Familia noastră pleacă în vacanţă

În acea zi, eu şi soţia mea am luat o decizie pe care n-am regretat-o niciodată
 

Articole similare

– TATI, PUTEM MERGE în Bali la vară?

Blondă cu ochi albaştri, de nouă ani abia împliniţi, fiica mea mă făcea să zic „Da“ chiar înainte să aud ce-mi cere.

Era ora prânzului şi Rushka tocmai se întorsese de la şcoală. Pentru că şi eu, şi Annemarie, soţia mea, lucram de acasă, luam prânzul alături de copii în majoritatea zilelor. Am reuşit să mă abţin să spun „Da“ de această dată, surprins fiind că a venit cu numele acelei insule indoneziene şi ştiind că o vacanţă acolo ne-ar băga în faliment.

– De ce vrei să mergi în Bali?, am întrebat.

– Jonathan Albert se duce acolo.

Locuiam în genul acela de cartier în care copiilor le erau date două prenume şi un start sigur în viaţă.

– Bine. Şi ce-o să facă Jonathan Albert acolo?

I s-au aprins ochii:

– Ooo! O să meargă şi la plajă, şi... ăăă... la un parc tematic, şi... ăăă.. chiar e superb acolo.

– Ştii unde este Bali?

– Nu, a răspuns ea, cu un ton ofensat.

Eu şi soţia am avut un schimb de priviri. De fapt, vacanţa de vară era ultimul lucru în legătură cu care să ne facem griji. Fiind amândoi acasă, nu simţeam nevoia să ne petrecem timpul în familie o dată pe an. Pentru noi, momentele plăcute în familie erau la ordinea zilei.

M-am uitat la Rushka şi la fratele ei, Yashar, de 11 ani, şi am zis:

– Uite, fac o înţelegere cu voi. N-am de gând să zburăm în cealaltă parte a lumii doar ca să stăm tolăniţi pe o plajă sau să mergem într-un parc tematic. Vom face aşa: dacă puteţi veni cu un motiv temeinic pentru a vizita un anumit loc, mergem acolo. Dar, cât timp nu aveţi argumente, vom merge în locuri amuzante aici, aproape de casă, de câte ori avem chef. De acord?

Rushka radia de fericire. La fel şi Yashar, dar din motive diferite. A fost suficient de isteţ să amâne o zi, dar la exact 48 de ore după întrebarea surorii lui, a pus următoarea întrebare:

– Mami, tati, putem merge la Roma?

– De ce vrei să mergi la Roma?

A urmat o explicaţie pe larg despre cum voia el să înveţe latina la şcoală şi trebuia neapărat să vadă unde trăiseră romanii în antichitate. Nu puteam spune „Nu“ nici dacă aş fi vrut. Soţia m-a privit ca şi cum mi-ar fi spus: „Te-ai băgat singur în asta, e problema ta“.

– Mi se pare rezonabil, am spus, dar ce crede Rushka despre asta?

– Ce e la Roma?, a întrebat Rushka.

– Ei bine, e un oraş mare din Italia...

Auzise deja destul.

– Nu!, a răspuns ea.

– Şi ce-ai vrea să faci în schimb?

De această dată a înşirat ce ar trebui să conţină vacanţa ei de vis:

– Mi-ar plăcea să merg cu avionul, cu vaporul... să merg la plajă şi...

Când copiii s-au dus la şcoală, am stat de vorbă cu Annemarie şi ne-am întrebat ce să facem. Fiind un mare fan al Romei, aveam clar o preferinţă. Soţia mea însă nu fusese niciodată prea mare amatoare de vizitat oraşe. La un moment dat, unul dintre noi a venit cu o sugestie pe care n-am regretat-o niciodată: „De ce să nu ne despărţim?“. Eu urma să-l duc pe Yashar la Roma o săptămână, iar fetele să plece pe Insula Man, cu avionul şi cu vaporul.

Am rezervat un mic apartament în inima Romei şi am mers acolo cu fiul meu. În prima seară, am stat pe terasa unei cafenele micuţe vizavi, de Colosseum, pentru a savura momentul. Mai fusesem aici de cel puţin cinci ori, dar de data asta a fost cu totul special. Lui Yashar i-a plăcut absolut tot, iar eu, la rândul meu, m-am bucurat de fiecare clipă.

În următoarele zile, i-am arătat lui Yashar tot ce era de văzut, de la Via Appia la Vatican. Ne-am petrecut săptămâna mâncând şi bând la terase, vorbind despre viaţă şi creând o legătură fără precedent între noi.

La două zile după ce ne-am întors acasă, fetele au plecat în Insula Man. Au revenit cu o mulţime de poveşti şi mii de fotografii. Iar cel mai bine a fost că eram din nou împreună.

– Nu ne-a fost deloc dor de voi, au minţit ele.

– Nici nouă, le-am întors noi minciuna.

Astfel s-a născut o nouă tradiţie familială. Făceam cu rândul. Am fost în Irlanda cu Rushka, în Germania cu Yashar, în Islanda cu Rushka, în Grecia cu Yashar. Asta însemna 100% atenţie acordată unui singur copil, zile la rând.

Când copiii au crescut, excursiile ne-au ajutat să ne maturizăm relaţiile cu ei. Am devenit parteneri de călătorie, vorbind câte-n lună şi în stele, de la egal la egal, în orele petrecute pe aeroporturi, în drumeţie sau pe şosea. Pentru mine, acesta a fost cel mai important câştig al deciziei neobişnuite de a ne despărţi în vacanţe.

YASHAR, AJUNS ACUM la 26 de ani, a plecat la facultate când avea 20 de ani. Totuşi, anul trecut am mers împreună în Grecia, în timp ce Annemarie şi Rushka, acum de 23 de ani, s-au dus în Insulele Canare.

De curând, când luam toţi patru cina împreună, Rushka a venit cu o propunere revoluţionară pentru noi:

– N-ar fi distractiv să mergem undeva împreună, toţi patru, înainte ca noi doi să plecăm de acasă?

Eu şi Annemarie am izbucnit în râs.

– Ba da, am răspuns amândoi în acelaşi timp.

Acesta e noul plan, la care lucrăm acum.

Vote it up
143
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza