Femei cu meserii de barbat

Arbitreaza meciuri de fotbal, piloteaza avioane supersonice, urca pe munte cu motocicleta, fac iluzionism: patru femei la putereFoto: Dan Pazmany/sarafotoblog.ro
 

<p>Arbitru la feminin

Un fluier prelung rasuna, dintr-odata, in campul golas. E urmat, apro­ape instantaneu, de racnete de incurajare. La 15 kilometri de Oradea, in comuna Biharia, echipa locala de fotbal, Cetatea Biharia, disputa un meci de campionat cu Victoria Avram Iancu, in Divizia D, cel de-al patrulea esalon al tarii. In peisajul fotbalistic destul de dezolant, o pre­zen­ta le starneste curiozitatea, dar si atentia spectatorilor prezenti in jurul terenului. La una din tusele gazonului, imbracata intr-un echipament de arbitru prea larg pentru conformatia ei plapanda, alearga Carmen Neagu. Da, o femeie-arbitru! La un meci de fotbal masculin. Adolescenta de numai 17 ani se afla la primul ei meci oficial ca arbitru si pare a nu se teme in niciun fel ca in fata ei alearga de rup terenul 22 de baieti ce obisnuiesc sa-si mai arunce si grele sudalme. In spatele frumosului ei chip, se ascund insa emotii cat carul. "Cand am auzit fluierul de inceput al jocului, nu mi-a venit sa cred ca sunt pe teren si ca, luand decizii, particip efectiv la acest joc!", isi aminteste acum Carmen, la opt ani de la primele ei momente ca arbitru. "Tin minte ca nici macar nu aveam echipament, mi l-a adus unul din profesorii mei de la cursuri, care a arbitrat cu mine. A fost un sentiment frumos, am avut emotii mari, dar m-am descurcat."

Tanara arbitra povesteste ca i-a placut inca de cand era copil sa se uite la meciurile de fotbal. Dar, inainte de a ajunge in fenomen, Carmen practica sahul de performanta. "In 2000, inainte de a pleca la un concurs de sah, am vazut la televizor pentru prima oara un meci de fotbal feminin, condus de o brigada de arbitri femei", poves­teste ea. "In momentul in care m-am intors de la concurs, am vazut in ziar un anunt si m-am dus sa ma inscriu la cursuri de arbitraj. Cand am intrat prima data in sala si am vazut ca sunt numai barbati, am iesit. Aveam doar 16 ani. Profesorii m-au incurajat insa sa merg mai departe." Intre timp, Carmen a urmat si medicina. Avea cursuri pana seara, dupa care, in timp ce colegii se retrageau la odihna, ea inhata geanta cu echipament si fugea la antrenamente. "Era greu, dar mi se parea o completare reciproca", spune Carmen, care sustine ca tot timpul a fost susti­nuta de tatal, mama si fratele ei. In 2005, dupa mai multe meciuri in Divizia C, ziarele sportive consemnau "delegarea arbitrului asistent oradean Carmen Neagu direct in lotul national, cu ocazia meciului de prima divizie dintre echipele Poli Iasi si FC Brasov". Din 2008, ea a primit si ecusonul Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), lucru pe care l-au mai reusit doar trei femei din Romania, primind astfel dreptul de a arbitra si meciuri in strainatate. "Unul dintre cele mai frumoase sentimente este acela cand, la sfarsitul meciului, spectatorii aduc aplauze ambelor echipe si niciun repros la adresa brigazii de arbitri", spune tanara, care isi doreste ca, atunci cand pune capul pe perna, seara, sa o faca linistit, cu gandul ca deciziile luate in timpul zilei, atat la fotbal, cat si ca medic, ii dau acest drept.

Femeia Supersonica

Un zgomot infernal insoteste decolarea supersonicului militar MIG 21 Lancer de pe aerodromul Bazei Aeriene 95 Bacau. Si o dara de aer fierbinte. E 30 iulie 2009, iar toti ochii sunt atintiti spre cer. La mansa avionului se afla Simona Maierean, prima femeie din Aviatia Romana care zboara cu un avi­on capabil sa treaca de viteza sunetului. La numai 24 de ani, Simona tine in mana practic o racheta de 10 tone, al carei reactor o propulseaza in numai 17 secunde la 5.000 de metri altitudine. E singura acolo, sus. Numai ea si nava…

Pentru Simona, n-a fost vreun vis din copilarie. Nici macar n-a avut pe cineva din familie pilot sau militar.
- Si ce vrei sa te faci cand vei fi mare?, a intrebat-o intr-o zi bunicul.
- Pilot…, i-a raspuns fetita.

Surprinsi, bunicii au incercat sa o convinga pe copila ca aceasta e o mese­rie pentru barbati si ar trebui sa se orienteze totusi catre altceva. In ciuda insistentelor, raspunsul micutei era mereu acelasi, spre nemultumirea tata­lui ei, care si-ar fi dorit, asemenea lui, sa urmeze medicina veterinara.

Dorinta a devenit concreta in ultimul an de liceu, cand a simtit ca meseria de pilot i s-ar potrivi chiar foarte bine. Asa ca s-a inscris la Academia Fortelor Aeriene "Henri Coanda" din Brasov, cu sustinerea familiei. Si­mona reusise, intre timp, sa-i faca sa inteleaga ca nu era loc de negociere.

A zburat pentru prima oara in vara lui 2004, pe micul avion de scoala YAK 52, alaturi de instructorul ei de atunci, lt. cdor. Ionel Virgolici. Era emotionata si curioasa sa vada cum arata totul de acolo, de sus. "Ma simteam ca un copil pe cale sa descopere lumea, ne marturiseste ea. M-am indragostit de zbor dupa aceasta experienta."

Spune ca cel mai greu i-a fost in anul intai, cand a resimtit destul de puternic trecerea la viata cazona. Daca, la inceput colegii o priveau mai ciudat - nu din rautate, ci pentru ca pur si simplu nu erau obisnuiti cu prezenta unor femei - cu timpul s-a integrat aproape insesizabil in peisaj. Statea in aceeasi sala cu ei, manca la fel, se imbraca ase­manator, facea sectoare, mergea in mars, isi cara ranita si pusca. "Pentru mine, nu exista meserii pentru barbati si meserii pentru femei, important e sa fii omul po­trivit la locul potrivit. Femi­nitatea vine si din interior…", crede Simona.

Dupa aproximativ 30 de minute, Simona aterizeaza lent, ca un pilot adevarat. Isi scoate casca si trage adanc aer in piept. Abia acum o coplesesc emotiile… "E bine sa fii singur acolo, sus, le declara ziaristilor veniti la fata locului sa consemneze momentul. Sa depinzi numai de ce faci tu. Nici nu vi­sam ca voi ajunge sa pilotez un MIG 21L. E extraordinar!" Colegii o smulg din mijlocul multimii si o arunca intr-un pat de spini. E botezul prin care trec toti pilotii, dar, pentru ca este femeie, acestia au presarat si flori. "Ne bucuram pentru ea. Am fost sigur ca va reusi. Nu e o meserie numai a barbatilor", afirma colegul sau, lt. pilot Daniel Motoroiu. Undeva, in spatele chiotelor de bucurie, unui tata ii tremura vocea: "Sunt mandru de fiica mea!".<p>

Vote it up
398
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza