Dreptate pentru Kristine

Un avocat ambitios a trebuit sa faca pe detectivul pentru a lamuri cazul unei fetite abuzate. Dar si pe cele ale altor cateva sute ca ea
 
<p>
“Adu-mi un prosop din camera matusii tale“. Oftand, Kristine (n.r.: pseudonim) se opri din curatenie si porni sa aduca ceea ce i se ceruse. Nu asa isi imaginase micuta adolescenta viata in momentul in care matusa Joanne* ii scrisese sa vina la Manilla, in capitala filipineza, ca sa-si continue scoala. Lucra ore intregi ca bucatareasa si menajera, doar pentru ca matusa sa nu o dea afara. Persoana care ii daduse ordinul era Marlon Abrigo, iubitul de douazeci si ceva de ani al lui Joanne si fiul unui politist din zona. Cei doi se certau si se impacau tot timpul. El se mutase acolo in momentul in care parintii sai, satui de petrecerile sale stropite din plin cu alcool, il dadusera afara. Abrigo o privea pe micuta Kristine urcand scarile catre camera matusii ei. De fapt nu voia niciun prosop. Avea cu totul altceva in minte.

Fata tocmai se pregatea sa iasa din dormitor, cand Abrigo a dat buzna in camera, trantind usa atat de repede, incat aproape ca a lovit-o pe fata peste fata. Ea se dadu inapoi, paralizata de frica. In ciuda eforturilor disperate ale fetei de a se apara, Abrigo a apucat-o strans si a trantit-o in pat. Tinandu-i cu o mana incheieturile la spate, in timp ce cu cealalta ii rupea lenjeria intima, a violat-o cu salbaticie. Cand a terminat, i-a zis ca, daca spune cuiva ce s-a intamplat, o va omori. Era in aprilie 1999. Kristine avea doar 13 ani.

Au trecut cateva saptamani, iar Abrigo s-a mutat, intr-un final. Joanne a observat ca nepoata ei, de obicei vesela si vorbareata, era apatica si deprimata, asa ca a intrebat-o daca e ceva in neregula.
Kristine a inceput sa planga si i-a povestit totul despre devastatorul viol. Revoltata, Joanne a dus-o la politie, unde fetita a fost interogata si supusa unui examen ginecologic. Atacul fusese atat de brutal, incat chiar si atunci, la cateva saptamani de la eveniment, medicul a descoperit semnele unei traume fizice.

Un procuror a ajuns la concluzia ca existau suficiente dovezi pentru inceperea unui proces, iar judecatorul a emis un mandat de arestare pe numele lui Abrigo, care nu a putut fi pus insa in executare, fiindca, intre timp, acesta disparuse. In cele din urma, autoritatile au dus-o pe Kristine intr-un adapost pentru copiii abuzati, unde era in siguranta. Matusa ei s-a mutat, fara sa lase o adresa unde sa poata fi contactata.

La centru, Kristine avea asigurate trei mese pe zi si un loc unde sa doarma. Dar cel mai important era faptul ca se putea duce la scoala. Inainte sa plece din micul catun de pe insula Mindanao, le spusese parintilor ca nu se va intoarce pana nu va termina o facultate. De asemenea, isi facuse o promisiune: aceea ca, intr-o buna zi, cel care o violase avea sa plateasca.

In fiecare duminica, se ruga in capela scolii pentru razbunare si dreptate. Dar, la vremea aceea, dreptatea era greu de gasit, in conditiile in care victima era fiica unui biet cultivator sarac de orez.
In septembrie 2000, la aproape 13.500 de kilometri distanta, in Washington D.C., un tanar avocat, pe nume Sean Litton, se imbarca intr-un avion cu destinatia Manilla. Cu doar cateva luni inainte, lucrase la un litigiu ce implica sume foarte mari de bani, pentru o firma de avocatura de elita. Asta pana cand l-a auzit pe Gary Haugen, un avocat care absolvise cursurile Universitatii Harvard, vorbind despre o organizatie non-guvernamentala evanghelica, pe care o infiintase in 1997, numita International Justice Mission (IJM). In timp ce alte fundatii puneau la dispozitia saracilor mancare si adapost, IJM le oferea dreptate. Dupa cum spunea Haugen: „Rugaciunile ajuta. Dar, cu un avocat alaturi, ajuta si mai mult“.

Litton a fost atat de impresionat de discursul lui Haugen, incat s-a hotarat sa se alature IJM si sa isi puna cunostintele in drept in slujba activitatilor umanitare. Doar pentru cativa ani, si-a spus el.
Prima sarcina de care trebuia sa se ocupe: deschiderea unui sediu IJM in Filipine, o tara atat de afectata de turismul sexual si de traficul de fiinte umane, incat Departamentul de Stat din SUA o pusese pe lista neagra. Sistemul judiciar corupt si ineficient reprezenta, insa, doar o parte a problemei.

Litton a inceput prin a calatori destul de des la Manilla, unul dintre punctele in care trebuia sa ajunga fiind si adapostul in care locuia Kristine. Directorul centrului l-a ascultat cu atentie pe tanarul avocat, care i-a explicat motivele pentru care se gasea acolo.
– As vrea sa fiu avocatul cuiva care a suferit o nedreptate ingrozitoare, si-a rezumat el intentiile. Pot ajuta pe cineva in acest sens?
– Urmeaza-ma, i-a spus directorul.

In incaperea alaturata, a trecut pe langa un dulap inalt si ruginit, din metal, si a deschis un sertar plin de dosare.
– Iata, i-a spus el, acestea sunt cazuri de fetite care au fost abuzate sexual. Si in niciunul dintre ele nu s-a intamplat nimic. A luat unul dintre dosare si i l-a intins lui Litton. Era cel al Kristinei.
Litton l-a parcurs cu ochiul unui expert. De ce nu fusese Abrigo arestat, s-a intrebat el? A continuat sa citeasca si a descoperit un fapt extrem de grav. Echipa de politisti care se ocupase de caz lucra in aceeasi sectie cu tatal lui Abrigo. Poate ca nici macar nu se deranjasera vreodata sa il caute. Litton a cerut sa stea de vorba cu Kristine.

Cand a intrat in birou, a vazut o fata timida care, in uniforma aceea de scoala, cu bluza alba si fusta albastra, nu parea sa aiba mai mult de cincisprezece ani. Asistentul social traducea ce spunea ea.
– Ceea ce ti s-a intamplat a fost ingrozitor de rau si de nedrept, a inceput Litton. Voi face tot ce imi sta in putinta ca, daca acest barbat este vinovat, sa ajunga dupa gratii.
Kristine statea nemiscata, asemenea unei statui, privind in jos si ascultand ceea ce spunea avocatul.

Litton a intrebat:
– Vrei sa ma ocup de acest caz?
Fetita asteptase cu nerabdare acest moment. Doi ani se gandise la cel care o violase, care ii distrusese viata si care era inca in libertate. Si-a ridicat ochii. Privindu-l pe Litton in fata, i-a spus:
– Da, domnule.
Litton era constient de faptul ca dosarul nu va avansa deloc, pana cand Marlon Abrigo nu va fi gasit. Politia nu ii era de niciun ajutor. Trebuia sa se descurce de unul singur. Dar cum avea sa dea de urma unui barbat in Manilla, o zona metropolitana in care locuiau peste noua milioane de oameni?

Incurcat, a luat legatura cu biroul IJM din Washington, in cautarea unor idei noi.
– Pacaleste-i putin, i-au sugerat cei de acolo.
Asa ca Litton a pus la cale un „joc“, pe care l-a numit „Megaloteria verii, cu supercadouri“. Cat despre premiu, filipinezii adorau muzica sentimentala. Asa ca a cumparat un CD al trupei Air Supply, cu cele mai cunoscute hituri. Un prieten a gasit un adolescent dispus sa joace rolul mesagerului care prezinta loteria. Cei doi au repetat ce trebuia sa spuna acesta, dupa care s-au indreptat catre ultima adresa cunoscuta a lui Abrigo. 

La usa a raspuns mama barbatului. Cand i s-a spus ca fiul ei castigase un CD, s-a oferit sa il ia ea. In acel moment, adolescentul, instruit in mod corespunzator, i-a raspuns: „Nu i-l pot da decat domnului Abrigo. Imi puteti spune unde locuieste?“. Mama a facut chiar mai mult de-atat: i-a desenat o harta.
In timp ce mesagerul se indrepta catre usa lui Abrigo, Sean era ascuns in spatele unei masini parcate in zona. Baiatul a ciocanit. Usa s-a deschis si in cadrul ei si-a facut aparitia „invizibilul“ Marlon Abrigo. A mormait ceva in semn de multumire, in timp ce primea premiul, pozand fericit pentru o fotografie.

Intr-o singura dupa-amiaza, Sean Litton reusise sa faca ceea ce politia din Manilla nu fusese dispusa (sau nu putuse) sa faca in aproape doi ani. Acum, dosarul putea fi redeschis.
Sean a desenat o harta mult mai exacta a adresei la care se afla Abrigo, a pus-o intr-un pachet, alaturi de fotografie si o copie a mandatului initial de arestare. I-a trimis aceste informatii unui ofiter superior din cadrul Politiei Nationale, care avea reputatia de a fi onest. In cateva saptamani, Abrigo era in inchisoare.

Cazul Kristinei impotriva lui Abrigo era unul solid, dar nu perfect. Nu existau martori oculari si nici probe ADN. Verdictul avea sa depinda in mare masura de modul in care fata de 15 ani urma sa depuna marturie.

La sfarsitul lui martie, Kristine a urcat in boxa martorilor. Calma si hotarata, a descris violul, in timp ce procurorul ii punea intrebari ajutatoare. Apoi a venit randul avocatului apararii.
Acesta a inceput un atac vizavi de credibilitatea fetei, sugerand ca a fost pusa sa inventeze aceasta poveste de catre matusa ei, Joanne, care era furioasa din cauza ca Abrigo o parasise. 
– Nu s-a intamplat asa ceva, a ripostat Kristine.

Avocatul apararii a sustinut apoi ca nu Abrigo a violat-o pe Kristine, ci un unchi al acesteia. A spus ca, in loc sa dezvaluie ca un membru al propriei familii facuse un lucru atat de ingrozitor, Joanne se hotarase sa dea vina pe Abrigo. Totodata, avocatul a incercat sa o intimideze pe Kristine si sa o faca sa recunoasca faptul ca ii spusese unuia dintre prietenii matusii ei ceea ce se intamplase de fapt. Fata nu s-a lasat insa imbrobodita.
– Nu a avut loc o asemenea conversatie, a spus ea raspicat.

Dupa aceea, avocatul lui Abrigo a adus in boxa trei martori, care pareau extrem de credibili, prieteni de-ai lui Abrigo. Fiecare dintre ei a jurat ca Joanne le-a spus ca unchiul ei comisese, de fapt, violul.
Sean Litton era ingrijorat. Aceste marturii puteau crea indoieli care sa duca la achitarea lui Abrigo. Asa ca a decis sa dea imediat de urma unchiului si sa incerce sa-l convinga sa depuna marturie.
Minciunile orchestrate de aparare reprezentasera o strategie inteligenta, fiindca unchiul lucra ca bucatar pe o nava si se afla mai tot timpul pe mare. Din fericire, Litton a aflat ca in acel moment era acasa, in orasul filipinez Cebu, la o zi distanta de mers cu masina. Asa ca s-a dus sa il vada.
Litton a stat de vorba cu barbatul mai multe ore, dar acesta nu isi amintea mare lucru din ziua violului.

Exasperat, Sean Litton a hotarat sa se intoarca in Manilla, oferindu-se, fara prea mare placere, sa il conduca pe batran pana acasa. Era tacut, aproape deprimat. Brusc, celalalt barbat l-a intrebat:
– Ai fost vreodata in Baltimore?
– Ce anume?, a spus Sean, uimit de ciudata intrebare.
– Eu am fost acolo la un moment dat, la capela marinarilor… Batranul si-a deschis portofelul, ca sa-i arate o vedere. In acel moment, din portofel i-a cazut o bucatica de hartie. Litton a ridicat-o.
– Ce-i asta?, a intrebat el.
– Asta? E o hartie pe care trebuie sa o arat ofiterilor americani de la imigrari atunci cand parasesc nava, ca sa raman un timp pe uscat.
Sean s-a uitat la data de pe stampila documentului. In ziua in care Kristine fusese violata, unchiul lui Joanne se afla in Portland, Oregon. Exact de asta avea nevoie! A revenit la tribunal in timp util, astfel incat procurorul sa poata include aceasta informatie cruciala in pledoaria finala.

Pe 28 august 2001, toata lumea era prezenta in sala de judecata, pentru a asculta pronuntarea verdictului. Kristine nu se afla acolo – era la scoala –, insa Sean da. Era extrem de nelinistit.
Abrigo a fost gasit vinovat pentru viol si, drept urmare, a fost condamnat la 30 de ani de inchisoare, fara drept de eliberare conditionata. Sean Litton era usurat. In sfarsit se facuse dreptate. Sistemul functiona. Iar el isi tinuse promisiunea pe care i-o facuse fetei.

Cand Kristine a primit vestea, nu i-a venit sa creada. Nu a mai putut decat sa dea din cap si sa ingaime un politicos „Bine“. Dupa care a plecat de acolo, uluita.
Apoi, adolescenta si-a dat seama ce anume se intamplase. A urcat in graba scarile, pana pe acoperis. Odata ce s-a vazut singura, a lasat bucuria sa explodeze.
– Daaa!, a strigat ea catre cer. Daaa! Iti multumesc!

La zece ani dupa condamnarea lui Abrigo, biroul IJM din Filipine a ajutat autoritatile locale sa salveze peste 500 de copii si femei obligati sa se prostitueze, sa aresteze peste 300 de suspecti de trafic de carne vie, sa condamne 22 de barbati care violasera copii si sa aresteze alti 38. Un program impotriva traficului de fiinte umane, demarat pentru prima data de IJM in Cebu, cu ajutorul unei finantari de cinci milioane de dolari din partea Fundatiei Bill & Melinda Gates, a redus cu aproape 80% numarul de copii exploatati in industria sexului. In toamna anului 2010, guvernul filipinez a cerut IJM sa ajute la intocmirea unui mandat oficial, care solicita judecatorilor sa rezolve mai repede cazurile ce implicau traficul de copii si exploatarea sexuala a acestora. Aceasta este mostenirea pe care au lasat-o Sean si Kristine.

In prezent, Kristine are 25 de ani. S-a casatorit si este mama unui baietel de trei ani. In 2008, si-a tinut promisiunea facuta propriei familii si a obtinut o diploma in asistenta sociala.
Cat despre Sean Litton, s-a intors in Washington D.C., ca vicepresedinte de operatiuni la IMJ. Desi s-au scurs multi ani de atunci, nu trece nicio zi fara sa se gandeasca la fetita de cinsprezece ani cu atitudinea ei mandra si hotarata.

</p>
<p>&nbsp;</p><strong><a href="http://diff4.smartadserver.com/call/cliccommand/4711480/[timestamp]?" target="_blank">Cea mai buna dobanda fixa la lei. Click pentru credit</a></strong>
 
Vote it up
192
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza