Fii bine cu tine la locul de muncă!

Hărțuirea psihologică de la job trece granița vieții personale. Și o subjugă.
 

Când tumultul de la serviciu ne invadeaza viața personală, când deadline-urile dau buzna peste timpul nostru liber, iar energia ia absență tocmai când e momentul să petrecem măcar o oră cu ai nostri, acasă, când, din pricina obosealii fizice și psihice de la job, până și o ieșire in oraș cu prietenii devine un efort, iar “n-am chef nici să mă dau jos din pat” capătă proporții de rutină, cum știm că ceea ce experimentăm mai e normalitate? Cum facem separarea dintre firesc și o posibilă hărțuire psihologică la serviciu?

Despre mobbing, cum i se mai spune acestui fenomen, puteți afla mai multe de la Conferința “Fii Bine cu Tine la Locul de Muncă!”, organizată în premieră pe această temă, de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT), în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Stiințele Educației din București. Duminică, 20 noiembrie, chiar la sediul facultății, între orele 9:00 și 14:00, trei psihologi de la ISTT vor aborda acest subiect sensibil, atât prin efectele pe care le are în viața personală, cât și prin capacitatea lui de a se ascunde sub masca bine realizată a normalizării și a generalizării. Sub pretexte menite să ne încurajeze, de tipul: „toată lumea trece prin asta”, „e firesc să nu mai am vlagă, doar muncesc mult” etc., e posibil să se fi instalat hărțuirea psihologică la locul de muncă. Cât de toxică poate fi aceasta, care sunt pericolele la care ne expune, cum o putem recunoaște si, mai ales, ce putem face pentru a ne proteja – sunt întrebări ale căror raspunsuri ne pot ajuta să ne îmbunătățim viața.

Comportamente precum atacarea sau stigmatizarea unui angajat de către colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare şi izolare, definesc hărţuirea psihologică la locul de muncă (sau mobbing-ul). Caracteristică mobbing-ului este şi agresivitatea în toate formele ei: scrisă, la nivelul exprimării şi comunicării, al relaţionării (de exemplu: trântitul uşilor sau umilirea în faţa colegilor). Toate aceste comportamente pot fi practicate de către colegii de serviciu sau de către angajator şi au ca scop compromiterea imaginii şi performanţei profesionale ale unui angajat, subminarea poziţiei şi izolarea lui în organizaţie, ajungând până la a-l detemina să demisioneze sau chiar să renunţe la a mai lucra în domeniul său de activitate.

Pentru ca anumite comportamente să fie încadrate în categoria mobbing-ului, ele trebuie să se repete cel puţin şase luni consecutiv.

În societatea românească, mobbing-ul este mai recent conştientizat şi este mai greu de surprins prin cercetari. Una dintre dificultăţi constă în faptul că este un fenomen pe care victima îl trăieşte individual şi produce dovezi de natură subiectivă care pot fi uşor interpretate şi contestate. O cercetare din 2011 arată că în România un procent de 8% dintre angajaţi s-au declarat victime ale mobbing-ului.

Există şi profesii care sunt predispuse mai mult la hărţuire psihologică. În ţara noastră o incidenţă crescută a mobbing-ului este întâlnită în domeniile militar, medical şi academic.

Ce impact are hărţuirea la locul de muncă asupra angajatului? O oboseală cronică şi inexplicabilă, lipsa de energie nejustificată, diminuarea capacităţii de concentrare, scăderea randamentului, dispariţia plăcerii de a mai merge la muncă, trăiri fizice de dezgust sau teamă la începutul săptămânii sau zilei de lucru - sunt câteva dintre simptomele hărţuirii.

Ce e de făcut? Cum putem recunoaște acest fenomen? Ce prevede legislaţia din ţara noastră? Cum ne putem proteja de mobbing, atât ca angajaţi, dar şi ca angajatori? Sunt doar câteva dintre întrebările la care vor răspunde specialiştii Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei în cadrul Conferinţei Fii Bine cu Tine la Locul de Muncă!

Psihologul Iulia Sîrbu pune în discuţie ce este mobbing-ul, cum poate fi recunoscut şi care sunt efectele lui în viaţa personală. Flori-Ana Buzilă (Andronache), psihoterapeut şi expert mobbing, prezintă reperele legale, psihologice şi profesionale care să ajute angajaţii şi angajatorii să identifice cazurile de mobbing şi să ia măsurile necesare pentru a pune capăt hărţuirii psihologice la locul de muncă. Conf. Univ. Dr. Diana Vasile, presedintele ISTT, provoacă participanţii la o explorare personală mai profundă atunci când întreabă: “Eu pentru cine muncesc?”.

Fii Bine cu Tine la Locul de Muncă! face parte din seria de conferinţe “Fii bine cu tine!” organizate periodic de ISTT şi se adresează în mod egal angajatorilor, angajaţilor, psihologilor şi specialiştilor din domeniul Resurselor Umane.

Evenimentul are loc la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti (şos. Panduri, nr. 90) duminică, 20 noiembrie 2016, începând cu ora 9.00. Mai multe detalii gasiti pe site-urile www.psihotrauma.ro sau www.fiibinecutine.ro.

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei este o asociatie profesională interdisciplinară, non-guvernamentală, care își propune să promoveze în rândul specialiștilor cunoștințe noi despre trauma psihică și despre intervențiile specializate în tratamentul acesteia și să ofere suport celor aflați în nevoie și care solicită asistență psihologică.
 

Vote it up
79
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza