Din inima, pentru Sonia

Alex, micuta Sonia si Donatorul Anonim: intalnirea care le da o sansa micutilor carora inima le bate in alt ritm
 
<p>Venise de la birou cu gandul asta. Sa vada ce se mai intampla cu Sonia. Nu mai stia nimic de ea. Era deja iulie 2010. Trecusera aproape doi ani de cand ochii caprui ai fetitei isi gasisera loc in inima sa. Nici nu stia daca mai traieste. Intra in casa cu o figura preocupata, isi saruta sotia si copilul de doi ani si jumatate, manca ceva si se duse in camera de lucru. Deschise calculatorul si dadu cautare dupa nume: Sonia Conovaru. Instantaneu aparura peste 9.000 de rezultate. I-a atras atentia un titlu: De ce nu mai aude Sonia cand ii bate inima? L-a deschis si a inceput sa citeasca. Asa a aflat ca, intre timp, fetita, nascuta cu grave malformatii cardiace in 6 iunie 2007, nu mai auzea, din cauza tratamentelor care i se administrasera. Totusi, se bucura ca traia, ca operatiile la inima au avut succes. Contribuise si el un pic la asta, atunci, in urma cu doi ani: donase ceva bani dupa ce citise un mail in care era expusa drama fetitei.
Acum, insa, ii atrase atentia un alt nume. Alexandru Popa, un fizician ajuns sa lucreze in informatica, infiintase o asociatie non-profit si strangea bani pentru deschiderea unei sectii de cardiochirurgie pediatrica la Spitalul de copii "Marie-Curie", din Bucuresti. Isi striga sotia. Ii arata si ei articolul.
- Ce zici de asta?, o intreba. Ma gandeam sa contribuim si noi cu ceva. Asa vom reusi sa ajutam mai multi copii.
- Intereseaza-te, ca sa fim siguri ca este ceva serios, si hotaram atunci, ii spuse ea. 
Dupa cateva zile, cei doi soti se aflau deja in trenul care-i ducea din Timisoara, orasul lor, la Bucuresti.
Era o zi de la jumatatea lunii iulie, ziua providentiala in care Donatorul Anonim avea sa-l intalneasca pentru prima data pe Alexandru Popa.

Alexandru inchise telefonul. Nu-i venea sa creada ce auzea. Fratele lui, Ionut, fusese depistat cu o grava malformatie la inima. Si asta asa, din pura intamplare. La un  control de rutina.
Din acel moment a inceput haosul in familia lui Alexandru Popa, care avea pe atunci 34 de ani. Tanarul inalt, cu un par negru care-i acoperea tot timpul ochii mari si caprui, trebuia sa faca fata in perioada urmatoare acestei provocari, trebuia sa gaseasca solutii pentru fratele lui. Totul se intampla in Romania anului 2005, cand erau prea putine sanse sa fii operat cu succes. Iar Ionut avea nevoie de o plastie de valva.
In cautarile sale febrile pentru o solutie cat mai buna la problema fratelui sau, Alex a auzit de misiunile chirurgului italian Vittorio Vanini la Spitalul Militar din Bucuresti. Acesta venea de cativa ani cu echipa si opera copii romani cu malformatii cardiace. Acolo l-a cunoscut Alex. Si asa a luat hotararea sa-si duca fratele pentru operatie la clinica din Bergamo a profesorului italian. Totul s-a terminat cu bine, iar Ionut s-a pus repede pe picioare.
Dar Alex si-a dat seama ca, de fapt, nu se terminase. Cati oameni oare, in special copii - caci malformatiile cardiace pe ei ii afecteaza cel mai mult si putini supravietuiesc cum a supravietuit  fratele sau -, raman fara nicio sansa, fiindca in Romania nu exista clinici unde sa poata fi operati? Trebuia sa vina mereu medici ca Vanini, pentru ca o mica parte din ei sa aiba o sansa la viata? Oare chiar nu se putea face nimic?
Ajuns in tara, Alex s-a hotarat sa faca el ceva. El si cativa apropiati au infiintat Asociatia "Inima copiiilor", al carei prim scop a fost sa faciliteze misiunile echipelor de medici in Romania. "Incercam sa le oferim medicilor straini macar cazare si masa", isi aminteste Alex Popa despre inceputuri. "Dar nu intrevedeam nicio posibilitate financiara pentru ceva mai durabil".

Mergand la Cluj sa-si opereze mama, Alex a cunoscut acolo niste medici dedicati, care incropisera niste saloane pentru copii in sectia de chirurgie cardiaca pentru adulti. Dar erau in pragul desfiintarii!
Atunci a simtit Alex ca trebuie sa mearga mai departe. Un ajutor nesperat, de 500.000 de euro, i-a venit de la o fundatie din Elvetia si astfel a reusit sa salveze sectia de la Cluj si sa o utileze cu aparatura performanta.
Marele sau proiect nu avea sa fie insa acesta, ci cel care prinsese contur cu aproape doi ani in urma. Cam pe vremea in care micuta Sonia se lupta din greu sa ramana in viata.

Era sfarsitul lunii iulie 2007. Actorul Alexandru Conovaru se uita la abdomenul rotunjit al sotiei sale, Oana. Cei doi asteptau cu emotie venirea pe lume a primului lor copil. Un fior de teama il strabatu pe Alex, care intreba:
- Ce o sa ne facem cand o sa aiba colici? Dar cand o sa raceasca?
Oana intrase deja in luna a noua. Sarcina nu fusese deloc usoara. A fost chemata des la controale, deoarece avea tensiunea arteriala crescuta, si a facut zeci de ecografii. Dar medicii
n-au vazut nimic deosebit.

Doar patru zile a dormit micuta Sonia in patutul ei de acasa. Si asta numai dupa o luna de la nastere. Venise pe lume in 6 iunie 2007, avand doar 2,270 kilograme si 46 de centimetri. O fetita delicata ca o papusa de portelan. Abia dupa sase zile de viata chinuita, medicii si-au dat seama ca Sonia avea probleme. La ecocardiografie, s-a constatat ca are inima pe partea dreapta. O inima cat o capsuna, cu defect septral ventricular si defect septral arterial, ceea ce ingreuna mult oxigenarea sangelui. Si mai grav era ca nu avea artera pulmonara, astfel ca plamanii nu primeau suficient sange de la inima.
Sonia a fost transferata la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului, unde i s-au facut investigatii amanuntite si i s-a administrat tratamentul necesar. Abia dupa o luna au reusit Alex si Oana sa-si ia copilul acasa.

Dar bucuria a durat doar patru zile. In a patra zi, plansul de foame al micutei nu se mai oprea, iar apoi a incetat sa mai respire. A facut stop cardiac. Cu o stapanire de sine extraordinara, Oana si-a intins fetita pe canapea si a resuscitat-o. Cand a simtit ca respira iar, a luat-o in brate si a plecat la spital.
Medicii i-au spus ca, daca mai intarzia zece minute, Sonia murea. Avea insuficienta cardiaca si respiratorie. A fost ventilata, dar a mai facut un stop cardiorespirator. Temperatura i-a crescut la 39 de grade. Mii de fire erau prinse de trupul firav al bietei micute, iar asistentele nu mai gaseau nicio vena. Manutele erau ciuruite de intepaturi si pline de sange uscat. Noaptea, Oana a simtit-o ca plange, desi practic nu avea cum sa o faca, avand montat in gurita tubul de ventilare.

Dar Sonia s-a dovedit o adevarata luptatoare. A reusit sa depaseasca si acest moment critic. Acum ramanea ca altii sa hotarasca daca avea o sansa la viata sau nu. In Romania, nimeni nu voia sa o opereze! Trebuia sa plece in strainatate: sansa ei era reprezentata de o serie de interventii chirurgicale realizate in Germania si in SUA.
Astfel, in august 2007, cand avea numai numai o luna si jumatate, Sonia era operata la München, unde i s-a montat un tub, care sa asigure pomparea sangelui din inima in plamani. O noua interventie de inlocuire a acestui tub a suportat-o cand a implinit 11 luni.
Dar cea mai importanta operatie urma sa fie cea de la Boston, cand Sonia avea sa implineasca 18 luni. Trebuia sa o duca acolo pentru a-i rezolva malformatia cardiaca si a-i face un transplant de artera pulmonara. O interventie grea, realizata experimental, si foarte costisitoare. Pentru a ajunge acolo, mai aveau nevoie de 130.000 euro.
Asa a inceput campania de strangere de fonduri pentru salvarea vietii micutei Sonia. Acesta a fost momentul cand, in Timisoara, un barbat obisnuit a aflat, citind un mail, despre povestea fetitei cu inima "ranita". Impresionat de drama ei, el a donat cateva zeci de milioane de lei, suma care a ajuns la 2.000 de euro impreuna cu donatia facuta si de firma unde lucra. Asa a intrat Donatorul Anonim in viata Soniei. Nimeni nu banuia ca aceasta intalnire avea sa schimbe destinul a sute de copii  ale caror inimi nu bat in ritmul firesc.

Multe cazuri de copiii cu malformatii cardiace ajungeau inca din 2007 la Asociatia "Inima Copiilor". Erau parinti disperati ca nu stiau unde si cui sa se adreseze, unde pot gasi o solutie pentru a-si ajuta copilul sa traiasca. Si Alexandru Popa le intindea o mana de ajutor fiecaruia. Stia la ce medici romani sa-i trimita, medici care apoi ii sfatuiau, in functie de gravitatea situatiei, catre ce clinica din strainatate sa se indrepte.
Dar Alexandru nu era multumit. Stia ca aceasta nu reprezenta o adevarata solutie. Erau sute de copii care aveau nevoie de ajutor. Trebuia construita o clinica specializata. Dar cum sa faci asta fara sa ai banii necesari? Dar dorinta de a face bine a fost atat de puternica, incat i-a oferit lui Alexandru exact ceea ce avea nevoie - punctul de pornire.
Dintr-o discutie cu un prieten medic, a aflat ca Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucuresti dispune de cateva incaperi nefolosite. Era vorba de 700-800 de metri patrati, spatiu ce ajunsese un fel de depozit de obiecte de mobilier si aparatura scoasa din uz.
Dr. Catalin Cirstoveanu, seful sectiei de terapie intensiva pentru nou-nascuti, s-a alaturat imediat planului lui Alex. Stia foarte bine cati micuti mor din cauza ca nu au cum sa fie operati in Romania. Asa au inceput cei doi, in primavara lui 2009, campania de strangere de fonduri pentru infiintarea unei sectii de cardiochirurgie pediatrica la Spitalul "Marie-Curie".

Luna aprilie 2009. Zambetul Soniei induioseaza lumea, care astfel se alatura cu tot sufletul, facand donatii pentru constructia noii sectii unde sa fie salvate inimi de copii. Ziarul Gandul scrie despre ambele campanii: si cea pentru salvarea micutei Sonia, si cea de punere in aplicare a proiectului lui Alex. Se implica si B1 TV. Se strang multi bani.
In luna decembrie 2009, Sonia reuseste sa plece in SUA, la Spitalul de Copii din Boston, pentru cea mai importanta operatie. Pe prima pagina a ziarului Boston Herald apare intreaga poveste a luptei ei, sub titlul Miracle Girl. Profesorul Pedro Del Nido le-a spus parintilor: "E un miracol ca micuta a supravietuit  fara operatie".
In acest timp, Alex Popa face progrese. Cu ajutorul zambetului micutei Sonia, a povestii suferintei ei, se strang circa 500.000 de euro. Cu acesti bani incepe treaba la sala de operatii si la salonul de terapie intensiva.
Dedicarea lui Alex impresioneaza si autoritatile. Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, ii promite sprijinul sau. Astfel, ministrul sanatatii de la acea vreme,  redirectioneaza niste fonduri si aproba un buget de un milion de euro pentru lucrarile la noua sectie. Se implica si companii, care doneaza sume mai mari, dar si fundatii si oameni simpli. Mai e un hop de trecut: angiograful, care costa inca un milion de euro, si fara de care o astfel de sectie nu poate functiona.

Dupa cateva luni, in iulie 2010, avea sa se intample ceva neasteptat. Barbatul din Timisoara, care si-a castigat numele de Donatorul Anonim, este impresionat. Nu e drept ca atatia micuti sa moara fara ca nimeni sa miste un deget, se gandeste el si aproape ca ii dau lacrimile. Isi ia sotia si pleaca impreuna spre Bucuresti, pentru a se intalni cu Alexandru Popa. Vrea sa vada cu ochii lui si sa se convinga de ceea ce se poate face cu ajutorul sau.
Totul a inceput cu Sonia si a ajuns aici, la un proiect cu adevarat important. Se decide. Va fi o donatie substantiala: 50.000 de euro, suma de care e nevoie pentru a-i reda speranta lui Alex ca nu mai e mult si isi va vedea visul realizat.
"Am vazut ce e acolo. Nu avem foarte multi bani, dar nici nu ma plang ca o sa murim de foame dupa aceasta donatie. Am vrut sa facem un gest care sa ajute cu adevarat. Daca 20 de oameni ar face o donatie cum am facut noi, s-ar putea cumpara angiograful. In cazul in care as fi dat banii la cazuri separate, as fi ajutat poate doi copii. Dar asa, aici se vor intampla lucruri care vor salva sute de copii in fiecare an", ne-a spus cel care vrea sa ramana, pentru noi toti, Donatorul Anonim. De ce? Numai asa, in anonimat, un astfel de gest are valoare. "Nu vreau sa fiu acuzat ca-mi cumpar publi-
citate si nici sa ma bat cu pumnii in piept. Vreau doar ca aceasta clinica sa inceapa sa functioneze. Iar viata acelor suflete inocente sa fie salvata", isi incheie pledoaria eroul anonim.

Fetita nascuta cu inima cat o capsuna va fi intotdeauna asociata cu proiectul de la Spitalul "Marie Curie", pentru ca micuta Sonia a fost, fara sa stie, unul din promotorii acestuia. "Fiica ta ne-a ajutat foarte mult", i-a spus dr. Cirstoveanu lui Alexandru Conovaru, tatal Soniei. Iar tanarul parinte s-a simtit mandru: "Cand am fost intrebat ce simt, am spus sincer ca as fi preferat ca nu copilul meu sa fie unul din motoarele acestei actiuni nemaipomenite, care se intampla in acest spital. Dar am inteles ca totul se compenseaza in viata. Cred ca Sonia s-a nascut pentru a face ceva maret. Deja face!" </p>

Vote it up
214
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza