detalii mici idei mari

 
MEDIU SOCIETATE SĂNĂTATE
Folosirea energiei verzi
va fi finanțată de stat începând de anul viitor. Statul va subvenționa parțial costurile instalării de panouri solare, minicentrale eoliene sau pompe geotermale, astfel: pentru persoane fizice și ONG-uri 90% (maximum 25.000 lei), pentru primării și școli 60% (maximum 300.000 lei), pentru firme 50% (maximum 250.000 lei). La 20 decembrie, lista furnizorilor agreați va fi publicată la mmediu.ro și afm.ro.
Angajații din firmele private sunt workaholici
(dependenți de muncă). Este concluzia unui studiu al portalului hr-romania.ro, care a descoperit că cei mai mulți angajați petrec 50-60 de ore pe săptămână la serviciu. Deși peste 70% din ei se simt afectați de stres, 66% declară că profesia este o parte importantă a vieții lor. 79% din respondenți stau peste program la serviciu, iar 60% din aceștia indică drept motiv principal volumul prea mare de muncă.
Suntem pe locul doi
în Europa la numărul de nașteri la adolescentele cu vârste de 15-19 ani. Un studiu al Mi-nisterului Sănătății arată că, în 2005, au fost 29.000 de astfel de nașteri, din care circa 500 s-au înregistrat chiar la fete sub 15 ani. Alte 18.000 de adolescente au făcut avort. „Multe fete care ajung să nască la noi își abandonează copilul în spital“, a declarat pentru Ade-vărul dr. Roxana Dumitrescu, de la spitalul bucureștean „Dr. I. Cantacuzino“.
Cu astfel de sisteme
economisești 60% din costurile apei calde și 30% din cele de încălzire. Subvenția se virează în contul furnizorului când lucrarea e funcțională la tine acasă. Dosarul pentru furnizor trebuie să conțină acordul legalizat al (co)proprie-tarilor pentru lucrare și copii după: cartea de identitate, actul de proprietate și cel de schimbare a numelui.
Primele semne
că devii workaholic sunt stresul și slăbirea sănătății. Iată ce să faci, conform hr-romania: pauze de cinci minute la fiecare oră; renunță la detalii în favoarea scopului principal; inter-relaționează 20 de minute pe zi neîntrerupt cu alții; telefonează-le prietenilor; în weekend lasă la birou problemele: fă o excursie sau ieși în parc cu copiii.
De contracepție gratuită
beneficiază la noi toate elevele, studentele, femeile șomere, cele care trăiesc din ajutor social. Nu trebuie decât să declari pe proprie răspundere că te încadrezi într-una din aceste categorii și un cabinet medical local de specialitate îți va oferi contraceptivele gratuit. Află lista cabinetelor din toată țara la dragostefaragriji.ro.
Vote it up
8
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza