Diagnosticare în cancer

Intervențiile chirurgicale pentru depistarea cancerului ovarian pot fi înlocuite cu metode mai simple
 

Cercetătorii belgieni și britanici au dezvoltat o metodă mai simplă de depistare a cancerului ovarian, pe baza mai multor informații medicale și investigații minim invazive, care ar putea înlocui intervențiile chirurgicale utilizate în prezent pentru diagnosticare.

Cancerul ovarian este dificil de depistat pe baza simptomatologiei, întrucât în cele mai multe cazuri, simptomele nu există sau, atunci când apar - balonări și crampe abdominale - sunt puse pe seama altor afecțiuni.

Savanții de la Universitatea din Leuven, Belgia, și Imperial College din Londra susțin că metoda de diagnosticare se bazează pe o combinație de informații medicale despre starea pacientei, teste de sânge și ecografii și că poate prognoza nu doar dacă tumoarea ovariană este benignă sau malignă, ci și în ce stadiu se află cancerul, în caz de malignitate.

Noua metodă, în testarea căreia cercetătorii au obținut rezultate foarte bune, ar putea elimina astfel intervențiile chirurgicale adesea inutile făcute în vederea diagnosticării corecte a bolii.

Cancerul ovarian este considerat cea mai agresivă formă a cancerului de tip ginecologic, statisticile evidențiind o rată de supraviețuire de sub 40% la 5 ani de la debutul bolii.

Sursa: sfatulmedicului.ro

Vote it up
144
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza