Donatorii informați sunt cei mai mulțumiți

E bine ca oamenii să fie nu numai mai generoși, dar și mai încrezători atunci cand fac o donație.
 

Te-a impresionat o cauză, povestea unui om sau a unei comunități. Simți că vrei să fii parte din acea poveste, să ajuți. Iată cum poți să o faci cu cap, ca să nu ai regrete. și, în final, să fie un gest care te face în primul rând pe ține fericit. 

 

 1. Donează pentru ceva care contează pentru tine. Iubești animalele? Dă unei organizații care se ocupă de ele. Te impresionează bătrânii și îți amintesc de bunicii tăi? Dă la un centru de zi sau la o organizație care face vizite medicale la domiciliu. Te frustrează despăduririle? Dă unei asociații care plantează copaci. Vei fi fericit doar donând acolo unde inima ta îți spune că vrei să faci o diferență.

 

 2. Dă cât poți astfel încât să nu faci sacrificii. Uneori organizațiile îți sugerează o sumă și îți arată de ce au ales-o ("50 de lei acoperă o oră de terapie pentru un copil cu autism"). Important este însă ca donația ta să nu fie o povară pentru tine. Vei fi fericit doar făcând o donație pe care ți-o permiți.

 

 3. Donează unei organizații transparente. Fie că te găsesc ei și îți cer, fie că îi cauți tu, donează doar după ce vezi un raport anual și un bilanț financiar. E o diferență uriașă de responsabilitate între o organizație care spune clar ce face cu fiecare leu și lasă și pe cineva din afara ei (un auditor) să verifice cheltuielile și una care nu explică deloc ce face cu banii primiți. Vei fi fericit doar dacă vei dona cu încredere că banii merg unde ți s-a promis.

 

 4. Donează în siguranță. Adică într-un mod care îți oferă o dovadă de plată (transfer bancar, cash cu chitanță, SMS) sau garanția că banii ajung la cauză (urnele din magazine, de exemplu, dar doar dacă sunt sigilate). Vei fi fericit doar dacă vei avea încredere că totul se face legal și transparent.

 

 5. Cere să fii informat. Poate că primești deja prea multe newslettere, dar pe acesta vei vrea să îl citești. Lasă contactele tale organizației pe care o sprijini și cere-i să te țină la curent cu activitățile. Vei fi fericit doar dacă vei vedea în ce s-a transformat donația ta, fie că e o masă caldă pentru oamenii fără adăpost, o excursie la munte pentru un vârstnic singur sau un leagăn într-un parc de joacă pentru copii cu nevoi speciale.

 

 Găsești în Ghidul Donatorului răspunsuri mai detaliate la toate întrebările pe care ți le-ai pus vreodată când ai vrut să ajuți. Ghidul este scris de consilierii de filantropie și strângere de fonduri ai Asociației pentru Relații Comunitare, un grup de specialiști care de aproape 15 ani promovează filantropia responsabilă în România. 

 

Initiativa face parte din proiectul "Punti pentru resurse - resurse pentru comunitati" al Asociatiei pentru Relatii Comunitare, finantat prin granturile SEE 2009 - 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati: www.eeagrants.org.

Vote it up
125
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza