Familia mea a testat traiul fara bani

Ne-am propus un experiment: sa nu ma cheltuim decat pentru strictul necesar. Dupa o luna eram, intr-un fel, mai bogati.
 

<p>Cand iti propui sa nu cheltuiesti niciun ban timp de o luna, cel mai inspaimantator lucru pe care il poti auzi este un galgait de teava, urmat de vocea sotiei, care spune:
- Vai, Doamne! Avem nevoie de un instalator!

Experimentul nostru, prin care incercam sa traim fara cheltuieli, se desfasura foarte bine. Pana in acea clipa. Foloseam din plin resursele din camara proprie, imprumutam diverse lucruri in loc sa le cumparam si profitam din plin de permisul gratuit de testare, pe termen de sapte zile, la noua sala de fitness. Dar acum, la ora 11 noaptea, intr-un weekend in care picase si o sarbatoare, prin scurgerea de la dus iesea un fel de namol, ceea ce nu putea insemna decat un singur lucru: taxa de interventie in regim de urgenta pentru instalator.

- Gandeste-te! Gandeste-te!, i-am spus sotiei, care cauta in continuare cartea de vizita a instalatorului.
Abia ne incepusem experimentul si deja eram experti in acest stil de viata. Fa o pauza inainte de orice decizie, pentru ca intotdeauna exista o cale de a evita sa-ti deschizi portofelul.

Ideea imi dadea ocol de la o vreme, insa ceea ce m-a facut sa ma decid a fost un drum pana la supermarket, care m-a lasat aproape falit. Impreuna cu fiul nostru de 4 ani, Sebastian, Ruth si cu mine am umplut caruciorul cu pachete de lenjerie, covorase de baie, ustensile pentru gratar, jucarii Spider-Man, instrumente de bucatarie si aparate de bagat in priza garantate sa alunge tantarii. In timp ce ne apropiam de casa, m-am gandit ca nu aveam nevoie de acele lucruri. Am abandonat caruciorul (dupa ce l-am pacalit pe Sebastian sa se uite in alta parte), economisind astfel 300 de dolari.

M-am gandit la toate cheltuielile inutile: DVD-uri comandate pe mail, mese la restaurant, spalatul masinii, oferte de nerefuzat pentru jucarii, aparate sofisticate de facut cafea, cumparaturi pe internet. In contextul economic actual si gandindu-ma la imensele gropi de colectare a gunoaielor menajere, mi s-a parut brusc ca familia mea consuma extrem de mult. Cu promisiunea ca ne vom opri daca ne va fi prea greu, i-am convins sa facem un salt brusc spre cumpatare.

Regula era ca nu vom cumpara absolut nimic timp de treizeci de zile, cu exceptia lucrurilor esentiale, ca laptele si fructele proaspete. Dupa primele drumuri la piata pentru "strictul necesar" mi-au mai ramas 100 de dolari pentru restul lunii. Am exclus din experiment cateva cheltuieli-cheie, cum ar fi rata la casa, utilitatile si gradinita lui Sebastian. Dar am sacrificat mesele la restaurant, parcarea, imbracamintea, cosmeticele, accesul la internet, babysittingul si chiar benzina.

Asa ca nu aveam bani pentru instalator. Din nefericire, pompa de desfundare a scurgerii de la dus nu m-ar fi ajutat decat sa-i maniez pe zeii canalizarii. Priveam cum mizeria se aduna tot mai groasa. Din fericire, reteaua wireless a vecinului nu era protejata si functiona si la noi in casa. Asa ca am cautat pe internet solutii. Am citit des-pre niste biete suflete care platisera 200, 400 sau chiar 1.500 de dolari ca sa rezolve aceasta problema.

Insa de pe site-ul thriftyfun.com, unde mii de utilizatori posteaza sfaturi despre cum sa economisesti, am aflat ca nu exista criza pe planeta care sa nu poata fi combatuta cu o combinatie de bicarbonat de sodiu, otet alb, suc de lamaie, sare si putin lichid de spalat vase. Am pus o asemenea solutie intr-un ibric plin cu apa fiarta si am turnat-o in scurgerea de la dus. Problema s-a rezolvat. Pret: 10 centi. Expresia de pe fata lui Ruth dupa ce am rezolvat problema: de nepretuit.

Mi-am dat seama ca multi traiesc mereu in aceste conditii, de nevoie, nu de voie. Dar nu ma jucam de-a saracul. Luna in care nu am cheltuit nimic a fost o trezire la realitate din punct de vedere financiar, o reconsiderare a relatiei noastre cu banii intr-un moment in care toata lumea pe care o cunosc se gandeste la bani.

Chiar avem nevoie de toate lucrurile pe care le cumparam? Nu putem fi fericiti cu mai putin?

Aventura noastra a inceput grozav. Iata ce am scris in jurnalul meu dupa prima zi: "Ma simt extrem de incarcat. Avem atat de multe! Mai avem nevoie sa ne cheltuim banii si pe altceva? Pana la ora 9 dimineata, Ruth facuse dulceata din niste capsuni vechi si culesese niste flori despre care nici nu stiam ca le aveam in gradina. Mi-am spalat singur masina, apoi am gasit o conserva de fasole uitata intr-un dulap. Mama! Dupa aceea am citit ziarul pe care l-am imprumutat din cutia postala a vecinului inainte ca el sa se trezeasca. Suma totala cheltuita azi: 0 dolari. Va fi foarte amuzant!".

A urmat a doua zi. O persoana instarita mi-a spus mai demult ca banii sunt importanti doar daca nu ii ai. Am inteles mai bine asta cand mi-a venit randul sa am grija de Sebastian. De obicei ne opream la o librarie de unde ii luam o carte cu benzi desenate, apoi ne duceam sa mancam o inghetata, aruncand cu bani in dreapta si-n stanga. Acum nu ne permiteam nici taxa de parcare. Sebastian incepea sa se plictiseasca, dar brusc mi-a venit o idee.

- Auzi, Sefu’, nu vrei sa te plimbi intr-o trasura din argint, sa vezi lucruri frumoase si sa mananci tot felul de semipreparate?

- Daaaaa!, a tipat el.

Ei bine, caruciorul de cumparaturi de la magazinul de discount Costco nu era exact ca la parcul de distractii, dar am beneficiat de tot felul de mostre gratuite de produse. Timp de o ora ne-am indopat cu carnaciori, ravioli cu branza, covrigei, jeleu de zmeura, limonada sau budinca de ciocolata (interdictiile de nutritie dispar ca prin farmec cand mananci orice ti se ofera).

Remarcabila a fost insa senzatia de eliberare pe care am avut-o in aceasta catedrala a consumerismului in care de fapt nu am cheltuit nimic. Nu-i inteleg pe cei care cred ca economisesc daca merg la supermarket. Eu, unul, nu cheltuiesc niciodata mai putin de 200 de dolari acolo. Economie ar fi sa merg fara portofel.  </p>

Vote it up
488
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza