Europeanul Anului 2013

Distinctia i s-a acordat polonezei Agnieszka Romaszewska. Jurnalista lupta impotriva ultimului dictator al Europei
 

<p>

„Taci acum!“, spune in soapta, dar ferm, Agnieszka Romaszewska. Ceasul din studioul televiziunii din Varsovia arata ca mai e putin pana la ora sapte seara. Agitatia din incapere inceteaza brusc, iar regizorul de platou incepe numaratoarea: „Trei… doi… unu… actiune!“
Romaszewska expira lung si incepe sa se relaxeze. „Esti pe cale sa auzi adevarul“, imi spune ea.

Ce urmeaza sunt stirile de seara, nu destinate Poloniei, ci vecinilor din Belarus, un stat politienesc cu aproximativ zece milioane de oameni, total separat de restul Europei. Programul relateaza despre sentinta de condamnare la 15 zile de inchisoare a unui tanar dizident din Belarus, care a batjocorit statuia lui Lenin din capitala Minsk.

Statia Belsat TV transmite timp de zece ore pe zi stiri, talk-show-uri si documentare din intreaga lume, pentru oamenii simpli din Belarus. Le aduce in case mesajul ca lumea nu se invarte in jurul presedintelui lor, Aleksander Lukasenko.

Romaszewska, in varsta de 51 de ani, s-a nascut in Polonia si pare o femeie fragila. Poarta doar cateva bijuterii – un colier lung si un ceas, care contrasteaza cu incheietura fina a mainii. Ii este greu sa ignore telefonul mobil, pe care il priveste cum bazaie si vibreaza: inca mai are respectul reporterului pentru termenele-limita, simte fiorul transmis de mesajele solicitante, care te captiveaza si te indeamna sa actionezi. Asistentii pandesc, asteptand decizii.

Dar daca te gandesti la Romaszewska ca la o femeie fragila, vei descoperi ca te inseli amarnic. Contactul direct cu un lagar comunist, expulzarea din Belarus si o familie cu o lunga istorie de razvratiti i-au transmis forta si tenacitatea de a-si urmari lupta cu un om al carui regim a fost numit de fostul secretar de stat, Condoleezza Rice, „ultima dictatura din inima Europei“.

Belarus este un stat fara iesire la mare, avand granite comune cu Polonia, Lituania, Letonia, Rusia si Ucraina. Aleksander Lukasenko conduce tara cu o mana de fier de mai bine de 18 ani, bagandu-si la inchisoare oponentii si zdrobind orice incercare de existenta a presei libere.

De cinci ani, Agnieszka Romaszewska, director la Belsat TV, macina insa din autoritatea lui Lukasenko si demasca minciunile regimului sau.
La postul TV lucreaza aproximativ 25 de polonezi si dizidenti belarusi. Acestia o numesc pe Romaszewska „sefa“ sau, simplu, „Aga“. La randul sau, ea ii numeste „copiii“ ei (nu are copii naturali) si descrie canalul TV, cu o nuanta ironica, „regatul nostru“.

Femeia de pe ecran care prezinta, in aceasta seara, stirile despre Belarus, imi pare vag cunoscuta. „Da“,  imi confirma Romaszewska, „i-ai vazut fotografia pe panoul de la intrare. In imagine se vede cum este bruscata in timpul unei demonstratii anti-Lukasenko, de cinci gorile ale acestuia. Cu toate acestea, ea continua sa lucreze pentru noi.“ O alta corespondenta, spune ea, si-a aruncat cardul de memorie al camerei de filmat intr-o toaleta din sediul politiei din Vitebsk, dupa ce fusese arestata pentru ca lua interviuri oamenilor pe strada. „Ar fi foarte dificil sa ne distruga acum“, spune Romaszewska. „Avem peste 100 de colaboratori in Belarus, care lucreaza pentru noi, din opt localitati diferite – o intreaga retea. Ar trebui sa arestezi 20-30 de oameni pentru a avea impact. Si, chiar si asa, am continua sa transmitem de aici, din Varsovia.“

Numarul antenelor de satelit a crescut in Belarus de patru ori de cand a fost lansat Belsat TV. Aproximativ 20% dintre familiile din Belarus urmaresc acum canalul care emite din Varsovia, in limba belarusa.

Teoretic, Lukasenko ar putea sa doboare antenele de pe acoperisuri sau sa le impoziteze peste limita suportabilitatii. „Au incercat asta la inceput“, spune Romaszewska, cu un zambet strengaresc. „Dar daca ar dobori antenele, ar bloca accesul belarusilor la canale precum Eurosport. Si e foarte periculos pentru un dictator sa le interzica oamenilor pe care ii conduce chiar si distractia. Asa ca a renuntat.“

Familia Romaszewska s-a opus autocratiei timp de mai multe generatii. Agnieszka poarta cu sine mostenirea unui adevarat rebel polonez. „Recunosc!“, spune ea, ridicand mainile in gluma, ca si cum s-ar preda.

Una dintre bunicile ei a luptat in Varsovia impotriva nazistilor. Cealalta a disparut intr-un lagar de concentrare german. Strabunica ei a infiintat, in 1911, prima scoala mixta in Zakopane, o zona muntoasa din sudul Poloniei, dupa ce s-a intors din exilul la care fusese condamnata pentru ca transportase manifeste revolutionare in sacose cusute sub rochiile ei largi.

Parintii ei, Zofia si Zbigniew Romaszewski, au fost, la randul lor, membri ai organizatiei dizidente Comitetul de Aparare a Muncitorilor (KOR), un centru al opozitiei intelectualilor fata de regimul comunist din Polonia. In decembrie 1981, cand generalul Wojciech Jaruzelski a declarat legea martiala in Polonia, parintii ei erau in fruntea listei celor care urmau sa fie arestati si inchisi. Spre norocul lor, atunci cand politia a sunat la usa, acasa era doar Agnieszka, pe atunci in varsta de 19 ani. Mama ei plecase in oras, sarbatorind aniversarea unei prietene, iar tatal ei se afla in Gdansk. Politistul s-a uitat pe lista si a intrebat-o daca ea este Zofia Romaszewska. Si, evident, grabindu-se sa-si indeplineasca planul de arestari, a spus „Esti buna si tu“. Si a ridicat-o de acasa.

Studenta la istorie, Agnieszka activase in Uniunea Studentilor Independenti, organizatie afiliata sindicatului Solidaritatea. Logodnicul ei, Jaroslaw Guzy, care intre timp i-a devenit sot, fiind un consultant financiar de succes, era, pe atunci, conducatorul organizatiei studentesti. El fusese arestat in aceeasi seara, fara ca Agnieszka sa fi stiut. Jaroslaw a fost inchis la  Biaoęka, in Varsovia, iar pe Agnieszka au trimis-o, pentru cinci luni, intr-un lagar de reeducare din Goldap, in toiul unei ierni deosebit de geroase.

Lagarul, aflat la granita cu Uniunea Sovietica, a fost cel mai apropiat loc de Belarus in care fusese vreodata. Isi pastrase, cel putin in aparenta, calmul, acceptand pedeapsa. Simtea insa in suflet o neliniste perpetua, gandindu-se la soarta parintilor sai. Stia ca acestia fie ajunsesera in arest, fie  devenisera fugari. „Era frig si oribil“, isi aminteste ea.

Acesta avea sa fie primul ei test in linia intai ca rebel, ca oponent al unei dictaturi. „Un politist din lagar mi-a cerut sa semnez un legamant de loialitate fata de regim si a inceput sa-mi dicteze declaratia. Apoi a spus: «Semneaza!»“ Agnieszka e tot mai emotionata pe masura ce isi aminteste. „I-am raspuns: «Nu, acestea nu sunt cuvintele mele». El a replicat: «Esti cam nevricoasa, iti tremura mainile». I-am spus: «Da, sunt nevricoasa, dar tot nu voi semna». Si atunci am inteles: chiar daca sunt inspaimantata, indiferent de ce s-ar putea intampla, inca pot spune „Nu“. «Poti sa ma omori», i-am zis, «dar tot n-o sa semnez!»“

Nu ar fi semnat niciodata, spune ea acum. Si asta pentru simplul motiv ca, daca ar fi facut-o, nu l-ar mai fi putut privi vreodata in ochi pe tatal ei.
In clipa in care logodnicul si parintii ei au fost eliberati, s-au trezit sub supravegherea continua a politiei secrete. Familia ei a fost una dintre cel mai atent supravegheate din tara.

Dupa caderea comunismului in 1989, Romaszewska a devenit jurnalista. Si-a construit cariera ca reporter de razboi in Balcani si a devenit observator electoral in Kosovo, Azerbaidjan si in alte zone de conflict. „Aga si pericolul merg mana-n mana“, spune un barbat care ii este coleg inca din vremurile cand se aflau amandoi in sindicatul Solidaritatea.

La un moment dat, a inceput sa o preocupe Belarusul. Persecutiile la care fusesera supusi, in urma cu zece ani, cei 300.000 de membri ai minoritatii poloneze, pe care Lukasenko i-a numit „a cincea coloana“, i-au atras atentia. Reportajele ei la televiziunea nationala din Polonia despre discriminare si despre regimul Lukasenko au facut din ea o figura binecunoscuta in Belarus. A devenit intr-atat de cunoscuta, incat regimul i-a interzis transmisiunile. A fost nevoita sa se bazeze pe filmari facute cu o camera ascunsa si trecute ilegal peste granita in Polonia.

Visul ei de a deveni corespondentul permanent al televiziunii nationale poloneze la Minsk, ceea ce i-ar fi permis sa atace eficient regimul Lukasenko, parea sa devina realitate in 2005.
„Imi facusem bagajele sa ma mut la Minsk, sa infiintez un birou permanent al televiziunii poloneze acolo“, spune ea. „Dar, imediat ce am ajuns pe aeroport, m-au luat deoparte, m-au tinut timp de 24 de ore, intr-o incapere mica, apoi m-au exilat.“

Inchisa pe durata noptii, a inceput sa se gandeasca ce ar putea face, totusi, impotriva acestui presedinte, ca sa-i arate ca nu se poate juca asa cu vietile oamenilor. S-a hotarat atunci sa-i submineze dictatura din interior. Acela a fost punctul de cotitura: Romaszewska a trecut, din acel moment, in ofensiva.

Succesul ei in infiintarea unui post de televiziune independent a fost recunoscut de personalitati si organizatii implicate in protejarea drepturilor omului, in fostele tari comuniste din Europa de Est. A obtinut fonduri de la Ministerul de Externe din Polonia, de la televiziunea nationala poloneza, din Suedia, Norvegia si Olanda. Are corespondenti nu doar in Polonia si Belarus, dar si la Londra, Bruxelles, Praga si Moscova.

„E foarte important ca acest post TV este condus de belorusi, ca nu este BBC sau Vocea Americii“, afirma Mike Harris, seful departamentului de comunicare al Index of Censorship, o organizatie care militeaza pentru libertatea de exprimare. „Este ceva special in Europa.“ Mads Meinert, din partea Consiliul Nordic de Ministri, comitet care sustine Belsat din 2009 si din care fac parte Norvegia, Suedia si Danemarca, este intru totul de acord. „Belsat reprezinta singurul canal de televiziune care transmite stiri si alte programe in Belarus, ca o contramasura la propaganda de stat“, spune el. „Sustin fara rezerve nominalizarea Agnieszkai pentru premiul Europeanul Anului.“

In decursul unei vizite la Varsovia, presedintele Barack Obama a laudat explicit Belsat TV. El i-a intarit lui Romaszewska sperantele ca va obtine finantare pentru initiativa ei de a opera un post TV non-profit, atat din partea SUA, cat si a Uniunii Europene.

„Trebuie sa vedem aceasta initiativa ca pe o investitie in viitor, nu ca pe o cheltuiala inutila“, spune Romaszewska, aflata in mijlocul studioului de emisie aglomerat, care isi desfasoara activitatea cu fonduri extrem de limitate, dar cu mult entuziasm.

Si despre ce viitor e vorba? „Al unui vecin liber, democratic, european – fara Lukasenko.“

Castigatorii din anii trecuti ai distinctiei Europeanul Anului, acordata de Reader’s Digest, sunt:

2012:   Isabel Jonet – militanta pentru banca de alimente
2011:   Monika Hauser, Germania – organizator al campaniei pentru sustinerea victimelor violurilor pe timp de razboi
2010:   Iana Matei, Romania – luptatoare impotriva traficului cu fiinte umane
2009:   Joachim Franz, Germania – biciclist care se implica in combaterea HIV/SIDA
2008:   Maria Nowak, Franta – initiatoarea unui program de microcreditare pentru ajutorarea celor nevoiasi
2007:   Dr. Ruedi Lüthy, Elvetia – expert  in combaterea SIDA, activ in Zimbabwe        
2006:   Ayaan Hirsi Ali, Olanda – militant pentru drepturile femeilor musulmane
2005:   Leonid Roshal, Rusia – medic care s-a remarcat cu ocazia masacrului de la Beslan
2004:   Peter Eigen, Germania – fondatorul Transparency International                     
2003:   Simon Pánek, Cehia – fondator People in Need                                
2002:   Eva Joly, Franta – judecator in procesul companiei Elf-Aquitaine
2001:   Linus Benedict Torvalds, Finlanda – inventatorul Linux
2000:   Paul van Buitenen, Olanda – informator in procesul privind fraudele din Comisia Europeana
1999:   Dr Inge Genefke, Danemarca – program de reabilitare pentru victimele torturii
1998:   Pete Goss, Marea Britanie – navigatorul care si-a salvat concurentul de la inec
1997:   Frederic Hauge, Norvegia – militant pentru colectarea reziduurilor nucleare
1996:   parintele Imre Kozma, Ungaria – pentru sprijinul oferit celor saraci, varstnici si fara adapost

</p>

Vote it up
142
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza