Din Bratislava, cu drag

Capitala Slovaciei, un secret care merită să fie descoperit
 

Suntem pe malul Dunării, fluviul albastru care, în drumul său, străbate și țara noastră. În această după-amiază de martie neobișnuit de călduroasă, apa pare rece, în timp ce își croiește drum prin Bratislava, micuța capitală a Slovaciei. Oamenii se odihnesc pe bănci, cu chipurile îndreptate spre cerul lipsit de nori. Alții merg cu rolele, se plimbă braț la braț, fac jogging sau împing cărucioare cu copii.

„Se spune că Slovacia are de toate, cu excepția ieșirii la mare“, îmi zice ghidul meu, Lubomíra Hornáčková. „Bratislava are atmosfera unui oraș mediteranean – doar că Mediterana noastră este Dunărea.“

Bun venit în orașul pe care îl alegi, de obicei, dacă te-ai plictisit deja de Viena: e micuț, dens și cuibărit la poalele versantului sudic al Carpaților Cachticke (Carpații Mici). Când le-am spus prietenilor că voi veni aici, m-au luat în derâdere. „E o excursie de o zi, în cel mai bun caz“. Sau, pur și simplu: „N-am fost niciodată acolo și nici nu mă interesează“.

De fapt, habar n-au ce pierd. Stând aici câteva zile, sunt încântată să descopăr că Bratislava nu este o „soluție de avarie“, ci un secret care trebuie prețuit și păstrat. Un oraș asemănător cu Viena, dar fără prețurile mari de acolo. În partea sud-vestică a Slovaciei se află, la doar șase kilometri depărtare de granița cu Austria și la 14 kilometri de cea cu Ungaria, o răscruce de drumuri care nu este nici în vest, nici în est. Orașul a supraviețuit multor evenimente, de la sistemul feudal și luptele sângeroase, la un mariaj nefericit cu Cehia și 40 de ani de comunism.

Eu și Lubomíra pornim de pe malul râului care înconjoară Staré Mesto, Orașul Vechi. În spatele nostru se înșiră străduțe înguste, pietruite, pline de cafenele și baruri. Facem dreapta și ocolim orașul, pentru a urca pe drumul abrupt și stâncos ce duce la Castelul Bratislava, o construcție dreptunghiulară, care seamănă cu o masă întoarsă cu picioarele în sus. O variantă a acestui castel străjuiește locul de secole, impasibilă și masivă.

Intrăm pe sub arcada Porții Sigismund, construită în secolul al XV-lea și numită după un conducător al Casei de Luxemburg. Mergând pe meterezele castelului, sunt fascinată de priveliștea fluviului. Dacă și-ar putea spune poveștile cărămizile și pietrele!

Castelul își are originea într-o construcție din secolul al XIII-lea, când era o structură slavă cu metereze de lemn. Treptat, a fost extins și a devenit elementul central al Regatului Ungariei, o fortăreață aproape impenetrabilă, care proteja orașul de atacurile dinspre Boemia și Germania. Inclusiv împotriva unui asediu de două luni, care a avut loc în 1052. Conform tradiției, asediul s-a încheiat când un soldat maghiar pe nume Zothmund a înotat până la navele inamice și le-a găurit.

Foarte puține dintre vechile fortificații au rezistat. La jumătatea secolului al XVIII-lea, împărăteasa Maria Tereza a ordonat demolarea acestora, orașul devenind cea mai mare așezare din Imperiul Austro-Ungar și un important centru cultural, preferat de înalta societate. Palate și conace somptuoase au fost construite în timpul domniei împărătesei, iar populația s-a triplat. Wolfgang Amadeus Mozart a concertat aici, dar și Joseph Haydn sau Ludwig van Beethoven.

Ca și cum m-aș uita la un film vechi, mi-o imaginez pe împărăteasă coborând pe scările în stil rococo ale castelului, în timpul uneia dintre vizitele sale de la Viena, serioasă și teatrală, ținând în mână o cupă de vin roșu – băutura ei preferată. Precursoare a feminismului, a născut 16 copii, dar a fost nemulțumită că multiplele sarcini au împiedicat-o să conducă ea însăși armatele în bătălii. Educată în spiritul activităților specifice femeilor epocii – desenul, pictura, muzica și dansul – , ea s-a dovedit a fi un politician înnăscut și un bun negociator. Când a urcat pe tron în 1740, a fost capabilă să delege și să ia rapid decizii, în timp ce alte puteri europene încercau să o răstoarne, pe motiv că era o femeie ce ocupa poziția unui bărbat.

„Se zvonea că vinul era ca un medicament pentru împărăteasă“, îmi spune Lubomíra, în timp ce ne plimbăm prin pivnițele castelului. „Oamenii spun că avea atât de mulți copii pentru că, din cauza vinului roșu, nu refuza niciodată pe nimeni“. Cred că e posibil. Nu-mi imaginez cum poți rămâne însărcinată de atâtea ori fără el, nu?

Plecăm de la castel, croindu-ne drum cu grijă spre cealaltă parte a dealului acoperit de iarbă, unde se află poarta medievală Sf. Mihail, singura rămasă în picioare în Orașul Vechi. Cu acoperișul ei verde în formă de ceapă, este inconfundabilă, devenind un reper pentru turiști. După ce urcăm cele 110 trepte ale turnului adiacent porții, parte a fortificațiilor originale care protejau orașul, ajungem la platforma de observație, acum goală, de unde putem vedea întregul Staré Mesto așternut în fața noastră: acoperișuri de culoarea teracotei și clădiri cu stucatură flancând străzile gri, pietruite, pe care nu este permis accesul mașinilor.

Sub noi se află catedrala medievală Sf. Martin, care poartă hramul nu  unuia, nu a doi, ci a șase sfinți catolici: Gheorghe, Florian, Elisabeta, Ecaterina, Nicolae și Adalbert. Se pare că locuitorii Bratislavei cred că e bine să te asiguri din toate părțile. Localnicii sunt și foarte superstițioși, cel puțin așa îmi spune Lubomíra.

„Când vedem un coșar acoperit de funingine cărându-și periile, trebuie să atingem un nasture de la cămașă sau de la haină, ca să ne aducă noroc“, îmi povestește. „Este și o statuie aici, în Staré Mesto, cu un lucrător care iese dintr-un canal. Noi credem că, dacă freci nasul statuii, rămâi gravidă“.

În timp ce ne plimbăm, Lubomíra îmi spune cum era să crești dincolo de Cortina de Fier, cu obligativitatea de a te conforma și cenușiul apăsător. Îmi spune despre dizidenții ce se aruncau în Dunăre, disperați după libertate, crezând că Austria era pe malul celălalt.

„Ieșeau pe mal și descopereau că sunt tot în Cehoslovacia“, spune ea.

Cele mai multe clădiri istorice din Bratislava au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial fără să fie afectate. Dar în timpul perioadei comuniste nu s-a făcut aproape nimic pentru protejarea lor. Cel mai mult a avut de suferit Orașul Vechi. Clădirile istorice au fost avariate. Zidurile și fundația au fost lăsate să se năruie. Iar pentru a se construi acel pod futurist din oțel și beton, cunoscut în popor sub numele de Podul Nou, o mare parte din vechiul cartier evreiesc, inclusiv principala sinagogă a orașului, a fost rasă de pe fața pământului.

„Era genul de loc unde nimănui nu-i păsa dacă se prăbușesc clădirile.Iar dacă îți păsa, nu spuneai nimic“, povestește Lubomíra. Înainte de Revoluția de Catifea din 1989, totul se închidea înainte de ora zece seara. Oamenii aveau capul plecat.

Prin oraș mai există încă lucruri care amintesc de acele vremuri: blocurile pătrățoase cu ferestre mici și pereți coșcoviți, hotelul Kiev, acum închis, care a fost considerat un triumf al arhitecturii sovietice când Bratislava a găzduit Campionatul Mondial de Patinaj Artistic, în 1973 și, desigur, Podul Nou.

În anii care au trecut de la ridicarea Cortinei de Fier, a avut loc o renaștere a orașului. S-a construit foarte mult. Un exemplu este Eurovea, un centru comercial situat pe malul Du-nării, cu dramaticul său atrium din sticlă. Dar nicăieri nu vezi trecutul și prezentul îngemănate mai clar decât în Staré Mesto, unde curțile au fost redeschise publicului, cu buticuri, cafenele și ghivece cu flori.

O păpușă mexicană supradimensionată din carton presat, cu sombrero, stă deasupra intrării primului res-taurant mexican deschis în Bratislava. Un bar, care a fost cândva bibliotecă, este plin cu localnici, dar și cu turiști, un grup de englezi care au venit aici pentru o petrecere a burlacilor și pentru berea bună și ieftină. Într-o cafenea populară, aud o amestecătură de limbi – slovacă, engleză, franceză, germană.

În timp ce mă așez în fața unui pahar cu ceea ce un chelner cu mustață a numit un „vin slovac bun“, mă întâlnesc cu directorul Amazon din Washington, care și-a petrecut weekendul la Bratislava, alături de prieteni din Belgia și Scoția. „Prețurile sunt accesibile, iar berea este grozavă. Am petrecut pe cinste“, spune el.

În piața centrală, tresar uitându-mă la instrumentele de tortură medievale din Muzeul de Istorie și Justiție Feudală al orașului, situat la subsolul vechii primării. Apoi urc, pentru a vedea exponatele care urmăresc istoria orașului de la începuturile sale, ce datează din anul 200 î.Hr., pe când era doar o mică așezare umană pe dealul pe care se află în prezent castelul, trecând apoi prin perioada romană și cea a Imperiului Austro-Ungar, care a durat vreo 300 de ani.

Lângă primărie, un afiș anunță pentru ziua următoare o demonstrație împotriva intruziunii Rusiei în Ucraina. O statuie a unui vesel soldat napoleonian, care se reazemă nonșalant pe spătarul unei bănci poartă la gât o eșarfă albastru-aprins. Lubomíra îmi spune că este un simbol al iminentelor alegeri prezidențiale, în care câștigătorul probabil este un filantrop, neafiliat niciunui partid politic.

De fapt, astăzi, eșarfele albastre sunt legate în jurul tuturor statuilor din Orașul Vechi, de la cea înfățișându-l pe Hans Christian Andersen la cea a lui Schöne Náci, nepotul unui clovn celebru, care a decis la jumătatea secolului XX că menirea lui în viață este să aducă zâmbetul pe chipurile oamenilor din Bratislava. Când nu lucra ca gunoier, îl puteai vedea într-o haină ponosită de catifea, mergând pe străzile din Staré Mesto scoțându-și pălăria, oferindu-le doamnelor flori și spunându-le „sărut-mâna“.

Îmi imaginez că azi ar adăuga: „Și nu uitați să votați!“

Câteva zile mai târziu, alerg de-a lungul malului Dunării, reluând drumul făcut alături de Lubomíra Hornáčková. Ajung la Podul Nou și-mi amintesc ce spusese ea: că într-o zi senină poți vedea, dacă nu capătul Pământului, cel puțin până la 100 de kilometri distanță. Mă hotărăsc să verific și identific liftul din pilonul estic.

Ajung pe terasă și mă copleșește priveliștea care seamănă cu o pictură abstractă. Culorile primăverii se ames­tecă în lumina care cade pieziș: verdele și maroul pășunilor, rozul și verdele copacilor înmuguriți, banda gri a autostrăzii și panglica albastră de apă, care se desfășoară în depărtare. Un băiețel aleargă dintr-o parte în alta, cu brațele întinse.

Sunt atât de multe de văzut și de făcut aici, atât de multe de încercat și de gustat. Mergi cu bicicleta sau fă un tur al Staré Mesto pe segway (un biciclu electric). Gustă din vinul local, foarte bun. Afundă-te în secole de război și pace, palate și răscoale. Orice ai alege să faci, vei descoperi o capitală care se bucură, din nou, de faima cândva pierdută.

Recomandări pentru turiști

Unde poți dormi: Mercure Bratislava Centrum se află la câteva minute de mers pe jos de Horský Park. Prețurile sunt rezonabile.

Aproape de Dunăre este Marrol’s Boutique Hotel. Dispune de camere bine dotate și chiar și de un apartament cu două dormitoare și două băi, ideal pentru familiile numeroase.

Unde poți mânca: Berăria Sladovňa, Ventúrska 267/5, 811 01 Bratislava. telefon: +421 917 211 111. De încercat: cârnații.

Prašná Bašta, Zámočnícka 399/11 – Orașul Vechi, +421 254 434 957. Comandă turtele de cartofi și dovlecei, umplute cu mușchi de vită și porc.

Unde poți bea: Grand Cru Wine Gallery,  Zámočnícka 8, Bratislava, Slovacia, +421 908 656 259.

Nu rata: Un tur al orașului pe trotineta electrică Segway.

Vote it up
137
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza