EXCLUSIV: Obama & Romney

Cei doi candidati la presedintia SUA au vorbit cu Reader’s Digest despre familie, credinta si umor
 

<p>

Interviu cu Barack Obama, presedintele SUA

Reader’s Digest: Va rog sa terminati fraza: „Lumea are nevoie ca viitorul presedinte sa...“
Obama: … creasca economia americana. Pentru ca atunci cand economia americana creste, economia intregii lumi creste odata cu ea.

RD: Ati spus ca ati facut o greseala la inceputul mandatului ca nu v-ati concentrat mai mult pe a explica ce se intampla. Ce ati spune acum?
Obama: Ce ar fi trebuit sa fac mai bine era sa fi pregatit poporul american pentru schimbarile carora trebuie sa le facem fata – depasirea celei mai severe recesiuni de la Marea Criza. Ar fi trebuit sa comunic poporului american ca suntem in stare sa rezolvam aceste probleme, dar ca asta cere timp... Sa fi incercat sa gasesc un echilibru intre a proiecta increderea, dar si a aduce oamenilor la cunostinta ca acesta este un proces indelungat. ±i ca nu se va intampla instantaneu.

RD: Sa vorbim despre familie. Ce le-ati spus fiicelor dumneavoastra, Sasha si Malia, in noaptea in care Osama bin Laden a fost ucis?
Obama: Ele stiau destule despre bin Laden si 11 septembrie, chiar daca Sasha avea trei luni cand s-a intamplat. Am fost capabil sa le explic ca acea persoana care planuise tragedia de la 11 septembrie a fost ucisa de fortele noastre. Cred ca cel mai important era sa le explic ce inseamna acest lucru pentru tineri ca si ele, care si-au pierdut parintii in Turnurile Gemene, la Pentagon, ori in Pennsylvania. Descriind astfel lucrurile pentru Malia si Sasha, intamplarile de atunci s-au transformat intr-o poveste personala. Asta le-a facut sa inteleaga ce ar fi insemnat pentru ele sa-si fi pierdut un parinte intr-un mod atat de ingrozitor.

RD: Mama dumneavoastra s-a stins din viata inainte sa deveniti presedinte. Daca ar mai fi inca aici, ce ar gandi despre viata pe care o duceti?
Obama: Trebuie sa spun ca era destul de partinitoare. (Rade) A fost mandra de mine chiar si atunci cand eram doar un tanar ce nu facea niciodata lucrurile „cum trebe“. Asa ca ar fi mandra de mine si acum. Dar ceea ce ar face-o sa fie deosebit de mandra este faptul ca sunt un sot si un tata bun. Stiti, ea a fost foarte norocoasa in destul de multe aspecte, dar n-a avut niciodata noroc in dragoste. Tatal meu a parasit-o cand eu eram inca foarte mic. A sfarsit prin a divorta de tatal meu vitreg mai tarziu, asa ca, pentru ea, sa-si vada fiul alaturi de familia lui si un foarte bun partener in cresterea a doua fete, cred ca asta ar face-o cu adevarat fericita.

RD: Am citit ca mama dumneavoastra v-a spus: „Daca nu ti-am dat altceva, macar ti-am oferit o viata interesanta“. Ce fel de viata vreti sa le oferiti fiicelor dumneavoastra?
Obama: Ei bine, eu am deja o viata interesanta. Oamenii cei mai fericiti pe care ii stiu, pe langa ca au niste familii minunate, sunt, de asemenea, oameni care au contribuit la ceva. Fiecare dintre noi gaseste propria cale de a-si aduce o contributie. Probabil ca le voi avertiza sa stea departe de politica. (Rade) Dar, indiferent ce vor alege, sper ca ele se vor gandi la ce pot face pentru alti oameni. Pentru ca, le-am mai spus asta inainte, cred cu tarie ca la capatul vietii noastre, cand privesti inapoi, sunt doua lucruri de care iti aduci aminte. Acestea ar fi dragostea pe care ai avut-o pentru prieteni si pentru familie si acele momente in care dragostea a iesit singura la iveala. Si mai e vorba de amintirea momentelor in care ai ajutat pe cineva la nevoie. Cred ca astea sunt lucrurile ce dau contur vietii si ii confera insemnatate.

RD: Va amintiti despre o zi memorabila in cadrul bisericii, excluzand nuntile, botezurile si lucruri de genul asta?
Obama: Cand am lucrat pentru bisericile catolice din South Side (zona de sud a orasului Chicago). Eu nu am fost educat sa merg regulat la biserica. Dar atunci cand am ajuns sa muncesc pentru aceste biserici, m-am gandit: trebuie sa incep sa merg la biserica ceva mai des. Imi amintesc prima data cand am mers la o bisericuta din Chicago. Era o biserica afroamericana, o biserica baptista. Congregatia cuprindea cel mult o suta de oameni si doar vreo zece cantau in cor. Dar bucuria si energia pe care ei o raspandeau in acea biserica… ±i toata lumea canta. Imi amintesc ca am inceput sa plang in timpul slujbei. Se vedea ca majoritatea lor erau oameni din clasa muncitoare, care nu au avut niciodata multi bani sau bunuri materiale. Erau de varsta medie ori mai batrani si probabil trecusera printr-o multime de necazuri in vietile lor sau, cu siguranta, prin greutati. Sa vad cum credinta lor in Dumnezeu si gratia divina ii poate ridica deasupra grijilor cotidiene a fost cu adevarat miscator pentru mine. Cred ca vizitele la biserica din acea perioada au fost inceputul propriului meu drum spre credinta.

RD: Ati spus ca sunteti foarte calm si ca aveti o fire prea putin schimbatoare. Dar, din cand in cand, oricine are perioade mai proaste. Aveti o strategie de care va folositi pentru a va reveni? Aveti o melodie pe care o ascultati in mod repetat, domnule presedinte?
Obama: Fiicele mele sunt cele care reusesc sa ma scoata intotdeauna din problemele mele. Prin urmare, noi respectam aproape cu sfintenie masa de seara in familie, la ora 18.30. Si asta este cel mai bun lucru atunci cand locuiesti la etajul de deasupra locului unde ai locul de munca: indiferent
cat de ocupat sunt, pot ajunge acolo in cateva minute. Pot sa ma asez, sa petrec o ora cu fetele si apoi sa cobor din nou, sa ma intorc la munca. Iar asta imi rezolva orice probleme personale sau provocari si este unul dintre cele mai grozave lucruri ce decurg din a fi parinte. Iti amintesti mereu ca nu este vorba numai despre tine. Trebuie sa ai grija de copii, de vietile lor si trebuie sa vezi cum sa faci sa le fie cat mai bine. Si apoi imi place sa fac sport. Daca sunt intr-un impas, ies afara si transpir putin, facand ceva. Avem chiar o mica sala de gimnastica deasupra si, pe langa echipamentul obisnuit, greutati si banda de alergare, avem si un mic sac de box acolo...

RD: Am si cateva intrebari speciale de la Reader’s Digest pentru dumneavoastra.
Obama: Un lucru pe care as vrea sa-l spun e ca bunicii mei iubeau Reader’s Digest, asa ca am crescut cu aceasta publicatie. Cand bunicul meu primea revista prin posta, insista sa-mi citeasca glumele. Iar el era un mare colectionar de bancuri din Reader’s Digest.

RD: In cei 90 de ani de cand exista revista, una din rubricile favorite este „De neuitat“. In afara celor din familie, cine este de neuitat pentru dumneavoastra ?
Obama: Merg la Centrul Medical Militar Walter Reed o data la trei luni si este intotdeauna impresionant sa vad cum tinerii nostri, barbati sau femei, se intorc din Irak si Afghanistan si unii dintre ei trec prin suferinte devastatoare. Dar ultima data cand am fost in Afghanistan, zece baieti tocmai fusesera loviti de o bomba artizanala. Asa ca i-am vizitat la spital, iar unul dintre ei era  complet devastat. Fata lui era tumefiata, avea un tub la nas si tinea ochii inchisi. I-am spus incetisor: „Suntem foarte mandri de tine si apreciem tot ce ai facut si ne gandim la tine“. Eram pe punctul de a pleca si, chiar cand sa ies, dintr-o data s-a miscat patura, iar mana lui a iesit la iveala cat sa-mi stranga mana. Baiatul avea probabil 20-21 de ani. Si nu si-a deschis deloc ochii. Doua sau trei luni mai tarziu l-am vazut la Walter Reed si se plimba. Era cu tatal sau, din Maryland. O sa-mi amintesc mereu de el, nu pentru ca este neobisnuit, ci pentru ca intruchipeaza ceea ce acesti baieti si fete fac pentru noi in fiecare zi. Cred ca avem o fotografie a acelui moment aici, pe pereti.  Cei care vin aici se opresc intotdeauna si o privesc pentru ca reprezinta exact ceea ce fac toti acesti
oameni: ne apara libertatea.  

RD: Mai avem, de asemenea, in revista, o rubrica foarte apreciata, numita „Puterea cuvintelor“. Oameni din toate colturile lumii ne transmit ca, dupa ce o citesc, isi imbogatesc vocabularul. Care este cuvantul dumneavoastra preferat?
Obama: Har. Imi place acest cuvant pentru ca ma gandesc ca strange in el toate eforturile pe care le facem noi in viata. Nu este ceva personal. Nu este doar o chestiune de excelenta ori ceva ce ai realizat. Este ceva ce exista in tine, dar este totodata si ceva ce ti-e dat numai tie. Nu este numai individual, ci are de-a face si cu relatia ta cu ceilalti. Stiti, acele momente de gratie pe care noi le avem – acele atingeri divine pe care le simtim in vietile noastre.  

RD: Cunoasteti umorul nostru si faptul ca popularizam expresia „rasul e cel mai bun medicament“.
Obama: E adevarat.

RD: Prin urmare, as vrea sa va intreb care este bancul dumneavoastra favorit si, daca se poate, sa ni-l spuneti acum.
Obama: Nu stiu daca reprezinta bancul meu favorit, dar este ceva recent. E vorba despre o poveste adevarata, care poate fi, de asemenea, o gluma buna. Si se potriveste cu sezonul: seful meu de campanie era intr-o intalnire, iar un cuplu a venit cu fiul lor de patru ani. Un copil fermecator, plin de energie, de care cu siguranta parintii lui sunt mandri. Si, undeva in incapere, era o poza cu mine. Parintii il intreaba: „Cine este acela?“. Copilul se uita si spune: „Este Barack Obama“. Iar ei continua: „Si ce face Barack Obama?“ Copilul se gandeste o secunda, apoi spune: „El aproba mesajul asta.“ *

RD: Multumesc, domnule presedinte.

*In Statele Unite, mesajele publicitare TV din campanie se termina, de regula, cu mentiunea candidatului: “Sunt Barack Obama si aprob acest mesaj”.

 

Interviu cu Mitt Romney, candidatul republican

RD: Va rog sa terminati fraza: „ Lumea are nevoie ca urmatorul presedinte al Americii sa...“
Romney: ...mentina America puternica. Puternica in valorile noastre, puternica in economia noastra si in forta noastra militara. Speram ca niciodata sa nu fim nevoiti sa folosim puterea noastra militara, dar lumea se bazeaza pe o America puternica pentru a-i impiedica pe cei mai rai actori sa faca cele mai rele lucruri.

RD: Dar ce ziceti despre propozitia asta: „Americanii au nevoie ca viitorul presedinte sa....
Romney: Sa construiasca o economie mai puternica si sa restaureze principiile care au facut din America motorul economiei mondiale, asa cum a fost mult timp.

RD: Ce vreti sa stim despre dumneavoastra si nu stim?
Romney: Nu cred ca oamenii ma cunosc foarte bine, pentru ca am fost guvernatorul unui singur stat si nu am fost vazut de oamenii din intreaga
tara. Dar ma vor sti pe masura ce mai trece timpul. Sunt un familist. Cel mai important lucru din viata mea e de departe relatia cu sotia mea si cu fiii mei, cu nurorile si cu cei 18 nepoti. Si, in cazul meu, tot ce fac e pentru ei.

RD: Aceasta campanie?
Romney: Aceasta campanie. Motivul pentru care sunt in aceasta campanie sunt copiii mei si copiii lor si tineretul american.

RD: Un presedinte trebuie sa ia decizii de viata si de moarte – sa omori un dusman al Statelor Unite, de exemplu, ori sa participi la un razboi. Cum o sa explicati astfel de decizii unui copil, poate chiar unuia dintre nepotii dumneavoastra?
Romney: Decizia de a pune in pericol vietile americanilor e un obstacol foarte greu de depasit. Ar trebui sa fie in joc ceva de mare importanta pentru poporul american. Noi ar trebui sa
intelegem clar care e misiunea noastra, cum am putea sa o indeplinim. Ar trebui ca noi sa punem la dispozitia barbatilor si femeilor care lupta toate resursele pentru ca ei sa aiba succes. Ar trebui sa intelegem in ce conditii plecam si ce se va intampla dupa ce ne intoarcem acasa. Le-as explica copiilor mei foarte simplu ca apararea libertatii este o cauza care solicita cel mai mare pret in istoria umanitatii.

RD: Parintii dumneavoastra s-au stins din viata in anii ’90. Daca acum ar mai trai, ce credeti ca ar gandi despre viata pe care ati dus-o?
Romney: Banuiala mea e ca mama si tata sunt foarte activ implicati in afacerile vietii de dupa moarte si nu-si petrec prea mult timp uitandu-se in urma. Tatal meu obisnuia sa spuna ca el priveste intotdeauna in viitor. Dar, dat fiind faptul ca sunt acum intr-o cursa prezidentiala, sper ca Stapanul le da sansa sa se uite, totusi, din cand in cand. Si sper ca eu servesc principiile in care ei au crezut.

RD:  Si care au fost acestea?
Romney: Ei au iubit America. Ei au crezut ca America reprezinta cea mai mare speranta de libertate de pe pamant. Si cu siguranta ar vrea sa apar aceste valori.

RD: Puteti sa spuneti intr-un cuvant ce fel de viata le-ati oferit fiilor dumneavoastra?
Romney: Oportunitate.

RD: Cum ati defini personal fericirea?
Romney: Fericirea, pentru mine, se calculeaza in functie de numarul de persoane pe care le iubesc si cred ca bucuria si fericirea sunt direct legate de cati oameni sunt in viata noastra si de cat de profund suntem legati de acesti oameni. Iar eu sunt fericit daca sunt cu Ann, sunt mai fericit atunci cand ma aflu in preajma familiei si a nepotilor mei.

RD: Optsprezece nepoti!
Romney: Nu e zi mai plina de bucurie in viata mea decat atunci cand imi vad toata familia in jur. Acesta este cel mai bun lucru care mi se poate intampla.

RD: Care este cea mai vie amintire pe care ati avut-o la biserica in afara de nunti, botezuri si comuniuni?
Romney: Cand am fost rugat sa fiu pastorul unei congregatii. Aceasta este o responsabilitate care este conferita unor credinciosi obisnuiti (in biserica mormona), in contrast cu clerul cu norma intreaga, salariat, din alte biserici. Si mi s-a cerut de catre unul dintre liderii bisericii mele sa preiau responsabilitatea de a fi pastorul congregatiei, iar acea experienta mi-a deschis ochii catre provocari si catre sperantele multor oameni din diferite clase sociale.

RD:  Fiecare lider, manager, orice persoana se trezeste in anumite zile cu o dispozitie proasta. Pur si simplu nu poti sa fii vesel, nu te poti energiza. Aveti un truc ori o strategie pe care o folositi ca sa va recapatati energia? Aveti vreun cantec preferat?
Romney: Daca am o zi in care ma trezesc cu fata la cearsaf, ma gandesc: Eh, asta e! Maine o sa fie mai bine. Doar lasa capul in jos si mergi mai departe. Viata este uneori ca si cum ai fi intr-un roller coaster – odata urcat, nu ai cum sa te opresti pe drum. Sunt zile cand simti ca iti este foarte greu, dar sunt si zile care sunt vesele din cale-afara, insa tu trebuie sa continui sa mergi inainte.

RD: Revista americana Reader’s Digest este pe piata de aproximativ 90 de ani si una dintre rubricile favorite este „De neuitat“. Exista o asemenea persoana pentru dumneavoastra?
Romney: Tatal meu. S-a nascut in Mexic si s-a intors in SUA la varsta de cinci sau sase ani. A fost sub protectia sociala a guvernului o vreme, pentru ca s-a intors sarac. Familia lui a fost falita de mai multe ori. Iar el nu a avut posibilitatea sa temine colegiul, dar a devenit seful unei companii auto, a fost de trei ori guvernator si a candidat pentru presedintia Statelor Unite. A fost genul de om care nu se lasa invins de imprejurari. Un om de caracter si un vizionar, care si-a trait viata fara inselatorii.

RD:  Mai avem in revista o rubrica foarte populara, numita „Puterea cuvintelor“, si multi oameni, din lumea intreaga, spun ca si-au imbogatit vocabularul datorita ei. Care este cuvantul dumneavoastra favorit, din orice limba ar fi el?
Romney: Care e cuvantul meu favorit? Neimblanzit.

RD: Noi, la Reader’s Digest, spunem intotdeauna ca rasul este cel mai bun medicament. Asadar, care este bancul dumneavoastra favorit? Mi-l puteti spune acum?
Romney: Cand am mers la o intrunire a republicanilor in Massachusetts, m-am intors catre sotia mea si am spus: „Ann, in visele tale cele mai nebunesti, m-ai vazut vreodata candidand pentru un birou politic?“ Si ea s-a intors si a spus: „Mitt, tu nu ai fost in niciunul dintre visele mele nebunesti“.

RD: Imi place ca poanta dumneavoastra favorita a fost provocata de Ann. Ea e cea care va face sa radeti?
Romney: Noi ne-am indragostit cand eram tineri. Ea avea 16 ani, eu, 18. Unii oameni, am aflat, se despart cand se intalnesc de foarte tineri. Noi am crescut impreuna. Ne-am impartasit viziunile. Nu am fost intotdeauna de acord, dar vedem lucrurile intr-un mod asemanator si sutem in intregime devotati unul altuia. As prefera mai degraba sa fiu cu ea decat sa fac orice altceva pe pamant.

RD: Asta e o poveste de dragoste.
Romney: Este exact asa cum este. Oamenii ma intreaba ce e, iar eu nu stiu sa le raspund. Oamenii intreaba, „Bine, dar ai lucrat la asta?“, iar raspunsul este nu. Este exact asa cum e.

</p>

Vote it up
216
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza