se clătina lângă coca feribotului, ce se balansa, la rândul lui, pe marea agitată. Atunci s-au oferit doi membri din echipaj, care au coborât la iuţeală.

„Dacă te uitai la ei, părea floare la ureche“, spune Regina. Un singur salt ar fi fost de ajuns, însă ea şovăia, nesigură că şi-ar putea calcula cu precizie momentul săriturii. „Înainte de a veni rândul meu, un al treilea bărbat a coborât pe scară. A greşit exact la ultimul pas şi a dispărut în valuri. A fost tras în adâncuri de tangajul navei“, povesteşte ea. Şi această operaţiune de salvare a fost abandonată.

 

LA PRORĂ, NICK ŞI CEILALŢI bărbaţi ajunseseră aproape la capătul puterilor, după ore întregi în care încercaseră să aducă la bord cablul de tractare, fără niciun succes.

Între timp, Regina şi-a dat seama că Nick şi tovarăşii lui erau chiar mai izolaţi decât s-ar fi crezut. Un element din metal care cobora de deasupra punţii superioare până la proră făcea imposibilă scoaterea din acel loc şi preluarea lor cu un elicopter. Încă o dată, a refuzat să plece.

Unul dintre salvatori m-a întrebat dacă am nevoie de ceva. I-am răspuns: «Am nevoie de logodnicul meu».

„M-au asigurat că îl vor lua de acolo. Mi-au spus: «Dacă tu nu te urci în elicopter, nu putem să-i preluăm pe bărbaţi».“ Până la urmă, Regina a cedat. A fost îmbarcată într-un aparat Super Puma grecesc, ce se alăturase între timp operaţiunii de salvare.

„Un membru din echipajul elicopterului m-a întrebat dacă am nevoie de ceva. I-am răspuns: «Am nevoie de logodnicul meu. E captiv jos, la proră, împreună cu alţi oameni».“

Aparatul de zbor a aterizat în Italia, iar Regina a fost dusă de urgenţă la spital, în şoc hipotermic. La şase dimineaţa era deja internată şi i se pusese o perfuzie. Când s-a uitat pe telefon la mesajele primite, a descoperit unul care a înmărmurit-o.

Era de la Nick. Îşi lua rămas-bun de la femeia pe care o alinta „şoricel“: „Sper că ai reuşit. Eşti cea mai minunată persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Te rog, ai grijă de ceasul meu, căci îţi va aminti de mine. Spune-i mamei că îmi pare rău că nu am mai apucat s-o sun. Să ştii că am legat o funie de o margine a vasului, aşa că, dacă se răstoarnă, o să mă agăţ de ea şi poate voi scăpa cu viaţă. Scumpul meu şoricel, te iubesc“.

După ce i-a fost scoasă perfuzia, Regina a încercat în zadar să găsească pe cineva care să o ducă înapoi la baza elicopterelor. Spera să găsească o modalitate de a-l salva pe Nick.

„Apoi am început să mă rog. Mă plimbam pe culoar în sus şi-n jos, înfăşurată într-o pătură. Am izbucnit în plâns.“

 

LA BORDUL FERIBOTULUI, evenimentele luaseră o turnură dramatică. Nick şi cei aflaţi împreună cu el ajunseseră la concluzia că sunt singurii oameni rămaşi la bord. Feribotul a început să se încline ameninţător. I-a cuprins groaza.

„Alergam disperaţi de-a lungul punţii, în încercarea de a atrage atenţia altor vase, care ar fi putut să vină după noi.“ Dar nu au primit niciun semn. Chiar înainte de ivirea zorilor, Nick i-a trimis acel mesaj Reginei.

„Îmi pierdusem orice speranţă“, spune el.

Cele mai grele momente aveau să fie cele dinaintea răsăritului. Atunci, în mod incredibil, la rugăciunile Reginei au răspuns doi îngeri neobişnuiţi.

În timpul nopţii, doi bărbaţi rămaşi pe puntea superioară înfruntaseră primejdia şi, din motive necunoscute, se aventuraseră să coboare la proră. La primele raze de lumină, s-au căţărat înapoi pe funie şi au descoperit că, deşi puntea cu heliportul rămânea inaccesibilă în mod direct, puteau să-şi croiască drum către ea prin ferestrele înclinate ale restaurantului.

Cu ultimele puteri, Nick şi şoferul grec de camion s-au luat după ei. Au reuşit să se caţere pe funie şi să ajungă în restaurant. Ceilalţi doi oameni, alături de care munciseră în timpul nopţii, erau extenuaţi, astfel că a trebuit să fie ancoraţi şi traşi sus. Apoi, toţi patru au urmat traseul indicat de „îngeri“ până la heliport.

La baza elicopterelor de pe continent, Nick a făcut un duş. A refuzat îngrijirile medicale, deoarece se grăbea să ajungă la spital, pentru a-şi regăsi iubita.

„Am alergat unul către celălalt – şi amândoi am izbucnit în plâns.“ Ceva mai târziu, Crucea Roşie i-a dus la Bari, unde au prins ultimele două bilete la zborul către Londra.

Trei săptămâni mai târziu, cei doi s-au căsătorit.

Aproximativ 31 de persoane au murit sau sunt în continuare date dispărute în urma incendiului de la bordul vasului Norman Atlantic, dezlănţuit pe 28 decembrie 2014. Feribotul pentru vehicule rutiere şi pasageri, construit în 2009, a ars timp de două săptămâni. În prezent, epava lui înnegrită de flăcări e andocată în portul Bari. Investigaţiile oficiale continuă şi în ziua de azi.

 

Vote it up
66
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza