Dincolo de obstacole

Georgeta Crișu și-a schimbat viața și profesia pentru a-i înțelege și ajuta pe toți cei la fel ca fiul său.
 

Georgeta Crișu aștepta ca fiul ei, Bogdan, în vârstă de șase ani, să termine ora de fizioterapie, când l-a văzut pe bărbatul mai în vârstă apropiindu-se de ea.

Acela este fiul dumneavoastră bănuiesc, nu?, o întrebă el.

Da.

Eu vin aici, la centru, cu nepoata mea, care are autism, spuse bărbatul.

Îmi pare rău, răspunse femeia înaltă, blondă, care nu avea mai mult de 30 de ani și care nu știa nimic despre autism.

Fiul dumeavoastră de ce este aici?, insistă el.

A avut meningită când era foarte mic, pe la șapte luni, și medicii i-au prescris exerciții pentru stimulare motorie.

Știți că este autist, nu?, adăugă bunicul.

Autist? Nu, nu este… Adică niciun medic nu mi-a spus asta. Ce înseamnă asta?, întrebă mirată femeia.

O să vă explic într-o zi când aveți timp, mai spuse bunicul, înainte să se îndepărteze.

Aceea a fost prima dată când Georgeta Crișu a auzit despre autism și, mai mult decât atât, prima dată când cineva îi confirma bănuiala că fiul ei avea „altceva“ sau mai mult decât acea meningită de care suferise când era doar un bebeluș. O bănuială pe care o avea de când Bogdan împlinise trei ani și ea realizase că parcă nu-i vedea, nu-i auzea și nu-i remarca pe cei din jurul lui. Vorbele bunicului au pus-o serios pe gânduri. Din acel moment, Georgeta Crișu a început să caute informații despre autism, să o observe pe nepoata bătrânului, care avea un comportament extrem de agitat și violent, și să caute specialiști care ar fi putut-o lămuri dacă fiul ei chiar era autist. La o discuție ulterioară, bunicul i-a explicat care sunt principalele semne, iar Bogdan se înca­dra la toate. Tot el a sfătuit-o să ia legătura cu dr. Rodica Urziceanu, cea care a dat diagnosticul: da, fiul ei Bogdan era într-adevăr autist.

Acela a fost un moment de cotitură pentru Georgeta Crișu. Inginer de meserie, ea s-a apucat să învețe totul despre terapiile care i-ar fi putut ajuta copilul, să lucreze cu el ore întregi acasă, în afara orelor pe care Bogdan le avea cu specialiștii, să ia legătura cu alți părinții ai căror copii aveau autism, să încerce să înțeleagă cât mai multe despre modul de a fi și de a gândi al unei persoane autiste.

Tot atunci, femeia și-a schimbat profesia și s-a implicat cu tot talentul și dorința de a fi utilă spre lucrul cu copiii autiști. Împreună cu alți părinți a fondat Asociația Naționa­lă pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR), al cărei președinte este din 1992.

Deși de-a lungul anilor Georgeta Crișu devenise unul dintre oamenii cel mai bine informați privind autismul și cei mai experimentați în lucrul cu oamenii afectați de această tulburare neurobiologică, ea nu se ocupase și de partea de profesionalizare. „Mi-am dat seama că am nevoie de diplome când, la un moment dat, cineva de la Universitatea de Psihologie m-a întrebat în ce calitate le dau eu lor sfaturi, că știu ei mai bine ce e de făcut. Unul dintre părinții copiilor cu autism mi-a spus atunci: «Cred că e cazul să faceți masterul, nu pen­tru că mai aveți ceva de învățat, dar pentru a nu mai lăsa loc de discuții».“

Așa că, la peste 50 de ani, George­ta Crișu și-a luat diploma, schimbându-și astfel definitiv profesia și devenind psihopedagog profesionist în Tulburări de Spectru Autist (TSA). Dar dacă o întrebi de cea mai mare realizare îți va răspunde că „a fost momentul în care am putut face vizibil faptul că orice persoană autistă poate funcționa independent sau parțial independent“, totul depinzând de momentul în care începe să se lucreze cu ea.

Deși locuiește cu ea, fiul ei, Bogdan, care are acum 39 de ani, nu are nevoie de vreo îngrijire specială, fiind parțial independent. Faptul că a durat atât de mult timp până a fost diagnosticat a contat. Și a mai trecut printr-un un moment dificil.

Cei mai mulți părinți nu știu că perioada adolescenței e cu adevărat deosebită. E greu și pentru un copil care nu are nimic altceva, iar la un copil autist efectele pubertății pot fi tragice“, spune Georgeta Crișu. Din păcate, a fost o perioadă extrem de dificilă și pentru Bogdan. „A fost singurul moment în care m-am simțit cu adevărat descurajată, pentru că atunci Bogdan s-a întors la punctul zero. Era ca și cum nu se lucrase niciodată cu el. Practic, am luat-o de la capăt, iar «reconstrucția» a durat ani de zile. A ajuns aproape de ce a fost abia în urmă cu vreo doi ani“, povestește ea.

Dacă acesta a fost șocul de care a avut parte în ceea ce-l privește pe propriul fiu, cazul unui alt copil autist i-a provocat o altfel de durere. „Avea vreo cinci ani când l-am văzut prima dată într-o clasă de copii autiști. Peste câțiva ani, când făceam o vizită în căminele de copii, l-am găsit acolo. Regresase în asemenea hal încât trebuia sprijit ca să se poată deplasa. Apoi am văzut care erau condițiile în care trăia. Erau apropiate de imaginea unui lagăr de exterminare. Atunci am jurat că niciodată nu voi sfătui părin­tele unui copil autist să-l interneze în vreo instituție de stat“, spune ea.

În fiecare dimineață la ora 7:00, femeia de 62 de ani se duce la centrul asociației, unde lucrează cu copii, adolescenți și adulți cu autism până seara la 19:00. Nu o mai sperie nimic, nu o mai uimește nimic – se bucură pentru realizările fiecăruia și e dezamăgită de fiecare dată când cineva se folosește de părinții care ar da oricât să-și vadă copilul bine. „Cei care au autism sunt doar altfel decât noi, dar pentru asta trebuie să avem răbdarea și înțelepciunea de a-i înțelege.“

Așa cum și Georgeta Crișu a înțeles că fiul său, Bogdan, are un simț special. „Ceea ce mă uimește la el este modul în care «ghicește» oame­nii. Aproape de fiecare dată când sună cineva la ușă, Bogdan vine să vadă cine e. Și, dacă nu-i place persoana respectivă, nu-i deschide, iar dacă o place, o primește cu drag. Până acum nu s-a înșelat niciodată.

Părintele unui copil autist trebuie să înțeleagă că are un copil special și nu cel pe care l-a visat, iar pentru asta trebuie să se aplece la nevoile copilului, nu la dorințele proprii. Și să știe că nu există obstacol ce nu poate fi depășit“, adaugă ea.

 

Vote it up
174
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza